SIE: spioni romani executati peste hotare

by Directorul SIE, Răzvan Ungureanu, a făcut aseară o dezvăluire importantă, în cadrul unui interviu televizat, potrivit căreia serviciul său s-a confruntat cu moartea unor agenți în exercițiul funcțiunii, fără […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
wpid-57090-112302_1.jpg

Directorul SIE, Răzvan Ungureanu, a făcut aseară o dezvăluire importantă, în cadrul unui interviu televizat, potrivit căreia serviciul său s-a confruntat cu moartea unor agenți în exercițiul funcțiunii, fără a da detalii despre numărul acestora. Mai mult, el a dat clar de înțeles că aceștia, sau cel puțin unii dintre ei, au fost executați de către statele pe teritoriul cărora au activat, încălcînd, evident, legile locului.

loading...

Istoriile tragice ale SIE

Întrebat, în cadrul emisiunii ”2+1” de la B1TV, dacă în mandatul său au fost pierderi de vieți omenești în cadrul SIE, Ungureanu a răspuns afirmativ. ”Spionii sunt oameni, în carne şi oase, care au o misiune de îndeplinit, a căror viaţă este foarte atent drămuită şi controlată şi dirijată pe fiecare aspect al ei, de la fiziologie, la expresie intelectuală. Inevitabil se întâmplă aşa ceva. O spun încercând să mă detaşez de istoriile tragice pe care le are SIE în pasiv, în propria arhivă, dar există şi asemenea risc”. Ungureanu a refuzat să dea cifra exactă a spionilor uciși la datorie, dar a făcut o precizare interesantă, care sugerează că unii dintre ei au fost obligați să suporte rigorile legii în statele unde au activat, și se știe că în în statele care au pedeapsă cu moartea, spionajul este una dintre infracțiunile pedepsite în acest mod. ”Vă spun numai atât, ca să nu las echivocul să plutească. Un spion este dator să respecte legile statului propriu, deci un spion român respectă legile României. Le respectă în ţară şi le respectă în afara ţării. Ce nu este obligat să respecte este legea sau legile statelor unde îşi desfăşoară misiunea. Altfel spus, e infractor, în afara graniţelor României. Acesta este riscul. Duce o activitate care este împotriva legii. Culegerea de informaţie, pe calea mijloacelor specifice ale spionajului, este o activitate pedepsită în orice stat din lume, este o activitate sancţionată penal, mai dur sau mai puţin dur, în funcţie de gravitatea ei” a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Contactat de Inpolitics, fostul șef al SIE, Claudiu Săftoiu, confirmă și el, fără să clipească, faptul că serviciul s-a confruntat și se confruntă cu moartea spionilor săi. ”În momentul cînd ești trimis într-o misiune ca spion, își asumi și riscul sacrificiului suprem și ne-am confruntat cu asemenea cazuri, din nefericire”. Săftoiu spune că nu poate dezvălui modul în care își pierd viața, în general, spionii români, în timpul exercitării misiunii sau în urma unei condamnări, după capturare, dar afirmă că statul român face tot posibilul, întotdeauna, pentru a salva unii dintre agenți, pe baza unor înțelegeri diplomatice cu statele respective. ”Agenții serviciului știu, însă, din capul locului, ce risc își asumă, depun un jurămînt față de țară și, ca atare, își asumă inclusiv misiuni de sacrificiu” mai spune fostul șef al SIE. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

Sursa: inpolitics.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro