PA SI PUSI – Motivarea CCR pentru revocarea lui Kovesi. Sefa DNA nu are cum sa scape. Iohannis e obligat sa o demita: “Sintagma ‘revocarea se face’ are un inteles imperativ, si nu acorda presedintelui optiunea… Presedintele ar fi trebuit sa emita decretul de revocare… Presedintele si-a arogat o putere discretionara proprie, inexistenta potrivit Constitutiei… Se constata impiedicarea ministrului de a-si indeplini rolul constitutional in legatura cu revocarea procurorului-sef DNA” (Decizia)

Capitalism
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Momentul asteptat de o tara intreaga s-a produs. Curtea Constitutionala a Romaniei a dat publicitatii, joi 7 iunie 2018, motivarea deciziei prin care, in 30 mai 2018, a constatat ca presedintele Romaniei Klaus Iohannis(foto stanga) este obligat sa o revoce din functie pe sefa DNA Laura Kovesi (foto dreapta). Iar motivarea este una crunta atat pentru Iohannis, cat si pentru Kovesi, ea aratand ca sefa DNA nu are cum sa scape fara sa fie demisa, iar presedintele este obligat sa semneze decretul de revocare. Si sa o faca deindata, in conditiile in care Deciziile CCR sunt obligatorii de la momentul publicarii in Monitorul Oficial.

loading...

Astfel, in cuprinsul Deciziei nr. 358 din 30 mai 2018, CCR arata ca sintagma “revocarea se face”, din cuprinsul art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004, are un inteles clar, univoc si imperativ, astfel incat presedintele Romaniei nu are nicio o optiune si ca nici vreo putere discretionara cu privire la propunerea de revocare inaintata de ministrul justitiei. CCR explica faptul ca presedintele nu are decat competenta de a controla legalitatea propunerii de revocare, fara sa poata sa invoce aspecte de oportunitate sau sa realizeze el insusi o evaluare a activitatii procurorului sef a carui revocare se cere, adica lucruri care s-au intamplat in cazul Laurei Kovesi.


Decizia CCR in acest caz este insa una pur si simplu devastatoare pentru Klaus Iohannis. Practic, acesta este acuzat ca prin refuzul de a o revoca pe Laura Kovesi a subminat atributiile constitutionale ale ministrului Justitiei, incalcand Constitutia Romaniei. CCR subliniaza ca Iohannis a realizat o “evaluare a evaluarii” ministrului justitiei, mai exact a temeiniciei motivelor cuprinse in propunerea de revocare, mod prin care s-a plasat deasupra lui Tudorel Toader si a incalcat art. 132 din Constitutia Romaniei care prevede ca procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei. CCR arata ca Iohannis nu trebuia decat sa se pronunte strict asupra regularitatii procedurii de revocare, sa consfinteasca regularitatea sau lipsa de regularitate a procedurii, si nu oportunitatea sau lipsa de oportunitate a acesteia. In opinia Curtii, prin refuzul de a o revoca pe Laura Kovesi, Klaus Iohannis si-a arogat o putere discretionara proprie, inexistenta potrivit Constitutiei, consecinta fiind ca a anihilat competenta ministrului justitiei.

In concluzie, CCR a constatat ca procedura de revocare a sefei DNA, in conditiile in care presedintele Romaniei nu a avut nici o obiectie cu privire la regularitatea acesteia, indeplineste criteriile de legalitate, astfel ca Iohannis ar fi trebuit sa emita decretul de revocare. Nefacand acest lucru, presedintele Iohannis a creat un blocaj in privinta exercitarii autoritatii ministrului justitiei asupra activitatii procurorilor, si, arogandu-si un rol contra legem, a impiedicat realizarea unei competente constitutionale proprii a ministrului justitiei, blocand-o, fara ca textul Constitutiei sa ii acorde o asemenea competenta. CCR mentioneaza ca prin conduita de a nu-si exercita competentele potrivit Constitutiei, Klaus Iohannis a determinat imposibilitatea ministrului justitiei de a-si exercita competentele constitutionale, ceea ce a condus la un blocaj institutional, care a impiedicat valorizarea si finalizarea propunerii ministrului justitiei de revocare potrivit art.132 alin. (1) din Constitutie, in sensul ca aceasta sa produca efecte depline in conformitate cu textul constitutional. In acelasi context, CCR arata ca presedintele Iohannis a ales sa nu dea cursul constitutional firesc propunerii ministrului justitiei, astfel ca Tudorel Toader a fost impiedicat sa-si indeplineasca rolul constitutional in legatura cu revocarea Laurei Kovesi.


Iata fragmente din Decizia CCR, care este atasata integral la finalul articolului:

“88. Din cele de mai sus, Curtea constata ca Ministerul Public nu face parte din puterea judecatoreasca, ci din autoritatea judecatoreasca, concepte diferite in esenta lor. Potrivit art.126 alin.(1) din Constitutie, ‘Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege’, ceea ce inseamna ca din cele trei entitati cuprinse in autoritatea judecatoreasca, respectiv in Capitolul VI al Titlului III din Constitutie, numai instantele judecatoresti fac parte din puterea judecatoreasca.Desi nu face parte nici din puterea executiva sau autoritatea executiva, Ministerul Public nu are o pozitie de independenta institutionala fata de aceasta, intrucat textul Constitutiei este foarte clar, activitatea desfasurata de procurori fiind sub autoritatea ministrului justitiei. Mai mult, astfel cum s-a aratat, in privinta tezelor elaborarii Constitutiei s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public in cadrul organizarii puterii publice, astfel ca nu poate fi ignorata si incalcata vointa constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de pozitii institutionale. In consecinta, interpretarea textului constitutional urmeaza, in mod firesc, vointa legiuitorului constitutional expres normativizata sub forma punerii activitatii desfasurate de procurori sub autoritatea ministrului justitiei.

89. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, pe terenul art.6 par.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in Romania, procurorii, actionand in calitate de reprezentanti ai Ministerului Public, subordonati, mai intai, procurorului general, apoi ministrului justitiei, nu indeplinesc conditia de independenta in raport cu puterea executiva; or, independenta fata de executiv este inclusa printre garantiile pe care le presupune notiunea de ‘magistrat’, in sensul art.5 par.3 din Conventie [Hotararea din 22 mai 1998, pronuntata in cauza Vasilescu impotriva Romaniei, par.40 si 41, sau Hotararea din 3 iunie 2003, pronuntata in Cauza Pantea impotriva Romaniei, par.238]; mai mult, aceasta jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului a fost reflectata si in jurisprudenta Curtii Constitutionale [a se vedea, in acest sens, Decizia nr.629 din 8 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.868 din 20 noiembrie 2015, par.17]. In consecinta, procurorii nu pot invoca o pozitie de independenta, asemenea judecatorilor, cu privire la care art.124 alin.(3) prevede expres ca ‘Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii’, din moment ce activitatea acestora se desfasoara sub control ierarhic si sub autoritatea ministrului justitiei. In acest sens, Comisia de la Venetia a subliniat ca politica judiciara – penala sau civila – a unui stat este determinata, intr-un context democratic, de Guvern, emanatie a majoritatii parlamentare. Aceasta politica trebuie sa fie executata de agenti ai Guvernului, si anume de procurori, astfel incat exigentele referitoare la independenta completa a judecatorilor nu sunt aplicabile in aceeasi masura si procurorilor [Avizul nr.169/2001 privind legea de revizuire a Constitutiei Romaniei, adoptat la cea de-a 51-a sa reuniune plenara din 5-6 iulie 2002, par.60 si 61]. Totodata, Comisia de la Venetia a reiterat ca Ministerul Public nu trebuie sa fie, in mod necesar, independent, fiind de preferat ca acesta sa depinda de Ministerul justitiei [Avizul suplimentar nr.169/2001 privind legea de revizuire a Constitutiei Romaniei, adoptat la cea de-a 52-a sa reuniune plenara din 18-19 octombrie 2002, par.23].

90. O situatie similara se regaseste si in Franta, unde, potrivit art.5 din Ordonanta nr.58-1270 din 22 decembrie 1958, magistratii din cadrul parchetului sunt plasati sub indrumarea si controlul sefilor lor ierarhici si sub autoritatea ministrului justitiei, iar independenta acestora se refera la libera exercitare a actiunilor lor in fata jurisdictiilor; de asemenea, aceasta independenta trebuie conciliata cu prerogativele Guvernului si nu poate asigura aceleasi garantii magistratilor parchetului precum cele aplicabile judecatorului de scaun [a se vedea Decizia Consiliului Constitutional francez nr.2017-680 QPC din 8 decembrie 2017, par.9]. Mai mult, in Germania, potrivit art.147 din Legea privind constituirea instantelor, ministrul federal de justitie detine dreptul de a superviza si indruma procurorul general federal si procurorii federali, iar membrii parchetului trebuie sa se conformeze indrumarilor oficiale date de superiorii lor [art.146 din aceeasi lege].

91. Curtea retine, de asemenea, ca autoritatea ministrului justitiei nu este una administrativa, din contra, acesta are plenitudine de competenta sub aspectul autoritatii asupra procurorilor. Aceasta plenitudine este limitata doar prin dispozitiile constitutionale exprese, respectiv cele referitoare la numirea in functia de procuror si la aplicarea sanctiunilor disciplinare [art.134 alin.(1) si (2) din Constitutie], acestea fiind dispuse de Presedintele Romaniei, respectiv de Consiliul Superior al Magistraturii. Notiunea de autoritate are o semnificatie foarte puternica, ea fiind definita drept putere de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare, insa, in contextul constitutional dat, acesta se refera la o putere de decizie in privinta gestionarii carierei procurorilor [spre exemplu, potrivit art.69 alin.(1) si (2) din Legea nr.304/2004, ministrul justitiei, cand considera necesar, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercita controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnati de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, de procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, de procurorul-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism ori de ministrul justitiei. Controlul consta in verificarea eficientei manageriale, a modului in care procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu si in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate] si a modului de realizare a politicii penale generale a statului[a se vedea mutatis mutandis, cu privire la atributiile ministrului justitiei in raport cu magistratii din cadrul parchetului, atat art.69 alin.(3) din Legea nr.304/2004, potrivit caruia ministrul justitiei poate sa ceara procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, dupa caz, procurorului general al Directiei Nationale Anticoruptie informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari scrise cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea si combaterea eficienta a criminalitatii, cat si Decizia Consiliului Constitutional francez nr.2017-680 QPC din 8 decembrie 2017, par.11, potrivit careia autoritatea ministrului justitiei se manifesta, in special, prin exercitarea unei puteri de a numi si sanctiona, ipoteze in care, pe de o parte, Presedintele Republicii numeste in functie procurorul la propunerea ministrului justitiei, cu avizul sectiei competente a Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de alta parte, ministrul justitiei sanctioneaza procurorul cu avizul sectiei competente a Consiliului Superior al Magistraturii. Totodata, ministrul justitiei poate adresa magistratilor Ministerului Public instructiuni generale de politica penala, in special, cu privire la necesitatea asigurarii pe tot teritoriul Republicii egalitatea cetatenilor in fata legii]. In caz contrar, daca s-ar interpreta textul constitutional in sensul de subordonare ierarhica a procurorilor fata de ministrul justitiei, s-ar ajunge la situatia neavuta in vedere de constituantul originar si de la care a dorit sa se indeparteze, potrivit careia ministrul justitiei ar fi seful suprem al membrilor parchetului, carora le poate da ordine si instructiuni privitor la urmarirea crimelor si delictelor [a se vedea, in acest sens, art.66 din Legea pentru organizarea ministerelor din 2 august 1929, promulgata cu Decretul nr.2710/929 si publicata in Monitorul Oficial nr.169 din 2 august 1929]. Prin urmare, Curtea constata ca textul constitutional consacra un evident element de discontinuitate fata de traditia interbelica in privinta relatiei dintre ministrul justitiei si procurori.

92. In sensul celor de mai sus, Curtea retine, astfel cum s-a aratat la paragraful 87 al prezentei decizii, ca activitatea judiciara pe care un procuror o desfasoara in concret, intr-o anumita cauza penala nu are legatura cu autoritatea ministrului justitiei, acestea fiind doua probleme distincte. De aceea, in activitatea judiciara, ‘in solutiile dispuse, procurorul este independent, in conditiile prevazute de lege’ [art.64 alin.(2) teza intai din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.827 din 2 septembrie 2005]. Comisia de la Venetia a apreciat ca aplicarea a unei politici nu presupune in nici un caz existenta unor ordine precise date personal procurorilor intr-un anumit dosar. Fiecare dintre acestia isi mentine libertatea deciziei, dar in cadrul circularelor ministeriale care determina principalele orientari ale politicii judiciare a statelor. Un stat nu poate avea multiple politici penale care sa fie la discretia opiniilor sau convingerilor procurorilor, ci doar o singura politica penala. Cu toate acestea, in aprecierea modului in care aceasta trebuie sa se aplice cazurilor individuale, fiecare procuror trebuie sa fie independent [Avizul Comisiei de la Venetia nr.169/2001 privind legea de revizuire a Constitutiei Romaniei, adoptat la cea de-a 51-a sa reuniune plenara din 5-6 iulie 2002, par.62]. Acesta este si sensul Deciziei nr.873 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, prin care Curtea a statuat ca una dintre componentele independentei justitiei este cea institutionala, care nu se refera exclusiv la judecatori, ci acopera sistemul judiciar in intregime, aspect care justifica acordarea pensiilor de serviciu si procurorilor. in consecinta, Curtea constata ca o asemenea solutie da consistenta tendintei – si nu unei reguli – generale europene catre un minister public mai independent fata de unul subordonat sau legat de executiv [a se vedea si Avizul comun nr.811/2015 privind proiectul de lege referitor la Ministerul Public din Georgia, intocmit de Comisia de la Venetia, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei si de Biroul pentru institutii democratice si drepturile omului din cadrul Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), adoptat de Comisia de la Venetia, la cea de-a 104-a sa reuniune plenara din 23-24 octombrie 2015, par.16].

93. De asemenea, acelasi art.64, la alin.(1), stabileste, in virtutea controlului ierarhic care caracterizeaza activitatea procurorilor, ca ‘Dispozitiile procurorului ierarhic superior, date in scris si in conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine’. Astfel, rechizitoriul emis de procuror este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand a fost intocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand a fost intocmit de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de sectie, iar cand a fost intocmit de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet [art.328 alin.(1) teza a doua si a treia din Codul de procedura penala]. Totodata, Curtea, cu titlu exemplificativ, subliniaza ca solutionarea plangerilor impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de catre prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, de procurorul-sef de sectie al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, conform art.339 din Codul de procedura penala, iar plangerea formulata impotriva solutiilor de neurmarire si netrimitere in judecata se realizeaza in conditiile art.340 si 341 din Codul de procedura penala, apelandu-se, asadar, in final, la instanta judecatoreasca, fara ca ministrul justitiei sa aiba vreo atributie/ competenta in acest sens. De asemenea, potrivit art.318 alin.(10) din Codul de procedura penala, ‘Ordonanta [procurorului – s.n.] prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala este verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand a fost intocmita de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand a fost intocmita de un procuror de la Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, ordonanta este verificata de procurorul-sef de sectie, iar cand a fost intocmita de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet’, iar alineatul 12 al aceluiasi text stabileste ca ‘Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala, verificata potrivit alin.(10), se comunica in copie, dupa caz, persoanei care a facut sesizarea, partilor, suspectului, persoanei vatamate si altor persoane interesate si se transmite, spre confirmare, in termen de 10 zile de la data la care a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta’. Prin urmare, Curtea subliniaza ca actele procurorului in situatii individuale/ concrete ale activitatii sale judiciare nu sunt supuse niciunui control al ministrului justitiei, ci procurorului ierarhic superior sau instantei judecatoresti competente, dupa caz, tocmai pentru ca autoritatea ministrului justitiei nu vizeaza si se delimiteaza de aceasta ipoteza.

94. Puterea de decizie a ministrului justitiei, subsumata autoritatii exercitate, a fost eliminata, astfel cum s-a aratat, in privinta numirii in functie si a constatarii si aplicarii sanctiunilor disciplinare, si pentru a nu fi/ deveni arbitrara, poate fi supusa conditiilor legii in privinta celorlalte elemente ale carierei procurorului. In privinta acestor din urma situatii, Curtea subliniaza ca textele Constitutiei nu elimina autoritatea ministrului justitiei, ci permit supunerea exercitarii acesteia unor conditii legale. Asadar, autoritatea ministrului justitiei poate fi supusa, sub aspectul revocarii procurorilor din functii de conducere, unor conditii legale, pentru ca ea in sine sa nu se manifeste in mod nemarginit, arbitrar, exclusiv la libera sa apreciere.

95. In acest sens, art.54 alin.(4) raportat la art.51 alin.(2) din Legea nr.303/2004 stabileste cazurile de revocare. Astfel, in privinta revocarii procurorilor din functia de conducere, dispozitiile art.51 alin.(2) coroborate cu cele ale art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004 au reglementat trei ipoteze distincte, respectiv:

a) in cazul in care nu mai indeplinesc una dintre conditiile necesare pentru numirea in functia de conducere;

b) in cazul exercitarii necorespunzatoare a atributiilor manageriale privind organizarea eficienta, comportamentul si comunicarea, asumarea responsabilitatilor si aptitudinile manageriale;

c) in cazul aplicarii uneia dintre sanctiunile disciplinare.

96. Prin urmare, ministrul justitiei poate propune, numai in aceste trei ipoteze, revocarea din functia de conducere a Procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a prim-adjunctului si adjunctului acestuia, a procurorului general al Directiei Nationale Anticoruptie, a adjunctilor acestuia, a procurorilor sefi de sectie ai acestor parchete, precum si a procurorului-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si a adjunctilor acestora.

97. In continuare, Curtea constata ca legea instituie un anumit mecanism procedural pentru revocarea procurorilor din functiile de conducere prevazute la art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, respectiv: propunerea ministrului justitiei, avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii si actul Presedintelui Romaniei. In acest mecanism procedural, se pune problema daca actul Presedintelui Romaniei reflecta o competenta legata fata de propunerea ministrului justitiei sau, din contra, justifica o competenta discretionara, bazata pe criterii de oportunitate, fata de propunerea formulata. Pentru a raspunde la problema ridicata, Curtea urmeaza sa analizeze raportul existent intre art.132 alin.(1) si art.94 lit.c) din Constitutie.

98. Art.94 lit.c) din Constitutie este un text cu caracter general, de principiu, in sensul ca Presedintele Romaniei numeste in functii publice, in conditiile legii. Cu privire la acest text, Curtea a statuat ca ‘Presedintele Romaniei nu isi asuma vreo raspundere politica, ci doar juridica in sensul legalitatii desfasurarii procedurii care se finalizeaza cu decretul de numire’ si ca ‘nu se pune problema vreunei raspunderi politice, ci doar cea vizand legalitatea desfasurarii procedurii de numire in functie’. Curtea a mai subliniat ca atributia Presedintelui Romaniei de a numi in functii publice este prevazuta de art.94 lit.c) din Constitutie, text care prevede expres, spre deosebire de celelalte litere ale sale, ca numirea in functii publice se realizeaza ‘in conditiile prevazute de lege’ [a se vedea Decizia nr.285 din 21 mai 2014, par.68 si 69]. Curtea reitereaza cele mentionate la paragraful 65 al prezentei decizii ca acest text constitutional, chiar daca nu prevede si ipoteza revocarii/ eliberarii din functie, se aplica si in aceste ipoteze, in virtutea principiului simetriei, cu exceptia cazului in care Constitutia prevede, in mod expres, o alta procedura. Este optiunea exclusiva a legiuitorului de a stabili expresia normativa concreta a acestui text constitutional, intrucat acesta din urma nu impune ca, in mod obligatoriu, actul de numire/ revocare/ eliberare in/ din orice functie publica sa fie emis de Presedintele Romaniei. Astfel, cu exceptia conditionarilor constitutionale exprese, legiuitorul ordinar/ organic are competenta exclusiva de a stabili categoriile de functii publice si/ sau nivelul functiilor publice [de executie/ conducere] cu privire la care actul de numire/ revocare/ eliberare din functie apartine Presedintelui Romaniei, caz in care acesta atesta, in temeiul art.94 lit.c) din Constitutie, legalitatea desfasurarii procedurii de numire/ revocare/ eliberare din functie.

99. In schimb, art.132 alin.(1) din Constitutie este un text cu caracter special, care stabileste o putere de decizie a ministrului justitiei asupra activitatii desfasurate de procurori. El nu indica, in mod expres, ca numirea in functii de conducere se realizeaza de ministrul justitiei, ci faptul ca in aceasta procedura ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018]. Astfel, in ceea ce priveste numirea, Curtea constata ca ministrul justitiei are o marja larga de apreciere, marja a carei exercitare poate fi limitata prin stabilirea unor conditii legale pe care procurorul trebuie sa le intruneasca pentru a fi eligibil sa fie numit in functia de conducere. In schimb, marja de apreciere a ministrului justitiei nu poate fi anihilata/ denaturata prin atribuirea unor competente in sarcina altor autoritati publice care sa afecteze echilibrul si sa se reconfigureze, in mod implicit, competentele constitutionale ale acestora.

100. De asemenea, textul constitutional al art.132 alin.(1), astfel cum s-a aratat, este unul cu caracter special, care stabileste competenta ministrului justitiei in privinta activitatii procurorilor, astfel incat, in masura in care legiuitorul organic a optat ca actul de numire in functie sa fie emis de Presedinte, in temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constitutie, acestuia din urma nu i se poate recunoaste o putere discretionara, ci o putere de verificare a regularitatii procedurii. Prin urmare, chiar daca in sedinta publica a Curtii Constitutionale din 10 mai 2018 s-a sustinut ca autoritatile publice care au o legitimitate politica mai larga dispun si de o competenta discretionara mai mare, in schimb, autoritatile publice care au o legitimitate politica mai mica, cele tehnice sau cele rezultate dintr-un act de numire dispun de o competenta discretionara mai limitata, Curtea constata ca o atare sustinere nu poate fi acceptata, pentru ca, in mod primar, Constitutia si, in dezvoltarea acesteia, legea sunt cele care stabilesc atributiile/ competentele autoritatilor publice, legitimitatea politica diferita a unei autoritati publice in raport cu alta neputand justifica o incalcare a atributiilor/ competentelor celeilalte autoritati publice, prin deplasarea si preluarea acestora de catre o alta autoritate publica aleasa prin vot. Exemplificativ, Curtea retine ca o putere discretionara a Presedintelui Romaniei exista in privinta atributiilor de acordare/ conferire prevazute de art.94 lit.a), b) si d) din Constitutie, putere care, de asemenea, trebuie exercitata in conditiile legii, in timp ce in privinta literei c), care stabileste ca numirile in functii publice se realizeaza ‘in conditiile legii’, Presedintele Romaniei verifica doar regularitatea procedurii, neavand, asadar, in temeiul acestui text constitutional, nici o putere discretionara. De aceea, atributia Presedintelui Romaniei, in cazul revocarii/ eliberarii din functie dispuse in temeiul art.94 lit.c) din Constitutie, se subsumeaza numai unor conditii de regularitate strict stabilite de lege, si nu unei puteri discretionare proprii de apreciere.

101. Prin urmare, in privinta propunerii de numire in functiile de conducere prevazute la art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, Curtea constata ca ministrul justitiei detine o larga marja de apreciere, din moment ce limitarile impuse de lege, sub forma conditiilor necesare a fi intrunite, in mod obiectiv, de catre procuror pentru a fi numit in functia de conducere, sunt minime [respectiv ca procurorul sa aiba o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, sa nu fi facut parte din serviciile de informatii inainte de 1990 sau a colaborat cu acestea, sa nu aiba un interes personal, ce influenteaza sau ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor prevazute de lege, a se vedea art.54 alin.(1) si (2), prin raportare la art.48 alin.(10)-(12) din Legea nr.303/2004], si, in aceste conditii, ca o contrapondere, Presedintele Romaniei ii poate opune un drept de veto limitat in ideea unei conlucrari si consultari permanente in cadrul executivului bicefal, intemeiata pe dispozitiile art.1 alin.(5) si art.80 alin.(2) teza doua din Constitutie, potrivit caruia ‘Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate, neputand, insa, bloca acea procedura de numire. Aceasta reflecta existenta unei competente discretionare minime a Presedintelui Romaniei in cadrul acestei proceduri, tocmai pentru a se respecta rolul preeminent al ministrului justitiei asupra activitatii procurorilor. In schimb, daca refuzul de numire al Presedintelui Romaniei se intemeiaza pe aspecte de legalitate, in conditiile art.94 lit.c) din Constitutie, procedura de numire inceteaza, ea trebuind a fi reluata.

102. Aceeasi paradigma constitutionala se aplica si in privinta procedurii de revocare, in sensul ca tot ministrul justitiei are un rol central si in cadrul acestei proceduri. Daca in cazul numirii in functia de conducere ministrul justitiei detine o marja larga de apreciere, iar Presedintele Romaniei una limitata, in cazul revocarii, ministrul justitiei are o marja de apreciere minima, din moment ce limitarile impuse de lege sunt extrem de stricte, si, in aceste conditii, Presedintele Romaniei ii poate opune numai dreptul sau de a verifica legalitatea propunerii, putand-o refuza doar in cazul in care propunerea nu respecta conditiile legii, caz in care procedura inceteaza. Desigur, niciun text constitutional nu se opune ca intre cele doua autoritati publice sa existe consultari in temeiul art.1 alin.(5) si art.80 alin.(2) teza a doua din Constitutie, insa, avand in vedere ca intreaga procedura se desfasoara in conditiile in care competenta discretionara/ marja de apreciere a ministrului justitiei – ministru care joaca un rol central in cadrul procedurii – este minima, competenta discretionara/ marja de apreciere a Presedintelui nu poate fi recunoscuta in niciun fel. Prin urmare, Presedintele Romaniei are doar o competenta legata in cadrul acestei proceduri, limitata la verificarea conditiilor de legalitate a procedurii.

103. In caz contrar, si anume in situatia in care unei competente discretionare minime, apartinand chiar autoritatii publice care joaca un rol central in cadrul procedurii de revocare din functia de conducere a procurorilor, i s-ar opune o competenta discretionara larga/ minima a unei alte autoritati publice, bazata pe ideea de conlucrare si consultare permanenta, ar insemna o alterare a autoritatii ministrului justitiei si o modificare, pe cale legala, a unei prevederi constitutionale exprese, in sensul ca, in realitate, procurorii si-ar desfasura activitatea sub autoritatea Presedintelui Romaniei. De altfel, Curtea retine ca nu se poate sustine teza potrivit careia doua autoritati publice in cadrul aceleiasi proceduri in care sunt implicate dispun de competente identice. In realitate, fiecare dintre aceste autoritati dispun de competente proprii si diferite, ceea ce inseamna ca in niciun caz doua autoritati constitutionale nu pot exercita in cadrul aceleiasi proceduri aceeasi atributie/ competenta decizionala.

104. Aplicand rationamentul din Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018, par.165, si la ipoteza revocarii, Curtea constata ca art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004, potrivit caruia ‘Revocarea procurorilor din functiile de conducere prevazute la alin.(1) [si anume Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorii-sefi de sectie ai acestor parchete, precum si procurorul-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora – s.n.] se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunarii generale sau, dupa caz, a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori a procurorului general al Directiei Nationale Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevazute la art.51 alin.(2) care se aplica in mod corespunzator’, nu poate altera art.132 alin.(1) din Constitutie, in sensul de a schimba, chiar si in mod implicit, autoritatea publica sub autoritatea careia procurorii isi desfasoara activitatea, ipoteza in care textul in cauza ar fi neconstitutional. Or, norma juridica se bucura de prezumtia de constitutionalitate, ceea ce inseamna ca nicio autoritate publica nu poate aduce o interpretare care sa plaseze norma juridica sau o parte a continutului sau normativ in afara Constitutiei. Drept pentru care, ori de cate ori exista o posibilitate de a o interpreta intr-un mod constitutional, instanta constitutionala este datoare sa dea precadere unei interpretari conforme cu Constitutia [a se vedea, in acest sens, Decizia nr.223 din 13 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr.163 din 12 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.190 din 4 aprilie 2013, pct.6, sau Decizia nr.448 din 29 octombrie 2013 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.5 din 7 ianuarie 2014]. Prin urmare, neexistand un conflict ce se naste intre dispozitii de reglementare primara si Constitutie, ci de o interpretare conforma a textului legal incident cu Constitutia, nu se poate sustine ca, in realitate, prezenta cerere s-ar subsuma constatarii neconstitutionalitatii art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004, caz in care solutionarea acesteia ar fi trebuit sa formeze obiectul unei alte atributiuni a Curtii Constitutionale, si anume, avand in vedere distinctia de la paragraful 76 al prezentei decizii, celei prevazute de art.146 lit.d) teza a doua din Constitutie, respectiv obiectul controlului de constitutionalitate in care este verificata compatibilitatea normelor de reglementare primara cu Constitutia [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.259 din 8 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.334 din 15 mai 2015, par.50, Decizia nr.231 din 9 mai 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.347 din 12 iunie 2013, sau Decizia nr.63 din 8 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.145 din 27 februarie 2017, par.97]. Prin urmare, Curtea constata ca sintagma ‘revocarea […] se face’, din cuprinsul art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004, are un inteles clar, univoc si imperativ, si nu acorda Presedintelui Romaniei optiunea de a revoca, ceea ce indica faptul ca Presedintele Romaniei nu are o putere discretionara cu privire la propunerea de revocare inaintata de ministrul justitiei.

105. Astfel, si in aceasta ipoteza, solemnitatea actului, dezbaterea publica si transparenta actului de revocare au impus o atare solutie legislativa perfect constitutionala. Propunerea ministrului justitiei de revocare trebuie transmisa Consiliului Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori, unde atat procurorul fata de care se solicita revocarea din functia de conducere, cat si ministrul justitiei isi pot expune argumentele de fond cu privire la aspectele imputate, fiecare putandu-si apara/ reconsidera/ nuanta punctul sau de vedere. Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori emite un aviz consultativ, care este un reper pentru ministrul justitiei in decizia sa de a-si sustine in continuare propunerea de revocare.

Daca isi sustine propunerea de revocare, ministrul justitiei o transmite Presedintelui Romaniei; de asemenea, Presedintelui Romaniei i se va comunica si avizul consultativ al Consiliul Superior al Magistraturii.

106. Toate aceste aspecte, de ordin legal, nu pot denatura autoritatea constitutionala a ministrului justitiei. Rezulta ca Presedintele Romaniei nu isi poate exercita competentele legale intr-un sens care sa afecteze textul constitutional. De aceea, competenta sa este de control al legalitatii masurii, si anume a propunerii de revocare, neputand invoca aspecte de oportunitate sau sa realizeze el insusi o evaluare a activitatii procurorului-sef/ general, astfel cum s-a intamplat in cazul de speta. Prin urmare, competenta decizionala a Presedintelui Romaniei se limiteaza la conditiile de legalitate a propunerii de revocare inaintate.

107. Nu se poate aplica teza din art.77 din Constitutie in sensul ca Presedintele ar putea refuza o singura data propunerea de revocare, acest principiu general recunoscut si aplicat extensiv de Curtea Constitutionala prin Decizia nr.98 din 7 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.140 din 22 februarie 2008, putand viza numai situatia numirilor in functie. De altfel, prin decizia mentionata, Curtea a stabilit ca, ‘in ceea ce priveste numarul de cazuri in care Presedintele Romaniei poate cere primului-ministru sa faca alta nominalizare pentru functia de ministru vacanta, […], pentru preintampinarea aparitiei unui blocaj institutional in procesul de legiferare, legiuitorul constituant a prevazut la art.77 alin.(2) din Legea fundamentala dreptul Presedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi inainte de promulgare, o singura data. Curtea apreciaza ca aceasta solutie are valoare constitutionala de principiu in solutionarea conflictelor juridice intre doua sau mai multe autoritati publice care au atributii conjuncte in adoptarea unei masuri prevazute de Legea fundamentala si ca acest principiu este de aplicatiune generala in cazuri similare’. Or, ipoteza analizata nu se incadreaza in coordonatele deciziei antereferite.

108. De asemenea, Curtea subliniaza faptul ca Decizia Curtii Constitutionale nr.375 din 6 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.591 din 8 iulie 2005, nu a abordat, astfel cum se acrediteaza in punctul de vedere al Presedintelui Romaniei, problema dreptului de apreciere al acestuia in materia revocarii procurorilor din functiile de conducere, ci a analizat raportul existent intre art.125 alin.(1) si (2), art.134 alin.(1) si art.94 lit.c) din Constitutie, respectiv numirea in functie sau in functiile de conducere, astfel incat decizia antereferita nu este aplicabila in cauza de fata. Se retine ca, prin redarea punctului de vedere al Guvernului in corpul Deciziei nr.375 din 6 iulie 2005, solicitat si comunicat conform art.16 alin.(2) si art.17 din Legea nr.47/1992, Curtea si-a respectat si a dat expresie unei obligatii legale si, pe cale de consecinta, nu se poate sustine ca instanta constitutionala si-ar fi insusit punctul de vedere al Guvernului, acesta neputand avea caracter general obligatoriu asemenea considerentelor si solutiei rezultate din decizia Curtii Constitutionale.

109. Colaborarea loiala intre autoritati inseamna un dialog permanent intre acestea, Presedintelui fiindu-i permis sa initieze discutii, sa incerce sa il convinga pe ministrul justitiei sa isi retraga propunerea de revocare, sa renunte la anumite motive de revocare, mentinandu-le pe celelalte, dar nu ii este permis sa o infirme decat strict pe motive de legalitate.

110. Raportat la cauza de fata, Curtea observa ca, in raspunsul sau, Presedintele a considerat ca argumentele ministrului justitiei ‘nu sunt de natura sa creeze convingerea cu privire la oportunitatea masurii propuse’, ceea ce inseamna ca acesta a realizat o analiza a argumentelor ministrului justitiei si, printr-un act decizional propriu, a determinat solutia pe care a considerat-o mai adecvata. Or, o competenta de verificare a legalitatii propunerii de revocare nu echivaleaza cu si nu are drept scop analizarea evaluarii realizate de ministrul justitiei in considerarea art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, astfel cum a procedat Presedintele Romaniei.

111. Ministrul justitiei realizeaza aceasta evaluare in conformitate cu art.51 alin.(3)-(6) din Legea nr.303/2004, potrivit caruia ‘(3) La verificarea organizarii eficiente a activitatii vor fi avute in vedere, in principal, urmatoarele criterii: folosirea adecvata a resurselor umane si materiale, evaluarea necesitatilor, gestionarea situatiilor de criza, raportul resurse investite – rezultate obtinute, gestionarea informatiilor, organizarea pregatirii si perfectionarii profesionale si repartizarea sarcinilor in cadrul instantelor sau parchetelor.

(4) La verificarea comportamentului si comunicarii vor fi avute in vedere, in principal, comportamentul si comunicarea cu judecatorii, procurorii, personalul auxiliar, justitiabilii, persoanele implicate in actul de justitie, alte institutii, mass- media, asigurarea accesului la informatiile de interes public din cadrul instantei sau parchetului si transparenta actului de conducere.

(5) La verificarea asumarii responsabilitatii vor fi avute in vedere, in principal, indeplinirea atributiilor prevazute de lege si regulamente, implementarea strategiilor nationale si secventiale in domeniul justitiei si respectarea principiului distribuirii aleatorii sau, dupa caz, al repartizarii pe criterii obiective a cauzelor.

(6) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute in vedere, in principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapida de decizie, rezistenta la stres, autoperfectionarea, capacitatea de analiza, sinteza, previziune, strategie si planificare pe termen scurt, mediu si lung, initiativa si capacitatea de adaptare rapida’.

112. Textul legal antereferit normeaza o anumita metodologie a evaluarii. Conformarea la si respectarea acestei metodologii ii incumba, in exclusivitate, initiatorului masurii. Presedintele nu este indrituit sa realizeze o analiza decizionala asupra modului in care este motivata propunerea. In schimb, acesta poate deschide un dialog cu ministrul justitiei cu privire la aceste aspecte.

113. Nu este nici rolul Presedintelui Romaniei si nici cel al Curtii Constitutionale de a efectua un control al acestei evaluari pentru ca, intr-un atare caz, ar denatura rolul ministrului justitiei si s-ar transforma in autoritati de control al modului in care ministrul justitiei intelege sa isi exercite competenta constitutionala discretionara minimala ce se reflecta in evaluarea realizata. Or, Curtea constata ca Presedintele Romaniei a realizat in cazul dat o ‘evaluare a evaluarii’ ministrului justitiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse in propunerea de revocare, plasandu-se deasupra autoritatii ministrului justitiei, ceea ce incalca art.132 alin.(2) din Constitutie. In acest sens, Curtea retine urmatoarele pasaje folosite in raspunsul Presedintelui Romaniei: ‘in analiza prezentata in Raport au fost dezvoltate ca motive distincte de revocare aspecte care, in fapt, se subsumeaza aceluiasi motiv principal, au fost avute in vedere concluzii din rapoarte ale Inspectiei Judiciare sau din hotarari ale Consiliului Superior al Magistraturii prin care se retin imprejurari diferite de cele prezentate, au fost valorificate considerente din decizii ale Curtii Constitutionale care nu sustin concluziile documentului ori au fost indicate date statistice ce exced perioadei de referinta a evaluarii”; sau „argumentele [Raportului – s.n.] prezentate sunt fie improprii, fie nu sunt relevante pentru tipul de evaluare avut in vedere de art.51 alin.(2) lit.b) coroborat cu art.51 alin.(3)-(6) din Legea nr.303/2004’.

114. Curtea retine ca, potrivit art.109 alin.(1) din Constitutie, ‘Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia’, iar potrivit art.35 alin.(3) din Legea nr.90/2001, ‘Ministrii raspund de intreaga activitate a ministerului in fata Guvernului, precum si, in calitate de membri ai Guvernului, in fata Parlamentului’.

Or, prin locul si rolul sau, derivate din alegerea directa de catre popor – ceea ce ii confera un grad echivalent de legitimitate cu Parlamentul, de asemenea ales direct-, Presedintele Romaniei nu poate fi participant la o dezbatere parlamentara, deoarece aceasta ar insemna sa isi angajeze raspunderea politica, ceea ce este contrar pozitiei sale constitutionale, situandu-l intr-o pozitie similara cu aceea a Guvernului, care, potrivit art.109 alin.(1) din Constitutie, raspunde politic in fata Parlamentului. Asadar, rezulta ca Presedintele Romaniei nu raspunde politic in fata Parlamentului [Decizia nr.87 din 30 septembrie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.292 din 14 octombrie 1994, sau Decizia nr.285 din 21 mai 2014, par.54]. Prin urmare, argumentele cuprinse in propunerea de revocare a procurorului din functia de conducere, prevazuta de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, precum si temeinicia acestora se subsumeaza competentei discretionare a ministrului justitiei, si nu a Presedintelui Romaniei, generand, astfel, o raspundere politica, in primul rand, a ministrului justitiei si, in al doilea rand, a Guvernului in fata Parlamentului, putand deveni incidente chiar dispozitiile art.113 si art.114 din Constitutie, referitoare la votarea unei motiuni simple sau de cenzura, dupa caz.

115. De asemenea, Curtea constata ca Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori, care are valoare consultativa, poate cuprinde consideratii privind atat temeinicia, cat si legalitatea propunerii. Or, atat timp cat competenta Presedintelui Romaniei valorifica numai controlul legalitatii procedurii de revocare, acesta nu poate invoca drept motiv de refuz a propunerii ministrului justitiei faptul ca Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori a constatat ca ‘aspectele sesizate de ministrul justitiei nu denota deficiente in exercitarea atributiilor manageriale de catre procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie’ sau ca ‘in Raportul ministrului justitiei sunt enumerate generic componentele manageriale, fara o individualizare concreta a resurselor nelegal folosite, a deficientelor comportamentale, a atributiunilor legale neindeplinite sau a aptitudinilor manageriale inexistente sau manifestate defectuos’. Astfel cum s-a aratat, Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori este un reper consultativ pentru ministrul justitiei atat in privinta legalitatii, cat si a temeiniciei propunerii, insa, Presedintele Romaniei, data fiind competenta sa, o poate valorifica, tot cu valoare consultativa, numai pe aspecte de legalitate a procedurii.

116. Celelalte critici ale Presedintelui Romaniei vizeaza modul de redactare a documentului, in sensul ca acesta este intitulat ‘Raport privind activitatea manageriala de la Directia Nationala Anticoruptie’, ca in corpul sau sunt abordate numai aspecte ce tin de activitatea procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, si nu cu privire la activitatea altor procurori cu functii de conducere din Directia Nationala Anticoruptie, ca autorul raportului califica actul in cauza ca fiind o ‘luare de pozitie’ sau ca autorul documentului isi prezinta anumite aspecte din cariera sa profesionala chiar in cuprinsul Raportului. Or, toate aceste critici nu tin de legalitatea desfasurarii procesului de revocare. Textul legal impune realizarea unei evaluari a exercitarii necorespunzatoare a atributiilor manageriale privind organizarea eficienta, comportamentul si comunicarea, asumarea responsabilitatilor si aptitudinile manageriale, fara a stabili titlul pe care documentul trebuie sa il poarte. Atat timp cat documentul este intocmit, astfel cum retine pana la urma si Presedintele Romaniei, pentru a sustine propunerea de revocare a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, in sensul art.54 alin.(4) coroborat cu art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, inseamna ca sunt indeplinite cerintele de legalitate a propunerii de revocare. De asemenea, avand in vedere ca a fost solicitat si obtinut avizul – negativ – al Consiliului Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori, sub forma Hotararii nr.52/2018, Presedintele Romaniei ar fi trebuit sa se pronunte strict asupra regularitatii procedurii de revocare. Practic, actul trebuie sa consfinteasca regularitatea sau lipsa de regularitate a procedurii, si nu oportunitatea sau lipsa de oportunitate a acesteia.

117. Se mai retine ca, avand in vedere competenta discretionara redusa a ministrului justitiei in procedura de revocare a procurorilor din functiile de conducere prevazute la art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, propunerea de revocare trebuie si, in consecinta, a fost fundamentata pe argumente juridice, si nu de oportunitate. Antitetic, Presedintele Romaniei a dat mai multa consistenta argumentelor de oportunitate, rezultate din perceptia proprie, si valorizate ca fiind mai adecvate situatiei date, sens in care a realizat o comparatie intre cele constatate, pe de o parte, de institutiile interne abilitate legal si de cele de la nivel european sau international, iar, pe de alta parte, de ministrul justitiei [a se vedea, exemplificativ, pag.1 par.4 al adresei Presedintelui Romaniei inregistrate sub nr.CP1/616/17.04.2018]. Astfel, Presedintele Romaniei, in mod deschis, si-a arogat o putere discretionara proprie, inexistenta potrivit Constitutiei, care a anihilat, pe cale de consecinta, competenta discretionara minimala a ministrului justitiei, ceea ce reprezinta eo ipso o incalcare a prevederilor art.132 alin.(1) din Constitutie.

118. Prin urmare, analizand textele constitutionale si legale subsumate acestora, Curtea constata ca procedura de revocare initiata de ministrul justitiei, in conditiile in care Presedintele Romaniei nu a avut nici o obiectie cu privire la regularitatea acesteia, indeplineste criteriile de legalitate, astfel incat Presedintele Romaniei ar fi trebuit sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Refuzand emiterea acestuia, Curtea urmeaza a aprecia daca Presedintele Romaniei a creat un blocaj in privinta exercitarii autoritatii ministrului justitiei asupra activitatii procurorilor. Se poate sustine, in acest sens, ca, arogandu-si un rol contra legem, Presedintele Romaniei a impiedicat realizarea unei competente constitutionale proprii a ministrului justitiei, blocand-o, fara ca textul Constitutiei sa ii acorde o asemenea competenta. Prin urmare, conduita Presedintelui Romaniei de a nu-si exercita competentele potrivit Constitutiei a determinat imposibilitatea ministrului justitiei sa isi exercite competentele constitutionale conferite de art.132 alin.(1) din Constitutie. A rezultat, astfel, un blocaj institutional intre cele doua autoritati, care a impiedicat valorizarea si finalizarea propunerii ministrului justitiei de revocare potrivit art.132 alin.(1) din Constitutie, in sensul ca aceasta sa produca efecte depline in conformitate cu textul constitutional antereferit. In consecinta, propunerea ministrului justitiei de revocare a produs numai efecte procedurale, respectiv a fost initiata, avizata de catre Consiliul Superior al Magistraturii si transmisa Presedintelui Romaniei, fiindu-i refuzate, insa, efectele substantiale care rezida tocmai in textul art.132 alin.(1) din Constitutie. Or, autoritatea ministrului justitiei asupra activitatii procurorilor impune efecte constitutionale similare in privinta actului emis in legatura cu cariera procurorului, aspect refuzat, insa, de Presedintele Romaniei, care a ales sa nu dea cursul constitutional firesc propunerii ministrului justitiei, blocand-o si creand, astfel, o situatie evidenta de blocaj institutional intre cele doua autoritati. Astfel, se constata impiedicarea ministrului justitiei de a-si indeplini rolul constitutional in legatura cu revocarea procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie.

119. In consecinta, din analiza adresei Presedintelui Romaniei prin care a refuzat sa dea curs propunerii de revocare din functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a doamnei Laura Codruta Kovesi, Curtea retine ca Presedintele Romaniei a constatat regularitatea si legalitatea procedurii de revocare, singurele obiectii ale acestuia vizand oportunitatea masurii. In acest context, Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre ministrul justitiei si Presedintele Romaniei, generat de refuzul Presedintelui Romaniei de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, doamna Laura Codruta Kovesi.

120. Odata constatat un conflict juridic de natura constitutionala, Curtea Constitutionala, in virtutea dispozitiilor art.142 alin.(1) din Constitutie, potrivit carora ‘este garantul suprematiei Constitutiei’, are obligatia sa solutioneze conflictul, aratand conduita in acord cu prevederile constitutionale la care autoritatile publice trebuie sa se conformeze. In acest sens, Curtea are in vedere prevederile art.1 alin.(3), (4) si (5) din Constitutie, in conformitate cu care Romania este stat de drept, organizat potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca, stat in care respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie, iar colaborarea intre autoritatile/institutiile statului se fundamenteaza pe principiul colaborarii loiale si al respectului reciproc [Decizia nr.460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr.261 din 8 aprilie 2015, par.49, Decizia nr.68 din 27 februarie 2017, par.123, sau Decizia nr.611 din 3 octombrie 2017, par.139]. Una dintre conditiile realizarii obiectivelor fundamentale ale statului roman o constituie buna functionare a autoritatilor publice, cu respectarea principiilor separatiei si echilibrului puterilor, fara blocaje institutionale [Decizia nr.460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr.261 din 8 aprilie 2015, par.49, sau Decizia nr.68 din 27 februarie 2017, par.123]. De asemenea, textul art.146 lit.e) din Constitutie nu confera Curtii Constitutionale atributia de a constata doar existenta conflictelor juridice de natura constitutionala, ci pe aceea de a solutiona aceste conflicte. Prin urmare, in exercitarea atributiei sale, Curtea aplica o procedura in doua trepte, si anume analiza existentei conflictului juridic de natura constitutionala si, in masura unui raspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de catre autoritatile publice implicate in conflict.

121. Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natura constitutionala, aceasta are obligatia, in coordonatele statului de drept, sa respecte si sa se conformeze celor constatate prin decizia Curtii Constitutionale. Raportat la cauza de fata, Curtea constata ca, din adresa Presedintelui Romaniei prin care a refuzat sa dea curs propunerii de revocare din functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie a doamnei Laura Codruta Kovesi, rezulta, in mod indubitabil, indeplinirea conditiilor referitoare la regularitatea si legalitatea procedurii, sens in care este si aprecierea Curtii Constitutionale. Prin urmare, Președintele Romaniei urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, doamna Laura Codruta Kovesi.

122. Curtea reitereaza faptul ca autoritatea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta [a se vedea, in acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr.392 din 6 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.504 din 30 iunie 2017, par.52]. De asemenea, potrivit art.147 alin.(4) din Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si, de la data publicarii, sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”.

*Cititi aici integral Decizia CCR

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *