O VIZITA BENEFICA LA WASHINGTON. DAR, NU PENTRU NOI…

by   Analizînd la rece bilanțul vizitei prezidențiale peste ocean nu vedem lucruri prea încurajatoare: dimpotrivă, la orizont se cam adună nori negri deasupra României. În ciuda entuziasmului unor comentatori […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

Analizînd la rece bilanțul vizitei prezidențiale peste ocean nu vedem lucruri prea încurajatoare: dimpotrivă, la orizont se cam adună nori negri deasupra României. În ciuda entuziasmului unor comentatori din presa mioritică, țara noastră a jucat din nou un rol ingrat, nu tocmai onorant, de ”teacher’s pet”, de personaj folosit în reglarea unor conturi politice majore, ale altora. Iar președintele Iohannis pare chiar încîntat de situație, deși s-ar putea ca zîmbetul să-i dispară curînd de pe față, în lumina unor întrevederi cu Merkel și Macron care, am paria, se vor derula într-o atmosferă mult mai glacială decît cea de la Washington.

A fost Klaus Iohannis primit cu maximă căldură de Donald Trump?
Greu de spus.
Mai degrabă nu, dacă am compara referirile din discursul său la președintele nostru cu cele, spre exemplu, din discursul lui Jimmy Carter la adresa lui Ceaușescu, în 1978.

”Dle.președinte Iohannis, vă mulțumesc că vă aflați aici. E o onoare să întîmpin la Casa Albă un așa bun prieten al Americii. Vreau să recunosc președintelui Iohannis rolul avut în decizia României de a crește bugetul pentru apărare de la 1,4% la peste 2% din PIB. Dle.președinte, vreau să aplaud curajul dvs. și eforturile curajoase de a lupta contra corupției și a apăra supremația legii”.

Cum spuneam, cam sărace firtiseli…

Iată ce spunea Carter la primirea dictatorului feroce Ceaușescu, în 12 aprilie 1978:

”În această dimineață, poporul american e onorat să aibă ca oaspete un mare lider al unei mari țări. Președintele Ceaușescu vine aici din România împreună cu soția sa, Elena, și e o mare plăcere pentru mine, personal și pentru țara mea să vă ureze bun venit(…)
Este, de asemenea, un deosebit privilegiu șansa de a avea consultări cu un lider național și internațional precum oaspetele nostru. Influența lui ca lider al României în politica internațională este excepțională. Grație puternicelor angajamente ale președintelui său și independenței cetățenilor săi, România a fost capabilă să servească drept punte între națiuni aflate în mari divergențe de interese și între lideri care au avut dificultăți circumstanțiale în a negocia în mod direct unii cu alții”.

Urmau referiri punctuale la rolul avut de Ceaușescu în negocierea vizitei președintelui egiptean sadat în Israel etc.
Discursul se încheia în aceeași notă călduroasă:
”Dle.președinte, doamnă Ceaușescu, în numele poporului american, vreau să-mi exprim onoarea de a vă avea aici și să vă urez cel mai călduros bun venit în Statele Unite. Vă mulțumesc foarte mult!”

Era Ceaușescu așa prețuit de Carter și de americani?
Nici pomeneală. Dar vorbele frumoase nu costă nimic.
Iohannis a fost lăudat pentru lupta contra corupției, Ceaușescu pentru cea contra înarmării. Și asta, de către liderii țării-fanion al înarmării!!.
Întotdeauna se găsește cîte un motiv de laudă, la o adică…

În paralel cu primirea călduroasă făcută de Carter, CIA întocmea de zor, în acea perioadă, rapoarte în care estima cam cît mai rezistă la putere regimul dictatorului odios Ceaușescu, după cum știm azi din documentele desecretizate de americani în ultimii ani.

La fel vorbiseră anterior, la întîlnirile cu Ceaușescu, și Gerald Ford ori Richard Nixon.

Trump a fost mult mai rece și mai rezervat cu Iohannis, poate și grație stilului său personal.
Nu l-a numit pe Iohannis ”prietenul meu”, cum a făcut-o, în același discurs, la adresa regelui saudit.

Exprimarea sa fără înflorituri a lăsat să se vadă foarte bine, însă, miza întîlnirii, prima cu un lider din UE pe tărîm american.
Pe scurt, România trebuie să marcheze bani frumoși în buzunarele americane. Miliarde de dolari, pentru dotarea cu armament Made in USA.
Iar România, prin Iohannis, s-a declarat total de acord.

În același timp, Trump a folosit ocazia pentru a lansa o teorie incendiară: aceea că statele membre NATO ar cam trebui să plătească și restanțele din urmă.
Nicio opoziție din partea lui Iohannis. Iar cine tace, consimte.

În fine, liderul american a vorbit suspect de mult, în conferința comună de presă, despre Qatar.
E semn că în Orientul Mijlociu urmează să se întîmple lucruri fierbinți, în viitorul foarte apropiat.

”Cerem Qatarului și altor state din regiune să facă mai mult (contra terorismului n.n.), și asta repede” e o frază-cheie a discursului trumpist.

Și, legat de acest aspect, e greu să nu te treacă fiori pe șira spinării din cauza unor analogii inevitabile.
La finele anilor 90, președintele SUA Bill Clinton a fost acuzat că a declanșat bombardarea fostei Iugoslavii doar pentru a abate atenția de la mega-scandalul Lewinski, care a fost la un pas să ducă la demiterea sa din funcție.

”When Clinton lied, Yugoslavia died!”, cam așa sunau titlurile din presa mondială a vremii.

Donald Trump se află azi într-o situație încă mai serioasă, pentru că acuzațiile de accedere la putere cu sprijinul Moscovei sunt infinit mai severe decît cele de adulter.

Nici nu e de mirare că jurnaliștii americani l-au ignorat pe Iohannis și l-au atacat în haită pe Trump pe tema audierii lui James Comey, ex-șeful FBI.

Dacă vrea să fie convingător în problema finanțării NATO și să abată atenția de la scandalul alegerii sale, Trump chiar are nevoie de un conflict militar care să privească și SUA și UE.

Iar referirile sale la felul în care România se implică în asemenea conflicte cu trupe nu lasă loc de comentarii legate de rolul pe care ar urma să-l avem în cazul extinderii focarului din Qatar.

Să mai notăm, în treacăt, că liderul american nu ne-a promis nici vize, nici investiții noi, a pomenit doar, en-passant, despre afacerile deja în derulare și a recunoscut că nici nu s-a discutat despre vize.

Măcar a fost sincer.

A aștepta promisiuni de investiții americane în România din partea unui lider al cărui leit-motiv e exact contrariul, ”americanii să investească în America”, e de-a dreptul candoare.
Dar, despre ce vorbim aici, că doar Iohannis însuși a comentat – rîsul curcilor -, despre nevoia creșterii afacerilor, nu ale americanilor în România, ci ale românilor în SUA: ”Vedeți dvs, dle.președinte Trump, tot mai mulți oameni vin din România în SUA. Unii ca turiști, alții ca să facă afaceri, iar cei care vin pentru afaceri trebuie încurajați”.

Cît despre vize, să fim serioși…

Una peste alta, nu se poate spune că această vizită aduce ceva bun pentru România, cel puțin pe termen scurt și mediu.
Desigur, e corectă teza potrivit căreia statele membre NATO trebuie să se achite de obligațiile financiare față de alianță. Și România trebuie să o facă, la rîndul ei.

Rămînem, însă, cu un ușor gust amar la gîndul că, din nou, ca de atîtea ori în istorie, România a fost folosită fix ca un material didactic pentru a da semnale altora, mai mari și mai puternici.
Și i-a plăcut teribil să fie folosită în acest fel.
Prin Iohannis, liderul american a forțat crearea unei breșe în frontul european, mai ales pe linia Germania-Franța, state profund reticente la ideile trumpiste și care mîrîie tot mai nervos spre Casa Albă.

La fel cum, prin Ceaușescu, Vestul încerca să șubrezească frontul comunist.

Iohannis a avut momentul său de glorie – și nu poate fi criticat, omenește vorbind, pentru savurarea lui – dar nota de plată ar putea veni rapid.
Anunțul, aproape imediat după conferință, al întrevederilor în perioada următoare cu Merkel și Macron sună, mai curînd, a convocare iritată în fața șefilor europeni pentru a da socoteală de dulcegăriile cu Trump și de angajamentele de acolo care implică, pe cale de consecință, și alte state din NATO.

Cum se va întoarce al nostru președinte de la asemenea discuții e greu de profețit acum, dar sigur e că nu prea vesel.

Dacă se menține pe trendul făgăduielilor către SUA, riscă să-și pună în cap uniunea din care facem parte. Dacă o dă la întors, în stil balcanic, se enervează americanii.
Oricum ar fi, România iese prost.

Și două observații mărunte, de final.
Una, aceea că nici chiar năbădăiosul și agresivul Trump nu a îndrăznit să ceară ziariștilor americani, la conferință, să renunțe la întrebările incomode în afara temei, despre audierea lui Comey.

E cazul să ne amintim cum procedau Iohannis și, mai ales, Băsescu în asemenea situații?

A doua e că devine limpede, în asemenea situații, refuzul straniu al președintelui nostru de a numi un director politic la SIE. Pe acest fundal, la întîlnirea cu directorul CIA s-a creat loc în schemă pentru directorul SRI, Eduard Hellvig, deși serviciul omolog CIA este SIE. Dar, probabil așa se întîmplă cînd președinții sunt numiți în funcții de anumite servicii: invariabil trebuie să vină și recompensele.

PRELUARE INPOLITICS.RO

loading...
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro