Lista celor 33 universităţi de stat şi particulare care SUNT FORŢATE să-şi închidă porţile

by   La finele lunii iunie, Ministerul Educaţiei a prezentat un proiect de hotărâre care stabileşte că un număr de 33 de universităţi de stat şi private au cel puţin […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
 
La finele lunii iunie, Ministerul Educaţiei a prezentat un proiect de hotărâre care stabileşte că un număr de 33 de universităţi de stat şi private au cel puţin o specializare sau un program de studii care intră în lichidare din anul universitar 2014-2015 şi pentru care nu mai pot organiza examen de admitere.
Actul normativ aprobă nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 – 2015.
Conform documentului, sunt 33 de universităţi, atât de stat, cât şi private, care au specializări sau programe în lichidare.
Astfel, cele 33 de universităţi nu mai pot organiza admitere din acest an pentru programele sau specializările care intră în lichidare, dar studenţii deja înscrişi în aceste programe îşi vor putea finaliza studiile.
Conform documentului aflat pe site-ul ministerului, specializările/programele de studii universitare care intră în lichidare începând cu anul universitar 2014 – 2015 sunt :
Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad: Facultatea de Ştiinţe Economice – specializarea Informatică economică
Universitatea “Transilvania” din Braşov: Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor – Matematică şi Informatică Aplicată, şi Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor – Informatică Aplicată în Inginerie Electrică
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară din Cluj-Napoca:Facultatea de Agricultură – Agricultură (Viterbo – Italia), Facultatea de Horticultură – ,Horticultură (Viterbo – Italia), Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii – Zootehnie (Viterbo – Italia), toate fiind organizate sub formă de învăţământ la distanţă (ID), şi Facultatea de Medicină Veterinară – specilizarea Controlul şi securitatea produselor alimentare
Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca: Facultatea de Fizică – Fizica mediului şi Inginerie medicală, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică – Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba germană), Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale (în limba engleză), Facultatea de Istorie şi Filosofie – Filosofie (în limba germană) şi Istorie (în limba germană), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ,- Pedagogie (în limba maghiară), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară), Economia comerţului, turismului şi serviciilor ID (în limba maghiară), Economia firmei (la Sfântu Gheorghe), Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană), Economie şi afaceri internaţionale ID (în limba germană), Finanţe şi bănci ID (în limba maghiară) şi Marketing ID (în limba maghiară)
Universitatea “Ovidius” din Constanţa: Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice- Studii de securitate, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative Sociologie – Sociologie
Universitatea din Craiova: Facultatea de Litere – Pedagogie, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – Economie generală şi comunicare economică, Economie şi afaceri internaţionale ID, Finanţe şi bănci ID ,(la Drobeta-Turnu Severin), Management ID (la Drobeta-Turnu Severin) şi Facultatea de Inginerie Electrică – Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic
Universitatea ,”Dunărea de Jos” din Galaţi: Facultatea de Inginerie – Ingineria procesării materialelor, Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică-Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – Management ID şi Marketing ID, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice – Administraţie publică ID, Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti – Măsurători terestre şi cadastru (la Cahul)
Univeristatea din Petroşani: Facultatea de Mine-Inginerie economică în domeniul mecanic, Facultatea de Ştiinţe-Matematică
Universitatea din Piteşti: Facultatea de Teologie Ortodoxă – Teologie ortodoxă didactică, Facultatea de Ştiinţe Economice – Economie agroalimentară şi a mediului, Facultatea de Ştiinţe Socio – Umane – Filosofie, Poliţie locală
Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu: Facultatea de Drept – Poliţie locală, Facultatea de Litere şi Arte – Studii americane, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane – specializare Design, Istorie ID, Ştiinţe politice ID, Facultatea de Inginerie – Design industrial, Mecanică fină şi nanotehnologii, Facultatea de Ştiinţe – Fizică informatică, Facultatea de Ştiinţe Economice – Informatică economică
Universitatea “Constantin ,Brâncuşi” ,din Târgu Jiu: Facultatea de Inginerie – Maşini-unelte şi sisteme de producţie şi Facultatea de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative – Comunicare şi relaţii publice
Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş: Facultatea de Inginerie – Calculatoare, Facultatea de Inginerie – Mecatronică, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Administraţie publică (frecvenţă redusă – IFR)
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Facultatea de Farmacie – Asistenţă de farmacie
Universitatea Politehnica din Timişoara: Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică – Electromecanică
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara: Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii – Piscicultură şi acvacultură
Universitatea de Vest din Timişoara: , Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor – Economie agroalimentară şi a mediului
Universitatea “Nicolae Titulescu” din Bucureşti: Facultatea de Ştiinţe Economice – Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Facultatea de Ştiinţe Economice – Economia comerţului, turismului şi serviciilor (ID)
Universitatea “Hyperion” din Bucureşti: Facultatea de Jurnalism, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – Sociologie
Universitatea “Spiru Haret” din Bucureşti: Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale – Afaceri internaţionale, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Istorie şi Filosofie – Filosofie, Filosofie (IFR), Istorie, Istorie (IFR) şi Istorie (ID), Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov – Administraţie publică (IFR), Facultatea de Management Financiar – Contabil din Craiova – Afaceri internaţionale, Facultatea de Contabilitate şi Finanţe din Câmpulung – Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice din Blaj – Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice din Blaj – Finanţe şi bănci
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti:Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Finanţe şi bănci, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Administraţie publică, Facultatea de Arte şi Ştiinţe – Artele spectacolului (coregrafie)
Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti: , Facultatea de Teologie Romano-Catolică – Teologie romano-catolică didactică, cu frecvenţă (IF) şi IFR
Universitatea Finaciar-Bancară din Bucureşti: Facultatea de Management Financiar – Finanţe şi bănci
Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad: Facultatea de Ştiinţe Economice – Contabilitate şi informatică de gestiune (ID), Facultatea de Ştiinţe Economice – Marketing (ID), Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei, Psihologie şi Educaţie fizică şi sport – Asistenţă socială (ID), Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative – Limba şi literatura engleză, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative – Administraţie publică, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative – Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Informatică (ID), Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Informatică – Silvicultură (IFR), Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Ecologie şi protecţia mediului, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Inginerie şi Informatică – Ecologie şi protecţia mediului (la Satu Mare)
Universitatea “George Bacovia” din Bacău: Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Contabilitate şi informatică de gestiune (IF şi IFR), Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Management (IFR), Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Marketing (IF şi IFR), Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative – Administraţie publică
Universitatea “George Bariţiu” din Braşov: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – Educaţie fizică şi sportivă
Universitatea “Danubius” din Galaţi: Facultatea de Ştiinţe Economice – Informatică economică
Universitatea “Mihail Kogălniceanu” din Iaşi: Facultatea de Drept – Drept, Facultatea de Drept – Comunicare şi relaţii publice
Universitatea “Apollonia” din Iaşi: Facultatea de Medicină Dentară – Medicină dentară, Facultatea de Medicină Dentară – Tehnică dentară, Facultatea de Ştiinţe ale comunicării – Comunicare şi relaţii publice, Facultatea de Ştiinţe ale comunicării – Jurnalism
Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Piteşti: Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice – Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării – Relaţii internaţionale şi studii europene, Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării din Brăila – Asistenţă socială, Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării din Brăila – Jurnalism
Universitatea “Româno-Germană” din Sibiu: Facultatea de Ştiinţe Economice – Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative – Administraţie publică
Universitatea “Mihai Eminescu” din Timişoara: Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial – Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial – Contabilitate şi informatică de gestiune, Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială – Psihologie
Universitatea “Tibiscus” din Timişoara, Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne – Limbi moderne aplicate, Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne – Jurnalism
Fundaţia Universitară “Alma Mater” din Sibiu: Facultatea de Asistenţă socială – Asistenţă socială, Facultatea de Drept – Drept, Facultate de Finanţe – Finanţe şi bănci, Facultatea de Geografie – Geografia turismului, Facultatea de Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală – Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, Facultatea de Psihologie – Psihologie
sursa: voceatransilvaniei.ro
loading...
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro