Savant şi pionier în diverse ramuri filologiei şi istoriei româneşti, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost şi unul dintre cei mai celebri masoni români.

Distribuie!by Savant şi pionier în diverse ramuri filologiei şi istoriei româneşti, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost şi unul dintre cei mai celebri masoni români. Distrus de moartea fiicei, Iulia, i-a […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Savant şi pionier în diverse ramuri filologiei şi istoriei româneşti, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost şi unul dintre cei mai celebri masoni români. Distrus de moartea fiicei, Iulia, i-a construit la Câmpina un castel plin de simboluri oculte, în care se regăsesc şi multe din elementele masonice

 
Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) figurează pe lista de personalităţi a Marii Loje Naţională din România, Mare Lojă care administrează toate Lojile regulare de pe teritoriul României.
Potrivit mlnr.ro, „nu se cunosc data şi locul iniţierii sale, dar următoarele cuvinte, care îi aparţin lui Hasdeu, pot fi considerate relevante în ceea ce priveste aderenţa sa la Ordin: «Ce este Românismul ? El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Umanitatea. El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Libertatea. El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Adevărul. Românismul este Umanitate, Libertate şi Adevăr». Fraza lui Hasdeu reuneşte , astfel, multe dintre principiile Masoneriei, cunoscute de iniţiaţi – responsabilitate, moralitate, iubire şi adevăr.
Cu o cultură fabuloasă, comparabilă cu cea a lui Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a născut la 26 februarie 1838, în Cristineştii Hotinului (astăzi în Ucraina). Din 1850 şi-a continuat studiile liceale la Chişinău.
În mediul universitar, Hasdeu era un personaj admirat pentru inteligenţa şi memoria sa, dar mai ales pentru uşurinţa cu care învăţa limbi străine. A urmat cursurile Facultăţii de Drept, însă era atras de literatură şi de domeniul istorico-filosofic. Primele sale scrieri au fost în limba rusă.  Nu şi-a terminat studiile universitare la Harkov şi adată întors, s-a înrolat în armata rusă. A luat parte, ca sublocotenent, la Războiul Crimeei. În ianuarie 1860 a fost numit profesor la Şcoala Reală din Iaşi, iar în 1884, Academia Română i-a încredinţat misiunea de a redacta un „Dicţionar al limbii române“, căruia i-a dedicat 14 ani din viaţă.
Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător şi un pionier al mai multor domenii ale filologiei şi istoriei României.

Moartea fiicei l-a răvăşit, îndreptându-l spre ocultism

Din păcate, în 1888, fiica sa Iulia Hasdeu, o poetă de mare talent, a cărei poezie scrisă în franceză prevestea o carieră extraordinară, moare, iar evenimentul îl zguduie definitiv pe Hasdeu, care intră într-o fază de declin a vieţii sale. În ultimii ani ai vieţii se stabileşte la Câmpina, unde construieşte un castel, un „templu metafizic“, cum a fost numit de presa interbelică şi se ocupă de practici spiritiste. De altfel, Haşdeu a construit mai întâi, între 1888 şi 1891 primul templu pentru Iulia, în cavoul din cimitirul bucureştean „Bellu“, iar între 1894 şi 1896 a înălţat castelul din Câmpina după planurile dictate de fiica sa în şedinţele de spiritism.
„Moartea Iuliei a răvăşit mintea lui Hasdeu. Acesta nu a lăsat în uitare totală ceea ce acumulase până atunci. Dacă opera lui ştiinţifică a suferit practic o cădere totală, sufletul său a trecut într-o nouă etapă de frământări şi căutari de răspunsuri. Dar opţiunea pentru spiritism nu l-a făcut să abandoneze complet simbolurile masonice şi înţelesurile lor tainice. Mormântul Iuliei şi Castelul Iuliilor de la Câmpina sunt pline de forme şi semne simbolice“, scrie profesorul ploieştean Constantin Nemeş în articolul „Hasdeu şi masoneria“.

Castelul abundă de simboluri masonice

Castelul Iuliei Hasdeu * "Sunt fericita. Te iubesc. Ne vom revedea"
Profesorul enumeră în favoarea acestei teorii faptul că pe faţada castelului se află „Ochiul Atoatevăzător”, simbol al lui Dumnezeu manifestat în omniprezenţa Lui. Delta sau triunghiul mistic înconjurat de raze care izvorăsc din centrul lui, reprezintă pe Supremul Arhitect şi Lumina Eternă a Înţelepciunii care-l înconjoară ca un ocean de slavă şi care se revarsă asupra întregii Sale creaţii.
Castelul ridicat pentru Iulia, iubita sa fiică, la Câmpina. FOTO Adevărul Ploieşti
De asemenea, plafonul albastru al mormântului şi cupola albastră a castelului (în culoarea lor iniţială) au corespondent în simbolistica Acoperământului Lojii, care reprezintă bolta cerească. Ca reprezentare a lumii, loja nu poate avea alt acoperământ decât bolta cerească.
Mobilierul reprezenta şi el o legătură făţişă sau ascunsă cu apartenenţă la masonerie a lui Hasdeu. „Existau spre exemplu, scaune triunghiulare din fier, şi este destul de greu de crezut că erau destinate odihnei trupului, dar uşor de presupus că aveau o destinaţie ezoterică“, spune Constantin Nemeş.
„Templul metafizic“ abundă şi de alte semne oculte: camera obscură, unde aveau loc şedinţele de spiritism, uşa masivă circular de la intrare, încadrată de două tronuri de piatră, pe care sunt săpate cele şapte reîncarnări importante ale Iuliei. De asemenea, fundaţia castelului are forma unei cruci. În muzeu mai pot fi admirate tablouri, inclusiv cel al Iuliei în ziua morţii, obiecte de familie, dar şi biroul lui Haşdeu, unde se află şi masa de corespondenţă a Iuliei, adusă de la Paris. În birou există şi o ciudstă gaură în perete, pe unde, spunea Hasdeu, pătrundea în castel, din camera de spiritism, spiritul Iuliei.
Bogdan Petriceicu Hasdeu moare la Câmpina, pe 25 august 1907, în castelul ridicat pentru iubita sa fiică.

loading...

Castelul Iuliei Hasdeu * “Sunt fericita. Te iubesc. Ne vom revedea”

 
ANTOLOGIE “AS”Casa cea bizara din Campina

Pe unul dintre dealurile Campinei, taiat in doua de o strada serpuitoare, marginita de pomi, printre case frumoase si ingrijite, de adevarati gospodari, se ridica o constructie bizara, menita sa atraga privirile oricui. Este castelul Iuliei Hasdeu, construit de marele carturar Bogdan Petriceicu Hasdeu, dupa moartea fiicei sale.
In 1893, putinii vecini ai proprietatii Hasdeu se uitau probabil cu uimire la cantitatile de piatra, ciment si fier, mult prea mari pentru o casa obisnuita la vremea aceea in Campina. Un barbat imbatranit inainte de vreme, imbracat in negru, cu o barba stufoasa, albita in mare parte, supraveghea indeaproape ridicarea constructiei. Se stia despre el ca este un domn invatat de la Bucuresti si ca existenta lui si a sotiei sale fusesera crunt zguduite prin moartea unicei lor copile, pe nume Iulia.
Trei ani mai tarziu, era terminata cladirea – o constructie bizara, cu turle si cu creneluri, cu o usa masiva din fier, care parca fereca taine de nepatruns.
Castelul Iuliei Hasdeu *

B.P. Hasdeu – un geniu doborat de moartea prematura a fiicei sale
 

Castelul parea din alta lume si pustiu, in ciuda semnelor de viata din laturile curtii: o ghetarie invelita cu scanduri, un grajd de lemn si doua cotete de gaini, o magazie, niste butuci de vita-de-vie in spatele lor…
Abia un an mai tarziu, dupa ce Academia Romana l-a anuntat pe marele istoric si filolog B.P. Hasdeu ca renunta la intentia de a edita dictionarul Etymologicum Magnum Romaniae, gigantica sa opera de o viata, savantul se retrage aici, la castelul din Campina. Parasit de toti, poate si dintr-o insingurare voita, va sta aici pana la moarte, in lungi convorbiri cu spiritul fiicei sale. In minuscula sala de muzica a castelului exista o fotografie: Hasdeu lungit in pat, privind absent catre nicaieri, cu spatele sprijinit de perne si cu o carte deschisa in mana dreapta. Sa fie un moment de reflectie surprins de aparatul de fotografiat? Notita dintr-un colt al fotografiei este lamuritoare: Cartea o tinea de forma, Hasdeu abia mai putea vorbi. Data: 19 august, dimineata. Sase zile mai tarziu, pe 25 august, tot dimineata, Hasdeu se stingea din viata, purtand in ultima clipire a ochilor sai speranta intalnirii in lumea de dincolo cu fiica sa, Iulia.


O adolescenta geniala

Iulia Hasdeu… Nu exista roman care sa nu cunoasca legenda tesuta in jurul acestei fiinte exceptionale, disparuta la doar 19 ani! La doi ani si jumatate, stia sa citeasca, la patru ani scria, la cinci ani compunea primele poezii, la opt ani isi dadea examenele pentru cursul primar.

Castelul Iuliei Hasdeu *

Imagini din interiorul castelului
 

Cunostea deja franceza, germana si engleza. La 11 ani termina gimnaziul Sf. Sava, apoi intra la Conservator. La 12 ani, in urma unui conflict intre parintii sai, pleaca cu mama sa la Paris. Dar tatal vegheaza asupra ei. Despartiti de distanta, tata si fiica sunt apropiati prin scrisori. Tatal isi indeamna fiica sa studieze asiduu. Iulia, in 1886, se inscrie la Facultatea de Litere din Paris, fara sa fie intimidata de faima Sorbonei. La doar 17 ani, romanca geniala straluceste in rigiditatea aulica a Sorbonei. Bodgan Petriceicu Hasdeu este mandru, plin de orgoliu pentru inteligenta fiicei lui.
Bucuria, insa, va fi de scurta durata. Doi ani mai tarziu, Iulia este cuprinsa de primele semne ale unei boli necrutatoare: ftizia. Pe 8 ianuarie 1888 ii scrie tatalui ei: “De cateva zile sunt bolnava destul de grav. Da, sunt bolnava, nu te-ndoiesti, nu-i asa? Ceva ma apasa in piept si-mi face extrem de rau, ma doare spatele. Am o tuse seaca, care ma desira si ma sufoca, in unele momente. Nu ies, nu cant la pian, iau siropuri si ma trezesc la ora sase in loc de patru, asa cum faceam de obicei. Iar timpul, aici, e groaznic. Atata vreme cat aerul e imbibat de umiditate, nu pot sa sper vreo imbunatatire a starii mele, care, trebuie sa recunosc, e penibila.” Cu greu, din cuvintele retinute de pudoare, Iulia isi marturiseste suferintele.

Calatoriile grabnice in sudul Frantei, in Italia si Elvetia, in goana dupa soare si dupa aerul care sa priasca plamanilor ei hipersensibilizati, sunt zadarnice. In vara anului 1888, Hasdeu, disperat, isi aduce fiica bolnava in tara, mai intai la Bucuresti, apoi la Agapia. Dar Iulia sufera de un rau ireversibil. In luna august, nefericitul tata pleaca repede in Moldova pentru a-si aduce fiica acasa. In jurnalul sau – marturie a zbuciumului unui parinte in pragul disperarii – Hasdeu noteaza: “M-am sculat din pat si am facut o calda ruga catre Dumnezeu, in care am crezut intotdeauna si care nu m-a lasat niciodata. Am plans, am plans si plang”. Pe la jumatatea lui septembrie, se pare ca o raza cereasca a coborat de-a dreptul pe chipul copilei.

Castelul Iuliei Hasdeu *

 

Hasdeu spera si se roaga: “Se milostiveste, oare, Dumnezeu? Ce este fara putinta la Atoatecreatorul? Fie si o minune: “A crede si-a iubi/ Atata ne cere Dumnezeu!””. Dar pe 29 septembrie, Iulia Hasdeu moare. Se implineau 19 ani de cand, in casa din strada Iuliu Maniu nr. 14 din Bucuresti – casa exista si astazi – Hasdeu isi tinuse pentru intaia oara in brate fetita abia nascuta.
Pentru indureratul tata, disparitia ei declanseaza o veritabila prabusire sufleteasca si psihica. De acum inainte, el va trai numai pentru intalnirea cu spiritul Iuliei. Si viata sociala, si creatia sa intra in declin. Hasdeu incepe sa practice spiritismul. Incearca zi de zi sa dialogheze cu fiica sa din lumea umbrelor. Si intr-o zi, Iulia ii raspunde. Din acea zi, destinul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu avea sa strabata doar o singura si ciudata cale.
“Trecuse sase luni de la moartea fiicei mele. Era in martie – iarna plecase: primavara nu sosea inca. Intr-o seara umeda si posomorata, sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. Dinainte-mi, ca intotdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane.
Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu; dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si ii rezema varful de luciul hartiei.
Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic.
Deodata, mana mea se puse in miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede: “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire” Julie Hasdeu. (“Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti ajunga”.)
Era scris si iscalit cu slova fiicei mele.” (Bogdan Petriceicu Hasdeu).

 
Un tata aproape nebun?
 
E aproape o zadarnicie a incerca sa descrii jalea care a insotit ultimul drum al ramasitelor pamantesti ale Iuliei, la Cimitirul Serban Voda (Bellu) din Bucuresti. Inca din timpul vietii, Iulia fusese considerata un copil-minune, o aparitie fenomenala. Moartea nu a facut decat sa-i perfecteze nimbul de genialitate si sa faureasca din inteligenta ei un mit. Pentru tatal distrus, Iulia expiase numai fizic, in vreme ce spiritul ei dainuia intact in intreaga lui unitate. Ajungand la paroxism in suferinta-i sfasietoare, Hasdeu era pe punctul de a-si pierde judecata. “Dupa moartea fiicei mele, eu trebuia sa ma impusc sau sa innebunesc, una din doua… Dar puteam, oare, sa innebunesc eu, cand citeam zi si noapte numai scrierile ei, in care o angelica imi vorbea despre credinta si speranta? Puteam oare sa innebunesc, cand corpul ei zacand in groapa, spiritul ei mai viu ca oricand era necontenit in mine?”
De acum inainte, intreaga sa energie, atata cata mai era, va fi canalizata de ideea ca spiritul Iuliei traieste. Un prim pas in aceasta directie este cavoul pe care i-l construieste la cimitirul Bellu. Iata o descriere uimitoare a lui, facuta in 1939: “Si totusi, iat-o! Iulia Hasdeu e intre noi. Pamantul i-a pastrat trupul imaculat si dupa moarte. Nici un vierme n-a profanat crinul. Prin geamul magic din mausoleu, prin care Hasdeu isi vedea zilnic copila imbalsamata, stand acolo ceasuri intregi, la biroul ei, cu relicvele ei scumpe si convorbind cu ea intr-o limba inteleasa numai de dansul, Iulia Hasdeu se vede astazi asa cum a fost acum cincizeci de ani. Sta acolo in sarcofagul ei alb, cu acoperis de cristal, in haina alba, cu chipul alb, pergamentat. Se vad inca fruntea senina si buclele de par castaniu, asa cum au incremenit sub mana pioasa ce i le-a rasfirat pentru ultima oara, nasul mic si drept, gura in zambetul final, cotropit de moarte, cu albul fetei de fildes”. (C. Manolache – “Scanteietoarea viata a Iuliei Hasdeu”)Adapost pentru spiritul Iuliei
Nefericitul tata dorea cu ardoare un loc cum nu mai exista altul, departe de curiozitatea si de compasiunea oamenilor, unde sa se poata intalni cu spiritul fiicei lui.

Castelul Iuliei Hasdeu *

Statuia lui Iisus realizata de sculptorul Casciani, din Paris
 

Bucata de pamant de aproape un hectar pe care o avea la Campina i s-a parut potrivita pentru ridicarea unei constructii. Daca Iulia era atat de prezenta si ii insotea fiecare gand, daca spiritul ei ii raspundea si se putea materializa, insemna ca avea nevoie de un adapost pentru ratacirile nocturne. Hasdeu pretindea ca a proiectat intreaga constructie urmand comunicarile spiritiste ale fiicei sale.
In rezumat, iata descrierea – una dintre cele mai fidele – pe care Caragiale a facut-o castelului de la Campina: Templul este orientat catre rasarit, baza avand forma unei cruci, iar axa principala cazand perpendicular pe meridian. Are doua corpuri cu cate un etaj si un donjon central, sugerand prin aceasta conceptul trinitatii. Pe usa masiva de la intrare, fixata pe un ax de fier, era incrustat blazonul familiei Hasdeu – Pro fide et patria – si dictonul lui Galilei – E pur si muove. In interior, sub domul inalt al donjonului central, in mijlocul salii circulare, se afla un stalp de marmura trandafirie, de care se rezemau doua scari de fier urcand spre braul donjonului, unde era o galerie metalica. La nivelul galeriei, deasupra stalpului de sustinere al scarilor, se afla un podium purtand statuia lui Iisus, din lemn colorat, executata de sculptorul Casciani din Paris. Domul era luminat de trei usi cu vitralii. In spatele lui Iisus, sub o fereastra rotunda, era bustul Iuliei, acoperit de un val alb, subtire. La baza stalpului de marmura se afla fotografia Iuliei din ziua inmormantarii. Corpurile laterale ale castelului aveau cate doua saloane, unul mai mare, altul mai mic. Intr-unul era asezat pianul Iuliei, despre care se spune ca ar fi cantat singur. In celalalt era biblioteca Iuliei si portretul ei in marime naturala. O locuinta in care spiritul Iuliei se putea usor identifica…

 
Tanjind mereu dupa intalnirea cu Iulia si voind sa infranga limitele mortii, Hasdeu se dedica total experimentelor spiritiste. In prologul celebrei sale carti despre spiritism, Sic cogito, el afirma ca scrierea lucrarii s-a produs sub dicteu transcendent, la sase luni dupa moartea fiicei, in urma contactului cu spiritul acesteia. Tatal crede ca fiica, de acolo, de sus, il vegheaza si ii dicteaza in intregime comportamentul. El sustinea ca fiica lui avea insusiri spiritiste inainte chiar de a fi murit si se lasa condus de ea. Batran si sensibil, ipostaza de medium il oboseste pana la epuizare, el neputand inregistra mai mult de zece cuvinte din cele comunicate de Iulia. Cu timpul, sedintele de spiritism ale lui Hasdeu gasesc adepti, cu predilectie intre intelectualii vremii. Chiar pictorul Nicolae Grigorescu, care locuia in ultimii ani ai vietii destul de aproape de castel, participa la sedinte. In cadrul lor se fac fotografii inedite, in incercarea de a surprinde si imortaliza misterul. O izbanda o reprezinta imaginea bunicului lui Hasdeu, Tadeu Hasdeu, fotografiat pe o placa sensibila Lumire 6684.
Tot Iulia este cea care mediaza contactul tatalui ei cu spiritele altor rude. Momentele de transa spiritista aveau uneori si efect terapeutic, bietul Hasdeu atingand o stare de beatitudine inaccesibila in alt chip.Castelul de la Campina in legende locale
Sedus de personalitatea fiicei lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, un obscur ziarist ardelean, Teodor Olimpiu Albini, a avut ideea, demna de presa moderna, de a merge la Campina, trecand muntii cu pasaport, pentru a culege folclor oral legat de castelul inaltat de Hasdeu. Iata cateva spicuiri din “sondajele” sale, preluate peste o jumatate de secol in revista “Cosanzeana”, de la Brasov.

Castelul Iuliei Hasdeu *

Hasdeu si sotia sa, in fata castelului, la scurta vreme inainte de moartea marelui carturar
 

“Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cantand la pian. Se mai aud strigatele de “bravo” si aplauzele batranului Hasdeu (la moartea Iuliei avea doar 50 de ani!). Uneori, pianul canta si ziua.”
“Nimeni nu calca prin fata castelului. Oamenii trec pe partea cealalta a strazii si se inchina, speriati ca de dracul. Cei aflati prin vecinatate au cerut Primariei ca Hasdeu sa fie fortat sa se mute si casa stafiilor sa fie daramata.”
“Ne-am suit in copac si am stat ascunsi toata noaptea. N-am vazut cand a intrat stafia in cladire, dar la cantatul cocosilor, domnisoara Iulia a iesit pe terasa din stanga. Era imbracata in rochie alba, avea flori de margarete in brate si parul prins in coc cu o stea. A doua zi dimineata, cateva fire de margarete au fost gasite de maturatorul de strada langa gardul castelului. Era in septembrie, margaretele disparusera demult. Si d-l vardist spune ca este adevarat.”
“Cand vin domnii aia sa faca spiritism cu d-l Hasdeu, lampile din casa se sting. Ieri seara, mama a aprins lampa de patru ori.”
“Daca cineva trece prin fata castelului si vrea sa injure, nu poate. Limba i se face de clei.”
“Uneori, noaptea, batranul urla ca lupul. Iese la geam, descheiat la camasa de noapte, cu ochii rosi ca rugul si striga: “Vina mafila, Papaliga tatanta”, ce stiu, o vorbire de vrajitor…” (Probabil: “Viens, ma fille, papaliga – asa ii spunea Iulia tatalui ei – t’attends!” – in traducere: “Vino, fiica mea, papaliga te asteapta!”)


Inventar spiritist

Ce s-a mai pastrat azi din castelul de odinioara? Supus unui “lifting” destul de strident pe alocuri, castelul traieste mai ales prin magia enigmelor pe care le poarta de un secol. O usa masiva, glisanta, da in cea mai mare incapere, unica de forma circulara, sala de lectura. In centrul ei, ca un fel de axis mundi, se afla inca statuia lui Iisus in marime naturala. Este imposibil ca, pasind in incapere, privirea sa nu iti fie atrasa de aceasta statuie, si privind-o, iti dai seama ca ochii lui Iisus te vegheaza. Bratele desfacute parca spun: “Lasati copiii sa vina la mine!”, iar la picioarele sale sunt cununa de spini si piroanele.
Din sala de lectura se adancesc in zid trei incaperi inguste: doua biblioteci si un salon de muzica, in care pianina Schiedmayer, care a apartinut Iuliei, supravietuieste amutita. Deasupra ei este o reprezentare a arborelui genealogic al familiei Hasdeu: intemeietorul este Voda Stefan Petriceicu, alungat din Polonia de tatari, apoi, o veriga importanta este Tadeu Petriceicu, strabunicul Iuliei, cel care avea sa se intoarca din bejanie la mosia familiei de langa Hotin. Aici, in satul Cristinesti, se va intoarce intaiul sau nascut, Alexandru, dupa ce studiase in strainatate Dreptul, Stiintele naturii si Literele. Fiul sau, nascut in 1838, la 16 februarie, a fost Tadeu Petriceicu – alias Bogdan Petriceicu Hasdeu. A patra generatie a acestei familii deosebite a fost Iulia.
Castelul de la Campina, in ciuda asocierii lui cu o activitate desfasurata in obscuritate, cu o recuzita specifica, are multa lumina. Toate incaperile, exceptand camera de spiritism, au luminator, iar obloanele de metal ale ferestrelor au oglinzi in exterior. Probabil ca ele captau mai bine lumina si, totodata, in bataia razelor de soare, ofereau o stralucire aparte, vizibila de la distanta.
In castelul-muzeu pot fi vazute astazi biroul lui Hasdeu, unde se afla si masa de corespondenta a Iuliei, adusa de la Paris. Se patrunde apoi in dormitorul lui Hasdeu, incapere zugravita cu cale – floarea preferata a Iuliei. Ochii se opresc pe un tablou: Iulia Hasdeu in ziua mortii – o copie dupa originalul in ulei al profesorului ei de pictura de la Paris, D. Maillart. Revenind in birou, nu se poate sa nu fii intrigat de prezenta unei gauri in perete: pe acolo patrundea in castel, din camera de spiritism, duhul Iuliei.


Castelul Iuliei Hasdeu *

Frumoasa si geniala – Iulia Hasdeu
 

In camera de spiritism, cateva obiecte originale incearca sa refaca atmosfera initiala incarcata de mister. O masuta de spiritism, cu incrustatii de sidef, trei scaune de forma triunghiulara (din fier si placi de marmura), un vas oriental din bronz, cu animale fantastice. Pe buza vasului se afla un fel de coroana de acelasi diametru, cu un dragon in relief. Cele trei trepiede amintesc de scaunele oraculare din Antichitate, inchinate spiritelor; prin numarul 3, trepiedul reprezinta imaginea focului si a cerului; ele au la mijloc, tot in triunghi, numele Hasdeu, lasand ca baza cele trei litere, DEU, amintind de Deus-Dumnezeu. Literele sunt frante, alcatuite din cate trei linii fiecare, astfel ca numele devine dificil de citit. De ce triunghiulare? Pentru ca 3 e numar mistic, e temeiul, el “exprima o ordine intelectuala si spirituala, intru Dumnezeu, in cosmos sau in om” (Dictionar de simboluri). Si aici, ca si in celelalte incaperi, atarna din tavan o lampa de fier in cruce, care odinioara avea, nu intamplator, si margele de chihlimbar. “Chihlimbarul reprezinta firul psihic ce leaga energia individuala de energia cosmica, sufletul individual de sufletul universal. El simbolizeaza atractia solara, spirituala si divina.” Prin grija a doi oameni pasionati, Mircea Colosenco si Jenica Tabacu, au vazut lumina tiparului “Protocoalele sedintelor de spiritism”, texte inedite, marturie extrem de fidela a preocuparilor bizare din ultimii ani ai vietii lui Hasdeu. Participantii, datele, practicile, confirmarile sedintelor de spiritism din aceasta odaita se regasesc in notatiile lui Hasdeu.

 
Ati inteles acum cu ce se ocupa mai marii masoni si de ce nu pot fi crestini, caci acele spirite pe care le invoca, sut demoni, care se afla in alta dimensiune si care au acces la linia timpului, astfel ca pot furniza informatii personale, pe care altcineva nu ar avea de unde sa le stie. Este o iluzie sa se creada ca prin acest channeling se ia contact cu fiinte de lumina, din moment ce este nevoie de camere intunecate, oglinzi si incantari satanice. Pe langa asta, dupa cum ne-a povestit si Roger Monreau, oamenii care practica acest tip de ritualuri spiritiste, nu comunica niciodata cu persoana decedata, ci sunt mintite de aceste entitati, care cer si sacrificii si suflete in schimbul acestor informatii si practici. Este clar ca Hasdeu, a trebuit sa o cedeze pe fiica lui ca sacrificiu pentru Lucifer, la intrarea in masonerie si apoi mahnit de ce i s-a intamplat a cazut mai adanc in aceasta poveste, practicand spiritism si construind un edificiu in cinstea demonilor, punandu-l pe Iisus in lanturi, intr-o cusca, captiv, cu labirintul lui Pan ( Satana) deasupra si cu triunghiuri si ochiul atotvazator satanic. Plin de remuscari Hasdeu, a construit acest castel la cererea spiritelor demoniace, ca sa asigure atat lui cat si fiicei sale, un loc mai bun in iad, dupa promisiunea demonilor, ceea ce va fi o mare inselatorie, caci in iad e nevoie de energie de chinuri, in acele 7,2 subdimensiuni.
 
 
 
 
 
 
Sursa: Adevarul si Formula AS

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro