Noua Lege a Vaccinării, haos printre medici și părinți: Peste noapte poți deveni infractor sau poți fi decăzut din drepturile părintești

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Noua Lege a Vaccinării, care a fost deja adoptată de Senat pe data de 23 octombrie e pe cale să fie aprobată și de Camera Deputaților. Dacă amendamentele care au fost propuse în aceste zile de deputatul PSD Cristina Dumitrache nu vor fi luate în considerare, această lege, în forma actuală, va avea ca rezultat faptul că atât românii din țară, cât și cei din străinătatese vor găsi în situația în care trebuie să plătească amenzi de zeci de mii de lei, ba chiar în anumite cazuri pot deveni infractori sau părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești.

loading...

În cazul în care legea intră în vigoare așa cum e prevăzut, adică din 2018, părinții plecați vor trebui să ia în calcul faptul că actul le impune să desemneze un responsabil pentru prezentarea copilului la vaccinare. Ce vor face cei care se reîntorc după ani de zile petrecuți cu copiii în străinătate e și mai greu de imaginat, ținând cont că unele țări unde există comunități foarte mari de români, nu există obligativitatea vaccinării, ci doar recomandarea. Printre cele 15 ţări europene unde nu există NICIO OBLIGATIVITATE doar recomandare se numără: Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania.


Mai există o singură posibilitate pentru care legea să nu fie aprobată în forma actuală: aprobarea unor amendamente care să modifice unele părți ale legii. Deputata PSD Cristina Dumitrache (fot0) a depus un set de amendamente la lege, la propunerile ei alăturându-se alți 95  de deputați, printre ei mulți medici de profesie și 3 actuali miniștri.

”Legea Vaccinării a fost dorită şi aşteptată pentru a reglementa şi consolida cadrul necesar asigurării calităţii şi cantităţii necesare a vaccinurilor, la standarde europene şi a distribuirii lor în mod sigur şi eficient. De aceea, propunerea de Lege a Vaccinării persoanelor în România necesită o serie de amendamente pentru eliminarea aspectelor abuzive.


În consecinţă, în data de 07.11.2017, am depus o serie de amendamente la Legea Vaccinării Persoanelor în România. Vreau să le mulţumesc colegilor mei, celor 95 de deputaţi  co-semnatari alături de care am depus aceste amendamente. Ţin să le mulţumesc, în mod special, deputaţilor PSD Constanţa şi anume domnului deputat Babuş Radu, domnului deputat Iancu Iulian – preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii – şi domnului deputat Vişan George – Gabriel, domnului Ministru Dobre Mircea-Titus  şi preşedintelui PSD Constanta, Ministrul Transporturilor Stroe Felix pentru susţinerea şi munca depusă în promovarea şi depunerea acestor amendamente.

Deasemnea, tin să menţionez că printre cei 95 de parlamentari din Camera Deputatilor se număra doamna deputat Ciofu Tamara Dorina – medic pediatru şi Vicepreședinte Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, doamna deputat Roşca Lucreţia – medic și Vicepreşedinte la Comisia pentru sănătate şi familie, doamna deputat Gavrilă Camelia – Preşedinte la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, domnul deputat Solomon Adrian – preşedinte la Comisia pentru muncă şi protecţie socială , domnul deputat  Ciuhodaru Tudor  medic– vicelider Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, doamna deputat Plumb Rovana Preşedinte la Comisia pentru Afaceri Europene, anterior, fost ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cât şi ministru al Mediului și Pădurilor, domnul deputat Vlase Petru Grabriel – vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul deputat Petrea Gabriel ministru al Consultării Publice și Dialogului Social, domnul deputat Simon Gheorghe – ministrul Economiei şi, nu în ultimul rând, domnului deputat Vosganian Varujan – lider grup parlamentar ALDE.”, a scris deputata Cristina Dumitrache într-un comunicat de presă.

Vom prezenta în continuare o parte din articolele controversate ale legii.

Analizând propunerea de lege, în forma ajunsă la Camera Deputatilor, se pot observa o serie de măsuri bune, dar şi o serie de prevederi care conduc  de la sancţiuni grave, la foarte grave şi extreme.

1) Vaccinarea devine OBLIGATORIE pentru copii şi adulţi.

2) Aşadar, părintele care refuză prezentarea la informare asupra beneficiilor vaccinurilor va fi amendat cu sume de până la 10.000 ron.

3) Refuzul repetat al vaccinării este definit drept neglijare medicală, urmând a fi sesizată DGASPC-protecţia copilului-pentru consilierea familiei, iar în cazul în care este menținut refuzul se poate trece la decădere din exercițiul drepturilor părintești. Art 3, lit q, Art 40 lit (L), Art. 66

4) Un părinte care refuză vaccinarea poate deveni INFRACTOR conform Art 73. El poate fi acuzat de vătămare corporală în cazul în care copilul său se îmbolnăveşte. Vătămarea corporală este o infracţiune şi se pedepseşte conform codului penal.

5) Acest proiect include 8 vaccinuri, dar printr-un simplu ordin de ministru, fără consultarea Parlamentului şi fără dezbatere publică se pot adăuga oricând noi vaccinuri obligatorii în Calendarul Naţional de Vaccinare. Art.6 alin (1) Art 16

6) Se introduce conceptul de ”consimțământ prezumat. Art 21, alin 3.

7) Angajatorii suportă din fonduri proprii vaccinarea angajaţilor. Pot fi amendaţi cu până la 10.000 ron în caz de nerespectare a legii vaccinării. Art 35, alin 1 -sunt deductibile fiscal costurile

8) Cadrelor medico-sanitareconform Art 59, punctul a, le este interzis să ofere orice altă părere despre vaccinuri, în afara unei păreri pro-vaccin. Cadrele medicale sunt ameninţate cu sancţiuni financiare şi ridicarea dreptului de liberă practică.

9) Tipurile de reacţii ADVERSE  urmează să fie stabilite prin Hotărâre de Guvern şi nu prin constatarea medicilor în cazul fiecărui pacient în parte, şi pe baza reacţiilor adverse menţionate de producător în prospectul oricărui vaccin/medicament.


Obligativitatea sau recomandarea vaccinurilor?

Proiectul prezentat prevede OBLIGATIVITATEA vaccinării întregii populaţii, copii şi adulţi, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă creşterea ratei de vaccinare prin promovare şi cu ajutorul instrumentelor de comunicare, nu prin OBLIGARE!

Inclusiv în cadrul conferinţei de la Roma, din noiembrie 2014, pe această temă, s-a vorbit despre RESPONSABILITATEA, în sensul de obligaţie pe care o are statul de a asigura prin autoritățile de reglementare naţionale, cantitatea şi calitatea vaccinurilor, folosirea celor mai bune instrumente de comunicare şi de promovare a vaccinării. NU OBLIGAREA cetăţeanului!!!

Țara cu cea mai mare rată a vaccinării este Finlanda cu un procent de 95%, unde vaccinarea nu este obligatorie, doar recomandată. De asemenea conform  Eurosurveillance rata de vaccinare nu diferă semnificativ între ţările care au obligativitate şi cele care doar o recomandă.


 Care este tabloul cadrului legislativ pe tema vaccinării la nivel European?

Conform Eurosurveillance, din 30 de ţări europene, 15 dintre acestea nu au nici o formă de obligativitate.

În Franţa există obligativitate, iar refuzul implică o serie de sancţiuni. Însă, este un exemplu singular în Europa şi probabil nu este cea mai bună alegere pentru o comparaţie având în vedere faptul că ei au producătorul propriu de vaccinuri, Sanofi, asemenea Institutului Cantacuzino care se bucura de o reală încredere din partea cadrelor medicale şi a cetăţenilor.

Italia este o altă ţară unde s-a adoptat o formă de obligativitate a vaccinării, care însă, prevede sancțiuni doar în cazul neprezentării la informare. Neprezentarea poate fi sancţionată cu sume de la 100 până la 500 euro. La noi, proiecul de lege prevede sume care merg până la 10.000 RON, cu mult peste veniturile medii ale unui român. Refuzul nu se pedepseşte în Italia şi nici nu îngrădeşte dreptul la educaţie al copiilor.

În  alte 13 ţări există o formă de obligativitate pentru unul sau mai multe vaccinuri, însă NU AU nici o sancţiune în caz de refuz şi nu se îngrădeşte sau încalcă nici un alt drept.

Printre cele 15 ţări europene unde nu există NICIO OBLIGATIVITATE doar recomandare se numără: Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania.

 

Andi Rădiu

gazetaromaneasca.com

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

2 thoughts on “Noua Lege a Vaccinării, haos printre medici și părinți: Peste noapte poți deveni infractor sau poți fi decăzut din drepturile părintești

  1. Legea vaccinării obligatorii. Strategia hienelor:

    1. Manipulezi frica. Pui turma pe fugă.
    2. Devide et impera (devide și cucerește). Separi o pereche de turmă.
    3. Finalul. Separi vițelul de bivoliță.
    4. Servești masa – cărniță fragedă de vițel! Vițelușul singur-singurel – despărțit de turmă, despărțit de mama lui – nu are nicio șansă în fața colților setoși de sânge ai hienelor.

    Nu exact aceeași strategie se urmărește și în cazul mega-escrocheriei numite ”legea vaccinării obigatorii”?

    Se caută, pe orice cale posibilă (discriminare, incitare la ură, manipularea sentimentelor de frică, amenzi cocoșante, confiscarea copiilor de către Barnavernetul românesc, hărțuirea părinților în comisiile de vănătoare a vrăjitoarelor, așa numitele comisii județene de vaccinare), să se despartă copiii de părinții lor iubitori.

    PENTRU PĂRINȚI: amenzi cocoșante, incitare la ură, minciuni și distorsiuni sfruntate, înfierare cu mânie proletară, persecuții, discriminare, confiscarea copiilor de către Barnavernetul românesc, ani grei de închisoare (cum nici măcar unui vioalator înrăit nu i-ai da).

    PENTRU COMPANIILE FARMACEUTICE STRĂINE: marea ”responsabilitate” de a colecta, an de an, profituri nesimțite în conturile lor din ce în ce mai umflate. Oricât de prost nu s-ar dovedi vaccinul lor (că a generat mii de cancere peste ani, că a dat naștere la un nou val de boli autoimune, etc) – nu contează – RESPONSABILITATEA producătorilor este practic ZERO.

    Cum s-ar spune: pentru sclavii români Ciumă, pentru stăpânii străini Mumă! Trăiască ”democrația” mioritică, pardon… am vrut să spun… piară demoNOcrația împreună cu toți trădătorii a căror mână va îndrăzni să voteze legea vaccinării obligatorii – o lege de esență fascistă care aruncă România cu zeci de ani în urmă în tenebrele totalitarismului odios!!!

  2. ”Mita in domeniul Sanatatii ajunge la 20%, in IT la 10% si in infrastructura intre 2% si 5%, sustine procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.”

    Mită în Sănătate? 20%?! Legea vaccinării obligatorii PUTE, precum un hoit intrat demult în putrefacție, a promovare flagrantă – fără perdea, fără niciun pic rușine, cu insultarea grava a inteligenții tuturor românilor care (mai) gândesc în această țară – de INTERESE FINANCIARE corporatiste de o magnitudine greu de bănuit.

    Întrebarea care mă frământă este aceasta: ”S-a menținut tot procentul de 20% sau, avându-se în vedere anvergura afacerii, s-a negociat un procent mai mare de data aceasta? PE CÂȚI ARGINȚI SUNT VÂNDUȚI COPIII NOȘTRI STRĂINILOR? Ne spune cineva?!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
Savaliuc, despre Kovesi și Lazăr: Nu vreti sa va dati demisia? O sa fiti dati jos din functie!

“V-ati obraznicit din cale afara! V-ati permis ceea ce niciun procuror in tara asta nu

URMASII COMINTERNISTILOR STALINISTI CALCA PE URMELE PLINE DE SANGE ALE PARINTILOR LOR. Interviu cu criticul ALEX. ȘTEFĂNESCU: „DATORITĂ LEGII 217/ 2015, STALIN A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PRE MOARTE CĂLCÂND”

Interviu cu Alex Ştefănescu - Posted on 11 august 2015 Alex Ştefănescu Legea 217/2015, care

Oamenii lui SOROS din Parlamentul European au organizat Conferința lui Kovesi de la Bruxelles

Foto: Europarlamentarul Rebeca Harms principalul organizator al conferinței lui Kovei de la Bruxelles este o

Rusia, agentura evreiească și războiul subteran din SUA – război răbufnit chiar acum la vedere. Podesta Groupul pedofililor

Podesta Group, firma lui Tony Podesta, fratele lui John Podesta, un vârf al fostului regim

Închide