PRESA ISRAELIANĂ: SCANDALUL „SPIONAJ LA KOVESI” | Un oficial de rang înalt din SRI a comandat acţiunea

by   loading... Jurnalista Emilia Şercan dezvăluie, într-o analiză publicată pe blog, informaţii din presa israeliană care indică faptul că un oficial de rang înalt din Serviciul Român de Informaţiia […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

black-cube-kovesi

loading...

Jurnalista Emilia Şercan dezvăluie, într-o analiză publicată pe blog, informaţii din presa israeliană care indică faptul un oficial de rang înalt din Serviciul Român de Informaţiia angajat firma Black Cube o spioneze pe şefa DNA. Potrivit informaţiilor apărute în Yediot Aharonot, unul dintre cele mai prestigioase ziare din Israel, acţiunea a fost comandatădupă apariţia recentă a unui conflict între SRI şi DNA.

SRI a refuzat comenteze informaţiile publicate în media israeliană.

Citiţi mai jos textul Emiliei Şercan:

ziar israel - sri

Un înalt oficial din SRI, implicat în spionarea Laurei Codruţa Koveşi – presa israeliană

Ciudatul caz al spionării procurorului general anticorupţie

Presa din Israel a publicat săptămâna trecută o informaţie care pune într-o lumină cu totul nouă cazul spionării Laurei Codruţa Koveşi de către angajaţii firmei Black Cube. Ziarul „Yediot Aharonot” (Ultimele ştiri), citând surse implicate în acest caz, susţine că cel care a angajat Black Cube pentru a afla informaţii despre Koveşi este „un oficial de rang înalt din SRI”. Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a refuzat să comenteze informaţia şi a declarat că SRI rămâne consecvent principiului său de a nu face declaraţii pe marginea unor articole de presă.

Puţine informaţii certe, oficiale, şi foarte multe necunoscute există la acest moment în cazul spionării Laurei Codruţa Koveşi de către firma israeliană Black Cube. O întrebare, însă, se află pe buzele tuturor de mai bine de cinci zile: „Cine este beneficiarul operaţiunii derulate de angajaţii Black Cube la Bucureşti?”. Cheia dezlegării misterului este, cu siguranţă, răspunsul la această întrebare. Firma Black Cube a comunicat în mod constant, încă de la început, că „autorităţi” nenominalizate din România au fost la curent şi au aprobat operaţiunea de spionare a Laurei Codruţa Koveşi.

Dincolo de informaţiile publice, care au fost vehiculate în media din România, vă propun o scurtă analiză a subiectului din perspectiva declaraţiilor şi informaţiilor apărute în presă de la noi şi din Israel sau în comunicatele oficiale.

Marţi, 5 aprilie 2016, aproape de ora 12,00 noaptea, Rise Project publică articolul „Şefa DNA spionată de fima unui fost director Mossad”. Din articol aflăm că patru cetăţeni israelieni sunt anchetaţi de DIICOT pentru spionarea comunicaţiilor şi tentative de compromitere a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA. Doi suspecţi – Ron Weiner şi David Geclowicz – au fost reţinuţi în data de 3 aprilie pentru 24 de ore, şi tot în data de 3 aprilie au fost duşi la Tribunalul Bucureşti care a emis mandate de arestare de 30 de zile pe numele celor doi. Alţi doi suspecţi sunt în stare de libertate – Dan Zorella şi Avi Yanus -, amândoi co-fondatori şi directori executivi ai firmei israeliene de investigaţii Black Cube. Potrivit Rise Project, „Meir Dagan, fostul șef al Mossad între anii 2002 și 2011, a fost președintele de onoare al firmei până acum două săptămâni, când a murit (17 martie 2016). În afacere, activează mai mulți foști ofițeri de spionaj și contraspionaj din Israel”.

Miercuri, 6 aprilie 2016, DIICOT face public un comunicat de presă în care precizează că „în cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul firmei israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv/Israel, cât şi în Londra /UK, împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei printre care şi cei doi inculpaţi, WEINER RON şi GECLOWICZ DAVID, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept a conţinutului acestora”.

Comunicatul DIICOT nu menţioneză în clar numele lui Dan Zorella şi Avi Yanus, însă acestea se regăsesc în mandatul de arestare făcut public de Rise Project. 

Miercuri, 6 aprilie 2016, publicaţia online The Times of Israel  a obţinut o declaraţie din partea firmei Black Cube, care recunoaşte că doi dintre angajaţii săi au fost arestaţi în România, însă a respins  informaţiile potrivit cărora aceştia ar fi comis fapte ilegale, respingând, de asemenea, faptul că Dan Zorella şi Avi Yanus ar fi anchetaţi în România, informaţie pe care a catalogat-o ca fiind „flasă”.

„Recent, compania a efectuat un proiect în România pentru a colecta dovezi grave de corupţie în guvernul român şi în agenţiile sale. În timp ce efectuau această muncă, doi dintre angajaţii  companiei au fost arestaţi după ce au făcut descoperiri semnificative” se precizează în declaraţia Black Cube. „Inutil să precizăm, toţi angajaţii Black Cube respectă la literă legea locală, iar acuzaţiile la adresa lor sunt nefondate şi neadevărate. Avem deplină încredere că adevărul va ieşi la suprafaţă şi amândoi vor fi eliberaţi în condiţii de siguranţă pentru a reveni acasă zilele următoare”.

Aceeaşi declaraţie a Black Cube este citată şi de The Associated Press în data de 6 aprilie, singura informaţie în plus fiind faptul că „atunci când desfăşoară o activitate internaţională, Black Cube lucrează îndeaproape cu consilierul juridic profesional din fiecare jurisdicţie vizitată”.

Joi, 7 aprilie 2016, ziarul de de limbă ebraic Yediot Aharonot (Ultimele ştiri) publică în ediţia tipărită un text în care se vorbeşte despre implicarea unui „oficial de rang înalt din SRI” în cazul spionării Laurei Codruţa Koveşi. Fragmente din acest text au fost preluate în zilele care au urmat şi de presa din România, însă nicio publicaţie din România nu face referire la pasajul în care se vorbeşte despre „oficialul de rang înalt din SRI”.

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro