Ziarul “Adevărul” îi face criminali pe Horea Cloșca și Crișan. Adevărul “Cum a fost trecut un oraș întreg prin foc și teroare în zilele Răscoalei lui Horea: preotul care a vrut să-i oprească pe răsculați a sfârșit ucis cu pietre și furci”

Politica
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 
loading...

Mincinoșii de la “Adevărul” uită să vă spună pentru ce anume s-au răsculat țăranii români din Ardeal


Numărul zilelor de muncă ale iobagilor ajunsese la patru pe săptămână cu brațele, trei cu animalele și două pentru jeleri.

Asupra țăranilor apăsau și o serie de dări:


zeciuiala din produsele agricole și animale, plocoanele, cărăușiile, cazarea funcționarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor.

Nobilimea deținea monopolul vânatului, morăritului și pescuitului, cotropise păduri, pășuni și multe terenuri agricole ceea ce îi nemulțumea pe țărani.


Au mai fost supuși unor obligații privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului și al minereului, ca și la plata unor impozite.

Iobagii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor.

Prin urmare, Sclavi e puțin spus, căci sclavii o duceau mult mai bine în Imperiul Roman.

Iată ce nu vă povestesc cozile de topor de la mincinosul ziar “Adevărul”

Nefericitul Crisan, inainte de a i se termina interogatoriul, a fost gasit mort in inchisoare, in ziua de 13 Februarie. Contele Iankovits, in raportul sau catre imparatul Iosif II, spune ca Crisan “a prevenit sentinta, facandu-si singur o moarte violenta, anume dansul si-a desfacut o legatura dela opinci si s-a sugrumat cu legatura aceasta”.

A doua zi dupa sinuciderea lui Crisan, 14 Februarie, contele Iankovits aduce totusi o sentinta condamnatoare asupra corpului mort al lui Crisan, hotarand ca:

”gadele sa-i taie capul, sa-i despice corpul in patru bucati, capul sa i se puna in teapa la domiciuliul sau din Carpenis, iar celelalte patru bucati sa se puna pe roate si anume partea de sus a corpului la Abrud, partea de jos la Bucium, a doua parte de sus la Brad si a doua parte de jos la Mihaleni”.

Peste doua zile aceasta neumana, salbatica si nebuneasca sentinta s-a si executat asupra corpului nefericitului Crisan. In ziua de 26 Februarie, contele Iankovits pronunta sentinta si in ceea ce priveste pe Horia si Closca, hotarand ca

”au sa fie dusi pentru crimele lor la locul indatinat de supliciu si acolo sa li se franga cu roata toate membrele corpului, incepand de jos in sus, anume mai intaiu lui Ion Closca, apoi lui Horia, numit altminterea si Ursu Nicola, si in modul acesta sa fie trecuti din viata in moarte, iar corpurile lor sa se despice si taie in 4 bucati, capul si partile corpului sa se puna pe roate pe langa diferite drumuri si anume in comunele unde au comis cruzimile cele mai scelerate, iar inimile si intestinele lor sa se ingroape aici la locul supliciului”.

Executarea acestei infioratoare si neomenesti sentinte fu fixata pe ziua de 28 Februarie dimineata, care cadea intr-o Luni.

Spre a impresiona adanc poporul si a-i vara teroarea in suflete, peste 6.000 de oameni, dintre cari 2.515 tarani romani ca delegati din 419 comune, fura adusi la locul supliciului ca sa ia parte la acest ingrozitor spectacol neronian.

Conform cu dispozitivul sentintei, cel dintai fu executat Closca, al carui corp fu frant cu roata dela picioare spre cap.

Dupa declaratia unui martor ocular, i s-au dat peste 20 lovituri pana sa-si dea sufletul.

In timpul acesta Horia, primul capitan,

trebuia sa priveasca cu ochii sai oribila moarte a bunului si devotatului sau prieten Closca.

Meseria josnica de gade (calau) a fost indeplinita de ungurul G. Rokoczy, fiind platit cu 6 florini de fiecare executie.

Dupa Closca fu asezat pe esafod Horia.

Primul capitan – spune un alt martor ocular – a mers spre locul supliciului inchizitorial cu barbatie si curaj.

Calaul trata cu dansul cu mai multa “gratie”, caci dupa prima lovitura, care ii franse fluerul piciorului drept,

ii mai dadu ultima lovitura asupra pieptului.

Ambii martiri au primit, inainte de executiune,

ingrijirile mangaietoare ale bisericei din partea preotului ortodox din Alba Iulia, Nicolae Ratiu, care insa dupa executia lui Closca a cazut jos lesinat.

Inselat in planurile sale si parasit de imparatul Iosif II, astfel isi termina viata extraordinarul martir, taranul Horia, in lupta sa pentru dobandirea dreptatii si libertatii poporului romanesc din Ardeal, care in vecii vecilor nu va putea uita convingerea adanca si puternica, pe care a pus-o in apararea cauzei sfinte a neamului sau, atat de napastuit de despotismul nobililor unguri.

Iată Articolul MIZERABIL din ziarul Adevărul – “Cum a fost trecut un oraș întreg prin foc și teroare în zilele Răscoalei lui Horea: preotul care a vrut să-i oprească pe răsculați a sfârșit ucis cu pietre și furci”

Orășelul minier Abrud a fost scena celor mai cumplite evenimente din zilele Răscoalei lui Horea, de la 1784. Cetele țărănești conduse de Cloșca și Crișan au trecut prin foc orașul, iar populației i s-a dat un ultimatum: cei care nu treceau la religia ortodoxă urmau să fie trași în țeapă sau decapitați.

Timp de trei zile, între 6 și 8 noiembrie 1784, așezarea prosperă din Munții Apuseni, locuită de români, unguri, sași și secui a fost trecută prin foc de oștile țărănești conduse de Cloșca și Crișan.

Ion Rusu Abrudeanu relata în volumul “Moții, calvarul unui popor istoric, dar nedreptățit”, modul cum s-a petrecut masacrul de la Abrud, la câteva zile după izbucnirea răscoalei. Istoricul afirma că trupele țărănești au ajuns la marginea Abrudului în după-amiaza de 6 noiembrie, o zi de vineri, însă doar a doua zi au asaltat orașul, după ce li s-au alăturat iobagi din 29 de sate ale Zarandului și din 16 așezări ale Zlatnei.

“Prima victimă a furiei populare fu preotul român unit Avram Șuluț din Cărpeniș, care avusese imprudența să se opună singur în contra torentului revoluționar ieșit din albia-i normală, invitând pe țărani să nu dea ascultare căpitanului lor, gest nenorocit, care avu imediat ca urmare că un țăran de pe Valea Crișului se repezi înfuriat cu toporul asupra popei Șuluț, lăsându-l mort pe loc. Apoi în strigăte înfiorătoare ca acesta, “să stingem pe unguri ca să nu rămână nici unul”, țăranii năvăliră în oraș și pătrunzând în casele ungurilor, îi masacrau unde îi găseau pe strade, în casele lor sau în biserici, devastând concomitent tot ce le venea în cale, spărgând buțile și vărsând vinul. Bogătașul ungur Ion Csany căzu lovit de furia țăranilor sub amvonul bisericei reformate, unde se refugiase”, relata Ion Rusu Abrudeanu, în volumul “Moții, calvarul unui popor istoric, dar nedreptățit” (Cartea Românească, București, 1928).

Crișan cu mâinile în flăcări
Mai multe detalii despre evenimentele petrecute în Abrud, în zilele începutului de noiembrie 1784, a oferit istoricul David Prodan, în cartea Răscoala lui Horea (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979). Este citată mărturia judelui Efraim Egyedi, care afirma că preotul Avram Șuluț le ieșise în cale răsculaților, însă nu a putut să îi înduplece prin rugămințile sale.

“Crișan mâniindu-se l-ar fi legat cu mâinile la spate și “hurțuluindu-l” legat de cal l-ar fi dus cu sine și a doua zi în Bucium, îl puse jos și-l dădu gloatelor care-l omorâră cu pietre. Tot mai răsuflând, unul sări cu o furcă de fier și i-o înfipse în piept, așa își dădu sufletul”, informa David Prodan, citând mărturiile vremii.

Potrivit istoricului, Crișan reușise să își atragă țăranii de partea lui printr-un gest ieșit din comun. “După tradiția brodată de fantezie, Crișan a ținut mai întâi o adunare la biserica din Cărpiniș, unde au hotărât să plece asupra Abrudului. Aci, ca să câștige mai multă încredere a poporului, își unse mâinile cu o materie arzătoare și arzînd-o ridică mâinile în sus pline de flăcări, strigând poporului: Să mergem, să mergem! Țăranii priveau uimiți: ,Uitați-vă la el că nu arde”, relata David Prodan.

Orașul terorizat de năvala răsculaților

O relatare din vremea răscoalei arăta că localnicii din Abrud au trimis soli în întâmpinarea cetelor de răsculați, pentru a le promite bani și alimente, dacă vor cruța orașul. Iobagii însă nu au vrut să îi asculte, afirmând că toate bunurile Abrudului sunt ale lor.

“Țăranii năvăliră în 6, dimineața, cu strigăte îngrozitoare:  omorâm pe unguri nici picior să nu rămână! Începu o distrugere, o pradă cumplită, care ținu trei zile și două nopți.  Devastară primăria, casele nobililor, cetățenilor, bisericile. Nu cruțară decît casa de schimb și casele românești. La primărie prădară casieria, distruseră, împrăștiară jate scriptele, privilegiile, sigiliul orașului. Sparseră închisoarea și eliberară pe cei închiși acolo pentru delicte de drept comun”, afirma David Prodan.

Mai mulți localnici au fost uciși în bătaie, chiar dacă unii au încercat să se ascundă în biserici și în galeriile miniere. “Lui Iosif Szalai i-au tăiat în cap semnul crucii, așa l-au omorât, iar unui soldat în concediu din Vidra i-ar fi tăiat mîinile”, informa istoricul. Numărul celor uciși ar fi fost, potrivit unor istorici, de câteva zeci, însă alți cercetători contestă această ipoteză. Victime au fost și în satele din împrejurimi, unde maghiarii au căutat adăpost.

Baronul Mihai Bruckenthal, comisarul guvernului, raportând despre devastările din Abrud, spune că “ele trec și peste toate închipuirile. Toate casele Ungurilor, ale Nemților și Sașilor au fost distruse și numai locuințele Românilor, așezate printre ele, au rămas scutite de dezastru”. Iar preotul reformat se plânge astfel: “Fizionomia Abrudului este atât de tristă, încât orașul acesta nici peste 100 de ani nu mai ajunge în starea, în care a fost mai înainte”, scria Ion Rusu Abrudeanu

Crucea i-a salvat de la moarte

Marea parte a populației a fost cruțată, însă, cu o condiție. “Luni, 8 Novembre, țăranii cari ocupaseră Abrudul publică în mijlocul pieței că porunca lui Dumnezeu și a împăratului este că cine nu trece la religia românească și cine nu se îmbracă în haine românești, va fi tras în țeapă în fața casei sale sau i se taie capul”, relata Ion Rusu Abrudeanu. “Fură trecuți apoi în masă, bărbați, femei, copii, fie prin botez, fie numai prin jurământ la legea românească neunită. Cei trecuți primeau drept dovadă de la preoți câte o hârtiuță doar cu trei cuvinte: “Asta-i creștin bun”. Se îmbrăcară apoi care cum putură în haine românești, își făcură fiecare cruce pe ușa casei și își puseră steag alb la stâlpul porții. în ziua următoare, marți, 9 noiembrie, țăranii luară cocoșul de pe biserica reformată și puseră cruce românească în loc. Tot așa și pe biserica unitariană. Ungurii din Abrud trebuiau să asculte în bisericile lor de acum slujbă românească”, relata David Prodan. În total, peste 1.100 de maghiari au renunțat la cultele unitarian, reformat, catolic și luteran pentru a îmbrățișa religia românească. După aceste scene, Abrudul a fost părăsit de trupele țărănești, care, împărțite s-au îndreptat spre Valea Arieșului și spre Zlatna și Valea Ampoiului.

Populația Abrudului a trecut prin momente la fel de cumplite și în timpul Revoluției de la 1849, când oastea lui Avram Iancu a atacat orașul.
sursa dezinformării: Adevarul.ro

(Fluierul)

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *