Mihai Răzvan Ungureanu agent secret în România

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Mihai Răzvan Ungureanu agent secret în România
Imagine   
Mihai Răzvan Ungureanu, ministru de externe între 2004 şi 2007 aparţine tinerei generaţii şi a fost format din familie în spiritul masonic. Tatăl său, prof. dr. Ştefan Ungureanu este şi el mason şi a ocupat poziţia de viceprimar al municipiului Iaşi. MRU ARE INIŢIERI GRELE ÎNTR-ALE MASONERIEI ŞI A ALTOR ACTIVITĂŢI EZOTERICO-OCULTE SPECIFICE SOCIETĂŢILOR DISCRETO-SECRETO-INIŢIATICE, FIIND MASON DE VREO 20 DE ANI, AZI CU UN GRAD DESTUL DE MĂRICEL.
O parte din studiile-activităţile de la începutul carierei sale fulminante au fost finanţate şi de un celebru infractor internaţional, evreul Mark Rich, unul dintre jolly-jokerii marilor “magnaţi” evrei ai lumii, anume Rotschilzii, şi ai diverselor servicii secrete israeliene, coiniţiator în România anilor ’90 a mai multor tunuri financiare precum şi al TUNULUI TUNURILOR de la ROŞIA MONTANĂ. O altă parte dintre studii i-a fost finanţată de Dinu Patriciu, căruia i-a şi mulţumit public pentru asta în 2004.
Soţia lui M.R. Ungureanu încasează anual 100.000 de euro pe un contract de “consultanţă medicală” cu OMV AG,Viena. Cea mai mare parte a veniturilor familiei lui Mihai Răzvan Ungureanu provine de la OMV. Octombrie 2005 acordul dintre guvernele României şi Ungariei, conceput de Ungureanu şi plasat “pe sub masă” la semnat în cadrul primei reuniuni guvernamentale Bucureşti-Budapesta, o parte din averea Fundaţiei private Gojdu rămase în Ungaria a fost transferată ilegal statului ungar, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoarea testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Guvernul român ar fi trebuit să achiziţioneze contra cost o parte din “Curţile Gojdu” din Budapesta şi a oferit părţii maghiare posibilitatea constituirii unei fundaţii comune, care să continue munca filantropică iniţiată de Gojdu, până când în 2004, când brusc partea ungară a vândut Curţile Gojdu din Budapesta unei firme off-shore din Cipru, al cărei proprietar este o companie israeliană, “Autoker Holding Rt”, reprezentanţii ei afirmând că vor transforma Curţile Gojdu într-un centru comercial şi de agrement. Mihai Razvan Ungureanu, SEFUL SIE SI OM DE BAZA AL AMERICII IN ROMANIA. SEMNAL DE FORTA: condusi pe fata de serviciile secrete!” MRU e suspectat că ar fi homosexual, că ar fi avut o relație amoroasă cu fostul Înalt Comisar European Bodo Hombach. Cariera sa in politica, deoarece înainte de poziţia sa actuală de prim-ministru: Din 1998-2001, el a îndeplinit datoria sa de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, fiind mai târziu, numit director general – emisar al Pactului Regional Europa de Sud-Est de de Stabilitate. (Din 2001-2003) şi coordonator adjunct al Iniţiativei Europa de Sud-Est Europene, pentru scurt SECI,. (2003-2004). Ambele cu sediul central la Viena.
Stare de avere în România:
– 17.000 de euro într-un singur cont (care vrea să ghicească banca .. e destul de usor, centrală română ……)
– 29.400 lei română într-un alt cont
Mihai Răzvan Ungureanu şi Leonard Orban semnând Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană, Luxemburg, 25 aprilie 2005.

Mihai-Răzvan Ungureanu a deţinut funcţii de redactor sau redactor-şef la o serie de reviste istorice dintre care menţionăm:
• redactor şef la revista „Dialog“ a Universităţii “Al.I.Cuza”, din Iaşi (1988-1992);
• redactor la “Arhivă genealogică”, editată de Academia Română, Bucureşti (din 1993);
• redactor la “Revue des Etudes Roumaines”, editată de către Fundaţia Regală Carol II – Academia Română, Paris – Bucureşti (din 1994);
• redactor la “Revista de istorie socială” a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi (din 1996).
• Din anul 1998 este coordonator al colecţiei Historia a Editurii Polirom, Iaşi – Bucureşti.
El a publicat peste 80 articole ştiinţifice. Dintre cărţile sale menţionăm următoarele:
• Documente statistice privitoare la oraşul Iaşi (1755–1828), 2 vol. (Iaşi, 1997) – în colaborare cu prof. dr. Ioan Caproşu;
• Marea Arhondologie a boierilor Moldovei (Iaşi, 1998);
• Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne (Iaşi, 2004);
• Rumänien [România] – în colaborare cu Thede Kahl şi Michael Metzeltin (LIT: Wien, Münster, 2006), ISBN 3-8258-0069-5.
                      Ungureanu nominalizat de Washington
Imagine

Devenit premier al României la începutul lunii februarie 2012,urmate de de­misia gu­ver­nu­lui Emil Boc 5, aveam să aflăm, ulterior, de la Traian Bă­ses­cu că decizia ca Ungureanu să devină premier al României o luase cu Emil Boc încă din decembrie 2011 (deci fără nici o legătură cu revoltele po­pu­la­re din ia­nu­a­­rie-februa­rie 2012). De ce să fi intervenit, însă, această de­ci­zie. Răs­pun­sul stă, cum se aflase deja, în afara ţării.

loading...
Cineva din marii acestei lumii i-a cerut lui Băsescu să îl aducă la guvernarea României pe Mihai-Răzvan Ungureanu, până atunci şef al spi­onajului românesc (S.I.E.).
Cum am văzut, M.-R. Ungureanu i-a deschis uşile S.U.A. lui Tra­­ian Băsescu încă din anul 2005 (8-10 martie), când, fiind ministru de Ex­terne, Un­gu­rea­nu s-a fo­losit de vechile şi strânsele sale relaţii cu or­ga­­nizaţiile evre­ieşti, în frun­te cu B’nai B’rith-ul, pentru a-i aranja anumite vi­zi­te şi intrări lui Băsescu în Statele Unite.
Ei bine, ceea ce nu se ştie, este că, încă de atunci, din 2005, Traian Băses­cu a încercat să îl facă premier pe Ungureanu (ca urmare, probabil, vizitei din S.U.A., din martie). Povestea, strict reală, este ur­mătoarea: Băsescu a ne­go­ciat cu premierul Tăriceanu la Vila Lac 3 ca acesta să îşi dea demisia ca să forţeze alegerile anticipate (erau siguri că Alianţă „D.A.“ va obţine o majoritate, pe care nu o avea) şi, în calitatea sa de pre­mier interimar, să şi or­ga­nizeze alegerile. Numai că, după ce Tăriceanu a anunţat că va de­mi­siona, Băsescu a declarat că îl va numi pe Un­gu­rea­nu premier interimar, fapt ce a făcut ca Partidul Naţional Liberal să res­pin­gă de­misia lui Tări­cea­nu, care şi-a şi retras-o, intrând, alături de P.N.L., în bine-cu­nos­cu­tul răz­boi de uzură cu Traian Băsescu. Era înainte ca guvernul Emil Boc să plece în Israel, în noiembrie 2011, când, pe canalele politice neoficiale se aflase că, în urma vizitei pre­şedintelui Traian Băsescu în S.U.A., din 13-14 septembrie 2011, Mihai-Răz­van Ungureanu trebuia scos în prim-planul politicii româneşti pentru a fi, mai apoi, ales preşedinte al României, în 2014 (sau mai devreme, în cazul ale­gerilor anticipate). Ungureanu se afla şi el alături de Băsescu la Wa­shington. De aceea, un ziar titra: „Succesorul lui Traian Băses­cu“ încă din noiembrie (Cotidianul din 4 noiembrie 2011), arătând că ofi­ci­alii S.U.A. i-au cerut lui Traian Băsescu „să-şi găsească repede un suc­ce­sor de soi la tronul Cotrocenilor“, căci, „cum România face parte din N.A.T.O. şi U.E., par­tenerii noştri externi se arată, la rândul lor, preocupaţi încă de pe acum de cine va conduce România în epoca post-Băsescu“. Concret, dis­cu­ţia a fost impusă de şefa politicii Externe a S.U.A., evreica Hillary Clin­ton, ca şi de vicepreşedintele american Joe Biden, un inter­lo­cutor cu­rent al lui Bă­ses­cu, după 2009. Numele agreat de toată lumea la Wa­shing­ton a fost cel al lui Mihai-Răzvan Ungureanu.
„Ca dovadă – scria Cotidianul –, nici nu au trecut două săptămâni [de la vizita lui Băsescu în SUA] şi despre Ungureanu se aude că va fi dis­locat din dispozitivul SIE şi arun­cat pe scena politică. Scopul: antre­na­rea lui pentru Cotroceni… O dată rezolvată Preşedinţia, mai marii Ame­ri­cii şi României au trecut la guvernul Boc. De care toţi s-au declarat să­tui… Conform ecourilor revărsate până pe malurile Dâmboviţei, partea ame­ricană ar fi sugerat o schimbare rapidă şi majoră…“.
A urmat apoi discuţia lui Băsescu cu Boc, după ce acesta a fost lă­sat totuşi să semneze ca premier angajamentele României cu Israelul în 23-24 noiembrie 2011 , în decembrie 2011 preşedintele cerându-i premierului Boc ca, în circa o lună, să demisioneze. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, aflân­du-se în Israel şi fiind îndemnat pu­blic (în conferinţa de presă) de pre­mi­e­rul israelian Netanyahu să se ali­e­ze Isra­elului în atacarea Iranului, Emil Boc a făcut un pas înapoi, de­cla­rând că Româ­nia se raliază sancţiunilor ONU şi UE la adresa Iranului (prea blânde şi insuficiente, în opinia lui Ne­ta­nyahu). A mai făcut şi „im­po­­liteţea“ de a cere să citească acordul ro­mâ­­no-israelian, pregătit de gazde, înainte de a-l semna.
„Premier pentru război“… susţinut de masoni
Era de aşteptat, văzând trecutul şi prieteniile sale, ca numit în februarie 2012, M.-R. Ungureanu, să fie mult mai săritor pen­tru in­teresele Israelului. Voci publice, ale societăţii civile, au spus-o răs­pi­cat: „M.-R. Ungureanu este prim-ministrul de război al României!“.
Ungureanu aparţine masoneriei regu­la­re. Având un grad înalt de iniţiere (33 în Ritul Scoţian), el are drep­tul de a par­ticipa şi la întrunirile altor loji, din străinătate, dar se spune că a avut şi pe­ri­oade în care a in­trat în adormire, deşi s-a vădit că „fraţii“ i-au sărit în­tot­dea­una în aju­tor. Şi despre tatăl lui M.-R. Ungureanu, Ştefan Ungureanu, se spune în oraşul său, Iaşi, unde a fost viceprimar, că este un important mason. Un profe­sor evreu şi mason, A. Vianu (zis şi Sami), ar fi cel care l-a pre­lu­at la în­ce­putul anilor ’90 pe M.-R. Ungureanu, pen­tru a-l pro­pul­sa în carieră. S-a vorbit despre „apartenenţa“ (pro­babil participarea sa, în timpul deplasărilor în Israel), prin 1997-2007, la loja masonică Hashachar nr. 32 din „Orientul Tel Aviv“, cu caracter sionist, com­pusă de evreii ori­gi­nari din Ro­mâ­nia în anul 1951, care ţine ritualul în lim­ba română, „sub cio­ca­nul venerabilului maestru Ioan Schwartz“. Loja ma­so­nică isra­e­liană Hashachar ar fi fost, alături de gruparea de la Paris a evreului Marcel Schapira, cu care se afla în strânsă legătură, „păs­tră­toa­rea şi per­petuatoarea tradiţiei masonice româneşti peste 40 de ani [1951-1993], până la crearea Marii Loji Naţionale din România“, după Jo­seph Haff­­ner, Mare Orator al Marii Loji din Statul Israel. Loja Hashachar asigură în prezent amiciţia între Marea Lojă din Statul Israel şi masoneria română (M.L.N. din R.), după ce în martie 2001 (când Ungureanu era secretar de stat la Externe şi preşedinte al aşa-zisei agenţii de stat „Institutul Român pentru Studii Strategice“) o dele­ga­­ţie a masoneriei române, condusă de Marele Maestru Gheor­ghe Co­mă­­nescu i-a vizitat pe „fraţii“ din Israel, la jubileul de 50 de ani de la cre­a­rea lojii Hashachar.
De ani buni, Mihai-Răzvan Un­gureanu a fost susţinut, material şi po­litic, de magnatul „mare maestru“ ma­son Bog­dan Nicolae Bu­ză­ia­nu, cel care este „garantul de amiciţie“ dintre Marea Lojă Alpina a Elve­ţi­ei (este ce­tă­ţean el­veţian) şi Marea Lojă Naţională din România. Tot Bu­zăianu e cel care i-a propus, pe linie de partid (PNL), în 2004, premierului Tă­ri­­ceanu, să îl pună pe Ungureanu – agreat şi de Băsescu, Buzăianu fiind prieten şi cu Mircea Băsescu, fratele pre­şe­din­te­lui – în frun­tea ministerului de Ex­terne. Apoi, cât a fost director general al S.I.E. (spi­o­na­jul românesc), Un­gu­reanu a folosit curent avionul personal al lui Bu­ză­ianu şi a primit de la el zeci de mii de euro (plăţi pentru servicii ne­­­­cu­nos­cute). De fapt, Ungu­­rea­nu ar fi fost împreună cu Mircea Băses­cu în mai multe rânduri la ziua de naştere a lui Buzăianu (sunt celebre sce­ne­le de pahar dintre Bogdan Bu­zăianu şi Mircea Băsescu). Totodată, Mihai Răzvan Ungu­rea­nu se caza gratuit în apartamentul re­zer­vat per­ma­nent la Hotelul Im­perial din Viena pe numele Bogdan Bu­ză­ia­nu, căci Ungureanu are, după Isra­el, o relaţie specială cu Austria, vi­zi­­­tând frec­vent Viena, dând inter­vi­uri şi conducând Institutul de Cercetări Evreieşti din ca­pitala austriacă[8].
Dar Austria este, în Europa, „sluga inte­re­selor sio­niste“, conform lui Moishe Arye Friedman, rabinul şef iudeo-ortodox al Austriei , statul aus­tri­ac, Viena cu precădere, fiind împânzit de agentura Mossad-ului, care a re­curs chiar şi la lichidarea, prin aranjarea unui accident, a liderului naţio­na­­list Jörg Haider, în anturajul căruia a fost introdus – ca secretar general al partidului al cărui lider era Haider, Parti­dul Libertăţii – un evreu recrut Mossad, Peter Sichrovski. Gruparea masonică condusă de Buzăianu şi de Cornel Vişoianu este cunoscută şi ca „masoneria română a energiei“, după mega-afacerile derulate de cei care o compun şi a fost până la integrarea ei în Marea Lojă Naţională din România, în 2008, dar şi după aceea, strâns le­gată de Gran­de Lodge Alpina (Marea Lojă Alpina) din El­ve­ţia, („ţara de adopţie“ a afa­ce­ristului Pro Mare Maestru Buză­ianu, care a şi renunţat la cetăţenia ro­mâ­nă în 2007 pentru a fi mai greu anchetat de procurorii români). În mod concret, Marea Lojă a României (gruparea lor) semnase un «Pact de Con­­­­cor­dat» cu Alpina, marea lojă elveţiană, care este unul din­tre puternicele braţe europene ale masoneriei britanice – care îi conferă „regu­la­ri­ta­tea“ – dar nu­mele ei este, în acelaşi timp, implicat în mai multe conspiraţii.
ImagineP.D.L.-istul Corneliu Vişoianu, şeful MASONERIEI ENERGIEI, deci prin­cipalul partener masonic al lui Buzăianu, în prezent îi secondează pe me­­dicul Radu Bălănescu şi pe E. O. Chirovici la şefia Marii Loji Naţionale din România, după ce şi-a alipit la M.L.N.R., în 2008, gruparea ma­so­nică (Ma­rea Lojă a Româ­ni­ei), iar la Conventul din 2010 a fost ales Mare Ma­es­tru Ad­junct, poziţie în­fi­in­ţa­tă pentru prima dată în M.L.N.R. Aproape toate afacerile asupra energiei româneşti teleghidate de „fratele“ Buzăianu sunt în favoarea unor firme elveţiene. Poziţia în „lumea internaţională a energiei“ a lui Bogdan Buzăianu l-a făcut să devină, printre altele, membru al Forumului Crans Montana (Elveţia), sub numele de Nicolas Buzaianu, în calitatea de „industriaş el­ve­ţian al cărui holding este implicat în producţia şi distribuţia de energie electrică“, devenind, astfel, şi fondator şi pre­şe­din­te executiv al Consi­liu­lui pentru Afaceri Publice Internaţionale (World Public Affairs). De altfel, ma­sonul Buzăianu a devenit şi membru în con­si­liul de administraţie al OMV Petrom, care controlează rezervele de pe­trol ale României.
Această poziţie a lui Buzăianu în C.A. al OMV Petrom poate să adu­că lumină şi asupra dedesubturilor situaţiei prin care Daniela, soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, a încasat de la grupul OMV Austria, în 2 ani (2010-2011) suma de 170 mii euro pentru „servicii de consultanţă medi­ca­lă“, adică 7 mii de euro pe lună, de 6 ori şi ceva mai mult decât sa­la­riul de director al Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.) al lui Ungureanu, din aceeaşi etapă, de la o companie a cărei activitate priveşte în mod evi­dent siguranţa naţională, asupra căreia trebuia să vegheze S.I.E.
S-a spus despre protectorul lui Ungureanu, Bogdan Buzăianu, că „ma­soneria l-a ajutat să pătrundă în cercuri altfel inaccesibile unui co­mer­ciant obscur de energie“, căci el devenea, în mai 2011, la Viena, ctitor al unui think-thank mon­di­a­list, prin intermediul societăţii Selectra AG, al cărei preşedinte era, cu numele Center for Global Dialogue and Coo­pe­ra­tion, printre sponso­rii căruia se numără şi Stamen Stantchev (secretar general şi fondator), bine­­cunoscutul şmenar bulgar din subordinea ma­fi­ei israeliene a fraţilor Cernoy (executanţi ai omului Mossad-ului, Marc Rich, care, l-a rân­dul lui, i-a sponsorizat studiile în tinereţe lui Ungureanu; ajuns premier, Ungureanu a exclus din biografia sa acest fapt. Dintre parti­cipanţii la înfiinţarea think-thank-ului masonic al lui B. Bu­zăianu, vienezul Center for Global Dialogue and Cooperation, „nu pu­teau lipsi“ nici evreul american Vadim Benyatov sau Mustafa Oral, partenerii lui S. Stant­chev din „dosarul spionilor“ sau al „prădătorilor din energie“. Tocmai pentru aceşti „spioni“ a intervenit Mihai Răzvan Ungurea­nu pentru a fi eliberaţi din arestul cerut de Parchetul General al României-DIICOT, în anul 2007, când era mi­nistru de Externe, Ungureanu acţio­nând la cererea „de informare“ a unor politicieni americani, mulţi evrei.
În 2006 Vadim Benyatov lucra în România pentru Marco Industry Group, companie olandeză controlată de americano-israelianul Marc Rich prin magnatul is­ra­elian Vitali Maschitskiy. În 2002, Marco In­dus­tries BV, parte a Marco Group, a pre­lu­at una dintre cele mai mari com­panii româneşti, ALRO-Sla­tina (cea mai mare to­pi­­to­rie de aluminiu Central şi Est-Europeană), totodată cel mai mare con­su­mator de electricitate din România. A preluat, apoi, şi controlul asupra ALUM Tulcea şi al Conef Ener­gy, specializată în tranzac­ţi­o­narea de energie. În 2006, în numele evre­u­­lui Mas­chits­kiy (marioneta lui Rich), Benya­tov şi gaşca erau interesaţi de extinderea unită­ţi­lor de reactoare nu­clea­re de la Cernavodă. De ase­me­nea, el încerca să aranjeze contracte de energie ieftină de la statul ro­mân pentru clienţii săi, pentru toate acestea racolându-i pe Theodor Sto­­lo­jan şi Elena Udrea. În sprijinul lui, Ministerul Afacerilor Externe [adică ministrul Ungureanu] a transmis o scri­soa­re din partea con­gres­me­nului [evreu] Robert Wexler, un democrat din Florida… Alte figuri ame­ricane care au înaintat «cereri de informare» cu privire la Benyatov erau congresmanul californian Elton Gallegly, senatorul Richard Lugar din In­di­ana, senatorul Joe Biden din Delaware, fosta vicepreşedintele SUA, Maura Harty, înalt oficial în Departamentul de Stat ame­rican, şi fos­tul am­ba­­sador [evreu] al Statelor Unite în România, Alfred Moses [şef, atunci şi în prezent, al mai mul­tor organizaţii evreieşti internaţionale]…“.
La 30 no­iem­brie 2006, Benyatov şi asociaţii săi au fost arestaţi şi acuzaţi de DIICOT de spionaj asupra Ministerului Eco­no­miei cu privire la planu­ri­le de priva­ti­zare din domeniul energiei.
„M-am aşteptat ca asupra DIICOT să se facă presiuni – avea să re­­lateze procurorul de caz, Ciprian Nastasiu – şi chiar aşa s-a întâmplat după arestarea lui Benyatov. Procurorul Nastasiu mai spunea: „Atunci când l-am informat pe Benyatov că plă­nu­iam să-i cerem o declaraţie referitoare la ches­ti­u­nea ALRO-Slatina [căci, conform unor sus­piciuni generate de interceptări,persoane din anturajul preşe­din­te­lui Băsescu – Stolojan şi Udrea – fac tra­­fic de influenţă pentru Grupul Marco în România, care a acaparat ALRO], m-a privit lung şi, pe un ton scăzut, pentru a nu fi auzit de ce­le­lal­te per­soa­ne prezente, m-a întrebat dacă eram în toate minţile şi dacă-mi dă­deam seama în ce mă băgam. Nu a aşteptat să-i răspund şi a pă­ră­sit bi­ro­ul, dând din cap a refuz… Eram conştient că acest caz era foar­te sen­­­si­bil din cauza numelor politice româneşti «mari» implicate în acţiuni în nu­­­mele Marco Group.“ (Despre vasta reţea mafiotă evreiască şi Marc Rich a se vedea şi capitolul Israelul şi Mafia nu-şi dezmint interesul ,dar mai ales subcapitolele O perdea de ceaţă în jurul adevăraţilor proprietari şi Băsescu şi PDL finanţaţi de evreii de la RAFO. Cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu în legătură, în anturajul sau în subordinea vastei reţele create de un escroc internaţional evreu, Marc Rich, este greu de ştiut cu exactitate, dar rămâne un fapt bine docu­men­tat: acela că, din 1992, el era de­ţi­nă­to­rul „bursei de merit Marc Rich“ (din ca­drul „Aca­de­­mi­ei Regale de Ştiinţe“ din Marea Britanie) şi ab­sol­vea, mai apoi, „Mark Rich Royal Society“ la St. Cross Co­llege Fe­­llow­ship Centre for Jewish and Hebrew Stu­dies, din cadrul St. Cross Co­llege – Uni­ver­sity of Oxford, ceea ce avea să îl propulseze pe Ungureanu în lumea marilor afaceri ideolo­gi­co-politice controlate de organizaţiile mondiale evreieşti, ca şi, iată, în an­turajul (subordinea !!?) unor potentaţi financiar.
ImagineÎn vremea când M.-R. Ungureanu obţinea „bursa Mark Rich“, la în­ceputul anilor ’90, Rich acţiona în România prin firmele Glencore şi Total Mark Rich, in­sta­late la noi prin bu­nă­vo­inţa guvernului Petre Roman (evreu, la rândul lui, cum bine se ştie). Ulte­ri­or, Rich avea să îşi ascundă inte­re­se­le în spatele unor magnaţi co-etnici evrei din spaţiul ex-sovietic, aca­pa­rând ALRO-Slatina (prin Marco Group), ca şi rafinăria RAFO-Oneşti sau alte perle ale industriei româneşti (a se vedea capitolele -Casa de avocatură a lui Bittner şi “; – Mossad-ul şi „Oligarhii“ înscrişi pen­tru rafinăriile româneşti; – Israelul şi Mafia nu-şi dezmint interesul; – O per­dea de ceaţă în jurul adevăraţilor proprietari, ca şi sche­ma de la fine­le capitolului Privatizări şi relaţii PD: Baltazar-Videanu-Bodu; afacerile lui Marc Rich mai sunt prezentate, pe larg şi în con­text in­ternaţional, în lu­crarea Ofensiva iudaismului asupra României).
Odată ajuns prim-ministru, în sprijinul lui Mihai Răzvan Ungurea­nu, asigurând şi transferul (interimatul) guvernării de la Emil Boc, a inter­venit deschis, în mai multe rânduri, ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, des­pre care e un fapt bine stabilit că, în trecut, i-a apărat interesele lui Marc Rich prim firma de avocatură Predoiu-Racoti, care avea printre cli­enţii săi com­pa­­nia Marco In­ternational (adică a lui Marc Rich), aceeaşi pe care o slu­jeau prietenii lui Bogdan Buzăianu, adică Benyatov şi Stantchev.
Cum am văzut la subcapitolul Ungureanu nominalizat de Washigton, exis­tă o construcţie ex­ternă care vrea ca în anul 2014 preşedinte al Româ­niei să ajungă Mihai Răzvan Ungu­rea­nu. Deşi astfel de construcţii externe au mai existat, ele nu au fost nici­­­odată atât de hotărâte ca din septembrie 2011 încoace, când Wa­shing­to­nul, prin vocile vicepreşedintelui Joe Biden şi a secretarei de stat Hilla­ry Clinton, i-a ce­rut preşedintelui Băsescu să fie scos în faţă şi pregătit vi­i­to­rul preşedinte român, care va fi susţinut nu nea­părat de un partid, ci de o grupare de po­li­ticieni deja racolaţi de aceste interese străine.
Mihai-Răzvan Ungureanu, un sluj­baş devotat al iudais­mu­lui, fiind bine sponsorizat la începutul carierei sale de mag­naţi evrei precum Marc Rich şi George Soros, se afla alături de Băsescu când acesta discuta cu oficialii americani, fiind pe loc ales să iasă în prim-planul vieţii politice ro­mâneşti, ajungând astfel ca, în 2012, să i se dea guvernarea României şi să înstrăineze rezervele României, precum gazele de şist că­tre trustul petrolier american Chevron (fosta Standard Oil, deţinută de familia Rocke­feller – patronii Comi­si­ei Trilaterale şi ai Grupului Bilderberg, super think-tank-uri tip societate secretă –, cu care Ungureanu a sem­nat con­­trac­tul pe as­cuns, dar în prezenţa ambasadorului Gitenstein. În 2012, gu­vernul Ungu­reanu trebuia să mai privatizeze pachete de acţiuni la Hi­dro­­electrica, Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Olt­chim, Elec­­tro­cen­trale Bucureşti, Complexele Energetice Oltenia şi Hune­doa­ra.
Schema trasată la Washington a fost până la urmă recunoscută şi la Bucureşti, când vicepreşedinta PDL Elena Udrea declara, în apri­lie 2012, că „premierul Mihai-Răzvan Ungureanu va fi liderul în jurul căruia să se construiască o nouă forţă politică de dreapta“. În acelaşi timp, la rân­dul lui, M.-R. Ungureanu declara că simte „o aşteptare din partea po­pu­laţiei şi că această aşteptare se va structura la un moment dat“.
Zvonurile de pe culoarele Puterii spuneau chiar că Ungureanu ar putea să fie candidatul Puterii la alegerile prezidenţiale în 2014. Şi Ponta şi-a făcut guvernul la Washington.


Ponta purcede ca, în urma sforilor trase cu ajutorul con­tac­telor israeliene, mai ales al lui Colette Avital să aibă o vizită oficia­lă în S.U.A., în februarie 2012. Scopul său era să îşi declare fidelitatea pentru a câştiga acordul/sprijinul americanilor spre a veni la Putere, deşi la Bu­cu­reşti abia se instalase guvernul condus de M.-R. Ungureanu, agreat de Wa­shington. „Lista întâlnirilor [din S.U.A.] a fost stabilită dinainte de a ple­ca în America cu ambasadorul Mark Gitenstein, la Bucu­reşti – zicea Vic­tor Ponta… Toate persoanele cu care trebuia să ne întâlnim ne-am în­tâl­­nit şi eu şi domnul Corlăţean şi domnul [general] Dobriţoiu“.

În realitate, întreaga deplasare şi întâlnirile au fost înconjurate în­tr-un maxim mister. Nici nu se ştie concret ceea ce a discutat Victor Ponta cu ofi­cialii americani, adi­că cu şefii de cabinet şi consilierii vicepreşedintelui S.U.A. Joe Biden şi ai secretarului de stat de la Externe, Hillary Clinton, ca şi cu mai mulţi congresmeni sau „Pentagon“-ul – De­­partamentul de stat al Apă­ră­rii S.U.A. Se pare că Ponta s-a întâlnit în taină chiar şi cu Hillary Clinton, dar nu s-a dat ni­mic publicităţii.
Ceea ce s-a aflat este numai din interviul dat de Ponta la o tele­vi­zi­une a românilor din Chicago, Romanian Television Network, din care se poate reţine că liderul P.S.D. s-ar fi angajat în faţa oficialilor americani, da­că va ajunge şef al guvernului României, pentru următoarele: 1. Româ­nia este şi va rămâne „un partener special“ al Statelor Unite; 2. În acest sens, opoziţia, odată ajunsă la putere, „vom face şi mai mult“ decât au făcut „cei dinainte“ (guvernarea Băsescu-P.D.L.); 3. „S.U.A., ca şi U.E., rămân un par­te­­ner strategic pentru România“, iar „viitorul guvern al U.S.L. [pe care îl va con­du­ce Ponta] va continua, după alegeri, proiectele începute, respectiv pro­iectele de cooperare militară în cadrul N.A.T.O., proiectele de colabo­ra­re po­litică în regiune şi proiectele de colaborare economică, în special pe zo­na energiei“.
„M-am văzut şi cu reprezentanţii de la FMI – adăuga Ponta –, pen­tru că România are nevoie de capitaluri americane“ (!!?). La Bucureşti, el ţipa, însă, din Opoziţie, că România nu trebuia să se împrumute de la FMI.
Ponta s-a mai văzut, totuşi, şi cu şefii unor „firme de consultanţă“ şi think-thank-uri ame­ri­cane de tip mondialist, din pleiada ce stă în spa­te­le „guver­nu­lui din um­bră“ global. În fruntea acestora se află SONECON, condus de evreul Robert Shapiro, ex-subsecretar al Economiei S.U.A., care, prin SONECON, i-a consiliat pe Tony Blair, Bill Clinton, Al Gore şi Hillary Clinton, cât timp aceştia au ocupat/ocupă func­ţii de stat („ne-am ajutat cli­en­ţii să-şi atingă scopurile“, zice Shapiro).
Tot un evreu este şi Barry Pavel, directorul unui think-thank sa­te­­lit ideologic al N.A.T.O., numit Atlantic Council, unde Victor Ponta, în timpul vi­zi­tei din S.U.A., a sus­ţi­nut un speach pe tema „Prio­rităţile strategice ale României“ (Atlantic Council are un puişor-sucursală şi la Bucureşti, sub nume­le de „Dinu Patriciu Eurasia Center“). În aceeaşi linie se înscria şi întâl­ni­rea lui Ponta cu Sally Painter, şefa „Blue Star Strategies“, alt satelit al N.A.T.O., care oferă „consultanţă“ pentru menţinerea României în Alianţa mi­li­ta­ră euro-at­­lantică, printre altele.
Altă „firmă“ vizitată de Victor Ponta, în acele zile, este Benenson Strategy Group, condusă de Peter Brodnitz, companie care oferă con­sul­tan­­ţă „de strategie“ celor care vor să câştige Puterea, fie în Senatul sau Con­gre­sul S.U.A., sau chiar preşedinţia S.U.A. Inclusiv preşedintele ame­ri­can Barack Obama a fost clientul lor.
Imagine
Cea mai importantă, însă, asemenea vizită, Victor Ponta a avut-o la think-tank-ul American Enterprise Institute (înfiinţat din 1943, în timpul războiului), unde s-a întâlnit cu Desmond Lachman. A.E.I. este un fel „bi­­­serică“ a capitalismului american, care urmăreşte limitarea pu­te­rii gu­ver­nului în favoarea iniţiativei şi interesului particular (al celor mai bogaţi americani, bineînţeles – ce o fi căutat un „Che Guevara“ precum „socia­lis­tul“ Ponta la aceştia?). A.E.I., o alternativă a celui mai important grup de planificare a politicii SUA, Institutul Brookings, are o in­flu­en­ţă globală şi se ocupă de politica internaţională, dar este adesea, prin membrii ei din Administraţia de stat, realizatoarea în fapt a politicii S.U.A. Printre aceşti membri îl regăsim, bunăoară, şi pe Paul Wolfowitz, fostul şef evreu al Băn­cii Mondiale, iar în board îi aflăm şi pe reprezentanţii marilor mag­naţi evrei ai Americii, precum Robert Pritzker (proprietar al lanţului hotelier Hyatt), pe in­te­lectualii evrei precum profesorii Michael Rubin, Dan Blumenthal sau Joshua Muravchik (fiul unor emigranţi evrei din Kiev, care îl apre­ci­a­ză pe Tony Blair pentru „transformarea partidului laburist în partid liberal, al oamenilor de afaceri“), ca şi importanţi poli­ti­ci­eni precum fostul vice­pre­şedinte al S.U.A. Dick Cheney. American Enterprise Institute, alături de alte trei think-thank-uri – adică Institutul Broo­kings, Fundaţia Heritage şi Con­siliul Relaţiilor Externe – reprezintă „gru­purile de reflecţie“ care gândesc şi fac politica S.U.A., numai că Ame­ri­can Enterprise Institute este cel mai con­servator şi susţinea, în decem­brie 2011, necesitatea ca S.U.A. să ata­ce mi­litar Iranul, sprijinind Israe­lul să asigure „securitatea zonală“.
Cum am văzut, cele mai numeroase întâlniri, Ponta le-a avut în zona militară, respectiv Pentagonul şi think-tank-urile N.A.T.O., tre­buind să confirme că va menţine România în această linie, care este, în bună mă­sură, „armata capitalismului“. De aceea, el a fost însoţit în S.U.A. de Titus Corlăţean şi de generalul (r.) Corneliu Dobriţoiu, ca o garanţie, Victor Ponta spunându-le textual americanilor că aceştia doi „vor ocupa func­ţiile de mi­nis­tru de Externe, respectiv cel al Apărării naţionale“ în viitorul guvern, pe care îl va conduce. Dobriţoiu este un general de 67 de ani care a mai fost sub­se­cre­tar de stat la Apărare şi care a absolvit în 2004 „Colegiul N.A.T.O.“ din Roma, fiind, astfel, agreat de americani ca fidel politicii lor militare (un tip închipuit şi plin de sine, Dobriţoiu susţine că el a „coordonat integra­rea Ro­mâ­niei în N.A.T.O.“).
Una dintre întâlnirile mai speciale ale lui Victor Ponta la Washington a fost cea cu un reprezentant la firmei petroliere Chevron, Jay Thomp­son, care, în aceeaşi vreme, semna la Bucureşti cu premierul Ungureanu concesionarea gazelor de şist româneşti.
Ceea ce a urmat este istorie deja. La finele lui aprilie 2012, Victor Ponta, ca lider al opoziţiei parlamentare, respectiv al alianţei U.S.L., introducea mo­ţiunea de cenzură,iar, apoi, era nominalizat drept pre­mi­er de către preşedintele Traian Băsescu. Mai puţin se ştie că înainte de in­tro­ducerea moţiunii de cenzură, în 25 şi 26 martie 2012 Victor Ponta se în­­tâlnea cu fostul pre­mier bri­tanic Tony Blair, un emisar al ocultei mon­dia­le, precum Grupul Bilder­berg şi Comisia Trilaterală. Întâlnirea a avut loc la sediul central al P.S.D., „la solicitarea lui Blair“, care se afla la Bu­cu­reşti la un „eve­ni­ment al societăţii civile“, ziceau pesediştii, ve­nind „să dea un me­saj de susţinere pentru U.S.L. şi pentru Victor Ponta“ şi pentru a-l fe­li­ci­ta pe Ponta pentru includerea acestuia pe lista „Young Global Lea­ders“ de că­tre Fo­ru­mul Economic Mondial, mai ziceau ei. (Forumul Economic Mon­di­al, care se întruneşte anual la Davos, este puternic contestat, în stradă,ca fiind conclavul marelui capitalism. Colette Avital „s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii“: a lu­crat pentru diplomaţia israeliană la Bruxelles, a fost consul la Boston, amba­sa­doa­re a Israelului la Paris şi la Lisabona, consul general al Israelului la New York şi director general adjunct pentru problemele Europei Occiden­tale în ministerul de Externe israelian, apoi de peste un deceniu este deputat în parlamentul is­ra­elian, candidând chiar şi la şefia statului Israel. Are reputaţia de a fi prietenă şi cu se­cre­­tarul de stat american Hilllary Clinton, evreică la rândul ei. Vizita preşedintelui Băsescu în SUA, în 13-14 septembrie 2011 „a fost un lucru bine pregătit şi bine securizat pentru a nu fi distrus me­di­a­tic din vreme“, zicea el, adică a fost ţinută la secret până când a intrat la oficialii americani, pen­tru a treia oară de când era preşedinte (8-10 martie 2005; 26-28 iulie 2006 şi acum, în 2011), de fiecare dată însoţit de M.-R. Ungureanu. De această da­tă, Băsescu era însoţit în SUA şi de di­rectorul SRI, George Maior, de ministrul Apă­ră­rii, Gabriel Oprea, ei ve­nind, cel puţin formal, să semneze „înţelegerea“ de am­pla­sare în Ro­mânia a scu­tu­lui american „antirachetă“ (de fapt, nişte rachete ameri­ca­ne cu rază lungă ce ar putea ajunge şi în Iran, dar şi în Rusia, iar dacă ar fi folosite ca interceptoare, ar exploda deasupra teritoriului României sau al Mării Negre). În realitate, ca să fie primit, Băsescu a semnat mai multe în SUA, căci secretarul de stat de la externe, Bogdan Aurescu, îi pregătise un nou „Par­teneriat strategic“ cu SUA, mai „accentuat“ (după cum mai au americanii cu Israelul şi Po­lo­nia, vezi Doamne!), privind „consolidarea schimbului de informaţii“ şi „lupta anti­te­roristă“, cooperarea militară şi regională, facilitarea „investiţiilor“ ame­ricane etc. În martie 2006, în cotidianul austriac Die Presse, apărea un interviu cu mi­nistrul de Externe de atunci al României, M.-R. Ungureanu, care le spunea aus­tri­ecilor: „Austria este azi cel mai important investitor străin din România. Tre­buie să priviţi România aproape ca şi un nou land federal (austriac)“. De fapt, lui Ungureanu îi place să stea cât mai mult la Viena. Aici a condus în anii 2001-2003 aşa-zisul institut „Europe’s South-Eastern’s Pact of Stability“ (Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est), iar în anii 2003-2004 a coordo­nat, tot la Viena, „South-Eastern European Initiative“ (Iniţiativa de Cooperare pen­tru Europa de Sud-Est), post în care revine în martie-decembrie 2007, tot la Viena. Şi soţia lui Ungureanu a încasat 170.000 de euro pentru „medical con­sul­ting“ de la OMV AG Vienna (care deţine în România trustul petrolier Petrom). “Întotdeauna este mai usor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decât pentru ceva,” spune Apostolul Soros către corintenii săi din reţeaua de intelectuali şi nu numai. Omul care a acumulat o avere de miliarde de dolari nu mai atacă monede naţionale pe bursele internaţionale, cum o făcea deunăzi, ci domeniul mineritului.
Imagine
Azi cumpără acţiuni la preţuri joase, mâine le vinde şi iar revine, într-un dans speculativ ce ar face invidioase chiar şi pe fetele de la Căpâlna. Mulţi s-au întrebat pe bună dreptate de ce Fundaţia sa, pompos denumită “pentru o societate deschisă,” cu filiale în toate ţările est-europene încă din anii 1990, nu finanţa burse pentru tinerii din domeniul financiar sau economic, ci doar pentru studioşii în ştiinţele umaniste (din facultăţile de filosofie, drept, jurnalistică, lingvistică, ştiinţe politice etc) Pe deoparte, nu dorea să-şi facă singur concurenţă şi pe de alta, avea nevoie de o reţea de intelectuali care să-i satisfacă la un moment dat interesele speculative. Dar iată o scurtă istorie a legăturilor lui Soros cu Roşia Montană.
La 17 aprilie 2007, George Soros recomanda printr-o scrisoare adresată directorului companiei Newmont (una dintre companiile acţionare ale Gold Corporation care s-a asociat cu statul român), Wayne Murdy, o atenţie specială acordată unui parteneriat într-un proiect “dubios.”
La 30 iunie 2007, se deschidea Centrului de Informare Soros de la Roşia Montană. Renate Weber, Principesa Margareta şi Ion Haiduc au anunţat o asociere de lungă durată.
Ulterior li s-au alăturat şi alte organizaţii, majoritatea neecologiste.Sute de proteste, de procese îndreptate contra companiei care avea licenţa de explorare a zăcămintelor de aur şi de argint. Cine finanţa aceste acţiuni? “Întotdeauna este mai usor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decât pentru ceva,” păi, nu?
Revenind la interesele lui Soros, este interesant de urmărit jocul de din afară şi de dinăuntru al acestuia. Regulamentul bursei canadiene, acolo unde sunt listate marile companii miniere ale lumii, este foarte clar. Acţiunile pot fi nominale sau la purtător (fără a se cunoaşte identitatea): Cine are peste 20% trebuie să fie acţionar la vedere.
Compania româno-canadiană Roşia Montană Gold Corporation este listată de ani buni la bursă, acum având o valoare de piaţă de aproape 2,6 mld de dolari. Şi încă nu s-au început lucrările de exploatare. În martie 2011, miliardarul american îşi vindea toate acţiunile deţinute la Newmont Mining Corp (compania care deţine acum 20% din Gabriel Resources, principalul acţionar la Rosia Montana Gold Corporation), precum şi pe cele de la Caterpillar (producătoare de echipament pentru industria minieră), pentru ca, trei luni mai târziu, în luna iunie 2011, să rascumpere acţiuni la aceleaşi companii şi, în plus, la alte 20 de companii cu profil minier. În aceiaşi perioadă agitaţia ecologistă continua. Acţiunile creşteau şi scădeau. Ceea ce era pe gustul miliardarului care deşi nu recunoaşte că finanţa opoziţia proiectului, reţeaua sa de foşti bursieri era foarte activă. Şi mai este în continuare. “Întotdeauna este mai usor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decât pentru ceva.” (Soros, dixit)
Cel mai important exemplu de succes pentru George Soros este Mihai Răzvan Ungureanu care a fost membru al Board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, Iaşi – Bucuresti, în perioada 1996-1998. După această perioadă a urmat ascensiunea fulminantă a personajului, azi ajuns prim ministru. Câţi tineri din generaţia puteau obţine o bursă la “St. Cross College” al “University of Oxford”, să devină “Senior Fellow” la “Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies” din cadrul lui “St. Cross College” (Oxford), cel mai cunoscut centru cu acest profil din lume? Apoi, reprezentantul României în Pactul de Stabilitate, o iniţiativă americană de strângere de granturi pentru Balcani, “senior Reader” la “George C. Marshall Center for Security Studies” de la Garmisch-Partenkirchen (Germania)? ‘
Mihai Răzvan Ungureanu este doar un exemplu pentru oportunităţile oferite de Fundaţia pentru o Societate Deschisă şi de cum George Soros a reuşit să finanţeze un proiect de viitor. Să mai zică cineva că nu e un mare filantrop…
Despre ceilalţi din reţea, pe curând. Urmează Renate Weber, azi europarlamentar liberal, mâine, Dumnezeu ştie.



Sursa:https://searchnewsglobal.wordpress.com

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro