Nu a fost o Revoluție, ci o lovitură de stat, și știu asta pentru că, la sfârșitul verii ’88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York.

Distribuie!by “Nu a fost o Revoluție, ci o lovitură de stat, și știu asta pentru că, la sfârșitul verii ’88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Nu a fost o Revoluție, ci o lovitură de stat, și știu asta pentru că, la sfârșitul verii ’88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York.

– Nu a fost o Revoluție, ci o lovitură de stat, și știu asta pentru că, la sfârșitul verii ’88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York. De acolo a vorbit cu Moscova, Londra și Washington. Am fost și eu absorbit, tangențial, de evenimentele preparatorii. „Scrisoarea celor șase“ s-a scris în apartamentul meu. Ce s-a văzut la Televiziunea Română „Liberă“ a fost o mișcare de figuranți, la propriu, regizată de Sergiu Nicolaescu avându-l ca asistent pe Ion Caramitru, cel care a ordonat „Foc!“ asupra Bibliotecii Centrale Universitare.

– Nu, dar nicăieri poporul nu a condus cu adevărat, nici măcar în țările considerate un exemplu de democrație.

-Dar au știut românii să-și folosească libertatea controlată câștigată după ’89? Sau sunt în derivă și acum.

– Nu cred că au știut. Au fost interese personale. Fiecare pentru el. Dezbinare totală. Nu vedeți că nu mai există o dreaptă și o stângă în termeni politici, vis a vis de ceea ce înseamnă omul simplu. Dreapta consideră că statul nu trebuie să se amestece, iar stânga spune că statul trebuie să se implice, să pună taxe celor care se îmbogățesc prea mult, ca să poată să-i sprijine pe cei neajutorați. Or treaba asta nu mai există.

– Dar ce există?

– Două clanuri de hoți care nu vor să lase ciolanul din mână! Există interesele globale reprezentate de societățile de medicamente, de energie, de asigurări etc. care vin pe piață și fac lobby încercând să obțină avantaje în interesul lor. Asigurări private obligatorii înseamnă că vin niște societăți cărora ești obligat să le plătești niște sume chiar dacă ești sărac lipit. Concret, există două mari categorii: ăia care țin la pământul lor, fie că sunt fermieri francezi, americani etc. Și multinaționalele, care vând semințele pe care le produc în lumea largă. Sunt patrioții și mondialiștii. Exactamente ce făceau și comuniștii care aveau internaționalismul pro letar. Europa este Uniunea Sovietică ailaltă pentru mine.

– Adică nu e bine că suntem un stat european?

– România face parte din UE? Mai curând este tolerată în acest „club“ elitist, unde plătim anual 2,5 miliarde de euro ca să fim lada lui de gunoi și laboratorul de experiențe, ca să îi livrăm muncitori pentru munci pe care occidentalii nu vor să le mai facă. E o nenorocire intrarea noastră în UE. România este curtea din spate a Europei, nu grădina din față. Că de-aia e Europa cu două viteze. Noi suntem locul unde se aruncă ce s-a stricat.

– Vi se pare că suntem o țară lipsită de civilizație, unde nimic nu se face cum trebuie?

– Da! Am fost mai civilizați îna inte de decembrie ’89. Acum suntem doar „feisbuciști“.

„Eu, cu tot succesul de afară, cu toți banii, rămân emigrant“

– Ce credeți că lipsește generației de azi?

– Busola. Nu știm cine suntem. S-a lucrat la deznaționalizare. Tinerii de acum nu înțeleg exact unde sunt, continuă să aspire să aibă o țară ca afară, dar nu pricep ce înseamnă acest lucru. Și nu pricep nici că niciodată nu vor fi altfel decât emigranți. Eu, cu tot succesul de afară, cu toți banii, rămân emigrant. Și nici copiii lor nu vor fi priviți altfel, deabia a treia generație după ei.

– Ce însemnătate are Brexit- ul în contextul UE?

– Marea Britanie nu a făcut parte niciodată cu adevărat din Uniunea Europeană. Imperiul a știut doar să tragă foloase. L-am apreciat în mod deosebit pe Nigel Farage care se amuza să zgâlțâie acea invenție bugetivoră numită Parlamentul European.

– Va rezista Uniunea Europeană ca organism politic?

– Nu. Va dispărea așa cum a dispărut și Uniunea Sovietică. Nu există Statele Unite ale Europei. Nu cred că Germania are mai multă forță decât Rusia, iar francezii nu sunt români. Europa se desparte în cel mult 5-10 ani.

– Europa – și lumea în general, dacă ne uităm la America -este în acest moment într-o fază de regândire și restructurare a viitorului. Vi se pare că există o lipsă de lideri?

– Lumea are lideri. „Sistemul“ nu le permite să se desfășoare. Eu, unul, american fiind, l-am votat pe Trump.

– Înapoi în România, apropo de „Sistem“, vă e cunoscut termenul „binom instituțional“? Cum funcționează „binomul“?

– La fel ca și până acum. Înainte erau părinții, iar acum sunt urmașii. Cine e tatăl Monicăi Macovei? Cine e tatăl lui Coldea? Credeți că sunt puși acolo pe bază de profesionalism?

– Se tot vorbește despre o Românie care se schimbă sub impactul anticorupției. Dvs. vedeți transformări?

– Nu. Se plătesc polițe. România nu se transformă, România se întoarce de unde a plecat. De aceea Caragiale e atât de actual! În continuare există indulgență pentru micile hoții. Nu se luptă împotriva corupției…

– Care este cuvântul-cheie în România de azi?

– Cuvântul cheie din România de azi este minciuna, care se sprijină pe denunțuri.

„Prezentul e jalnic. Dar mai am speranțe“

– O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în fața globalismului, a capitalismului de cumetrie și a clientelismului politic, abandonând funcția de ghid spiritual al națiunii. Cui credeți că i se datorează situația în care se află astăzi România?

– Sunt vinovați toți cei care au condus țara, dar și elitele care i-au pupat în dos…

– Îmi puteți da câteva exemple de pesonaje toxice din politica românească?

– E o listă mult prea lungă…

– Dar de politicieni pe care-i apreciați?

– Călin Georgescu, Marian Munteanu, Ionuț Vulpescu.

– Ce ar putea să învețe un om politic contemporan de la istorie?

– Totul! Trebuie să învețe istoria ca să nu o repete!

– Care este epoca din istoria românilor pe care o admirați cel mai mult?

– Epoca în care România a fost suverană, a fost condusă de patrioți și a știut să valorifice locul pe care îl ocupă pe hartă.

– Ce impresie vă face prezentul?

– Prezentul e jalnic. Dar mai am speranțe. Românul are o vorbă: „La barza chioară Dumnezeu face cuib!“

 

mai mult aici : evz.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro