PNL a depus un amendament care redefinește familia ca să cuprindă și cuplurile de același sex

by loading... Marți 7 martie 2017, Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni pentru a discuta amendamentul depus pe 27 februarie 2017 de trei deputați PNL la PL-x 127/2017 privind propunere legislativă […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...

Marți 7 martie 2017, Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni pentru a discuta amendamentul depus pe 27 februarie 2017 de trei deputați PNL la PL-x 127/2017 privind propunere legislativă (iniţiativă cetăţenească) referitoare la revizuirea Constituţiei României. Pe 4 martie 2017, Asociatia Medicilor Catolici din Bucuresti a trimis membrilor Comisiei juridice un Memoriu atragând atenția asupra consecințelor acestui amendament, solicitandu-le să-l respingă.

Trei deputaţi PNL (Gabriel Andronache, Vasile Varga şi Valeria Schelean) au depus pe 27 februarie 2017 următorul amendament la articolul 48 § 1 din Constituție:

« Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, prin măsuri economice și sociale, inclusiv prin încheierea căsătoriei. Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, având la bază egalitatea între soți, dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor » [1].

La prima vedere acest amendament pare o cale de mijloc, un compromis banal atât în favoarea celor care doresc legalizarea parteneriatului civil, cât şi a celor care doresc precizarea definiţiei căsătoriei în sensul uniunii dintre un bărbat şi o femeie. Totuşi, schimbarea e fundamentală şi de esenţă. Prin separarea familiei de căsătorie (care poate fi încheiată doar între un bărbat şi o femeie) se doreşte în primul rând redefinirea familiei astfel încât aceasta să cuprindă şi cuplurile de acelaşi sex. Familia nu va mai avea ca fundament diferenţa sexuală. Astfel, familia nu va mai fi întemeiată doar pe căsătorie, ci şi pe parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex.

In al doilea rând, o astfel de prevedere constituţională vatămă familia, dat fiind faptul că stabilitatea şi fidelitatea familiei nu pot fi garantate decât prin căsătorie. Parteneriatul civil prin esenţa sa este o uniune temporară care permite infidelitatea, neexistând nicio sanctiune în acest sens. Coexistenţa între căsătorie şi parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex sau de sex diferit nu e posibilă decât în detrimentul familiei. Există reguli care nu pot admite excepţii pentru că simpla existenţă a unei excepţii poate duce la distrugerea sau suprimarea regulii. Este cazul divulgării, în mod exceptional, a secretului profesional al avocatului, al medicului sau al preotului în cazul spovezii, obligaţie care va duce în mod inevitabil la neîncrederea în relaţia dintre aceştia şi persoana care îi consulta şi implicit la distrugerea actului de justiţie, medical sau religios. Este acelaşi lucru şi în cazul căsătoriei.

In al treilea rând, prin această propunere, din instituţie, căsătoria devine un simplu mijloc printre multe altele prin care statul ar ocroti familia.

Ȋn al patrulea rând, odată redefinită familia, va fi redefinită şi noţiunea de părinţi, astfel că părinţii unui copil nu vor mai fi doar mama şi tatăl acestuia, ci două “mame” sau doi “taţi” sau mai mulţi părinţi, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de dreptul familiei între părinţi şi copii. Va fi permisă şi adopţia copiilor de către cuplurile de acelaşi sex, copiii în cauză fiind privaţi de mama sau de tatăl lor. De asemenea, cum cuplurile de acelaşi sex sunt sterile prin natura lor, pentru a fi tratate în mod egal cu familiile formate dintr-un bărbat şi o femeie, acestora va trebui să le fie permis accesul la tehnicile de procreare asistată medical cu terţ donator (pentru cuplurile formate din două femei), inclusiv “mamele surogat” (pentru cuplurile formate din doi bărbaţi). În acest fel, copilul fie va fi în mod deliberat privat de mama sau de tatăl său (locul şi rolul unuia dintre aceştia în viaţa copilului fiind şters, negat), fie i se vor impune ca părinti, alte persoane decât genitorii săi. Astfel, se creează o filiaţie necredibilă, incoerentă şi incompatibilă cu realitatea. Mai mult, ei vor fi discriminaţi, adică plasaţi, fără vreo « justificare obiectivă şi rezonabilă », într-o situaţie diferită faţă de copiii care cresc şi se dezvoltă într-o familie formată dintr-un tată şi o mamă şi care astfel pot creşte şi se dezvolta integral. Vor exista prin urmare, prin efectul legii, două categorii de copii: unii care vor avea un tată şi o mamă şi unii care vor avea doua mame/doi taţi sau mai mulţi.
Şi lista modificărilor în dreptul familiei poate continua. Practic, cam tot ceea ce dorea să evite Coaliţia pentru familie prin constituţionalizarea definiţiei căsătoriei va fi zădărnicit prin acest amendament care nu este altceva decât o uzurpare a referendumul în favoarea revendicărilor lobby-ului LGBT.

Ȋn al cincilea rând, amendamentul deputaţilor PNL propune înlocuirea unei viziuni obiective a familiei, bazată pe realitate, cu una subiectivă, bazată pe ideologie. Se doreşte slăbirea familiei şi a căsătoriei, instituţii de inspiraţie iudeo-creştină, prin redefinirea acestora în funcţie de ideologia marxistă, operându-se astfel o « schimbare civilizaţională » [2].

Trebuie precizat că deşi redefinirea familiei s-a realizat mai întâi în Occident, acestea nu sunt fenomene tipice civilizaţiei Occidentale, ci « sunt fenomene contra-culturale care se trag din marxism (…) care în ultima vreme a suferit niste transformări. (…) Acum revoluţia e la nivel de societate şi la nivel de obiceiuri, la nivel de cultură (…) iar cei care promovează acum toate aceste iniţiative sunt urmaşii ideologici ai marxismului, generaţia 1968. (…) Lucrurile astea se trag din vechiul URSS. Sunt documentate de-a lungul deceniilor tentativele sovietice de a infiltra cultural Occidentul, de a susţine toate mişcările care subminează moralitatea » [3].

Ori, în viziunea obiectivă, familia este « elementul natural şi fundamental al societăţii » [4], « unitatea fundamentală a societăţii şi mediul natural pentru creşterea şi bunăstarea tuturor membrilor săi, în special al copiilor »[5].

Familia ca « element natural al societăţii » nu poate fi întemeiată decât pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Orice copil vine pe lume prin unirea dintre un bărbat şi o femeie. Prima necesitate a unui copil, pentru ca acesta să se dezvolte pe deplin, este educaţia. Pentru că educaţia unui copil este o lucrare de lungă durată, vastă şi complexă, aceasta necesită uniunea stabilă a părinţilor săi, a mamei şi a tatălui său. Educaţia unui copil nu constă doar în simpla transmitere a unor informaţii şi cunostinţe. Aceasta implică şi calităţile psihologice diferite şi complementare ale cele două sexe. Unui copil crescut de două femei îi va lipsi întotdeauna ceva din forţa, vigoarea şi virilitatea specifice unui bărbat. De asemenea, unui copil crescut de doi bărbaţi îi va lipsi întotdeauna ceva din fineţea, delicateţea şi sensibilitatea proprie unei femei. Dacă pentru plante sau animale acest aspect este indiferent, pentru un copil acest lucru este indispensabil [6]. Această uniune stabilă a părinţilor în vederea educării copiilor lor se numeşte familie. Ea este prima formă de societate de care are nevoie în mod fundamental orice persoană umană. Alte comunităţi intermediare existente în societate nu pot exista dacă nu sunt familii care să aducă pe lume copii şi care să îi acompanieze spre dezvoltarea lor integrală prin educaţie. Aşadar, stabilitatea familiei este fundamentală. De aceea, stabilitatea este garantată printr-un angajament public şi solemn al soţilor încă de la începutul uniunii lor, acest lucru ţinându-i responsabili ulterior. Acest angajament se numeste căsătorie, iar caracterul său public implică sancţiunea în caz de nerespectare a angajamentului luat.

***

  1. Art 48 § 1 din Constitutie: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Propunerea Coalitiei pentru familie doreste revizuirea astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”
  1. Declaratia lui Christiane Taubira, Ministrul Justitiei din Franta, referitoare la proiectului de lege privind legalizarea căsătoriilor intre persoanele de acelasi sex din Franta, 7 noiembrie 2012 : «C’est une réforme de société et on peut même dire une réforme de civilisation»
  1. Anca Cernea, « Politizarea homosexualitatii si marxismul cultural.Raportorul legii Taubira: despre marxism e vorba », 19 iulie 2013 ; A se vedea si “Marrriage (Same Sex Couples)” Memorandum submitted by Alan J Williams, 13 March 2012;  
  1. Articolul 16 § 3 din Declaratia universala a drepturilor omului din 1948, articolul 23 §§ 1 si 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 1966, articolul 10 § 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale din 1966, considerentele 5 si 6 din Preambulul Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, articolul 16 din Carta sociala europeana (revizuita) din 1996, articolul 33 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 2000, Rezolutiile Adunarii Paramentare a Consiliului Europei 1720 (2010) si 1864(2012) din 19 ianuarie 2010 si 27 ianuarie 2012; 
  2. Conventia ONU cu privire la drepturile copilului din 1989;
  3. Jean Daujat, « Cours de morale et sociologie » (2ème année), la Centre d’études religieuses, Paris, înregistrare audio.

 

Sursa: – inliniedreapta.net

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro