Silviu Craciunas, cel mai important spion legionar, comunist-cum a ajuns dublu spion si pentru CIA

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

În 1961, la Londra, cu acordul serviciilor secrete române, spionul a publicat o carte autobiografică mincinoasă, „Urme pierdute“, prezentându-se drept o victimă a vechiului regim. Înscenarea sa, o metodă de a câştiga credibilitate în rândul serviciilor din afară şi a liderilor români din exil, a funcţionat perfect. Cartea a devenit bestseller, i-a adus faimă şi o avere considerabilă aşa-zisului erou, care a trăit liniştit până la sfârşitul vieţii, fără niciun fel remuşcări faţă pentru jocurile sale perfide.

loading...

Pe 7 aprilie 1948, Silviu Crăciunaş a fost arestat de organele de Securitate. Se afla în casa unei femei care habar n-avea că, în locuinţa ei din Bucureşti, se adăpostea un fugar. După zece ani în care a fost hăituit de autorităţi, reuşind să scape schimbându-şi permanent actele de identitate, viaţa lui Crăciunaş în clandestinitate se încheia pe strada Minotaurului, într-o casă oarecare, speriat de moarte pentru viitorul său incert. Fostul legionar, şel al mişcării în judeţul Neamţ în 1940, era arestat nu doar pentru activitatea sa politică din trecut, ci şi pentru că organizase, începând din ’47, o reţea de fugă din ţară, graţie căreia o parte dintre fruntaşii lideri politici anticomunişti au reuşit să scape.


Avea aura de salvator al fugarilor, cunoştea traseele cele mai sigure până la frontieră şi, dincolo de ea, avea oameni de încredere care-i ajutau pe refugiaţi să ajungă în Occident. Îşi planificase şi el plecarea în Viena, doar că prea târziu. Iată-l ajuns în beciurile Securităţii, nevoit să danseze după cum îi va porunci Petre Gonciaruc, zis „Petea“, şeful structurii de contraspionaj a Serviciului Secret de Informaţii (SSI) de la acea vreme, şi nu în paşi de vals vienez. N-a fost să fie. Victima 0638 dă dovadă de „comportare bună“ Petre Gonciaruc, fost agent NKVD, considerat „o brută vicleană“, abia aştepta anchetarea lui Crăciunaş, după cum afirmă istoricul şi politologul Stejărel Olaru în cartea despre viaţa şi activitatea de spion a lui Silviu Crăciunaş, „Agentul nostru Victor“.

Era pornit să-l toace bine la interogatorii pe cel care-şi construise o reputaţie de luptător împotriva regimului comunist şi pe care-l căutase neîntrerupt timp de o lună şi jumătate, luând toate casele conspirative la rând. Silviu Crăciunaş la 7 ani În subsolul Securităţii, însă, surpriză. De teama torturii, tulburat de gândul că soţia sa, Eugenia, şi fiica lor de doar 5 ani, Lilioara, ar putea avea de suferit, Silviu Crăciunaş pune pe tavă toate informaţiile pe care i le cer anchetatorii. Colaborează.


Dă dovadă de „comportare bună, oferind declaraţii sincere şi complecte care au dat posibilitatea organelor de stat să descopere activitatea criminală a multor elemente reacţionare, contrarevoluţionare şi să treacă la arestarea lor“, după cum e notat în dosarul său cu numărul 0638 de la Securitate.

Deschis, sincer, fără mustrări de conştiinţă. Aşa începe colaborarea lui Silviu Crăciunaş cu Securitatea, devoalând pe sute de pagini reţele de trecere ilegală a frontierei, despre călăuze şi gazde implicate, dar şi aspecte personale, dând în vileag activitatea sa din studenţie până în momentul arestării, precum şi planul său de a părăsi ilegal ţara. Nimic important nu-i scapă, spre uimirea anchetatorilor. Agentul nostru Neagoe De ce se temuse scăpase. Pentru cooperarea lui, Crăciunaş petrece doar şapte luni în închisoare, fără bătăi şi fără ameninţări asupra familiei sale.

Devine, mai întâi, informator de celulă, sub numele de „Neagoe“. I se pun în braţe cărţi ideologice marxist-leniniste şi i se cere să scrie o lucrare despre cum ar putea organiza un fir de trecere clandestin a graniţei şi o modalitate credibilă de a restabili legătura cu fugarii naţional-ţărănişti. Colaborează şi de această dată. Îşi lasă barbă, la sugestia autorităţilor, pentru a nu fi recunoscut pe stradă din întâmplare, „care mă făcea să arăt ca un rabin“, după cum mărturisea Crăciunaş mai târziu în autobiografia lui. În noiembrie ’48, Crăciunaş e informat că va folosi el însuşi una dintre rutele pe care le crease pentru alţi fugari, fiind trimis la Paris pentru a intra în legătură cu „reacţionarii români fugiţi în străinătate“, potrivit datelor din „Agentul nostru Victor“.

Când i se spune că va merge în străinătate „ca un fel de agent informator“, Crăciunaş protestează. Vrea să i se confirme că e trimis „ca un om de luptă pe linia muncii informative pentru cauza comunismului, având astfel suportul moral, elanul şi tăria care să-l ajute să-şi ducă la bun sfârşit misiunea“. Ofiţerii de informaţii jubilau, fiind tot mai convinşi de devotamentul său de agent. Fostul legionar îşi face astfel bagajale la începutul anului 1949, când porneşte să le câştige încrederea aşa-zişilor duşmani ai poporului, ca apoi să-i toarne serviciilor secrete pe care, conform propriilor sale declaraţii, le slujea credincios.

Era prima lui misiune. Şi părea pregătit. Fiu de preot, legionar în tinereţe Silviu Crăciunaş s-a născut pe 13 februarie 1914, în Miluani, un sat între Cluj Napoca şi Zalău. Tatăl său, Augustin, a fost preot ortodox, iar mama, Rozalia – casnică. A fost fiul cel mare al cuplului Crăciunaş, având un alt frate, Lucian, care însă a murit la 24 de ani, şi o soră, Viorica, mezina familiei. Încă din adolescenţă, băieţii s-au implicat în politică, ca simpatizanţi ai social-democraţilor. Mai întâi, Silviu Crăciunaş a vrut să devină medic. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj, dar, după un an, s-a transferat la Drept, pe care l-a absolvit în ’38. A devenit doctor în drept doi ani mai târziu, însă nu a fost niciodată membru al Baroului. A dat-o uşor pe politică în perioada studenţiei, devenind legionar. Nu era un simplu simpatizant, ci un membru dedicat al Mişcării Legionare, căutând să se infiltreze tot mai adânc în cuibul coordonat de un bun prieten şi coleg de facultate, Dumitru Dincă.

De aceea, Silviu Crăciunaş a fost ani buni în lumina autorităţilor regale, care-i vâna pe legionari să-i aresteze. O vreme s-a ascuns la Mediaş, lucrând într-o fabrică de sticlărie, dar continua să  păstreze legăturile strânse cu legionarii din oraş. Căpătase o reputaţie bună. Îi câştigase chiar încrederea lui Alexandru Popovici, unul dintre oamenii de bază ai lui Horia Sima. A fost însă doar o chestiune de câteva luni până când Crăciunaş a fost prins de Siguranţă şi anchetat, chiar după o întâlnire cu Popovici la Sibiu. Acasă, Crăciunaş avea manifeste legionare şi un revolver Browning, după cum menţionează Stejărel Olaru în biografia fostului legionar, fapte care au dus la condamnarea lui pentru nouă luni de închisoare. A revenit acasă pe 20 iulie 1939.

Un an mai târziu, situaţia politică s-a schimbat radical. Odată cu instalarea guvernului condus de Ion Antonescu, în 1940, când legionarii au devenit membri ai guvernului, Silviu Crăciunaş atinge apogeul în cariera sa de legionar, devenind conducătorul Mişcării Legionare în judeţul Neamţ. Pentru prima dată, începe să simtă gustul puterii.  Misiune posibilă: devine agent dublu, recrutat de CIA În prima sa misiune la Paris, Silviu Crăciunaş trebuia să afle şi să raporteze Securităţii planurile liderilor din afară, care ar fi putut reda speranţa românilor oprimaţi în spatele graniţelor închise. Trebuia să se infiltreze printre emigranţii politici, nevoit să le câştige încrederea prin legenda sa de fugar construită împreună cu Securitatea. Stejărel Olaru explică, în cartea sa, că, pentru un refugiat care venea dintr-o ţară comunistă, la sfârşitul anilor 1940, acest lucru nu era deloc simplu.

Ce trebuia să facă agentul Crăciunaş la Paris „Când a fost trimis în misiune, i s-au trasat mai multe obiective, foarte generale şi extrem de ambiţioase, ceea ce confirmă lipsa de înţelegere a realităţilor de pe teren a coordonatorilor săi. În primul rând, trebuia să ajungă la Paris. Acolo trebuia să intre în legătură cu foştii politicieni români care-şi găsiseră refugiu acolo şi care se implicau în activităţi împotriva regimului comunist din România, precum şi cu orice personalitate politică străină care ar fi prezentat interes din punct de vedere informativ. (…) Apoi, Crăciunaş avea misiunea de a se întâlni cu maiorul Basil Raţiu, să-i câştige încredere şi să obţină informaţii despre viitorarele operaţiuni ale serviciilor secrete duşmane, în special ale celor americane, care vizau România şi în care acesta era implicat“, spune istoricul în cartea „Agentul nostru Victor“.

 

Complicată misiune, într-adevăr. Silviu Crăciunaş realizează greutăţile de pe teren atunci când ajunge, la sfârşitul lui martie 1959, în Viena sa mult-visată. Locul era înţesat de spioni. Pe străzi plutea o atmosferă plină de suspiciune. Oamenii erau într-o goană nebună după informaţii, se vânau unii pe alţii, iar pentru un aşa-zis fugar venit din Est, misiunea, în primul rând, de a-şi câştiga încrederea printre românii stabiliţi acolo, se dovedea mult mai complicată decât ar fi sperat.

Succesele spionului român În ciuda vremurilor suspecte, planurile spionului Crăciunaş se împlinesc unul după altul. Dă dovadă de multă abilitate ca agent, astfel încât legenda sa de victimă începe să fie crezută. Ia legătura cu lideri români implicaţi în Misiunea Militară Franceză la Viena, printre care Liviu Bodolea şi Gelu Belu, angajaţi ai acestei misiuni, de la care află informaţii extrem de valoroase: cum funcţiona structura franceză informativă de la Viena, care erau agenţii români trimişi pe teren, cum se acopereau. Aur pentru un spion. În plus, între timp, de la Paris, ajungeau veşti pozitive ale celor care fugiseră din ţară cu sprijinul lui Crăciunaş, care-l lăudau pentru curajul său din trecut.

Agenda lui se umple de întâlniri cu emigranţi români cărora încearcă se le intre pe sub piele şi să le afle planurile de viitor. Vreme de un an, cât petrece în misiunea sa în Occident, Silviu Crăciunaş nu doar că-şi împlineşte toate obiectivele, dar, bonus, reuşeşte un remarcabil succes luând legătura cu serviciile secrete americane. Crăciunaş ajunge să se întâlnească, în Germania, cu maiorul Vasile Raţiu (sau Basil), fost maior în armata română, care refuzase să se întoarcă în ţară după 1944. Raţiu activa în cadrul Comitetului Naţional Român, fiind persoana de legătură a acestei organizaţii în Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA). CIA păcălită de un agent comunist Acasă la Raţiu, Crăciunaş cunoaşte mai mulţi agenţi americani, care imediat şi-au dorit să-l transforme într-unul dintre capetele de pod ale intereselor CIA în România. Zis şi făcut. Agentul comunist, care le raportează superiorilor lui interesul americanilor pentru el, devine, astfel, agent dublu al CIA. „Manicatide, jucând rolul unui ofiţer american care cunoştea bine limba română, i-a făcut lui Crăciunaş o expunere a situaţiei politice internaţionale, explicându-i că, în acel moment, SUA erau foarte interesate să dezvolte operaţiuni informative clandestine pe teritoriul României.

(..) I-a cerut să monitorizeze permanent situaţia în portul Constanţa şi pe Dunăre, la Turnu Severin, să stabilească legături de afaceri cu o firmă de la Bucureşti, autorizată să facă import-export, ca, prin mijlocirea acesteia, să poate fi scos materialul informativ din RPR“, scrie Stejărel Olaru care erau obiectivele trasate de americani atunci lui Crăciunaş, din documentaţiile făcute. Agentul se întoarce în ţară după un periplu de un an care se încheie în Franţa, sub pretextul de a-i ajuta pe alţi români să fugă în Occident. Mândru de realizările sale de spion, spera să se pregătească curând de următoarea misiune. Un incident ciudat îl trimite, însă, în puşcăriile comuniste, unde va fi bătut şi torturat vreme de patru ani. De ce se temuse, totuşi, nu scăpase. Cum l-a ajutat Ion Raţiu pe „agentul nostru Victor“ să devină un erou anticomunist „Tăcerea grea care stăpânea închisoarea subterană mă copleşea. Aveam sentimentul că eram unicul deţinut.

Prima lovitură am simţit-o până în creier. Gardianul era expert. Mă lovea direct peste buricele degetelor de la picioare sau peste muşchii atât de sensibili ai călcâielor. Sfâşiat de durere, am continuat să număr loviturile. Pe la 80 mi-am pierdut conştiinţa. Doream să mă condamne şi să mă împuşte cât mai grabnic spre a-mi curma calvarul şi a-mi afla pacea de veci. Nădăjduiam un singur lucru: să mă comport demn când vor veni să mă ducă la execuţie. Gloanţele nu dor“, scria Silviu Crăciunaş, în autobiografia sa, „Urme pierdute“, despre chinurile la care a fost supus în puşcăriile comuniste. Bestsellerul autobiografic scris de Silviu Crăciunaş, tradus în mai multe limbi străine, care l-au făcut celebru în întreaga lume ca un erou anuticomunist În ciuda fabulaţiilor sale despre povestea sa de viaţă, unele amănunte au fost inspirate din realitate. Silviu Crăciunaş a avut parte de o detenţie dură odată ce a picat iar pe mâinile ofiţerilor comunişti. A fost torturat, bătut, „pus în manej cinci zile şi cinci nopţi“ de oamenii lui, după cum se arată şi în rapoartele Securităţii, redate în cartea lui Stejărel Olaru, „Agentul nostru Victor“. „Din documentele pe care le-am studiat, reiese că ar fi vrut să moară ca să nu mai treacă prin chinurile la care era supus. A vrut să se sinucidă“, spune istoricul într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“. Acuzat de trădare şi torturat În 1950, întors în ţară după prima lui misiune de succes, Silviu Crăciunaş e arestat pe nedrept, din cauza unei sume modice de bani. În plus, i se cere să divorţeze de soţie, de care se şi desparte în acel an. Ce se întâmplase? La plecarea din ţară, în 1949, Silviu Crăciunaş primise, din partea autorităţilor române, suma de 1.000 de dolari. Să se descurce. În documentele cercetate, potrivit istoricului, se menţionează că acei bani i-au fost ascunşi de ofiţeri în şapcă şi într-un carnet. Ajuns în Ungaria, mare necaz: descoperă că-i lipsesc 300 de dolari, care i-ar fi fost furaţi de ofiţerii care l-au trimis în misiune. Crăciunaş se plânge ofiţerilor de spionaj că cineva dintre ei îi furase banii. Prima mare greşeală a agentului.  „În 1950, Silviu Crăciunaş e însă arestat, fiind acuzat de trădare, dar eu cred că a fost doar un pretext. În realitate doreau să ascundă acest incident care ar fi pus în pericol cariera ofiţerilor de informaţii care îi furaseră cei 300 de dolari“, explică Stejărel Olaru. Povestea celor 300 de dolari se încheie cu patru ani de puşcărie grea, timp în care cunoscuţii lui Crăciunaş din Vest nu mai primesc nicio veste de la el. Silviu Crăciunaş, alături de soţia sa, Sanda Stătescu şi de Ion Raţiu A fost nevoie o schimbare de gardă ca el să redevină liber şi o evadare regizată. În 1957, noii şefi ai spionajului au reevaluat dosarul lui Silviu Crăciunaş şi au considerat că „agentul nostru Victor“, după cum primise noul nume conspirativ, le putea fi, în continuare, folositor. Aceştia îl ajută, astfel, să evadeze din spitalul penitenciar unde era internat. Liber, fără bani, Crăciunaş trimite, timp de trei ani, scrisori, prin interpuşi, românilor din Paris, Londra şi Viena, poate-poate îl ajută cineva să iasă din ţară. O astfel de carte poştală ajunge în mâinile lui Neagu Djuvara, care era, în acea vreme, secretarul general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români din Paris. Într-un interviu acordat Eugeniei Vodă pentru emisiunea „Profesioniştii“, Neagu Djuvara a povestit acest episod, în perioada când îl credea pe Crăciunaş mare erou anticomunist. „Am primit, prin cineva, o veste de la Silviu Crăciunaş printr-o carte poştală. Era notată Silvia. Era Silviu! Spunea că era bolnav, că a ieşit din spital şi că are nevoie de 2.000 de unităţi de penicilină verde… Era clar că avea nevoie de 2.000 de dolari ca să fugă din ţară“. Povestea care l-a îmbogăţit Neagu Djuvara ştia că Silviu Crăciunaş fusese racolat de serviciile secrete ale SUA. Îl aprecia pentru curajul său, astfel că îi sare personal în ajutor, cerându-le suma de bani celor de la CIA. Agenţii americani nici să n-audă. L-au dus cu vorba vreme de şase luni, pentru că erau convinşi că acel Silviu Crăciunaş pe care ei îl cunoscuseră era acum mâna Securităţii. „Chiar dacă era agent, ei aveau datoria morală de a-l scoate din ţară“, spunea Djuvara în interviu. Dezamăgit de atitudinea delăsătoare a liderilor din exil, fostul istoric îşi dă demisia din clubul select în care lucra. Cuplul Crăciunaş în anii 90 Ajutorul întârziat apare, însă, în cele din urmă. Pe Crăciunaş îl salvează cea care avea să-i devină a doua soţie, Sanda Stătescu, o româncă stabilită la Londra, ea însăşi agentă a serviciilor britanice. Cei doi se cunoscuseră în prima misiune a lui Crăciunaş la Paris, când Sanda se îndrăgostise subit de el şi, de atunci, rămăsese cu sentimentele.

Sanda Stătescu apelează la Ion Raţiu pentru suma de 2.000 de dolari, pe care Raţiu reuşeşte să o obţină într-o zi de la o prietenă foarte bogată. Acesta e începutul unei frumoase prietenii, în care Raţiu capătă încredere în aşa-zisul disident român, considerându-l ca pe un membru al familiei, „demn de toată încrederea“, după cum nota în propriul său jurnal. Pe de altă parte, Silviu Crăciunaş scrie zilnic rapoarte întregi despre activitatea şi planurile liderului politic român la Londra, considerat una dintre cele mai importante voci ai exilului din Marea Britanie.

Fascinat de viaţa agitată povestită de Silviu Crăciunaş lui Ion Raţiu, fostul politician îl stimulează pe prietenul său să scrie o carte acuzatoare autobiografică şi la adresa regimului comunist. Ba chiar se va lupta pentru publicarea ei, trimiţând scrisori de recomandare şi plătind un avans de 500 de lire prestigioasei edituri Collins. Silviu Crăciunaş ajunge, astfel, să scrie un volum în care se va prezenta ca un luptător împotriva comunismului. O poveste zămislită cap-coadă, care-i va aduce faima de erou şi o avere considerabilă spionului român. „Nu e fascinant doar faptul că a publicat o carte mincinoasă, ci felul în care a reuşit să o facă, pentru că, în prealabil, a trebuit să convingă Securitatea să-i permită să o publice.

Era, totuşi,  acuzatoare la adresa regimului comunist, scrisă de un agent secret al acelui regim. Pe scurt, a minţit ofiţerii de securitate afirmând că a fost pus de MI5 să scrie acea carte, iar dacă va refuza să o facă, atunci toate activitatea sa de agent secret va fi în pericol, urmând să fie suspectat de britanici că nu luptă cu toate armele împotriva comunismului.  Nu era adevărat, cred că a fost doar o tactică a sa care s-a dovedit de succes, căci Securitatea a acceptat în final publicarea ei, încercând să se opună când era deja prea târziu“, explică Stejărel Olaru jocul agentului.

Antierou după anul 2000 După lansarea „The Lost Footsteps“, cartea a devenit bestseller. A fost tradusă în nouă limbi, publicată, printre altele, în SUA, la Paris, Barcelona, Buenos Aires, Stockholm, Oslo, Helsinki, Haga, Zürich, precum şi la Beirut. Silviu Crăciunaş devenise vedetă internaţională cu sprijinul lui Ion Raţiu, pe care acesta însă îl ignorase total atunci când acesta i-a propus să scrie „Introducerea“ cărţii. Drept urmare, relaţiile dintre cei doi se răcesc. Cu banii frumoşi câştigaţi, Silviu Crăciunaş îşi va cumpăra mai multe proprietăţi în centrul Londrei. Le va vinde însă pe toate  în1970, când hotărăşte să se mute, împreună cu Sanda Stătescu, la Madrid. Tot în acea perioadă, se încheie şi activitatea sa de spion, după ce unul dintre ofiţerii de securitate care lucraseră cu el la sfârşitul anilor 1950 fuge în Israel. Cuplul revine în Anglia la sfârşitul anilor ’80. Silviu Crăciunaş moare la 1 februarie 1998, cu câteva zile înainte să împlinească 84 de ani.

La scurtă vreme, moare şi Sanda, în singurătate, într-un azil de bătrâni. Adevărata sa faţă va fi dezvăluită după anii 2000, când romanul său autobiografic va fi tradus în limba română, iar istoricul Marius Oprea va găsi, în dosarele Securităţii, note ale „agentului nostru Victor“. INTERVIU Stejărel Olaru, istoric şi politolog: „În 1950, Silviu Crăciunaş era cel mai mai important spion al serviciilor secrete române“ Stejărel Olaru (45 de ani) povesteşte, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, că l-a descoperit pe Silviu Crăciunaş în jurnalul lui Ion Raţiu – politologul fiind editorul celor două volume –, unde spionul era prezentat nu doar ca simplu adjunct al lui Raţiu în „Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia“, dar şi ca persoana lui de încredere.

Fostul politician nu l-a suspectat niciodată pe bunul său prieten român, care îl denigra constant în rapoartele Securităţii. În cartea lansată anul acesta „Agentul nostru Victor“, Stejărel Olaru (foto) reconstituie cu lux de amănunte viaţa şi activitatea unuia dintre cei mai versatili agenţi ai Securităţii. În ciuda faptului că a consultat zeci de dosare, date din arhive, cărţi de memorialistică pentru a construi un portret cât mai precis al lui Silviu Crăciunaş, politologul e de părere că rămâne în continuare un personaj misterios. I-ar fi plăcut să-l întâlnească la o cafea, să stea de vorbă cu el despre viaţă şi conştiinţă. Poate aşa ar fi reuşit să-l înţeleagă mai bine.

„Weekend Adevărul“: Cum l-aţi caracteriza pe Silviu Crăciunaş, după ce i-aţi documentat temeinic viaţa? Stejărel Olaru: E o personalitate demnă de studiat într-o clinică de psihiatrie. În Silviu Crăciunaş s-au adunat toate relele care pot cuprinde sufletul unui om şi l-au făcut să se comporte ca un criminal fără nicio remuşcare. Nu poţi, însă, să-i ceri unui agent să fie ghidat în activitatea lui de norme morale. Şi de loialităţi. Pe de altă parte, să vezi cum inventează în mod gratuit fapte, activităţi, informaţii false despre prieteni, chiar şi despre cea de-a doua lui soţie, spune ceva despre caracterul acestui om. E evident că mult din răul pe care l-a făcut a fost din pură răutate şi din vanitate şi nu pentru că, în felul acesta, ar fi obţinut un obiectiv. Mi-ar fi plăcut însă să-l cunosc, să stau de vorbă cu el, să-l simt ca om, ca să-l înţeleg mai bine.

Rămâne un personaj misterios, chiar dacă-mi place să cred că l-am descoperit destul de bine. Cel mai voluminos dosar de agent secret Spuneaţi că a inventat multe poveşti pe care le-a livrat Securităţii. Cât de dificil a fost să cerneţi, din documentarea făcută, adevărul de minciună şi să puneţi cap-coadă informaţiile reale? A fost o muncă chinuitoare. Dosarul lui e foarte complicat. E cel mai mare dosar de agent secret pe care l-am găsit vreodată în arhiva Securităţii. 63 de volume. Documentele sunt puse haotic, fără să se respecte o cronologie. Pe lângă faptul că dosarul e complex, informaţia era, într-adevăr, distorsionată.

Norocul meu a fost că, fiind editorul jurnalului lui Ion Raţiu, care a fost foarte apropiat de Silviu Crăciunaş, am putut folosi informaţiile de acolo ca o sursă extrem de valoroasă şi credibilă. De asemenea, am descoperit informaţii despre el şi în alte dosare, cum e, de pildă, dosarul fiicei sale, Lilioara, care a fost, de asemenea, informatoare a Securităţii. Cum era organizat serviciul secret extern al României în perioada comunistă? Şi care erau atribuţiile „agentului Victor“ în cadrul serviciului? Silviu Crăciunaş a fost mai întâi recrutat de Serviciul Special de Informaţii – SSI –, o structură informativă moştenită de la vechiul regim şi coordonată de Consiliul de Miniştri. Mai târziu, SSI a fost preluat de Securitate, sub denumirea de Direcţia I Informaţii Externe. În cadrul Securităţii, Crăciunaş s-a mutat constant de la acest departament la departamentul de Constraspionaj, cele mai importante de altfel. La un moment dat, la începutul anilor ’60, cele două departamente s-au certat între ele din cauza lui. DIE a sesizat că e ceva în neregulă cu acest agent, suspectându-l că are probleme. Mai precis, că a fost identificat de serviciile britanice şi, în acel moment, era intoxicat cu tot felul de informaţii. Şi se întrebau dacă nu cumva e vorba de neloialitate din partea lui. Pe de altă parte, Direcţia de Constraspionaj, care n-avea nicio rezervă în ceea ce-l priveşte, îl considera în continuare fidel.

Din această cauză, Crăciunaş a tot fost mutat între aceste departamente, până la începtul anilor ’70, când a fost abandonat. A fost un agent abil,  inteligent? A fost un agent inteligent, dar nu briliant. Era genul de individ pe care, la prima vedere, nu l-ai fi putut suspecta că e ceva în neregulă cu el. Ai fi avut nevoie de mai mult timp să te prinzi, dat fiind faptul că ştia să se ascundă foarte bine. În acelaşi timp, nici cei care au ţinut legătura cu el, ofiţerii de informaţii români, nu au fost nişte minţi luminate şi cu expertiză în domeniul intelligence-ului. El a avut două misiuni în exterior. În prima misiune, din perioada 1949-1950, în Franţa, a dovedit un profesionalism desăvârşit, fiind, cred, cel mai mai important agent al SSI-ului de la acea vreme. Nu exista unul mai capabil şi mai bine poziţionat ca el. Când a fost trimis la Paris, a reuşit să intre în contact cu toţi liderii importanţi, inclusiv cu legionarii, cu Horia Sima, care era unul dintre cei mai căutaţi români în acea perioadă. În plus, a reuşit să fie recrutat de americani, de CIA, şi să devină agent dublu. Această misiune îndeplinită atât de spectaculos a fost succesul lui recunoscut, apoi negat. Pentru că, mai târziu, a fost acuzat de trădare de autorităţi şi închis vreme de patru ani, ducând o detenţie foarte dură, asemenea Fenomenului Piteşti. În a doua misiune în Occident, lucrurile au stat cu totul diferit. Dacă prima dată a fost un tip loial şi s-a descurcat cum puţini au reuşit s-o facă, în a doua misiune, cred că a plecat deja cu gândul că legătura cu Securitatea nu e un obiectiv central al vieţii lui, ci mai degrabă un lucru pe care trebuie să-l facă pentru ca 1) familia rămasă în ţară să fie în continuare protejată şi 2) ca el să poată să primească sprijin material. Iată acelaşi om, acelaşi agent, cu două conduite opuse, în două misiuni externe. Minciunile, problema lui Silviu Crăciunaş   Cum funcţiona reţeaua de spioni români din Occident în perioada comunistă b   „Securitatea a început să recruteze români din exil cu precădere după 1955. Au fost cazuri şi înainte, dar mai puţine. Până în 1955, exilul nu era considerat un pericol la adresa regimului comunist. A devenit după ce a avut loc incidentul spectaculos din Elveţia din februarie 1955, când cinci emigranţi români, care se opuneau regimului comunist, au atacat sediul Legaţiei de la Berna şi au ţinut-o ocupată trei zile. Securitatea a înţeles atunci că exilul trebuie mult mai bine monitorizat. Prin urmare, a existat o accelerare a demersului de a recruta agenţi români din comunităţile aflate în exil, astfel încât să preîntâmpine alte evenimente asemănătoare pe viitor. În anii ’60, exista deja o reţea consistentă de spioni ai Securităţii. Silviu Crăciunaş era el însuşi monitorizat de agenţi ai Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii fără ca el să ştie că aceia erau agenţi şi că-l supravegheau pe el. El îi considera persoane apropiate“, explică Stejărel Olaru.

Care era misiunea lui în străinătate? Ce informaţii oferea Securităţii? Informaţii pe care le putem încadra în mod clasic în categoria spionaj. Agentul Victor a pretins că a fost în legătură cu serviciile de informaţii din Anglia, care aveau nevoie de expertiza lui şi, deci, îl implicau în activităţi operative care urmau să se desfăşoare pe teritoriul României. Aceştia îi cereau opinia despre cum să le organizeze, ce fel de reţea să creeze, unde, cu cine să ia contact. Pe de altă parte, Crăciunaş oferea Securităţii informaţii politice, din întâlnirile pe care el le avea cu politiceni de la Londra, membri ai Parlamentului, diplomaţi care îi explicau viziunea din acel moment a guvernului britanic asupra relaţiei pe care o construia cu România.

Sunt informaţii foarte valoroase. Şi, nu în ultimul rând, oferea informaţii la fel de importante din cadrul comunităţii de români din exil şi despre planurile lor. Problema e că el a inventat mult. A fost conduita greşită a lui Crăciunaş. Pe de-o parte, pentru că, după părerea mea, nu avea posibilităţi informative consistente. Aşadar, nu putea oferi informaţii care i se cereau de la Bucureşti şi, în al doilea rând, nu putea îndeplini obiectivul cerut de Securitate în a doua misiune şi anume să redevină agent dublu, adică recrutat de CIA. Menţionaţi, în carte, că a inventat un anume colonel Brown, care ar fi vrut să-l omoare pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Colonelul Brown este cel pe care Crăciunaş l-a indicat ca fiind legătura lui cu serviciile de informaţii la Londra şi mi-a fost imposibil să-mi dau seama dacă acest personaj exista sau nu. Securitatea a făcut eforturi să-l identifice pe acest colonel apelând chiar la sovietici, la partenerii lor de atunci, care au făcut câteva informări de mai mulţi Brown pe care i-au identificat în structurile de intelligence de la Londra.

Dar nici în condiţiile astea nu s-au putut lămuri cine era. Apare, însă, menţionat un Brown în jurnalul lui Ion Raţiu, dar sub o altă formă, pentru că, de fapt, Brown era un nume conspirativ oferit de Crăciunaş. Foarte alambicat. Suspectat de MI5 că e agent comunist Ion Raţiu nu l-a suspectat niciodată? Dacă n-ar fi existat Ion Raţiu, Silviu Crăciunaş n-ar fi fost, de fapt, agentul Victor şi, în acelaşi timp, n-ar fi reuşit să se stabilească la Londra. Raţiu a fost, aşa cum spunea şi Crăciunaş, „protectorul meu“, în condiţiile în care tot el nu a avut nicio urmă de respect faţă de acesta. În rapoartele pe care le-a făcut Securităţii l-a denigrat constant.

Dar Raţiu nu l-a suspectat. Legenda construită de Crăciunaş pentru a ajunge în Occident nu era spectaculoasă, dar pentru Raţiu a fost suficient de credibilă. Cea mai mare vulnerabilitate a poveştii era că, după o perioadă de patru ani în puşcărie, a stat încă trei ascuns în România. Or, un ofiţer de informaţii cu experienţă şi-ar fi dat seama că o perioadă de şapte ani în captivitate era greu de realizat în România comunistă. Trebuia să fii prea abil să te ascunzi de Securitate. Un informator tot s-ar fi găsit care să-l deconspire. MI5, serviciul de securitate internă britanică, a realizat acest lucru. Ion Raţiu şi-a notat în jurnal discuţii pe care le-a avut cu reprezentanţi MI5 de la Londra şi care i-au atras atenţia că Silviu Crăciunaş e un tip suspect. Că cel mai probabil e agent comunist şi ar trebui să aibă grijă cu el. Raţiu nu a acceptat acest punct de vedere din mai multe motive.

Dar cel mai important a fost acela că Silviu Crăciunaş a ajuns la Londra, a scris o carte devastatoare împotriva regimului comunist, prin urmare, cum ar putea fi acest om agent al Securităţii? Era un argument logic. Dar Ion Raţiu nu era agent de informaţii şi nu avea experienţă în domeniu ca să-şi dea seama.

Ce metode criptate foloseau serviciile secrete şi agenţii pentru a comunica? Silviu Crăciunaş, de exemplu, a ţinut legătura cu Securitatea prin intermediul cutiilor poştale, o manieră clasică folosită în spionaj. Avea anumite ascunzători unde depunea rapoartele. În corespondenţa cu familia din ţară folosea cuvinte şi cifre care indicau anumite mesaje. Mai târziu, comunicarea cu fiica lui a fost prin radio. Lilioara împreună cu soţul ei, de asemenea agent, au fost trimişi de Securitate la Londra, în 1974. Au primit un aparat de radio pe care-l foloseau să asculte anumite emisiuni de la Radio România Internaţional. Practic, playlist-ul era influenţat şi de Securitate, care introducea melodii populare pentru a transmite mesaje agenţilor. Dacă se difuza, de exemplu, „Sanie cu zurgălăi“, atunci agenta Lilioara ştia că urmează să primească un mesaj important.

Citeste mai mult: adev.ro/pe0lmp

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
100 de puncte ale noii revolutii a Partidului Poporului – Dan Diaconescu

100 de puncte ale noii revolutii a Partidului Poporului – Dan DiaconescuDan Diaconescu este 'candidatul

Tacticile mişcării homosexuale: STRATEGIA folosită pentru schimbarea percepției asupra homosexualității în Occident și în lume. SODOM – un documentar şocant despre mişcarea LGBT – Subtitrare în limba română. ONG-isti lui Soros -Remus Cernea, activistii LGBT !!

SODOMA: un documentar în regia lui Arkadiy Mamontov (Rusia). Subtitrat în limba română. Tacticile mişcării

Un text TERIBIL despre criza refugiaților: Va urma o BESTIALIZARE generalizată, în care lumea va fi tranformată într-o imensă fermă a animalelor, condusă fără milă. VINOVAȚII trebuie căutați în Occident

  Ferma Animalelor de George Orwell E inutil de așteptat efectul imigranților asupra Europei. Se

MRU: Este timpul să alegem între libertăţi şi drepturi cetăţeneşti şi nevoia de siguranţă

MRU: Este timpul să alegem între libertăţi şi drepturi cetăţeneşti şi nevoia de siguranţăMihai Răzvan

Închide