Ce dovezi mai vreti romanasilor, ca Monarhia masoneria… a preluat Romania ? | LOVITURA DE STAT din Decembrie 1989 explicata de tradatorul mason (pro monarhie templieri teutoni masoni satanisti) cu 33 grade, Stanculescu !….Stanculescu a mintit! Stenculescu e mason si a indeplinit ordinele prescrise de acestia . Iata varianta acestuia:

by loading... MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.r. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

hqdefault

loading...

73

MESAJUL KGB, PRIMIT LA BALATON

Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (n.r. – generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…)  A mai venit atunci şi şeful Direcţiei de construcţii a lor, care, săracu’, a şi murit înecat în mare după scurt timp. Şeful acela de la KGB ocupa o zonă mai mare, nu putea să fie numai al Ungariei, era prea puţin pentru importanţa pe care o avea. Cred că acoperea zona Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi probabil şi pe noi. (…)

La Balaton s-a discutat altceva: Ce facem, că soarta comunismului este pecetluită! Şi dădea exemplul lor că, încă din 1954, au încercat reforma, dar noi am stat deoparte, că atunci când a fost presiunea pe Cehoslovacia iar am stat deoparte, că românii au o tradiţie în a nu accepta sistemul sovietic ca atare, să ne comande, şi prin urmare va fi greu să pătrundă în România ideile lui Gorbaciov. El era preocupat de faptul că liberalizarea gorbaciovistă va fi respinsă de români, pentru că ei resping tot ce vine de la Moscova, din principiu. Or, acum era altceva, era adevărata reformă a sistemului. Cam asta a fost tema.

El părea să spună că regimul în sine, şi al lor, şi al nostru, nu e bun. Asta s-a discutat. El tot repeta: «În ‘54 nu v-aţi băgat, în 1968 nu v-aţi băgat, dar neutralitatea asta ar trebui acuma să fie reconsiderată şi să gândim împreună ce să facem. Regimul începe să slăbească şi societatea nu va aştepta. Trebuie să faceţi ceva, să cooperaţi». (…) Probabil că se întrevedea un rezultat prin Gorbaciov. Mai pe româneşte, concluzia era că de data asta Gorbaciov va sparge băşica.”

 

“COŞUL CU FRUCTE” AL ATAŞATULUI MILITAR UNGAR

Aradi vorbea româneşte perfect, am discutat cu el de câteva ori, mi-a povestit cum a trăit în România şi cum a ajuns apoi în Ungaria. L-am simpatizat. Mi-am dat seama că vrea să afle mai mult despre noi, ştiam că are nevoie să obţină anumite informaţii, i-am dat exact ce ştiam că avea nevoie să obţină, nu i-am dat nimic în plus, care să penetreze în interior. Aveam destule variante pentru străini, să le dau ce voiam eu, nu ce voiau ei.

Aradi a spus: «Domnule general, ce facem mai departe?». «Ce să facem?» – zic. «Păi, mi s-a spus că s-a discutat cu dvs. în trecut… Trebuie să ne unim ca să ieşim din această încurcătură care se cheamă boala comunismului.» Şi eu i-am răspuns: «Măi, Aradi, ce putem să facem noi? Să aşteptăm, că n-avem cum să începem noi doi, suntem prea jos. La Ialta cei doi au hotărât ce vor face cu Europa. Se vor întâlni din nou ca să hotărască. După aia vine rolul oamenilor care să facă operaţia în sine. Asta trebuie făcut. Să vedem. Nu pot să garantez la ora actuală că vom reuşi numai noi doi. Eventual, tu ai legătura pe o parte, eu am legătura pe altă parte. Ce facem? Tu ştii că şi la tine, şi la noi toată lumea este cu ochii pe ăştia care suntem de origine burgheză».

A fost o discuţie care, în primul rând, nu a fost înregistrată, sigur, că nu aveau cum, pentru că eu controlam biroul periodic, să nu-mi apară ceva. Şi în al doilea rând, nu a existat nici un schimb de documente, lucru care ne-a ferit de orice încurcătură.

 

AMENINŢAREA LUI GORBACIOV

Două momente îmi aduc aminte. Primul, atunci când a venit Gorbaciov în România. Am aflat că a fost scandalul ăla mare între Gorbaciov şi Ceauşescu, s-au contrat foarte dur. Ceauşescu i-a reproşat lui Gorbaciov că distruge comunismul. Când a plecat la Moscova, Gorbaciov îi spune secretarului- adjunct cu propaganda de la ruşi, nu-mi amintesc acum exact numele, îi spune: «Acest Ceauşescu va termina rău!».(…) Noi am avut mai multe întâlniri cu sovieticii.

Ultima a fost cu Tratatul de la Varşovia, în 1989. Această întâlnire a lui Gorbaciov la Bucureşti cu Ceauşescu a fost prilejuită de întrunirea Tratatului de la Varşovia. Practic era întâlnirea noastră, a militarilor, iar delegaţii militari au comentat. (…) Atunci mi s-a spus clar: «Ciocnirea a fost extrem de dură!».

Eu am undeva notat numele acelui secretar cu propaganda care a transmis informaţia, pentru că m-a frapat ameninţarea lui Gorbaciov.

 

VARIANTELE SCHIMBĂRII LUI CEAUŞESCU

Cei de la Securitate aveau semnale din exterior, în primul rând, şi bineînţeles că ambele zone, Estul şi Vestul, se puseseră de acord şi lucrează prin oamenii lor de aici. Tot ei mi-au spus că s-au intensificat acţiunile lor la noi în ţară. (…) Mai era apoi cel care se ocupa de problemele administrative ale Securităţii şi apoi, după decembrie, a fost pus la Poliţie. El mi-a spus că îndepărtarea lui Ceauşescu se va produce la sfârşitul anului, iar acţiunea va fi a partidului. Aşa se explică de ce aşteptam Congresul ca moment al schimbării. (…)

Pentru a scăpa, trebuia să-l debarcăm pe Ceauşescu.

Securitatea ştia asta şi de aceea nu voia să se bage, pentru că nu ştia cine câştigă.

Ei au aşteptat până în ultimul moment, şi asta i-a costat. A doua variantă. V-am spus: era exclusă o revoltă a populaţiei. Această variantă exista doar în planurile sovietice, care gândeau în termenii marxişti, ai maselor. Ceauşescu a fost nuca tare în jocul puterilor. O mare parte din violenţele de la noi s-au datorat faptului că Ceauşescu a fost nuca tare pe care nu o puteau sparge cu aparatul de partid.

S-a certat cu Gorbaciov, s-a certat şi cu Bush sr, i-a jignit. Cu Bush mai puţin, dar lui Gorbaciov i-a spus mai multe şi mai dure, acuze grave, care au generat răzbunări.(…) Sus, la nivel înalt în partid, existau cei care îşi dădeau seama că economia se duce. În aceste condiţii au început să aplece urechea la sovietici. Cea mai uşoară scuză era că a pus Ceauşeasca mâna pe putere. Aceasta a fost un fel de mască, de aparenţă pentru cauzele mai grave.

 

ŢINTA: SECURITATEA

Eram prieten cu ataşatul militar american la Bucureşti. Vă rog să nu-i daţi numele. Am fost la el, la reşedinţa lui, de mai multe ori, inclusiv cu ataşatul militar francez, care stătea pe Dorobanţi (…); informaţia mi-a dat-o americanul. «Fii atent, ai grijă că Securitatea trebuie să dispară!» Îmi pare rău că nu pot să vă dau amănunte mai precise, pentru că pe unele le-am uitat, pe altele am vrut să le uit. Atunci, imediat, aveam nevoie de un interlocutor ca dvs. Acum îmi este greu să-mi amintesc lucruri pe care am vrut să le uit.

 

SPRIJIN IUGOSLAV

–  Vă ajutăm, dar ne daţi Banatul!
La Timişoara, când a venit consulul iugoslav la Comitetul Judeţean de Partid, n-am fost prezent la discuţie, dar mi s-a spus că era foarte deranjat că este împiedicat să-şi îndeplinească misiunile. El îşi oferise ajutorul, chipurile, dar ajutorul era Banatul, vă ajutăm, dar ne daţi Banatul. Doi: am aflat mai multe date de la băieţii de la Securitate, cum a fost cu evenimentul care a inflamat fitilul de la Tökes, că asta a fost, un fitil, care a ars mai bine sau mai prost, dar a fost folosit. Veneau agenţii acolo, veneau şi plecau în schimburi.

Voiau să ştie cum decurge acţiunea, ca să poată să ducă mai departe, să împrăştie vestea şi să declanşeze acţiunea în oraş. Erau foarte mulţi străini. Au spus că au venit foarte mulţi bărbaţi în maşină, în excursie, fără nici o femeie sau copil. Domne, zic, chiar aşa?! Pe vremea aia nu eram familiarizaţi cu fenomenul gay. Ca militar, eram printre primii care îşi puteau da seama că ăştia au venit cu misiune, n-au venit să se plimbe. (…) Au fost prinşi nişte străini. Nu se ştie ce este cu ei. Erau cu documente de tranzit sau de concediu.

Când îi întrebau, ei răspundeau că li s-a comunicat că Timişoara este cel mai vechi oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul cu gaz, tramvaiul şi nu ştiu mai ce.

 

“TRĂDAREA” LUI MILEA

Milea a făcut un gest care văd că nu este înţeles. Pe 22 dimineaţă, Milea a ieşit în stradă la trupe şi le-a spus: «Măi, vedeţi, nu care cumva să trageţi!», după ce noaptea trăseseră la ordinul lui şi omorâseră oamenii de la Universitate. Milea era însoţit de aghiotantul de la Direcţia a V-a a Securităţii. Până a ajuns sus, bineînţeles că tovarăşul a aflat de «trădarea» lui Milea. Imediat ce a venit sus, i s-a dat ultima lovitură. (…) Trebuie să se înţeleagă faptul că, în acel moment, cei doi, Ceauşescu şi Milea, rămăseseră izolaţi.

Activiştii de partid fugeau ca potârnichile, Securitatea nu mai executa ordinele, Ceauşescu nu-l mai avea decât pe Milea pentru continuarea acţiunii de noaptea. La ora 9:00 toate coloanele de blindate erau în mişcare, iar la ora 10:00 am găsit coloana de la Mihai Bravu intrată deja pe Olteniţei şi cobora pe Dealul Viilor. Urma un măcel, pentru că ăştia de la Mihai Bravu făceau instrucţie şi erau unitate de elită. Milea s-a dus sus, la etaj, a cerut pistolul şi s-a sinucis. A fost momentul ultim.

 

ISTORIA PICIORULUI ÎN GHIPS

Ceea ce este important constă în faptul că în 1989 eu eram deja convins că România trebuie să scape de Ceauşescu şi că eu însumi pot face ceva. Acest gând a fost foarte puternic în avion, când mă întorceam de la Timişoara. Atunci m-am gândit pentru prima dată că pot face chiar eu ceva şi pot fi eu alesul, ca să zic aşa. (…) În avionul care mă aducea la Bucureşti de la Timişoara m-am gândit că nu trebuie să mai aştept de la alţii, ci trebuie să o fac eu.

Gândul meu a fost să mă duc acasă, să mă informez de ce se întâmplase la Bucureşti în lipsa mea şi apoi să merg la minister pentru a organiza ceva. Apoi evenimentele au luat alt curs. (…) M-am gândit să repet cumva figura de la Timişoara, să nu mă duc în faţă, să întârzii cât mai mult prezenţa mea acolo, unde mi se cerea. Eu am răspuns mai întâi că mă duc la minister. Şi mi se spunea: Nu, vino încoace, la CC! Discuţia a fost şi cu Milea, şi cu ofiţerul operativ pe minister. (…)

Atunci a fost ideea, care n-a fost a mea, a fost a soţiei mele, care mi-a strigat la un moment dat: «Îţi dau cu o vază de cristal în cap şi te bag în spital». şi de aici mi-a venit ideea de a mă duce la Spitalul Militar şi să mă imobilizez cumva.

 

Plecarea CU ELICOPTERUL A CEAUŞEŞTILOR

Ceauşescu mi-a spus: «Milea a fost trădător, te-am chemat ca să preiei comanda Armatei, vezi unde sunt trupele care am ordonat să vină în piaţă să împrăştie mulţimea». S-a exprimat apoi ca în Biblie: «Mergeţi şi opriţi», astfel încât eu am putut interpreta dacă să opresc mulţimea sau trupele. Aşa am înţeles eu. (…) M-am dus la Tufan şi am oprit cele două coloane blindate care veneau. După aceea am coborât şi i-am spus că o să vină, că o să sosească şi că ar fi bine să nu rămână în sediu, pentru că este periculos. Va fi o acţiune sângeroasă în piaţă şi nu e bine să fie prezent. (…)

Urmau să sosească ăia pe care îi chemase Milea şi care trebuiau să măcelărească mulţimea. Că ăsta era ordinul lui. Şi atunci mi-a venit ideea: Dar dacă ăsta fuge pe unul dintre coridoare, pe unde îl găsesc? Asta a fost pe moment, pe urmă mi-a venit în minte legenda lui Anteu, desprinderea de pământ. Atunci i-am spus: «Vă propun să aducem două elicoptere». «Da.» «Da, dar trebuie să-mi dea şi Neagoe acordul.» Ceauşescu a aprobat: «Vorbeşte cu Neagoe». Era dubla decizie la o operaţiune de evacuare a şefului statului. I-am spus lui Neagoe, acesta a fost de acord, repede, că şi el voia să o rupă de acolo, să plece, să dispară. Am sunat la gen. Rus şi i-am cerut elicoptere.

 

OFICIALIZAREA LOVITURII DE STAT

Am ajuns la minister pe la 13:05 sau 13:07. Am chemat doctorul să-mi taie ghipsul, pentru că mă omorâse piciorul de durere. (…) M-am dus la cabinet şi acolo l-am găsit pe Ilie Ceauşescu. Insista să stea acolo lângă mine, la cabinetul ministrului. El se considera ministru în locul lui Milea. I-am spus: «Nicolae Ceauşescu a plecat, dau ordin acum ca toate forţele să intre în cazărmi». El a ripostat că nu e bine, că a dat ordin să se execute numai ordinele comandantului suprem şi e stare de necesitate. (…)

Atunci am chemat ofiţerul operativ: «Camera ta e liberă?». «Da.» «Condu pe tovarăşul general în cameră şi acolo o să stea sub pază.» (…) Am început să dau telefoane, să vorbesc cu comandanţii de armate, să văd care este situaţia în zona respectivă. (…) La 13:30 am hotărât să oficializez răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere.»

 

LISTA SCURTĂ A PUTERII

I-am vorbit politicos (n.r. – lui Ion Iliescu, cel care îl sună pe generalul Stănculescu la ora 13:40), cu condescendenţa faptului că ştiam că a fost adjunct la Timişoara, prim-secretar la Iaşi, apoi coborât de Ceauşescu. L-am informat despre lucrurile principale: că am oprit coloanele, că pe Ceauşescu l-am evacuat şi că este la Snagov, că am ordonat ca toate unităţile să treacă în cazărmi şi că sunt probleme la Sibiu, cum îmi raportase Dragomir – fals, cum aveam să aflu mai târziu -, şi că eu sunt la minister la cabinetul ministrului.

Atunci i-am cerut să vină la minister pentru a-i putea asigura protecţia. Între timp luasem legătura cu cei de la CC şi aflasem de mişcările lui Dăscălescu, cel care voia să formeze un guvern cu care să continue ideile lui Gorbaciov. A fost un moment care a dezvoltat ideea că Iliescu ar putea fi unul dintre succesorii lui Ceauşescu, din rândurile de jos ale partidului. În al doilea rând, pot să spun că mă sunase şi Sergiu Nicolaescu, şi aşa i-am chemat pe amândoi la minister, să ne sfătuim ce să facem. Am chemat şi şefii unor structuri, Minister de Interne, Justiţie. În mintea mea, numirea lui Iliescu drept succesor era o posibilitate, dar nu sigură. Încă ezitam… (…)

Atunci, la telefon, mi-am zis că ăsta poate să fie un om care să preia conducerea politică după Ceauşescu. Am făcut legătura cu ce ştiam din trecutul lui. (…) Nu mi l-a nominalizat nimeni. Eu mă grăbeam să găsesc un lider politic, pentru că îmi dădeam seama că eu nu pot să fac ceea ce doream cu Armata, pentru că generalii erau speriaţi, panicaţi. Nu mai puteam să contez pe o serie întreagă de generali, care umblau acum prin mulţime să spele ruşinea represiunii. (…) Eram pregătit moral şi profesional să preiau puterea în ţară, să asigur tranziţia şi liniştirea populaţiei, dar, când am încercat să fac ceva, m-am lovit de incapacitatea generalilor, mai toţi compromişi, de a acţiona.

(…) M-am interesat şi aşa am aflat că Verdeţ făcea lista guvernului şi i-a propus lui Iliescu să fie ministrul Culturii. Urmăream să văd care învinge. Eram sunat în permanenţă. (…) Eu l-am ales pe Iliescu. Mi s-a părut mai puţin periculos. (…) Verdeţ şi Dăscălescu voiau să repună în funcţiune Marea Adunare Naţională, ceea ce însemna al doilea pol de putere în stat. Eu alesesem Iliescu. (…) Era o alternativă care l-ar fi scos pe Iliescu din joc, dar era o alternativă de continuare a sistemului. Pe de altă parte, eu nu aveam nevoie de o îndepărtare legală a lui Ceauşescu de la putere, pentru că tocmai îl îndepărtasem prin lovitură militară şi îl ţineam legat într-o unitate militară.

 

EXECUŢIA DE LA TÂRGOVIŞTE

I-am întrebat: «Cum o finalizăm, judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». (…) Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. (…) Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan (evreu) mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».

Militaru pregătea o nouă lovitură de stat
În perioada de până în 18 februarie, Militaru a făcut numiri, şi-a adus generalii complici din primele zile şi le-a dat nişte sarcini personale. Aproape pe regiuni istorice. Ajung la Palatul Patriarhiei, unde fusese Marea Adunare Naţională, la biroul lui Iliescu, şi Petre Roman îmi spune: «Dragă, vrem să te numim ministrul Apărării Naţionale». Şi eu îi răspund a treia oară: «Domne, v-am spus că nu vreau să mă mai întorc». Şi urmează fraza: «Eu la ora 18:00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să semneze demisia.

Am vorbit cu Coposu şi cu Câmpeanu, au fost de acord şi am semnat decretul». Iar eu am avut replica: «Atunci de ce mă mai întrebaţi dacă vreau?». Eu nu m-am mai văzut cu Militaru, el a părăsit ministerul înainte să vin eu. În spatele biroului era casa de fier a ministrului şi am dat telefon, l-am întrebat pe – aghiotant, pe secretar: «Unde sunt cheile?». Mi-au răspuns: «A plecat ministrul Militaru cu ele». I-am dat telefon, o dată, de două ori, de trei ori. Îi spuneam: «Adu cheile». Văzând că nu vine, presat de timp şi de faptul că nu ştiam ce e acolo, după vreo săptămână m-am suit în maşină şi m-am dus la el acasă. (…)

Eu intru la Militaru şi îi spun: «Domne, trebuie să-mi dai cheile, că eu nu ştiu ce ai lăsat acolo. Vreau să ştiu ce se întâmplă în spatele meu». Şi el îmi spune: «Eu ţi le dau, dar te rog foarte mult nu schimba nimic din planurile pe care le-am făcut şi nu schimba nimic din comandanţii centrelor militare, pentru că ăştia, în concepţia mea, sunt viitorii prefecţi de judeţe». Se produsese schimbarea administrativă şi eram deja cu prefecţii. «Iar Armata are planurile ca să ocupe principalele obiective din marile oraşe.» Deci el a mizat pe o treabă, care însemna inclusiv darea deoparte a lui Iliescu şi a celor care luaseră oficial puterea de la mine. (…) Militaru pregătea o lovitură militară în martie. A doua.

Omul de legătură sovietic al lui Vasile Ionel
Eu am cerut la şedinţa de la 8 iunie 1990, parcă, lui Roman să plec de la minister, dar să plece şi Vasile Ionel. Mai întâi a fost cu Militaru, când am anunţat eşarfa galbenă (n.r. – codul de recunoaştere a elicopterelor care aduceau la Târgovişte completul de judecată pentru soţii Ceauşescu). (…) Şi Militaru a dat ordin să ne doboare, deşi se ştia parola. După ce îl executasem pe Ceauşescu, Militaru a vrut să şteargă urmele. (…) Când l-am trecut în rezervă pe Militaru, am trecut în rezervă şi pe toţi cei pe care îi adusese din rezervă în zilele alea. Deci, şi pe Vasile Ionel. Şi Iliescu a aprobat lista, fără Vasile Ionel, pe care l-a pus consilierul lui. Poftim! (…)

Am primit odată informaţia că (n.r. – Vasile Ionel) o primea pe rusoaică, amanta lui, pe şantierul de la Canal şi pleca aia cu vapoarele încărcate din România. Când Ionel era şeful Canalului şi s-a plâns pe urmă că, la inaugurare, Ceauşescu nu l-a invitat pe navă. S-a ştiut toată treaba cu amanta rusoaică, cetăţean sovietic, că venea, stătea cu el câteva zile şi pleca încărcată, cum se spune. (…) Venea acolo, la Canal, unde aveau o garsonieră, rămânea noaptea la el. Aia venea, pleca, iar venea, iar pleca. (…) Nu putea să fie decât un om de legătură. Aia nu venea de dragul lui, ci de dragul misiunii pe care o avea.

Victor Atanasie Stănculescu

”Frăție” în spatele gratiilor. Victor Atanasie Stănculescu, vizitat frecvent în închisoare de reprezentanții masonilor ”rebeli” 

Cel mai ciudat moment: încălcând orice regulă ritualică, fostul general a primit în Jilava colanul de grad 33. Stănculescu nu a avut nicio legătură cu masoneria regulară

Cine ar fi crezut că mai pot apărea lucruri ce par noi despre un personaj despre care s-au scris mii de pagini de ziar sau de carte? E cazul lui Victor Atanasie Stănculescu și dezvăluirea că a fost mason. O noutate, cel puțin pentru mine, dar o noutate despre care, recunosc, nu am băgat-o de seamă, deși a fost tot timpul sub ochii mei.

Știrea în sine este legată de o zi aparte din scurta viață a fostului general, imediat după ce a fost eliberat din închisoare. E vorba de 28 iunie 2014.

”Tricoul” de mason

Stănculescu a părăsit definitiv închisoarea pe 20 mai 2014. Executase 5 ani din cei 15 la care a fost condamnat pentru reprimarea Revoluției de la Timișoara.

La ieșire, spune doar că e obosit, se urcă în mașina condusă de nepotul său și pleacă.

Părea că uitarea se va așterne peste misteriosul personaj care a avut efectiv funcții în statul român post-revoluționar doar 2 ani, din cei 25 care se scurseseră.

Pe 28 iunie 2014, adică la puțin peste o lună, participă la primul eveniment public. La Palatul Parlamentului se organizează congresul Uniunii Mondiale Masonice Tradiționale.

Evenimentul merită câteva cuvinte. Este o manifestare a marilor loji iregulare din România. Ce înseamnă ”iregular” în masonerie? Înseamnă ”nemasonerie”. Nu vreau să declanșez o dispută aici. Doar îmi expun părerea. Diferența e ca în fotbal, poți să îmbraci tricoul oricărei echipe, dar, dacă nu ești legitimat, dacă nu joci pentru o echipă afiliată și pe un teren omologat, nu ești fotbalist profesionist. Această diferență și apartenența la o mare lojă iregulară înseamnă că Victor Atanasie Stănculescu nu a fost mason, în adevăratul înțeles al cuvântului.

”Sunt obosit și terminat!”

Dar nu asta e important. Pe siteul privesc.eu este conferința de presă a organizatorului manifestării, Bartolomeu Constantin Săvoiu, marele maestru al Marii Loji Române 1880, inițiatoarea congresului.

De la minutul 13 până la 15, Săvoiu îl laudă pe Stănculescu și salută venirea sa în organizație.

În acele imagini, Stănculescu pare atins de anii de detenție, are unele mișcări necontrolate.

De pe siteul romaniatv.net aflăm, însă, că primele imagini înșeală. După ceremonie, fostul general acordă primul interviu de după eliberare. Spre deosebire de cele din timpul detenției, nu mai are dezvăluiri, spune iarăși, obsesiv, că e obosit. Că e terminat de vârstă, avea 86 de ani, și procese. Dar e coerent, perfect lucid.

Ce a căutat pe 28 iunie 2014 la o reuniune neobișnuită un om care are ca mesaj public doar că ”e terminat”?

Sigur, prima senzație este că legătura trebuie căutată în demnitățile deținute de Stănculescu înainte de 1989 și în tranzacțiile făcute de Săvoiu cu statul ceaușist. Poate și în unele de după.

Nu am informații despre asta. Cert este că am găsit alte legături dintre Victor Atanasie Stănculescu și masoneria iregulară.

Primele și ultimele contacte

După 1997, când Stănculescu a fost trimis în judecată în primul dosar, Afacerea ”Motorola”, generalul l-a cunoscut pe Nicu Filip.

Nicu Filip a fost un personaj interesant al masoneriei române. În anii de după Revoluție, a participat activ la reaprinderea Luminilor masoneriei regulare. A și condus-o, dar, în 2002 ia decizia de a participa la ruperea unui segment din ordin. Se ”mută” la o lojă iregulară.

Stănculescu a acceptat să facă o vizită la sediul acestei loje, în strada Radu dela Afumați. Au urmat mai multe întâlniri și este inițiat.

Cum de un om cu informațiile lui Stănculescu ajunge să confunde masoneriile rămâne un mister. El explică, într-un interviu dat în închisoare, în 2011, că a găsit acolo oameni care-l ascultau.

Tot în timp ce era în închisoare primește colanul de grad 33 și ultim, procedură care nu are legătură, evident, cu nicio tradiție masonică.

Colanul e primit de la un alt fost mason, devenit lider în structura iregulară, omul de afaceri Lucian Cornescu Ring. Acesta este un apropiat al lui Bartolomeu Constantin Săvoiu.

Tot în închisoare, Stănculescu mai este vizitat de un mason apropiat de structurile iregulare, Horia Nestorescu-Bălcești. Și acesta înregistrează un interviu, tot în 2011, în timp ce Stănculescu era încarcerat.

Din toate aceste povești – clar mult mai puțin importante pentru istoria noastră recentă decât secretele despre care Stănculescu spunea că le-a înregistrat pe casete audio – reiese că, judecat pentru corupție și crimă, Stănculescu a găsit niște prieteni. După arestare, l-au vizitat în închisoare, i-au luat interviuri, profitând de celebritatea fostului general, dar aducându-i și alinarea unro vizite. După eliberare, a participat la o reuniune, pe 28 iunie 2014, răsplătind astfel vizitele primite când era închis.

La câteva luni, ianuarie 2015, Săvoiu este cercetat pentru afaceri cu judecătorul Toni Greblă și nu a mai apărut nimic despre legăturile dintre fostul general și ”frații” afaceristului.

Aici sunt două dintre interviurile acordate de Victor Atanasie Stănculescu în Jilava masonilor iregulari Lucian Cornescu Ring și Horia Nestorescu-Bălcești.

În unul dintre ele este surprins momentul când primește șiragul de grad 33. Un spectacol ieftin și fără suport ritualic.

 

Victor Stanculescu: Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului militar exceptional, dupa ce lumea a fost sigura ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti” Militaru s-a razbunat pe Trosca”


BULEVARDUL PRIMAVERII

 

Fostul ministru al Apărării în guvernul condus de Petre Roman după Revoluţie, generalul Victor Atanasie Stănculescu, a declarat la emisiunea „Naşul” de la B1 TV, realizată în colaborare cu „Adevărul”, că desecrerizarea ultimelor pagini ale dosarului Revoluţiei din 1989 nu va deschide o cutie a Pandorei şi că regretă că nu a închia atunci Televiziunea, pentru că ar putut opri răspândirea unor zvonuri periculoase.

Vezi minutul –  02:35

„Desecretizarea ultimelor dosare nu va deschide o cutie a Pandorei. Nu cred că lui Iliescu îi este teamă să vorbească. Tace pentru că vrea să pelce în linişte, din grijă de imagine şi pentru că nu vrea ca familia sa să fie presată”, a declarat fostul general, în prezent, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea violentă a Revoluţiei de la Timişoara.

Fostul general a vorbit şi despre planurile generalului Nicolae Militaru, dovedit agent sovietic, de a impune un regim militar în România.

„Se pregătise o evadare a Ceauşeştilor cu blindate”

Victor Atanasie Stănculescu a povestit cum a reuşit să urce cuplul dictatorial în elicopter, cu toate că se plănuise anterior o evadare cu blindate. „În momentul în care s-a ridicat elicopterul s-a simţit o eliberare sufletească în piaţă. Generalii care erau lângă ministrul Apărării pregătiseră o evadare cu nişte blindate la o destinaţie pe care nu o cunosc”, a declarat Stănculescu.

„Regret şi acum că nu am închis Televiziunea”

„La TVR unii s-au dus pentru imagine şi alţii să spele în faţa mulţimii şi oamenii care aruncau diversiune. La TVR au mai ajuns şi oameni de bună credinţă, naivi. L-am chemat pe Pintilie pentru că vroiam să închid televiziunea, dar i-am lăsat aşa. Într-o situaţie de genul acesta, când panica este creată de diversionişti, ar fi trebuit lichidaţi, aceştia sunt cei mai periculoşi”, a declsarat fostul general.

Potrivit acestuia, în zilele acelea de decembrie existau mai multe centre de putere.

„Un centru de putere era la CC (Comitetul Central, n.r) Dăscălescu, care vroia restabilirea puterii, care avea puternice legături la Moscova. Tot la CC era Verdeţ, care vroia să creeze un guvern democrat„, a declarat Stănculescu. Tot la CC a ajuns ulterior şi Iliescu, de la TVR prin MApn. „În această mişcare stâlpul cu nuanţă militară care îi dădea tăria să se mişte în zone format din Guşă şi Militaru”, rememorează fostul ministru al Apărării evenimentele din decembrie 1989.

„Un război civil a fost evitat in extremis”

Eu am cerut ca cei care s-au răspândit în centrele de putere să vină la minister pentru că nu puteam să am încredere în ei, nu puteam să am un spate asigurat. Oamenii care au mers la televizor au răspândit o ploaie de zvonuri”, a declarat Stănculescu

„Dacă aceşti oameni ar fi stat lângă mine nu s-ar fi întâmplat dezordinea care ar fi putut duce la o catastrofă, la un război civil. A fost evitat in extremis”, a adăugat fostul general.

„Teroriştii au fost eliberaţi”

Despre presupuşii terorişti care ar fi acţionat în decembrie 1989, fostul general spune că „tot ce s-a zis că au fost prinşi ca terorişti au fost ulterior eliberaţi”. Are chiar o poveste personală cu teroriştii” care au împânzit Bucureştiul la Revoluţie.

„Îmi dă soţia telefon că se trage în casă şi să îi trimit nişte militari că îi este frică. Am trimis un pluton de 9 oameni. Au găsit într-o casă un cetăţean de la gărzile patriotice pe care l-au prins. Acesta a spus că a fost informat că în casa mea erau terorişti şi să tragă”, povesteşte fostul militar.

Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului exeptional, dupa ce lumea a fost sigura ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti.

Cum a pregătit Militaru dictatura Armatei

„Adevărul”: Pe 23 decembrie aţi fost înlăturat din funcţia de ministru al Apărării. O acţiune pe care aţi considerat-o drept „mişcare de balet”. Care a fost povestea acelei mişcări? Există mărturii ale celor care ţineau legătura cu Pactul de la Varşovia, potrivit cărora încă de la 23 decembrie, ora 16.25, reprezentantul din Rusia a anunţat că generalul Nicolae Militaru va fi noul ministru al Apărării.

Victor Atanasie Stănculescu: Aşa este. Au dat-o cu un pas înainte, ca să ştie Varşovia. Cert este că Nicolae Militaru a cerut să-şi aducă nişte oameni după ce a fost înştiinţat Tratatul de la Varşovia, prin ofiţerul respectiv, să-şi cheme practic un staff al lui. De ce? Pentru că Militaru dorea să aibă oamenii lui, ceea ce a şi stârnit la 8 ianuarie scandalul de la Marele Stat Major. Atunci, ofiţerii de la Marele Stat Major au protestat în grup şi au spus că nu sunt de acord cu prezenţa lui Militaru. A fost scandal mare.Militaru a vrut să-i dezarmeze, să depună armamentul, i-a ameninţat. Toţi generalii care fuseseră chemaţi de Militaru trecuseră în rezervă, fie pentru că depăşiseră vârsta din statut, fie pentru că avuseseră unele legături cu Moscova.

Aveau şcoala făcută la Moscova!

Toţi aveau studii în Uniunea Sovietică, fie că aveau Academia Frunze, fie că aveau Academia de Artilerie de la Moscova. Şi, aşa, la Marele Stat Major, Nicolae Militaru l-a instalat pe Vasile Ionel, şi-a pus oameni la operaţii şi în secţii, l-a oprit pe Nicolae Eftimescu şi l-a folosit o perioadă îndelungată, pentru că ştia toate programele şi planurile. Şi din acel moment a început să pregătească el preluarea puterii.

Îl înlătura pe Iliescu?

Vă spun imediat. Totul a început din 23 decembrie, după-amiază. Eu eram în birou, vorbeam la telefon şi vin Militaru şi Iliescu, erau zvonurile alea teribile de la Televiziune şi eu le verificam şi vedeam că sunt minciuni. Iliescu mi-a spus că va prelua Militaru conducerea. Eu m-am ridicat şi i-am spus: „Poftiţi, luaţi loc!”, iar Militaru a spus: „Te rog, stai pe loc, nu ştiu care sunt problemele…”. Şi aşa s-a apropiat de seară şi mai târziu am asistat la acel moment teribil de omorâre a lui Trosca.A urmat apoi toată povestea cu judecarea lui Ceauşescu, lucruri care se ştiu acum.

„Militaru dorea să aibă oamenii lui. (…) Ofiţerii de la Marele Stat Major au protestat şi au spus că nu sunt de acord cu prezenţa lui Militaru.Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

„Generalii chemaţi de Militaru trecuseră în rezervă, fie pentru depăşirea vârstei, fie pentru unele legături cu Moscova. Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

„Domnul preşedinte” Ion Iliescu are o rugăminte

Să rămânem, deocamdată, la „cazul Militaru” şi la Iliescu.

Pe 28 sau 29 decembrie, Petre Roman a dat o dispoziţie pe care a semnat-o, dispoziţie de formare a acelei comisii care să cerceteze situaţia celor care au fost la Timişoara. A fost un fel de verificare. După aceea, şi Roman, şi Iliescu m-au chemat la Ministerul Apărării Naţionale. Din 8 ianuarie, când s-a întâmplat revolta ofiţerilor din Marele Stat Major împotriva lui Militaru, până pe 16 februarie, am fost de două ori întrebat dacă nu vreau să revin la Ministerul Apărării, că e nevoie de mine. Treaba aceasta a fost propusă probabil de Gelu Voican Voiculescu, care a asistat şi el la scandalul de la Marele Stat Major şi dorea să aplaneze situaţia. De două ori am spus că nu vreau să vin. Le-am şi spus: „Lăsaţi-mă să transform Comitetul de Stat al Planificării în minister al Economiei, minister pe care l-am luat după modelul francez”. Şi-n această perioadă am refuzat de două ori funcţia de ministru al Apărării.

V-a rugat Ion Iliescu?

Pe 16 februarie, seara, cred că a fost o joi, aveam şedinţă de Guvern. Eram la o masă rotundă, lângă Petre Roman, al doilea din stânga. Şi la un moment dat, secretarul lui îi aduce un bileţel. Şi mi l-a arătat. Ce scria? „Domnul preşedinte vă roagă ca, după şedinţa de Guvern, să mergeţi până la dânsul cu generalul Stănculescu”. Şi am plecat către seară la Palatul Mitropoliei, unde avea biroul Iliescu. Să fi fost ora 20.00. Am intrat în birou, am făcut doi paşi şi Iliescu mi-a spus: „Dragă, uite, te numesc ministrul Apărării pentru că la ora 18.00 l-am chemat pe Militaru şi l-am obligat să-şi semneze demisia, având în vedere presiunea care există în Armată împotriva lui”. Iar eu: „Domnule preşedinte, v-am spus de două ori că nu vreau, nu ştiu de ce mă întrebaţi şi a treia oară…”. Şi zice: „Păi nu, că acum e altă treabă. Acum că şi-a dat demisia Militaru, m-am pus de acord cu Câmpeanu şi cu Coposu, şi amândoi au fost de acord să fii dumneata ministru al Apărării Naţionale”.

„Când fierbi carnea pentru supă, trebuie să iei mereu spuma”

Ion Iliescu, un „emanat“ care a jucat revoluţionarii pe degete

Ce legături aţi avut cu CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei)?

Eu moştenisem CADA. Se spunea că eu am înfiinţat-o. Eu am găsit-o gata înfiinţată şi a trebuit să menţin un echilibru în Armată. A trebuit
să-i scot pe toţi cei care fuseseră aduşi de Nicolae Militaru şi trebuia să-i scot pe toţi cei care împliniseră vârsta de pensionare în 1988 şi 1989, pentru că Nicolae Ceauşescu blocase acest lucru. El voia să nu scoată la pensie pentru că trebuia să promoveze un număr mare de cadre. Şi am scos 65 de generali, dintre care vreo 20 din grupul lui Militaru. În iunie am făcut un Consiliu Militar şi am propus să promovăm tineretul, care era nemulţumit, era nepromovat de ani de zile, şi am spus următoarea pildă pe care o ştiu de la mama: „Când fierbi carnea pentru supă, daca vrei să ai supa limpede, trebuie să iei mereu spuma de deasupra”. Deci, asta trebuia să facem. În al doilea rând, le-am spus: „Vă asigur, când voi atinge vârsta de pensionare, eu mă voi retrage din Armată. Adică, oameni buni, nu vă mai ţineţi de scaune!”.

Exact ceea ce voia CADA.

Da. Şi aşa am scos din Armată 2.300 de colonei şi locotenenţi-colonei. Şi s-au promovat vreo 5.000 de cadre noi. Aici m-am mai lovit de o problemă. Cât a fost Militaru ministru, până prin februarie, s-a avansat alandala. Şi m-am pomenit cu reclamaţii şi trebuia să refac piramida corectă a Armatei. Erau trei probleme. Prima, împotriva lui Militaru şi a celor care făcuseră sluj în URSS. Doi, avansările pe care le făcuse Militaru şi cele rămase nefăcute pe vremea lui Ceauşescu. Şi trei, poziţia Armatei în viitor. Referitor la poziţia Armatei, am avut discuţii cu toţi cei trei candidaţi la preşedinţie – Raţiu, Câmpeanu şi Iliescu.

Şi care erau poziţiile lor?

Prima dată m-am întâlnit cu Câmpeanu, la Parlament, acolo avea biroul. Al doilea a fost cu Raţiu, pe care l-am invitat la Cercul Militar şi am stat de vorbă vreo oră şi ceva, în „Rotonda Generalilor”, la masă, lângă Sala de marmură. Şi a treia – cu Iliescu, discuţie care a fost tot la Parlament. Discuţiile au fost libere, n-au deranjat pe nimeni, s-au pus întrebări despre cum văd ei regulamentele militare, aplicarea soldelor şi sporurilor, nimic deosebit. S-a mai discutat despre jurământul militar, despre uniformele militarilor, despre schimbarea gradelor, care erau după sistemul rusesc, să fie sisemul occidental, oarecum.

Nu ne-aţi răspuns. Ce poziţie avea Iliescu referitor la aceste probleme, cum vedea relaţia cu Armata?

Păi, o vedea bine, pentru că, în general, la început el s-a sprijinit pe Armată. În două forme: prima, cu Militaru, a doua – cu Stănculescu, că doar nu m-a numit degeaba. Iliescu s-a folosit de Militaru, s-a folosit şi de mine!

„La început, Iliescu s-a sprijinit pe Armată. În două forme: prima, cu Militaru, a doua – cu Stănculescu.Ţ
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării

Povestea înfiinţării SRI

Virgil Măgureanu

Să revenim la „momentul ianuarie-februarie 1990″. Nu a fost ceva deranj? Începuseră primele mineriade, demonstraţii…

Da. A fost momentul 28 ianuarie 1990, când, în Piaţa Victoriei, simpatizanţi ai Opoziţiei au protestat împotriva anunţului că Frontul Salvării Naţionale va participa la alegeri, iar Frontul a mobilizat muncitori care au strigat „Moarte intelectualilor!”. Eram la Ministerul Economiei şi într-o seară mă duc la Petre Roman, să rezolv o problemă. Şi am ajuns la secretară şi mi-a spus că e prezent preşedintele Iliescu şi că discută cu conducerea PNL şi PNŢ. Şi am intrat la Petre Roman. Erau la masa de consiliu. Acolo stătea Iliescu şi îl avea lângă el pe Petre Roman, mai erau şi Brucan, şi Mazilu, mai mulţi de-ai lor. În rest, la masă erau de la PNŢ şi PNL. Au fost discuţiile afară, nici n-am ştiut. Eu rămăsesem cu Coposu şi Câmpeanu înăuntru. Şi din ăia de la FSN nu venea niciunul! Coposu şi cu Câmpeanu au zis: „Domnule, noi n-am vrea să mai stăm, dacă partenerii noştri de discuţie n-au venit. Am vrea să plecăm!”. „Domnule, n-aveţi pe unde să ieşiţi pe aici, dar dacă vreţi să ieşiţi, vă conduc prin curtea din spate”. Am coborât la parter, unde e o uşă care iese direct în curtea Curţii de Conturi şi au ieşit pe acolo, grămadă, cu toţii. Şi eu am revenit. Între timp, Iliescu venise. Nu mai ştiu când, dar ajunsese şi Petre Roman şi priveam, de la geam, la busculadele de afară. Şi atunci, şi Petre Roman, şi eu am spus: „Domnule, trebuie să facem ceva pentru că n-avem informaţii, suntem surprinşi! Să facem un serviciu de informaţii, ca să putem controla în teritoriu”. Şi atunci, în noaptea aia, am bătut în cuie, cum s-ar spune: „Hai să facem SRI!”.

A fost prima oară când s-a pus această problemă.

Da, adică nu se numea aşa, dar era ideea de Serviciul Român de Informaţii”. Au căutat ei pe unul să-l pună şef şi a apărut Virgil Măgureanu, despre care nu ştiam prea multe.

Pe 18-19 februarie, când l-au tras minerii de barbă pe Gelu Voican Voiculescu, unde eraţi?

Uite că nu mai ştiu, parcă la Londra, nu mai ştiu, au fost nişte evenimente, dar nu mai ţin minte.

 

Sursa:, https://stirea.wordpress.com

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro