Tsipras, mesaj din Rusia pentru UE: Europa nu mai este buricul lumii! Grecii știu să bată la porți mai sigure!

by Grecii sunt un popor capabil să descopere noi orizonturi și să bată la porți mai sigure. Acesta a fost mesajul pe care premierul grec Alexis Tsipras l-a transmis, vineri, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Grecii sunt un popor capabil să descopere noi orizonturi și să bată la porți mai sigure. Acesta a fost mesajul pe care premierul grec Alexis Tsipras l-a transmis, vineri, de la Sankt Petersburg, liderilor europeni și creditorilor care, în aceste zile, strâng Grecia cu ușa.
Premierul grec Alexis Tsipras a inceput vineri o vizită de de două zile la Sankt Petersburg, unde participă la un forum economic, un bun prilej pentru șeful guvernului de la Atena de a spune că politica de ”strângere a curelei’ impusă de Bruxelles și Berlin agravează recesiunea și ‘nu duce nicăieri”, informeazăReuters.
”După criza din 2008, lumea s-a schimbat. Europa nu trebuie să se mai considere buricul pământului. Centrul lumii s-a schimbat, există noi forțe la nivel politic și economic. Relațiile internaționale capătă un carcater multipolar”, a spus Tsipras, avându-l alături pe președintele Vladimir Putin.
”Suntem în mijlocul unei furtuni, dar suntem un popor care știe să se descurce pe mare și nu ne sperie furtuna și nici posibilitatea de a descoperi noi oceane și de a ajunge în porturi mai sigure”,  a continuat șeful guvernului de la Atena, făcând aluzie la presiunile creditorilor internaționali ce ar putea împinge Grecia către Rusia. Tsipras a vrut să amintească și faptul că țara sa este ‘un prieten istoric al Rusiei’.
De altfel, vizita sa la Sankt Petersburg s-a concretizat deja cu semnarea unui memorandum pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu ajutorul finanțării oferite de Rusia.
Vizita lui Tsipras la Sankt Petersburg survine după ce negocierile dintre Grecia și creditorii săi, UE și FMI, pentru continuarea asistenței financiare, au înregistrat un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată și de o posibilă ieșire din zona euro.
Guvernul condus de Tsipras respinge în special solicitările creditorilor internaționali de creștere a TVA la electricitate și medicamente, precum și tăierea cu 1,8 miliarde de euro a fondului de pensii. Reuniunea de joi a Eurogrupului s-a încheiat de asemenea fără niciun rezultat, fapt care l-a determinat pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, să convoace un summit european extraordinar pentru luni.
Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI și riscă să nu poată onora această scadență fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii și condiționată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro