Victorie zdrobitoare la REFERENDUM. Grecia spune un NU categoric Europei. Ministrul grec al Apărării: Poporul a dovedit că nu se supune terorii și amenințării. Tsipras: Executivul este pregătit să revină la masa negocierilor

by Grecii au votat masiv împotriva măsurilor de austeritate, aşa cum rezultă din primele rezultate oficiale, după numărarea a jumătate dintre buletinele de vot. Premierul Alexis Tsipras s-a adresat duminică seara poporului […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Grecii au votat masiv împotriva măsurilor de austeritate, aşa cum rezultă din primele rezultate oficiale, după numărarea a jumătate dintre buletinele de vot. Premierul Alexis Tsipras s-a adresat duminică seara poporului elen.
UPDATE “Ați făcut o alegere generoasă şi vă mulţumesc. Cu toate acestea, eu sunt pe deplin conștient de faptul că mandatul primit nu este împotriva Europei, ci pentru a găsi o soluție durabilă cu Europa, care ne va scoate din cercul vicios de austeritate. Prioritatea noastră va fi de a reface funcţionarea sistemului bancar şi de a readuce stabilitatea economică.
Astăzi, sărbătorim o victorie a democrației și mâine, împreună, vom continua un efort național, pentru a ieși din această criză cu credință în puterea poporului”, a declarat premierul Alexis Tsipras.
UPDATE: Liderul Opoziției din Grecia, Antonis Samaras, fostul prim-ministru al țării, și-a anunțat demisia duminică seara de la vârful partidului Noua Democrație, în urma răspunsului categoric al grecilor împotriva acordului propus de Europa.
UPDATE: Aproape 60% dintre greci au spus NU categoric măsurilor de austeritate, conform primelor rezultate oficiale parţiale. Potrivit theguardian.com, după numărarea a jumătate dintre buletinele de vot, rezultatele arată că 61% dintre greci refuză măsurile de austeritate ale creditorilor internaționali.
UPDATE: Primele rezultate oficiale vor fi date publicităţii la ora 21.00. Ministrul grec al Apărării a declarat: „Poporul a dovedit că nu se supune șantajului, terorii și amenințării. Democrația a câștigat”.
UPDATE: Angela Merkel și Francois Hollande vor avea luni seara, la Paris, o întrevedere pentru a evalua „consecințele referendumului din Grecia
UPDATE: Toate exit-pollurile televiziunilor indică victoria taberei NU. Potrivit unor surse de la Bruxelles, ar exista 10 procente între cele două tabere, în favoarea grecilor care au spus NU hotărât.
Rezultatele exit-pollurilor arată că guvernul poate să meargă înainte și să încheie o înțelegere cu creditorii, declară purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al Syriza.
UPDATE: Primele rezultate neoficiale ale referendumului, oferite de canalele de televiziune greceşti, sunt următoarele:
52% au votat pentru NU ( respingerea programului de măsuri propuse de creditorii internaţionali)., 48% au votat pentru DA.
UPDATE: Participarea la referendum este la un nivel similar celui de la alegerile din ianuarie 2015, când prezența la vot a fost de 65 %, au indicat surse bine informate, citate de agenția elenă de presă ANA – scrie Agerpres.

Potrivit surselor, aceasta înseamnă că, dacă rata participării la vot depășește 40 %, minimum cerut, referendumul va fi validat.
Majoritatea alegătorilor sosiți la secțiile de votare sunt hotărâți deja cum vor vota, în timp ce toți sunt de acord că, indiferent de rezultatul referendumului, grecii trebuie să rămână uniți.

UPDATE: Potrivit unor informaţii furnizate de o televiziune importantă din Grecia , MEGA TV, prezenţa la vot a fost de 35% la ora 15.00.

 
UPDATE:  Premierul grec Alexis Tsipras a declarat după ce a votat la referendumul pe tema propunerii de acord a creditorilor internaționali ai Greciei, că “nimeni nu poate ignora determinarea unui popor de a-și lua destinul în propriile mâini”.

“Voința guvernului poate fi ignorată de mulți. Dar voința poporului nu poate fi ignorată de nimeni”, a spus Tsipras.
Tsipras s-a declarat optimist în legătură cu rezultatul votului. “Astăzi este o zi de sărbătoare pentru că democrația este o sărbătoare. Sunt încrezător că mâine vom deschide o cale către toate popoarele Europei”, a spus Tsipras.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Zi specială în Grecia, unde cetăţenii sunt aşteptaţi să voteze la referendumul în care vor spune “da” sau “nu” austerităţii. Urnele de vot din Grecia s-au deschis la 7:00 şi se vor închide la 19.00.
Grecii au de ales între continuarea ajutorului financiar cu preţul unor noi măsuri de austeritate şi o posibilă renunţare la Uniunea Europeană sau doar la moneda comunitară.
Premierul Alexis Tsipras îndeamnă oamenii să nu se lase „şantajaţi” de creditorii formaţi din Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană.
Guvernul promite că va obţine un acord cu creditorii externi în cel mult 48 de ore după încheierea mult aşteptatului referendum, indiferent de rezultatul votului.
Fondul Monetar Internaţional a avertizat că, pentru a evita colapsul financiar, Grecia are nevoie de o reducere a datoriei, dar şi un ajutor suplimentar în valoare de 50 de miliarde de euro.

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro