Marea MANIPULARE de la Alep. Cum a ajuns PRESA să facă jocuri politice, MINŢIND grosolan. ORDIN de zi: „Assad TREBUIE să cadă cu orice preţ!”

by   Relatările presei despre războiul din Siria sunt un şir uriaş de dezinformări cu bună ştiinţă, pentru a pune în aplicare agenda cancelariilor care vor capul lui Assad. loading... […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

Relatările presei despre războiul din Siria sunt un şir uriaş de dezinformări cu bună ştiinţă, pentru a pune în aplicare agenda cancelariilor care vor capul lui Assad.

loading...

Un editorial incendiar al lui Patrick Cockburn, corespondentul ziarului britanic The Independent la Beirut, prezintă o cu totul altă faţă a războiului din Orientul Mijlociu.

Armata irakiană, sprijinită de loviturile aeriene ale Statelor Unite, încearcă să captureze Mosulul de Est, simultan cu armata siriană și aliații din milițiile șiite, sprijinită de loviturile aeriene ale Rusiei, care încearcă să cuerească Alepul de Est.

Circa 300 de civili au fost uciși în Alep de artileria guvernului și de bombardamentele ruse, în ultimele două săptămâni, iar în Mosul au fost raportați circa 600 de civili morți într-o lună.

În ciuda acestor similarități, modul în care presa internațională vorbește despre cele două asedii este radical diferit.

În Mosul, pierderile de vieți ale civililor sunt puse pe seama ISIS, care ar folosi fără diferenţiere tirurile de mortiere şi atacurile cu bombă sinucigaşe, în vreme ce armata irakiană îi lasă să treacă fără probleme. ISIS este acuzată că îi împiedică pe civili să plece din oraş pentru a-i folosi ca scuturi umane.

Puneţi această descriere lângă cele din presa occidentală despre săbăticiile trupelor preşedintelui Bashar Al-Assad care măcelăresc fără deosebire civilii, indiferent dacă vor să plece sau să rămână în Alep.

Şeful afacerilor umanitare de la ONU, Stephen O’Brien, sugera săptămâna aceasta că rebelii din estul Alepului îi împiedică pe civili să fugă – însă, spre deosebire de Mosul, ştirea nu a fost prea mult mediatizată.

Unul dintre factorii care fac ca asediile din estul Alepului şi estul Mosulului să fie atât de asemănătoare şi diferite de asediile din trecut din Orientul Milociu, cum ar fi asediul israelian al Beirutului din 1992 sau cel din Gaza din 2014, este că la faţa locului nu sunt prezenţi ziarişti străini. Şi nu sunt prezenţi din motivul foarte întemeiat că ISIS îi capturează şi îi decapitează pe străini, în timp ce Jabhat Al-Nusra, până foarte curând ramura Al-Qaida din Siria, este doar cu o idee mai puţin sălbatic şi în general îi capturează pentru a obţine recompense.

Acestea sunt cele două grupări care domină opoziţia armată din Siria. În Alep, deşi numai 20% dintre cei 10.000 de luptători aparţin Al-Nusra, aceştia, împreună cu aliaţii de la Ahrar Al-Sham, sunt cei care conduc rezistenţa militară.

Nu este surpinzător, deci, că ziariştii străini scriu despre desfăşurarea evenimentelor din estul Alepului şi alte zone controlate de rebeli aflându-se în Liban şi Turcia. Câţiva corespondenţi mai temerari, care au încercat să relateze de la faţa locului, s-au trezit repede încarceraţi.

Experienţa arată că reporterii străini au perfectă dreptate să nu-şi lase vieţile nici măcar în mâinile celor mai moderaţi membri ai opoziţiei armate din Siria

Însă, foarte straniu, aceleaşi organizaţii de presă continuă să acorde toată încrederea în veridicitatea informaţiilor ce provin din zonele controlate de aceşti potenţiali răpitori. Probabil că se justifică spunând că se basează pe activişti neutri, însă toate dovezile arată că aceştia nu pot acţiona în estul Alepului decât cu permisiunea grupărilor Al-Qaida.

Este inevitabil ca o mişcare de opoziţie care luptă pentru viaţa sa, pe timp de război, să furnizeze sau să permită să se furnizeze de către alţii doar informaţii care reprezintă în mod esenţial propagandă favorabilă taberei sale.

Vina nu este a ei, ci a presei care permite să fie alimentată cu poveşti dubioase sau unilaterale.

De pildă, relatările din ultimele săptămâni despre Alep s-au concentrat exclusiv pe scene înduioşătoare despre tragedia umanitară, cum ar fi uciderea sau mutilarea civililor. Rareori se scrie despre tirurile celor 10.000 de luptători rebeli.

Nimic nou sub soare. Războaiele de acum din Orientul Mijlociu au început cu invazia condusă de Statele Unite în Irak, în 2003, care a fost justificată de presupusa ameninţare a armelor de distrugere în masă (ADM) pe care le-ar fi deţinut Saddam Hussein.

Ziariştii occidentali au marşat puternic pe această teorie, citând fără reţinere informaţii oferite de opoziţia irakiană, care, după cum era de aşteptat, le-a confirmat existenţa AMD.

Autorii acestor relatări au avut ulterior tupeul de a acuza opoziţia irakiană că i-a dezinformat, ca şi cum ar fi avut cel mai mic motiv să se aştepte să primească informaţii nealterare de la nişte oameni care şi-au dedicat vieţile răsturnării de la putere a lui Saddam Hussein, sau, în cazul de faţă, pentru a-i determina pe americani să facă asta în locul lor.

În foarte mare măsură, aceeaşi credulitate auto-indusă a acţionat şi în Libia, în timpul insurecţiei sprijinite de NATO împotriva lui Muammar Gaddafi.

Poveşti atroce, furnizate de opoziţia libiană, multe dintre ele dovedite ulterior, de către organizaţiile pentru drepturile omului, că nu au avut nici o bază, au fost repede prezentate ca informaţii bombă, oricât de părtinitoare era sursa.

Războiul din Siria este greu de acoperit jurnalistic deoarece ISIS şi diferitele clone Al-Qaida au făcut ca relatările din zonele controlate de rebeli să fie foarte periculoase.

Există o foame uriaşă de informaţii din astfel de locuri, aşa că există şi tentaţia pentru presă să acorde credit informaţiilor primite la mâna a doua de la oameni care practic nu pot acţiona decât dacă aparţin sau simpatizează cu grupările predominant jihadiste de opoziţie.

Este o mare carenţă a ziariştilor care pretind că fac cercetări pentru aflarea realităţii, când de fapt sunt folosiţi drept colportori ai informaţiilor produse de alţii în interes propriu.

Un cuvânt totuşi în apărarea bietului reporter din teren: de obicei, nu este el cel care decide subiectul zilei, ci redacţia de acasă sau instinctul de turmă al presei.

Cei aflaţi aproape de scena acţiunii se pot arăta sceptici faţă de unele relatări suculente, însă nu prea pot face multe în această privinţă.

Astfel, în 2002 şi 2003, mai mulţi ziarişti de la New York Times au scris articole prin care îşi manifestau îndoiala faţă de armele de distrugere în masă pe care le-ar fi avut Saddam, dar acestea au fost ascuse bine în interiorul ziarului, pentru ca pe copertă să scrie despre ameninţarea pe care armele de distrugere în masă ale liderului irakian le reprezintă pentru întreaga lume.

Jurnalişti şi cititori deopotrivă ar trebui să privească orice informaţie referitoare la Siria şi Irak cu un scepticism raţional. Ar trebui să aibă în minte cuvintele lui Lakhdar Brahimi, fostul emisar special al ONU şi al Ligii Arabe în Siria, care spunea:

„Toată lumea îşi are propria agendă, în care interesele poporului sirian vin abia pe locul doi, trei sau deloc.”

Citatul se găseşte în cartea The Battle for Syria. International Rivalry in the new Middle East, de Christopher Phillips, care este una dintre cele mai bine informate şi mai neutre relatări despre Siria publicate până acum. Phillips înţelege perfect în ce măsură agenda şi direcţia evenimentelor din Siria este decisă din exterior de intervenţia puterilor străine, care îşi urmăresc propriile interese.

Dincolo de toate, experţii guvernamentali s-au descurcat mai bine decât ziariştii, care au abordat evenimentele într-o manieră simplistă, convinşi că Assad este pe punctul de a fi răsturnat de la putere.

Phillips îşi aminteşte că în timpul insurgenţei populare de la mijlocul lui iulie 2011, când presa era unanimă în a afirma că Assad este terminat, vechiul ambasador al Marii Britanii la Damasc, Simon Collins, scria că „Assad încă poate conta probabil pe sprijinul a 30-40% din populaţie.”

Ambasadorul francez Eric Chevalier manifesta şi el o prudenţă asemănătoare, doar că a primit un reproş sever de la şefii săi din Paris:

„Informaţiile tale nu ne interesează; Bashar Al-Assad trebuie să cadă şi va cădea.”

 

Sursa: evz.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro