Manipularea care a îngropat protestul #Colectiv

by Soganul care a anulat esența protestelor din București. Aici a fost produsă ruptura, aici au fost îndepărtați majoritatea oamenilor. Restul a fost joacă de copii, aplicarea manualului. Raționamentul a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Raționamentul a fost manipulatoriu de la bun început. În confuzia obligatorie la orice accident de dimensiunile celui din clubul Colectiv de la București s-au strecurat știri despre incapacitatea pompierilor și medicilor de a face față celor întâmplate. ”Nu avem unde duce răniții!!!” a fost strigătul propagat cu viteza focului. Nu avem unde duce răniții pentru că nu sunt spitale, și oricine știe că în România sunt mai multe biserici decât spitale – deci ”vrem spitale, nu catedrale!” Nu mai contează rațiunea în astfel de momente, nu are nici o importanță că în orice țară din lumea asta sunt mai multe biserici decât spitale, că sistemul de sănătate primește zeci de miliarde și este profund corupt.

loading...

Când rațiunea dispare

În astfel de momente de emoție colectivă nu mai stă nimeni să se gândească la faptul că nu poți întreține spitale cu capacități de 50.000 de paturi. Strigătul Facebookului alarmează pe toți: ”în caz de cutremur murim ca șobolanii, n-avem spitale!” Deci: ”vrem spitale, nu catedrale!” Nu a mai contat că operațiunea de salvare s-a desfășurat în parametri normali, că toți răniții au fost tratați de personal calificat.

Dar oamenii nu au ieșit în stradă pentru acest slogan. Oamenii au ieșit în stradă împotriva sistemului corupt care a patronat crima în masă de la clubul Colectiv. Împotriva sistemului clientelar al șpăgilor, al lipsei de controale, al ignorării legislației, sistem patronat de oamenii politici care nu vor să-l schimbe sub nici o formă.

Piața caută un lider

Este natural ca la orice protest să existe agende multiple. Fiecare om are problemele lui, unii sunt nemulțumiți de taxa de primă înmatriculare, alții de președintele asociației de locatari – câțiva nu au nemulțumiri practice ci de nivel general. Unii sunt motivați de o ideologie, alții de altă ideologie – cei mai mulți sunt indiferenți. Mai pe scurt, oamenii sunt diferiți.

Manifestațiile mari sunt animate de o idee care unește toate problemele individuale ale oamenilor. În cazul de față ideea era simplă: corupția ne ucide, nu mai vrem corupție, vrem să fie schimbat sistemul. Și au fost mulți, chiar au speriat puțin clasa politică. Puțin doar, nu foarte mult.

În astfel de momente apar băieții cu agendă, cu grupare gata alcătuită, cu echipamente pentru astfel de ocazii, cu legături în diverse locuri și expunere mediatică. Și băieții ăștia încearcă să facă surfing pe valul furiei populare.

Ruptura

Doar că băieții ăștia de la noi sunt ușor idioți și nu citesc sondajele. Marea majoritate a românilor sunt credincioși și anti-clericalismul este o chestiune diferită de credință, la fel ca dorința de a avea un cler care să răspundă cererilor societății. Prima ruptură a fost încercarea de impunere a sloganului ”vrem spitale nu catedrale” și o agendă anti-religioasă, anti-ortodoxă. Creștinii ortodocși suferă și ei din cauza corupției la fel ca ateii și agnosticii. Nemulțumirea generală era împotriva corupției, nu împotriva bisericii (mediatic au fost exploatate foarte bine reacțiile cretine ale unor exaltați extremiști care au deturnat discuția spre inutila teză a ”satanismului”, s-a tras din răsputeri pentru deturnarea discuției împotriva Bisericii Ortodoxe).

După această primă ruptură majoră a urmat sfâșierea în bucăți din ce în ce mai mici a pânzei acestei nemulțumiri generale: fiecare protestatar a venit cu un proiect de modificare a Constituției.

Și politicienii revin

Politicienii și-au revenit din șocul inițial și au înscenat o consultare cu reprezentanții străzii care de fapt nu sunt reprezentanții străzii, naiba știe ce sunt. A dispărut catalizatorul din Piața Universității, au rămas grupusculele cu agendă, utilaje și ideologie. Vineri seară s-a văzut că piața este divizată la maxim și a fost pierdut scopul inițial. Din acest moment forțele de ordine știu exact cu cine au de a face și nu mai au nici o problemă în a controla evoluțiile viitoare. Revoluționarii de profesie au pierdut legătura cu poporul care s-a suit în metrou și s-a dus acasă.

Jocul a rămas pe mai departe sub controlul actualei clase politice, urmează negocieri și rearanjări, au fost puși în cătușe niște unii, urmează niște procese. ”Sistemul” s-a conservat, merge mai departe, ”revoluția morală” se amână.

Din nou a funcționat mitul ”bunului monarh”, manevră tactică folosită din evul mediu. Iobagii răsculați gândeau cam așa: ”regele nu știe ce se întâmplă, boierii îi ascund realitatea, ia să ne ridicăm și să dăm foc boierilor și să-i spunem regelui ce ne frământă, regele e bun și ne va înțelege”. Și de fiecare dată regele le dă țeapă iobagilor, că și el e boier la origine, azi la fel ca în evul mediu.

Pericolele rămân

Intrarea într-o logică revoluționară cu modificarea Constituției și tot cortegiul de delir social care însoțește astfel de evenimente iese din orice fel de calcule. Război civil în Ucraina, Republica Moldova pe butuci, ofensivă rusă în plină desfășurare. Nu sunt de acord cu tot ce scrie Lorena Lupu, dar aici a nimerit-o: o Românie în haosul unei rearanjări generale este cel mai frumos cadou de Crăciun pentru Putin.

Însă problema sistemică a României rămâne. Oamenii sunt nemulțumiți de clasa politică neo-fanariotă care nu are resurse interne de reformare și nu știe decât să își conserve privilegiile și compoziția. Grupusculele cu agendă, utilaje și ideologie capătă experiență. Mulțimea este din ce în ce mai nemulțumită și dispusă să iasă în stradă, din ce în ce mai des și din ce în ce mai agresiv. Mitul bunului monarh a fost epuizat săptămâna asta, data viitoare nu știm ce se mai poate scoate din pălărie.

 

Sursa:

 

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro