Se MOARE cu ZILE în SPITALELE din ROMÂNIA. Statistica groazei

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Institutului Naţional de Sănătate Publică a publicat un raport potrivit căruia, numărul infecţiilor dobândite de pacienţi în spitale aproape s-a dublat în ultimii 12 ani, ajungând de la circa zece mii în 2005, la 19 mii anul trecut.
loading...

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la infecţiile digestive, numărul lor crescând de la nouă sute la opt mii.

Cazurile de septicemie au crescut şi ele de până la şase ori, în timp ce infecţiile urinare s-au dublat.


Conform Institutului, infrastructura spitalicească învechită îngreunează de multe ori controlul infecţiilor.

„Este un început, dar pe fond nu s-a schimbat nimic. Înainte, raportarea era de 0,1%-0,2% la total internări, acum avem dublu, adică să zicem, 0,4%. Media europeană e pe la 5%, iar în cazurile mai grave ar fi 10%, noi aflându-ne probabil undeva la extrema aceasta”, a declarat medicul Sorin Paveliu, expert la Societatea Academică din România, la RFI.


La întrebarea, ce riscă un spital, dacă raportează numărul real de infecţii, Paveliu a declarat: „Din punctul meu de vedere, nu riscă nimic, numai că oamenii în continuare, deşi legislaţia a înlăturat unele pedepse care nu erau normale, managerul risca să fie dat afară, acea instituţie spitalicească risca să fie dată în judecată pentru malpraxis. Infecţii există, problema e că noi nu le recunoaştem şi nerecunoscându-le, nici nu le combatem în mod adecvat. Există un singur risc: prostul renume al instituţiei sanitare”.

„Identificarea, analiza, controlul şi monitorizarea riscului infecţios intra-spitalicesc la nivelul furnizorilor de servicii de sănătate înregistrază încă deficienţe semnificative. Raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale sau a incidentelor/accidentelor cu risc infecţios ocupaţional este deficitară. Măsurile de restrângere a auto-administrării şi a abuzului de antibiotice sunt insuficient promovate şi investigate, iar supravegherea/monitorizarea fenomenului de rezistenţă la antibiotice este de mult timp suboptimală”, se arată în raportul INSP.

https://evz.ro/moare-spitale-romania-infectii.html

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
200 de asezari, 34 de cetati si peste 30 de tezaure dacice in “Tinutul Secuiesc”…

În aşa-zisa secuime, în judeţele Harghita şi Covasna, au fost descoperite peste 200 de aşezări,

Miza de zeci de milioane de euro din afacerea CFR Mesagerie

  Hassan Awdi, fostul patron al companiei, îl acuză pe Remus Borza că a vândut 170

După ce a vrut să ne bage pe gât să declarăm “sărbătoare națională a României” ALIPIREA ARDEALULUI LA UNGARIA , Kelemen Hunor, face pe supăratul: Îi voi transmite președintelui îngrijorarea față de isteria antimaghiară extrem de violentă

Kelemen Hunor a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că delegația Uniunii va vorbi la consultări despre

O țara condusa de criminali masoni. Peter Singer, susținător al uciderii copiilor după naștere și al relațiilor sexuale dintre oameni și animale, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității București. Asaltul morților vii asupra culturii și educației românești: Peter Singer decorat de Universitatea București

Diavolul lucrează diferit prin oameni. Pe unii îi păcălește, pe unii îi subjugă prin patimi

Închide