„Toleranța” LGBT în acțiune: Studenți creștini de la Universitatea Sydney, atacați și înjurați de susținătorii legalizării căsătoriilor homosexualilor

by Australia a lansat marțea trecută o consultare națională prin poștă, cu privire la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. 15 milioane de australieni  vor trebui să răspundă la […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Australia a lansat marțea trecută o consultare națională prin poștă, cu privire la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. 15 milioane de australieni  vor trebui să răspundă la următoarea întrebare prin poștă: „Ar trebui ca legea să fie modificată pentru a permite cuplurilor de același sex să se căsătorească?”.

loading...

Consultarea a provocat dezbateri și controverse aprige în Australia, asociațiile LGBT încercând să blocheze, printr-un recurs, organizarea, de către guvern, a acestui referendum național.

La doar o zi după ce  autoritățile au început să trimită materiale electorale celor 15 milioane de australieni, au și apărut primele incidente. Este vorba de un scandal, care a avut loc la Universitatea Sidney, în care au fost implicați mai mulți activiști LGBT care s-au năpustit asupra unor studenți care purtau pancarte pe care scria „Este OK dacă spuneți NU”, în semn de susținere a familiei tradiționale și împotriva legalizării mariajelor gay.

Aproximativ 15 studenți, majoritatea membri ai societății catolice a Universității Sidney, s-au strâns pe aleea principală a campusului, purtând pancarte pe care scria „Este Ok dacă spuneți NU”, cu referire la răspunsul pe care australienii ar trebui să îl marcheze pe  buletinele de vot.

Potrivit news.com.au a fost pentru prima dată când  în campusul acestei universități s-au auzit vocile celor care sunt de partea taberei „NU”, în condițiile în care n-a trecut nicio zi a acestui an în care susținătorii căsătoriilor între persoane de același sex să nu defileze cu sloganuri și mobilizare pentru „DA”.

„Ideea a fost de a arăta că în campus există și persoane care promovează campania NU”, a declarat Francis Tamer, student la IT, unul dintre organizatori.

„Mesajul nostru a fost că este bine să votez NU. Nu căutam să-i convingem pe oameni să voteze, ci spunem că este bine să ai propria opinie”, a adăugat el.

După  nici o oră, 40-60 de activiști LGBT, conduși chiar de lideri homosexuali ai Consiliului Reprezentanților Studenților, organism care are un buget anual de 1,7 milioane de dolari, au dat năvală, cu megafoane, peste studenții taberei „NU”.

Timp de cinci ore, studenții catolici au fost înjurați în toate felurile, fiind numiți „homofobi”, „bigoți”, „neo-naziști”. Activiștii LGBT au scandat și „Scursurile de bigoți trebuie să plece!” și „Duceți-vă acasă cu pozele voastre cu Iisus”.

Susținătorii steagului curcubeu au continuat “spectacolul” din campusul universității, aruncând la gunoi kebaburile și bolurile cu humus pe care studenții creștini le aduseseră. Apoi le-au luat broșurile și pancartele și au aruncat în ei cu prezervative, strigând „F..k off bigots” și „Nu știați că Iisus era bisexual?”.

Studenții creștini care s-au aventurat în această acțiune spun că a fost o provocare, căreia nu i-au răspuns tot prin violență. „O mulțime de oameni a văzut acum cu adevărat cine sunt cei care fac campanie pentru DA. Dacă așa ceva se întâmplă acum, ce va fi mai mai târziu, după ce căsătoria între persoane de același sex va fi consacrată în lege?”, s-a întrebat studentul Francis Tamer.

Ulterior, Consiliul Reprezentanților Studenților a emis o declarație în care a afirmat că nu au existat violențe în campus, cu excepția violențelor „comise de poliție” și tot ei au fost cei care i-au acuzat pe studenții societății catolice că au comparat relațiile homosexualilor cu „zoofilia și pedofilia”.

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro