MISTER: UNDE A DISPARUT ARMATA CELOR 140.000 DE LUPTATORI ANTICORUPTIE PLATITI DE SUA?

Distribuie!by loading... Puțină lume a ieșit aseară în stradă în sprijinul Laurei Kovesi. În București, abia de s-au strîns 3-4000 cu indulgență, pînă și Digi TV încercînd, cu vizibilă amărăciune, […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...

Puțină lume a ieșit aseară în stradă în sprijinul Laurei Kovesi. În București, abia de s-au strîns 3-4000 cu indulgență, pînă și Digi TV încercînd, cu vizibilă amărăciune, justificarea timidă că frigul a ținut protestatarii în case. Dacă ieri au ieșit în stradă în sprijinul DNA doar vreo 5.000 de români, marea întrebare e unde au fost restul de 135.000? Cum care rest? Vă vom explica în rîndurile care urmează.

Un discurs care nu a atras atenția nimănui la vremea cînd a fost rostit și care, atunci cînd ar fi avut mai mare valoare explicativă căzuse deja în uitare, a fost cel rostit de ambasadorul american Mark Gitenstein de ziua SUA, în iulie 2012.
Un discurs absolut senzațional, care explică esența așa-zisului fenomen TFL-ist: cum s-a născut el, cine l-a pus la cale și din ce bani a fost și e susținut.
Nu o spunem noi, ci a spus-o Gitenstein, consemnat de Hotnews.


Și ce a spus el, concret?

A spus că România are nevoie de instituții puternice, care să lupte mai ales contra corupției. Iar acele instituții, ca să fie puternice, trebuie să fie sprijinite de cetățeni.
Iar acei cetățeni, ca să se implice, trebuie să fie sprijiniți financiar.
Iar acel sprijin financiar a venit din afara țării, de la un grup de mari state, respectiv SUA, Marea Britanie, Germania, Spania și Canada, operațiune purtînd numele de Restart România.
Cîți cetățeni au primit bani de la acest grup financiar de mare calibru pentru a se implica în sprijinirea unor instituții ale statului?
Răspuns: 140.000.
Ați citit bine: 140.000 de români au primit, după 2012, finanțare prin intermediul unui program susținut de cîteva mari țări occidentale cu interese în România.
Cine sunt cei care fac parte din acest grup atent selectat, potrivit ambasadorului SUA?
Sunt tineri care lucrează în multinaționale, care au umblat prin străinătate și au revenit în țară ca să-și deschidă firme și tineri preocupați de internet.
Adică exact profilul tefelistului din ultimii ani, așa cum s-a conturat el de la sine, am putea spune.


Să-i dăm cuvîntul lui Gitenstein:

”Atunci când creează instituții economice și politice “cuprinzătoare”, țările prosperă, iar atunci când puterea este concentrată în mâinile câtorva persoane, ele eșuează.
Națiunile care eșuează sunt cele ale căror instituții sunt slabe sau manipulate, cele în care statul de drept este banalizat. În cazul României, trăinicia acestor instituții va decide dacă prosperați și dacă copiii voștri vor hotărî să trăiască aici.
Nimeni nu se poate îndoi că România are procurori curajoși și consecvenți și judecători neînfricați. Pentru ei, nimeni nu este mai presus de lege.
Sunt conștient că forțele care doresc “întoarcerea la situația de dinainte”, care se opun acestor reforme, sunt puternice și neobosite.
Există un grup de români care nu vor mai tolera starea de fapt(s.n.).
Oriunde merg în România, mă întâlnesc cu tineri. Mulți dintre ei fie au trăit în străinătate și s-au întors pentru a-și lansa propriile firme, fie lucrează pentru companii occidentale sau sunt activi pe internet.
Pe acești tineri i-au implicat ambasadele SUA, Marii Britanii, Germaniei, Spaniei și Canadei într-un program pe care l-am numit Restart România(s.n.). Am creat un website și le-am cerut tuturor românilor interesați să propună idei de utilizare a internetului în lupta împotriva corupției.
100.000 de români au răspuns acelei chemări, oferind idei inteligente, pe care le-am finanțat, de a lupta împotriva unei multitudini de probleme, de la furtul de lemn din pădurile dumneavoastră, până la mita din spitale și parcatul ilegal. Acești cetățeni reformatori folosesc internetul pentru a ataca ceea ce dumneavoastră numiți mentalitatea corupției.
Atunci când Romanian American Fund a încercat aceeași idee pentru reformarea sistemului educațional, peste 40.000 de români au răspuns apelului.
Acești 140.000 de “restarteri”, cum îi numim noi, sunt agenți ai schimbării care vor susține aceste reforme și vor sprijini aceste instituții(s.n.). Așa cum ne spunea Alexis de Tocqueville la câteva decenii de la Războiul de Independența, implicarea cetățenilor este sursă de energie vitală a instituțiilor democratice(s.n.).
Oamenii au dreptul inalienabil de a nu fi conduși de o elită puternică, fie ea comunistă sau nu, reprezentată de moguli sau “băieți deștepți”, aflată în slujba propriilor interese”.

Mark Gitenstein ne-a explicat, deci, încă de acum mai bine de cinci ani cine ne sunt protestatarii din stradă: tineri racolați și plătiți de o ”multinațională” politică pentru a ”nu mai tolera starea de fapt”.
140.000 de oameni cu familiile și prietenii lor formează, ei înșiși, o forță de reacție de calibru major, fără a mai vorbi de oamenii scoși de servicii, de sorosisti, de partide politice autohtone.
Oameni care ies spontan, desigur, și neinfluențați, pentru că ”le-a ajuns cuțitul la os”.
După cum se vede, din echipa de 140.000 abia de mai ies, acum, cîteva mii să susțină ”instituția” Kovesi.

S-o fi oprit finanțarea?
Sau asistăm la un chiul în masă de la ”slujbă”?

 

(Bogdan Tiberiu Iacob)

inpolitics.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro