România și Polonia fac front comun în fața șantajului UE privind condiționarea fondurilor europene de legile justiției: „Banii de la Uniunea Europeană nu sunt acte de caritate”

Distribuie!by Miniștrii român și polonez de externe au transmis joi un mesaj comun către Bruxelles. Legarea fondurilor europene de „alte elemente” ar constitui „o încălcare grosolană” a principiilor Uniunii Europene, […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Miniștrii român și polonez de externe au transmis joi un mesaj comun către Bruxelles.

Legarea fondurilor europene de „alte elemente” ar constitui „o încălcare grosolană” a principiilor Uniunii Europene, a declarat ministrul roman de Externe, Teodor Melescanu, joi, în cadrul unei declarații comune de presă cu omologul său polonez, Jacek Czaputowicz, potrivit Agerpres.

Afirmațiile celor doi oficiali vin în contextul în care, în ultimele luni, ambele țări au fost criticate de către Comisia Europeană pentru schimbările aduse în domeniul justiției și tot mai multe voci de la Bruxelles au evocat posibilitatea ca statele care nu respectă statul de drept să primească mai puțini bani europeni.

Meleșcanu și omologul său de la Varșovia au răspuns unei întrebări despre mesajele trimise de Bruxelles, potrivit cărora alocarea de fonduri europene pentru anumite țări ar putea fi influențată de modificări în domeniul Justiției.

„În legătură cu legarea fondurilor de alte elemente, din punctul meu de vedere, ar constitui o încălcare grosolană nu numai a prevederilor, dar și a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, care au ca obiectiv fundamental solidaritatea și asigurarea convergenței între economiile statelor membre”, a spus șeful diplomației române.

Meleșcanu a aminitit că fondurile europene sunt instrumente de creștere a convergenței țărilor membre ale UE, nu sunt „operă de caritate”.

„În mod evident, politica de fonduri de coeziune și politica agricola comună sunt instrumente pentru a crește convergența dintre economiile țărilor mai dezvoltate din Uniunea Europeană și țările noastre. Nu este, într-adevăr, niciun fel de operă de caritate și vreau să vă spun foarte direct că la aproape tot ce privește fondurile Uniunii Europene contribuie și România, contribuie și Polonia, pe măsura puterilor noastre, dar sumele nu sunt deloc neglijabile”, a spus ministrul român de Externe.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro