Iunie 1990: Ion Iliescu a supervizat Planul Strict secret al „Mineriadei”

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Iunie 1990: Ion Iliescu a supervizat Planul Strict secret al „Mineriadei”

 
 


„Ne vom concentra asupra acestor dosare ca şi asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială sau o aplecare altfel decât cea prevăzută de lege” ne-a anunțat Procurorul General Tiberiu Niţu, la ceremonia de instalare a noilor şefi ai PICCJ, DNA şi DIICOT. De fapt, prin aceste vorbe piezișe, el răspundea unei solicitări privitoare la dosarele Revoluției, pe care Traian Băsescu i-a adresat-o la un moment dat. Spre deosebire de indolența plină de suficiență manifestată de „boss”-ul Ministerului Public, mult mai binevoitor pare a fi, gen. Ion Vasilache care, la scurt timp după instalarea în funcția de șef al Parchetelor Militare s-a lăudat că se va implica în soluționarea dosarelor Revoluției dar și în cele privitoare la „Mineriadele” din anii 1990-1991. Este o simplă promisiune despre care habar n-avem dacă se va îndeplini vreodată. Totuși, Vasilache este un general român care a ajuns „marea căpetenie” a procurorilor militari. Astfel că, vrem sau nu, îl vom crede pe cuvânt. Motiv pentru care, îi vom oferi o serie de informații inedite privitoare la „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
Recenta comemorare a cumplitelor evenimente din iunie 1990 i-a oferit lui Ion Iliescu ocazia de a ne otrăvi, încă odată, cu minciunile pe care le îndrugă de peste 23 de ani. Minciuni ordinare menite să arunce pe umerii altora toată răspunderea, juridică și morală, pentru acele tragedii: „Nu îmi asum venirea minerilor, nu am de ce. A fost, pur și simplu, o ieșire spontană. A apărut și personajul acesta cu ambițiile lui, Miron Cozma, pe care nu vreau să-l menționez. M-am dus să vorbesc cu ei tocmai ca să-i conving să părăsească Capitala, prezența lor aici era un factor perturbator, am apelat la simpatia de care ma bucuram ca să-i conving sa plece”. Altfel spus, hoardele de mineri au năvălit de capul lor în București, aduse aici doar de „ambițiile” lui Miron Cozma, „personajul” pe care tot el, ajuns la capătul celui de al „en-șpelea” mandat prezidențial, l-a ajutat în mod abuziv să iasă din pușcărie.

loading...

Acum, tot Iliescu, cel care-l acuza, cândva, pe seniorul Coposu că-i bagă „sula în coaste“, schiaună și se văicărește că este hărțuit de cei care încă se mai încăpă­țânează să ceară adevărul despre „13-15 iunie“. Zice bătrâna parașută comunistă: „A pune acele evenimente pe seama conducerii politice a țării de atunci este o speculație politică rudimentară, care defor­mează realitatea și o acțiune propagandistică inutilă. Întrebarea firească: cui folo­sesc asemenea procedee și de ce sunt ele vehiculate astăzi?“ Ați mai auzit vreodată o idioțenie mai perversă ca asta? Da, ați mai auzit, rostită tot de gura zâmbitor-fomfăită a lui Ion Ilici Iliescu. La un moment dat, tot el ne-a spus că elucidarea misterelor Revoluției, inclusiv cel al „teroriștilor“, este o sarcină pe care o vor rezlova, cândva, istoricii. De parcă, atunci în decembrie 1989, istoricii ar fi fost cei care ne-au spus povești despre „teroriștii super-instruiți care trag din orice poziție“! Ceea ce bătrâna „Cucuvea“ se preface că uită este faptul că nu există nici un Cod penal și nici un articol de lege care să „amnistieze“, ori să „prescrie“ dreptul la aflarea adevărului, indiferent dacă este vorba despre morții Revoluției ori despre oribilele ticăloșii petrecute între 13 și 15 iunie 1990.

„Fantoma“ lui Chițac acuză

După cum vedem, Iliescu o ține, una și bună, că el și derbedeii adunați în jurul lui n-au avut nici o legătură cu tragediile de acum 23 de ani: „A pune acele evenimente pe seama conducerii politice a țării de atunci este o speculație politică rudimentară“. Ba nu este absolut deloc! Nu este nici „speculație politică“ și nici „rudimentară“. Cel care-l contrazice, de dincolo de mormânt, este unul dintre „camarazii“ lui de ticăloșii, fostul general Mihai Chițac, executant fidel al oricărui ordin, indiferent dacă venea din partea lui Nicolae Ceaușescu ori a lui Ion Iliescu. În dosarul „Mineriadei din 13-15 iunie 1990“, deschis de gen. (r) Dan Voinea, dar niciodată dus până la capăt, există o declarație în care Chițac descrie protecția pe care și-au ofe­rit-o, reciproc, politrucii FSN-iști: „În legătură cu evenimentele din 13-14.06. 1990, am fost audiat la 26.09.1990 la Comisia Parlamentară. Fac precizarea, că, în acele condiții, când aveam impresia că nu se dorește culpabilizarea conducerii politice din acel moment, în răspunsurile pe care le-am dat, am avut unele ezitări, evitând să fac precizări cu privire la împrejurări, pe care, în prezent, le consider importante. Iar declarația lui, presupusă completată, demonstrează că venirea minerilor n-a fost o „speculație rudimentară“, ci o acțiune pusă la cale și executată de „mahării“ FSN-iști sub coordonarea directă a lui Ion Iliescu, proaspăt cocoțat în fruntea statului după votul din „Duminica Orbului“. Declarația lui Chițac începe cu ziua de luni 11 iunie 1990: „La ora 16 am fost convocat împreună cu șeful IGP, g-ral Diamandescu la o ședință de lucru la Palatul Victoria. Ședința a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenți: Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, NS Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu – primarul Capitalei, dr. Iacob – adjunct al ministrului sănătății, procurorul Mugurel Florescu și alte câteva persoane. Subiectul pus în discuție s-a referit la necesitatea eliberării Pieței Universității. Principalele argumente s-au referit la urmările negative pe care mitingul maraton le avea asupra liniștei și ordinei publice din Capitală…“ Ei, pe dracu: care liniște, care ordine publică? „Piața Universității“ din acele zile devenise doar o palidă umbră a „Golaniei“ care, seară de seară, adunase mii de oameni. Așadar, contrar spuselor lui Iliescu, decizia intervenției în Piața Universității a fost o decizie politică, luată la cel mai înalt nivel. Mai departe, Chițac a explicat adevăratul motiv al intervenției autorităților. „…precum și faptul că în perioada următoare urmau să se constituie principalele organe ale puterii de stat- Parlamentul și noul Guvern, rezultate în urma alegerilor din 20 mai 1990“. Ei da, așa mai vii de acasă: cu siguranță că noii aleși ar fi fost deranjați dacă în ziua „ungerii“ în înaltele dregătorii, ziariștii străini, veniți cu acea ocazie la București, ar fi dat nas în nas cu o mână de protestanți care, adunați în „Zona liberă de neocomunism“, ar fi scandat „FSN e PCR“, „Iliescu pentru noi, este Ceaușescu doi“, „Iliescu te iubin, că ca tine nu găsim“ ori ceva mai sinistrul „Jos Iliescu, lângă Ceaușescu“. Asta chiar că ar fi fost greu de suportat, că doar de, el și ai lui erau „Emanații“ neamului. Așa că, s-au adunat, cu toții, într-o ședință a unui Guvern încă neânvestit. Exact cum zice Chițac: „În șe­dința de guvern din 11 iunie s-a prevăzut că evacuarea pieței să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se și principalele măsuri ce trebuie luate de către ministere și celelalte organe principale.“ Cu toate că, terotetic, era vorba doar despre dispersarea câtorva zeci de protestatari îndărătnici, de fapt niște civili neinstruiți, la ședința acelui Guvern care, legal, era încă provizoriu, s-a propus chiar și implicarea Armatei. O propunere, care, inițial n-a fost agreată: „Propunerii de intervenție a Armetei i s-a opus g-ral Vasile Ionel care i-a spus lui Ion Iliescu: «Pentru menținerea pieței după eliberarea ei, MI să folosească o parte din cei 11000 de militari din trupele de pază și ordine de care dispune». Am intervenit arătând că acești militari sunt în unități în provincie și că ei nu pot fi aduși în București, în timpul avut la dispoziție. În această situație domnul Ion Iliescu a găsit soluția de a se aduce în piață câteva mii de muncitori care să staționeze pașnic până la normalizarea situației. A precizat apoi că numărul de muncitori să poată asigura la nevoie încă 1-2 schimburi.“ Așadar, Iliescu a fost cel care a propus intervenția câtorva mii de „proletari“ pe care, exact ca pe vremea lui Stalin, urmau să fie asmuțiți asupra „dușmanului de clasă“. Bineânțeles că nimeni nu a explicat ce fel de „staționare pașnică“ era aceea. Cert este un singur lucru, spus și de Chițac: „În ședință nu a existat nici un fel de obiecție la măsura lansată de dl. Iliescu, toți cei prezenți considerând-o necesară“. Așadar o decizie luată la cel mai înalt nivel, și nu o „speculație politică rudimentară“ cum se smiorcăie acum Iliescu. De fapt, toată această concentrare de forțe duce cu gândul la o lovitură de stat militară, dublată de un „război psihologic“ bazat pe zvonistică și pe declarații oficiale cu cât mai alarmiste cu atât mai mincinoase, exact cum a fost și în decembrie 89. O ipoteză, neluată niciodată în discuție, dar confirmată de derularea ulterioară a evenimentelor. Și toate acestea puse la cale și executate, după cum recunoaște și Chițac, din ordinul expres al lui Ion Iliescu.

Planul secret

În continuare, declarația lui Mihai Chițac prezintă derularea evenimentelor din ziua de 12 iunie 1990: „Conform celor stabilite, la ora 10,00 a venit la minister gen. Diamandescu care mi-a prezentat planul de acțiune al poliției. Acesta, sub formă grafică, cuprindea zona pieței în care urmau să fie aduși muncitorii, cu străzile adiacente, aliniamentele cordoanelor de blocare a străzilor, direcțiile de acțiune ale grupurilor de polițiști, locurile de dispunere a autobuzelor de transport, etc. Am fost de acord cu planul eleborat de IGP pe care
l-am oprit pentru a-l prezenta primului ministru. După ora 10 a venit la minister domnul NS Dumitru căruia i-am furnizat datele de care avea nevoie. Am reținut de la el că în Piața Universității urma să aducă câteva mii de muncitori de pe platformele industriale Pipera și 23 August. În aceeiași zi, la ora 12, m-am prezentat la primul mi­nistru căruia i-am expus planul de acțiune al Poliției cu care a fost de acord, precizându-mi în același timp și măsurile pe care le-a stabilit cu celelalte ministere și departamente participante la acțiunea de pe 13 iunie. După o convorbire cu Ion Iliescu primul ministru mi-a indicat că în seara de 12.06 să prezint măsurile de eli­berare a pieței tuturor participanților. Pe baza precizărilor făcute de primul ministru, aflându-mă la guvern am sistematizat măsurile de eliberare a pieței pe care le-am prezentat într-un plan de acține cu care primul ministru a fost de acord stabilindu-mi că, pentru păstrarea secretului, acesta să nu fie dactilografiat. Depun acest plan anexă la declarația pe care o dau în fața organelor judiciare, cu mențiunea expresă că, din conținutul acesteia rezultă în mod clar sarcinile și misiunile tuturor celor care au fost angajați în eliberarea pieței“. Astăzi, la peste 23 de ani de la întocmirea lui, vă prezentăm, în premieră, acest „Plan de acțiune“, pus la cale de Iliescu, Petre Roman et comp. Un document strict secret pe care noi nu ar fi trebuit să-l vedem vreodată. Și nici nu l-am fi văzut dacă, temându-se că ar putea fi luat, cândva, la întrebări, Chițac nu ar fi „păstrat“ documentul, pe care l-a ținut ascuns vreme de 15 ani și nu l-a scos la iveală decât în 2005, când a fost audiat de procurori.

 

 

 

Ajuns în fața anchetatorilor, Chițac a mai făcut o declarație care arată clar că, în realitate, pretinsa „Eliberare“ a Pieței Universității a fost, de fapt, o diversiune, o demonstrație de forță care, exact ca la Revoluție, a împins Armata să lupte, iarăși, împotriva propriului popor. Iată ce declara Chițac: „Precizez că după evenimentele din 13-15 iunie 1990, am aflat că, în după amiaza zilei de 12 iunie, FSN ar fi avut o ședință la Snagov, în care s-a hotărât ca piața să nu mai fie ocupată de muncitori. Această măsură însă nu a fost comunicată Ministerului de Interne. Dacă MI ar fi cunoscut acest lucru, poliția nu ar fi intervenit și ca urmare nu ar fi avut loc turbulențele din după amiaza de 13 iunie“. Cumplită concluzie! Așadar, de dincolo de mormânt, Chițac îl contrazice, clar, pe Iliescu, cel care pune intervenția minerilor pe seama evenimentelor din ziua de 13 iunie. Lăsați în ofsaid de FSN-ul care nu a mai scos cele câteva mii de muncitori în centrul Capitalei, polițiștii lui Chițac și-au făcut de cap, acționând cu o duritate nejustificată. Fapt care a atras reacția, relativ ponderată, a bucureștenilor. Iar în spatele acesteia s-au derulat toate diversiunile pe care le știm, de la polițiștii care și-au incendiat propriile autobuze, la derbedeii prezentați pe micile ecrane ca „legionarii“ care au atacat sediile MI, Poliției Capitalei și TVR. Iar de aici până la intervenția Armatei a fost doar un singur pas. Pas care a și fost făcut, din ordinul lui Ion Iliescu. 

 

Sursa: http://www.curentul.info – Vasile Surcel 

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro