Şase nave de război NATO au intrat în Marea Neagră

Distribuie!by Crucişătorul american USS Vicksburg şi alte cinci nave NATO au intrat joi în Marea Neagră, unde vor desfăşura exerciţii cu nave care aparţin forţelor marine române, bulgare şi turce. […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Crucişătorul american USS Vicksburg şi alte cinci nave NATO au intrat joi în Marea Neagră, unde vor desfăşura exerciţii cu nave care aparţin forţelor marine române, bulgare şi turce.

loading...

„NATO trimite în mod regulat nave în Marea Neagră pentru exerciţii. Această desfăşurare programată, având în vedere agresivitatea continuă a Rusiei, poartă un mesaj suplimentar de natură să-i liniştească pe aliaţii din regiune”, a declarat un oficial al NATO, citat de agenţia de ştiri Reuters.


Flotila multinaţională este comandată de contraamiralul american Brad Williamson. Crucişătorul USS Vicksburg este purtător de rachete.

Tot astăzi, Rusia a anunţat că va demara exerciţii militare în zonele de frontieră în care are dispute teritoriale, printre care Caucazul de Sud şi de Nord, Abhazia, Oseţia de Sud, Armenia şi Crimeea. În total, 2.000 de soldaţi ruşi vor participa la aceste manevre.


Recent, trimisul Moscovei la NATO s-a arătat îngrijorat de planurile NATO de a-şi consolida capacităţile militare pe flancul estic, în special în ceea ce priveşte planurile privind România şi Polonia.

Nu am primit un răspuns la propunerile noastre de a dezvolta în comun definiţia termenului ‘forţe de luptă semnificative la timpul potrivit. În aceste condiţii, vom evalua independent dezvoltarea capacităţii militare a NATO în Est, cât de amplă va fi aceasta şi dacă afectează securitatea noastră naţională”, a declarat Aleksandr Gruşko, citat de agenţia rusă de ştiri Sputnik.

„Nu avem nicio îndoială că amplasarea de baze antirachetă în Polonia şi România poate afecta serios securitatea militară şi că nu este îndreptată spre crearea unei Europe stabile, paşnice şi unite”, a adăugat oficialul rus.

„Înregistrăm o rotaţie continuă a forţelor americane şi aliate în regiunea baltică şi în Polonia, precum şi expansiunea patrulelor aeriene asupra ţărilor baltice, consolidarea structurilor de comandă şi control în Europa Centrală şi de Est, crearea infrastructurii antirachetă”, a declarat Gruşko într-un interviu acordat RIA Novosti.

„Infrastructura militară din ţările din Europa Centrală şi de Est este modernizată serios, incluzând prelungirea pistelor, construirea unor facilităţi adiţionale de stocare şi alte activităţi”, a mai spus trimisul rus la NATO.

„În consecinţă, se creează o nouă configuraţie a capacităţilor şi a forţelor militare, iar noi trebuie să luăm în considerare acest lucru în propria noastră strategie militară”, a mai spus Gruşko.

Sursa

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro