„Privatizarea“ şi falimentarea industriei bucureştene (1990-2010). Ce aveam în decembrie 1989

Distribuie!by   În decembrie 1989 erau în funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale şi în alte arii. Acestea erau: I. Platforma industrială 23 august cu: […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
 
În decembrie 1989 erau în funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale şi în alte arii.

zone-si-microzone-industriale

Acestea erau:

I. Platforma industrială 23 august cu: Uzinele 23 august; Republica; Întreprinderea de Maşini Grele şi Agregate Bucureşti (IMUAB); Întreprinderea de Cabluri şi Materiale Electroizolante (ICME); Întreprinderea de Materiale de Construcţii Granitul; Filatura Română de Bumbac; Întreprinderea Optica Română (IOR); Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea Policolor.

II. Platforma industrială IMGB: Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); O secţie a Uzinei Vulcan; Centrala Electrică de Termoficare.

III. Platforma industrială Pipera: Întreprinderea Electronica, Întreprinderea de Cinescoape; Întreprinderea Conect; Microelectronica; Întreprinderea de Calculatoare; Fabrica de Elemente pentru Automatizare (FEA); Automatica; IPRS Băneasa; Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică; Institutul de Cercetări Electronice; Combinatul de Prelucrarea Lemnului Pipera (CPL).

IV. Platforma industrială Militari: Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi armături sanitare (IREMOAS); Întreprinderea de materiale de construcţii (BCD); CESAROM; Turbomecanica; Centrala electrică de termoficare (CET Vest).

V. Platforma industrială Băneasa-Otopeni: Întreprinderea de Avioane Bucureşti-Băneasa; Întreprinderea de piese turnate şi forjate pentru aviaţie; Întreprinderea de aparate de măsură şi control; Laromet.

VI. Alte întreprinderi din Bucureşti: Flamura Roşie; Steaua Roşie (fosta Wolf); Electrotehnica; Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti (IMEB); Electromagnetica; Vulcan; Timpuri Noi (fost Lemaître); Ţesătoria 7 Noiembrie-Dudeşti; Întreprinderea Textilă Flacăra; Adesgo; Tehnica medicală; Întreprinderea de încălţăminte Carmen; Uzinele Chimice Române; Atelierele 9 Mai; Uzina Semănătoarea.

chimopar_78086500

Privatizare, privatizare, lichidare

Cu începere din 1990/1991 cuvântul de ordine în economie şi îndeosebi în industrie a fost privatizarea, prezentată ca un panaceu universal pentru a face unităţile rentabile, competitive. Privatizarea a alternat cu falimentarea. Noii proprietari au închis fabricile, utilajul a fost demontat şi vândut ca fier vechi.

Lichidarea industriei s-a desfăşurat la scara întregii Românii. Astăzi, au mai rămas câteva unităţi mari (Piteşti, Galaţi, Mangalia etc.), proprietăţi ale unor firme dinafară. Astăzi, România importă aproape tot: de la chibrituri şi cremă de pantofi, la articolele de uz casnic cele mai diverse, la produse agroalimentare, şi, până la utilaje şi maşini complexe.

România a devenit o piaţă de desfacere a producţiei din alte ţări, din Europa, din China, din Africa.

O inventariere a industriilor dispărute în anii ‘90, cât şi după 2000, nu a fost efectuată până în prezent.

Socot că nu greşim dacă evaluăm distrugerea industrială şi economică în general la un procent de 80% la scara ţării întregi.

Până când o asemenea recapitulare va fi posibilă, propun să ne oprim asupra Capitalei.


Ce şi cât a rămas din cele 47 mari unităţi bucureştene?

Mai există 13 unităţi, reduse la câte o secţie-două, după cum urmează:


1 – Filatura românească, azi la 1/3 din capacitate, se preconizează închiderea şi demolarea.

2 – Policolor, au rămas două secţii, restul a fost demontat şi mutat în Bulgaria.

3 – Centrala electrică de termoficare CET-Sud, lucrează la 40% din capacitate.
4 – Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera; sub 30% din producţia 1989; din 3.400 salariaţi, au rămas cca. 600.

5 – IREMOAS, privatizată pe bucăţi; din 2.800 au rămas cca. 480 salariaţi.
6 – Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO), 40% din capacitate, din 1.600, azi 420 salariaţi.

7 – CESAROM, 30% din volumul producţiei 1989, de la 2.300 la 530 salariaţi.
8 – Centrala electrică de termoficare (CET Vest) maximum 45% din producţia anterioară, de la 2.300 la cca. 1.100 salariaţi.

9 – Întreprinderea de aparate de măsură şi control, de la 800 la 400 salariaţi.
Laromet, de la 1.300 la 450 salariaţi.

10 – Electromagnetica, mai funcţionează o secţie; de la 1.700 la 90 salariaţi!
Adesgo, mai lucrează o secţie (restul ciorapilor se importă!).


11 – Semănătoarea, produce acum utilaj agricol mărunt; de la 2.800 la 400 salariaţi.

gunoi_08697300

Acapararea terenurilor unde au fost cândva fabricile

În afara vânzării instalaţiilor ca fier vechi, a fost şi un motiv direct, imediat, pentru a accelera demontarea uzinelor din Capitală: acapararea terenurilor situate în zone foarte potrivite investiţiilor imobiliare. Profiturile au fost de două ori: odată, prin vânzarea terenurilor la sume ridicate; a doua oară, prin investiţiile imobiliare în aceste zone unde transportul urban, alimentarea cu apă, cu electricitate şi căldură erau gata asigurate.

Au fost obţinute profituri uriaşe în comparaţie cu ce s-ar fi obţinut din funcţionarea în continuare a unităţilor industriale existente.

Profitul, cât mai ridicat şi rapid, a fost singurul principiu diriguitor al celor care au demontat totul.

Nevoia ţării de a avea o bază industrială – la o parte!

Soarta a zeci de mii de muncitori calificaţi – nu interesează!

Ceea ce a avut loc în Bucureşti s-a repetat în toate marile centre ale ţării aşa încât putem estima că a mai rămas cel mult 20% din capacitatea industrială a României (existentă în decembrie 1989) şi aceasta proprietate a unor firme din alte ţări.

Dacă la această distrugere a bazei industriale adăugăm:

– sistemul bancar-financiar controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;

– datoria către FMI şi Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este scadentă curând;

– agricultura care nu este în stare să acopere nevoile populaţiei;

– privatizările anunţate cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim, Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara;

– dacă mai adăugăm cedarea, pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi Roşia Poieni.

Atunci nu e greu de anticipat că populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. Cât de rău vom constata în 2012 şi 2013.1a

1a –  Expun şi pe această cale, cele mai alese mulţumiri domnului general (r) Ion Stoica pentru tot ajutorul dat în documentarea acestui articol.

 
Sursa: revistaclipa Fotografii si filmari plus completari sunt editate de catre stiriextreme.ro. Toate drepturile rezervate, preluarea acestui articol se poate face doar in limita a 500 caractere , urmate de link directionat catre acest articol !

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro