Turist american in România : „Scoateți-mă, naibii, din România! „- VIDEO

by Un cuplu de turiști americani a desființat România pe internet, după o scurtă vizită în Cluj-Napoca. Cei doi au fost profund dezamăgiți de călătoria cu trenul din Deva către […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Un cuplu de turiști americani a desființat România pe internet, după o scurtă vizită în Cluj-Napoca. Cei doi au fost profund dezamăgiți de călătoria cu trenul din Deva către Cluj, de oamenii din jur care, susțin ei, „put”, dar și de condițiile de cazare.

loading...

harry_audrey_lesner_turisti_americani

Turiștii realizează jurnale video de călătorie pe Youtube, sub numele de utilizator The Budget Savvy Travelers. Harry Lesner și soția lui, Audrey, au pornit în urmă cu doi ani într-o călătorie în jurul lumii. Jurnalul postat de ei după o zi în țara noastră poarte numele „Lung, cald și împuțit. Ghid de călătorie în Cluj Napoca, România, Transilvania”, iar în cele 10 minute de videoclip, cei doi desființează total România.

«În România, totul e greșit»

Filmarea începe într-o notă ironică. În drum spre gara din Deva, turiștii întâlnesc un o persoană care, susțin ei, „latră și miaună ca să vândă ziare”. Trecând rapid peste această întâmplare, după ce își cumpără bilet, au dificultăți în a găsi trenul corect. „Suntem într-o misiune să aflăm unde este trenul nostru. Pentru că, în România, semnele sunt întodeauna greșite, oamenii se înșală întotdeauna, totul este întotdeauna greșit așa că trebuie să mergi pe aici și să întrebi: «Acesta e trenul? Ăsta e trenul? Ăsta e trenul?», pentru că bănuiesc că nu există nicio modalitate formală să organizeze totul, nu este niciun sistem, nu sunt nici măcar numere pe peroane”, susține Harry.(VIDEO mai jos)

loading…

În cele din urmă, aceștia reușesc să găsească trenul potrivit și pornesc în călătorie. Dar problemele abia acum încep. Audrey este profund nemulțumită de temperaturile ridicate din mijlocul de transport din comun și face o glumă despre români cum că ar fi întotdeauna într-o saună. Apoi, soțul ei se plânge de viteza scăzută cu care merge trenul, iar în cele din urmă, ceea ce i-a deranjat cel mai mult au fost mirosurile neplăcute.

Dezamăgiți de transportul cu trenul

După o călătorie de opt ore, Harry își întreabă soția cum i s-a părut drumul către „Cluj-Nadorca”. Audrey se plânge de căldură, de durată și de mirosuri, iar el o aprobă. „Dumnezeule! Nu e neapărat trenul, sunt oamenii din tren care put”, spune el. Apoi, creează o comprație între ei și ceilalți pasageri din tren, subliniind faptul că, deși nu au reușit să-și spele hainele, lenjeria intimă și șosetele murdare de ceva timp, ei tot nu put.

În cele din urmă, Harry și Audrey ajung la cazare. Turistul se plânge acum că nu poate retrage bani de la bancomatele din România din cauza unei erori de sistem care le spune că nu mai sunt rezidenți în Statele Unite ale Americii. Cei doi rămân cu „numai” 60 de dolari pentru următoarele două zile.

«Totul era perfect în Croația»

Însă problema cea mai mare este cazarea. Audrey este profund dezamăgită de cearșafurile murdare și pline de păr lung și blond. Este dezamăgită, pentru că opiniile publicate pe internet de către alți oameni care au stat la acea cazare indicau că este un loc curat și luxuriant. Patul e murdar, podeaua e murdară și sunt gândaci peste tot în apartament, susține ea. În plus, miroase urât. „Scoateți-mă, naibii, din România!”, este concluzia americancei, care apoi spune că își dorește să se întoarcă în Croația, unde „totul era perfect”.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro