O asociație din Cluj-Napoca îi îndeamnă pe protestatari să facă vineri grevă generală. Interesant e cine finanțează acest ONG

by Unii protestatari au început de luni și grevele la locurile de muncă, la propunerea unei asociații din Cluj, Asociația Efectul Fluture, pe al cărei site, greva.de-clic.ro, este afișat și […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

by Unii protestatari au început de luni și grevele la locurile de muncă, la propunerea unei asociații din Cluj, Asociația Efectul Fluture, pe al cărei site, greva.de-clic.ro, este afișat și un calendar al grevelor „cetățenești” care inițial erau numite „împotriva ordonanțelor”, iar acum au fost redenumite „împotriva corupției”. „Grevele” au început de luni, când au durat 5 minute, crescând progresiv ca timp la 10 minute, 30 de minute, o oră, ele urmând a dura vineri toată ziua.  „România se reinventează odată cu protestele. Energia acestor zile ne schimbă ca societate. loading... Protestul nostru e omniprezent și nu se oprește în […]

Unii protestatari au început de luni și grevele la locurile de muncă, la propunerea unei asociații din Cluj, Asociația Efectul Fluture, pe al cărei site, greva.de-clic.ro, este afișat și un calendar al grevelor „cetățenești” care inițial erau numite „împotriva ordonanțelor”, iar acum au fost redenumite „împotriva corupției”. „Grevele” au început de luni, când au durat 5 minute, crescând progresiv ca timp la 10 minute, 30 de minute, o oră, ele urmând a dura vineri toată ziua. 

loading...

„România se reinventează odată cu protestele. Energia acestor zile ne schimbă ca societate.

Protestul nostru e omniprezent și nu se oprește în stradă. Îl purtăm cu noi pretutindeni, clipă de clipă. Îl luăm cu noi inclusiv la muncă unde facem ‘greva cetățenilor’.

În aceste momente totul are un nou sens și un nou conținut. Inclusiv cuvântul “grevă”. Ieșim în afara cutiei, ne solidarizăm cu angajatorul, discutăm cu colegii, suntem toți în egală măsură loviți de efectele măsurilor pentru favorizarea corupției luate de guvern. Folosim aceste minute pentru a ne manifesta solidar, într-o pauză de lucru, împotriva corupților.

Și cel mai important, nu cedăm. Ordonanța retrasă poate îmbrăca numeroase alte haine. Guvernul susține în continuare aceleași măsuri care ne-au adus în stradă și continuă să ne insulte.

Rămânem în stradă, și continuăm această grevă simbolică (care poate lua orice formă îți dorești: grevă de avertisment, grevă japoneză, poveste în pauză de cafea/ prânz sau pur și simplu purtarea unei banderole pe care stă scris “rezist”)”, explică organizatorii, pe site-ul creat special pentru Greva Cetățenilor.

Pe rotld.ro, domeniul de-clic.ro apare a fi deținut de Asociația Efectul Fluture, cu sediul pe Strada Traian din Cluj-Napoca.

Pe site-ul efectulfluture.ro aflăm că această asociație și-a asumat o „misiune inițială de informare, educare și conștientizare a publicului larg asupra problemelor de mediu din România și din întreaga lume”, misiune care „a fost completată în anul 2013 prin noi direcții de acțiune. Acestea se încadrează în principal în contribuții menite să solidifice poziția societății civile în raport cu autoritățile și factorii de decizie, prin sprijinirea organizațiilor și grupurilor de inițiativă active și militante în domeniul protecției mediului, drepturilor omului, justiției sociale și a combaterii discriminării.

În campaniile în care se implică, Asociația Efectul Fluture își pune la dispoziție expertiza de comunicare, training, lobby și advocacy pentru consolidarea capacității organizațiilor societății civile de a urmări dreptatea socială. În ceea ce privește activitatea de lobby și advocacy susținem demersurile organizațiilor prin crearea de instrumente, oferirea de expertiză și ghidare pas cu pas a campaniilor sprijinite”, precizează reprezentanții asociației.

Pe același site oficial al asociației aflăm și cine sunt finanțatorii:

„Proiectul „Grădina Urbană comunitară”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.”

„Fondul pentru Inovare Civica (CIF) este un program de finantare adresat organizatiilor neguvernamentale, dezvoltat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC)  in 2011, ca raspuns la situatia si nevoile societatii civile din Romania”, aflăm de pe site-ul fdsc.ro. De pe același site mai aflăm:

„Fondul pentru Inovare Civica a fost inca de la inceput sustinut exclusiv de donatori privati, precum  Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe sau donatori din Romania reprezentati in special de sectorul de afaceri prin companii responsabile social ca OMV PETROM si Raiffeisen Bank. 

Incepand cu 2015, programul se va derula in parteneriat cu Romanian-American Foundation, care se alatura FDSC intr-un efort de a incuraja comunitatile sa isi contureze propriile modele de dezvoltare si implicare civica. Programul se va adresa in anii urmatori cu precadere organizatiilor mici, care lucreaza la firul ierbii, si al caror buget nu depaseste 60.000 $/an.”

Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe are ca fondatori, după cum putem citi pe site-ul oficial, ceetrust.org, un grup de fundații americane private:

„The CEE Trust was established by a group of private American foundations, namely:

Atlantic Philanthropies
Charles Stewart Mott Foundation
Ford Foundation
German Marshall Fund of the United States
Open Society Institute
Rockefeller Brothers Fund

The CEE Trust expects to allocate up to $75 million toward this aim by the end of 2012.”

Reprezentanții acestor fundații se regăsesc și în board.

Inițiatorii grevei cetățenilor îi îndeamnă pe protestatari să se oprească din lucru în fiecare zi la ora 12, să îi convingă pe colegii de muncă să li se alăture, să se pozeze cu colegii și șefii și să disemineze imaginile prin intermediul rețelelor de socializare, să printeze calendarul grevei și să îl lipească în locuri vizibile, precum avizierul blocului, să le împartă prietenilor fluturași.

Celor care răspund pozitiv acestei chemări le sunt sugerate și modele și idei de mesaje, protestatarii sunt învățați chiar și cum să se pozeze și le este oferit un „ghid de rezistență civică”.

De pe site-ul grevei, protestatarii pot accesa și un alt site special creat pentru a îi învăța cum să protesteze, de la A la Z, rezist.strikingly.com, unde există chiar și un „kit de nesupunere civică”, o listă a protestelor și una de reguli „în loc de reguli”.

Vedem așadar că protestele din aceste zile nu au apărut totuși doar din conștiința civică a unor cetățeni, care s-au trezit peste noapte, neînvățați și neorganizați de nimeni, să protesteze. Bineînțeles că printre protestatari există și multe persoane care protestează sincer, din convingere, însă, după cum am putut vedea din cele prezentate mai sus, există și ONG-uri care îi învață pe cei din stradă ce mesaje să afișeze pe pancarte, cum să își cheme cunoscuții la proteste, cum și unde să disemineze anumite informații. Atâta timp cât aceste ONG-uri sunt finanțate de multinaționale și de organizații externe, suspiciunea de manipulare, de interese nu întotdeauna legitime, poate fi una rezonabilă.

 

Sursa: ziardecluj.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro