VIDEO și GALERIE FOTO: COPILĂRIA DE COȘMAR a lui Ioan, scheletul încă viu de la Vizantea Mănăstirească

by   loading... Ioan este un copilaș de patru ani. S-a născut cu microcefalie. E o ființă omenească, chiar dacă el nu știe. Nici cei din jurul său nu par […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

loading...

Ioan este un copilaș de patru ani. S-a născut cu microcefalie. E o ființă omenească, chiar dacă el nu știe. Nici cei din jurul său nu par a ști. Micuțul nu gândește. Nu vorbește. Nu râde. Nu plânge. Nu merge. Nu se mișcă. Doar respiră. Are trupul contorsionat îngrozitor. Înțepenit într-o poziție nefirească. Zace pe patul ud de urină din casa părintească de la Vizantea Mănăstirească. Are pe el doar pamperși uzi și o cămășuță murdară, descheiată. Prin deschizătura ei i se pot număra coastele. I se poate urmări clavicula. Ioan este, practic, un schelet viu. Încă viu. Pe gât are o ciupitură urâtă de… țânțar(?). O ciupitură devenită rană. Pe rană se așează mereu muște. Muște care-i intră, scârboase, prin gura mereu căscată. Prin nări. I se așează pe ochii inflamați. Colțul unuia dintre ei aproape puroiază… Dar nimănui nu-i pasă!

Ioan este o ființă omenească. Un pui de om care nu cere, nu are pretenții, nu poate țipa de foame, nici de durere. Ioan este un pui de om care lăsat undeva, într-un colț zi după zi, noapte după noapte, lună de lună, an după an, nu protestează. În casa ca o hazna în care trăiesc și ceilalți doi frățiori ai lui, sănătoși, blonzi și cu ochi albaștri, el este doar un obiect. Un obiect care respiră, care scoate din timp în timp câte un tânguit sinistru. Și care aduce mamei lui bani. Mulți bani. Banii de însoțitor plus alocația dublă cuvenită copiilor încadrați în gradul grav de handicap. De aia, pesemne, nu s-a „spălat pe cap” de el. De aia, probabil, nu l-a abandonat în vreo instituție. Ioan este folositor la casa omului prin simpla sa existență vegetativă.
Poate dacă mama lui s-ar fi îngrijit să aibă parte, încă de mic, de niscaiva ore de kinetoterapie, de masaj și de alte tratamente, trupul lui n-ar fi fost în halul în care este de rigid. Poate că poziția chinuitoare a trupușorului, ca un arc întins, ar fi putut fi cât de cât, ameliorată. Nimeni nu pare să-l fi considerat, însă, pe micuțul Ioan, o persoană. O ființă omenească. Așa că l-au lăsat să zacă și au folosit banii primiți de la stat tocmai pentru el…

L-au lăsat să zacă în jegul puturos pe care-l simte oricine trece pragul casei lor. A lui, a mamei lui aflată în concediu postnatal, a frățiorului lui de 7 luni, Dragoș, a celuilalt frățior de doi ani, Robert, și a tatălui acestora din urmă, la rândul lui persoană cu handicap grav… Cu toții trăiesc înconjurați de maldăre de țoale, pachete întregi de haine, sacoșe pline de diverse lucruri primite probabil de la oameni, ca ajutoare. Toate așezate stive, peste tot. Pe paturile din ambele camere, pe jos, pe dulapuri, pe sub mese, pe noptiere, pe tăblia dormezei… Pe fundul unei găleți jegoase, lapte stricat. Pe o bucată de scândură, un boț de mămăligă uscată garnisită cu multe, multe muște. Pe aragazul soios, ceaunul nespălat din timpuri imemoriale. Pe masă borcane, sticle, peturi, cutii, căni, farfurii cu urme de scursuri, cu mucegai, cu urme de mâncare stricată… Printre ele, la fel de murdar, țopăie micuțul de doi ani. Pe pat, cu cel mic în brațe, și cu Ioan răstignit pe udeala puturoasă, lângă pernele desfățate, înnegrite de mizerie…

   Oameni fără minte sau fără suflet?

În tot acel decor, femeia râde cu toți dinții. Pare fericită. Zice că n-are nevoie de nimic, că a primit ajutoare. Și bani are. Aprobă involuntar când o întreb de terapii de recuperare. Nu prea știe ce-s alea. Dar da, sigur, poate ar trebui ca Ioan să facă terapii din astea despre care nu i-a mai spus nimeni. Sau poate i-au spus? Nu ține minte.
A făcut opt clase la școala ajutătoare Mihălceni, că de la vârsta de 7 luni propria mamă a părăsit-o, lâsând-o cu tata. După opt clase zice că a plecat de acolo. L-a întâlnit pe tatăl lui Ioan. Care, când a auzit că-i gravidă, a părăsit-o. Nici vorbă să recunoască băiatul. Așa că a ajuns cu el la Centrul Maternal. Și de abia după investigațiile medicale făcute cât a stat acolo a aflat că sărăcuțul are microcefalie. Nu prea știa ea ce-i aia, dar s-a bucurat că statul îi dă bani pentru el, să-l îngrijească. Și-l îngrijește atât cât o duce capul. Că acum mai are doi, făcuți cu un bărbat cu care s-a căsătorit, de data asta cu acte. E cu handicap și el, dar măcar, zice ea, e familist, și are grijă de copii. De copiii lui. Că de Ioan nu pare să aibă grijă nimeni.

Cică nici n-ar avea nevoie. Că tot nu știe că există. Tot nu vede mizeria crâncenă din taverna părintească. Și nici alții par să nu o vadă. Cică n-are cine. Că asistenta socială din comună ar fi plecată în concediu de creștere copil, și cine-i ține locul e bolnavă, internată. Iar vecinii… hmmm… vecinii s-or fi obișnuit cu imaginea demnă de filme horror!
Singurii cărora le-a „păsat” de Ioan au fost cei de la o fundație care cică are „grijă“ de viitorul copiilor. I-au pus poza pe o bucată de hârtie pe motiv că necesită „intervenții urgente”, i-au „aburit” mama să le dea certificatul de handicap și s-au apucat să ceară bani oamenilor pe spatele bietului băiețel care, e clar, nu a necesitat niciodată vreo „intervenție urgentă” pentru simplul motiv că nu se poate face bine. Iar banii adunați de respectiva fundație focșăneană, dacă s-a adunat vreun ban, n-au ajuns niciodată la mamă, la Vizantea…

Aceasta este povestea lui Ioan. Copilăria îngrozitoare a puiului de om rigidizat, ce trăiește într-o casă din Vizantea Mănăstirească. Priviți fotografiile, uitați-vă la film pe www.monitorulvn.ro și spuneți și voi dacă este posibil așa ceva, în plin mileniu trei!

Galerie foto: http://issuu.com

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro