Iulian Fota : Oamenii din piețe sunt floarea intelectuală a acestei țări: tineri, energici, inteligenți, creativi. Dar aceste calități nu îi fac imuni la manipulare!

by Game over! ” loading... “Azi noapte, în jurul orei 00.20, pe finalul emisiunii moderate de Rareș Bogdan, Ofițerul SRI Iulian Fota, fost consilier prezidențial la Cotroceni, în prezent Director […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Game over! ”

loading...

“Azi noapte, în jurul orei 00.20, pe finalul emisiunii moderate de Rareș Bogdan, Ofițerul SRI Iulian Fota, fost consilier prezidențial la Cotroceni, în prezent Director al Colegiului Național de Informații, pe fondul unui ego exacerbat și al entuziasmului din studio, a afirmat că RĂZBOIUL SE DUCE ÎNTRE PSD ȘI NOI. Cu acest prilej, s-au clarificat speculațiile care plasau în mod fals, în spatele operațiunii de răsturnare a ordinii constituționale din România, multinaționalele, agenturile străine, pe ruși, pe Soros sau alte forțe oculte.

Este limpede: planificatorul și regizorul spectacolului este SRI.

Domnul Fota a continuat: RĂZBOIUL SE DUCE ÎNTRE PSD ȘI ȚARĂ. Deci, silogistic, SRI, și numai SRI, reprezintă ȚARA cu adevărat. Campania de păstrare a puterii de către SRI începuse încă din ultimele luni de mandat ale președintelui Băsescu, atunci când SRI a făcut jocurile pentru impunerea unui nou președinte dezirabil, pentru compromiterea tuturor celorlalți contracandidați semnificativi (Crin Antonescu, Ponta), pentru crearea unui sistem inexpugnabil al justiției controlate și, prin mâna înarmată a DNA, pentru împiedicarea afirmării și inculparea oricărui lider politic din afara sistemului (Dragnea, Tăriceanu, Orban).

Totuși, alegerile locale și parlamentare au fost un eșec pentru SRI (și pentru partidele aflate în siajul său, PNL și pupila USR) care, în mod surprinzător, nu a putut controla eficient votul românilor, dar, chiar și în condiții neprielnice, SRI s-a repliat, pentru că întotdeauna au dezvoltat planuri de contingență (demiterea generalului Coldea a făcut parte dintr-un asemenea plan).

S-a sperat ca guvernarea să poată fi controlată prin acoperiții din PSD.

Din momentul în care Dragnea a exclus din guvern oamenii SRI, neacceptând controlul serviciului, și dorind să păstreze puterea numai pentru el, soarta lui a fost pecetluită. Defectarea lui Sebastian Ghiță, tăierea bugetului SRI și activarea comisiei de control parlamentar, pe care, pentru prima dată, nu o puteau controla total (ci doar parțial, prin acoperiți ca Cezar Preda), i-a convins că operațiunea de răsturnare a PSD de la putere nu mai putea fi amânată.

Lovitura a fost magistrală. Vă spun, cu ochi de profesionist, că puține servicii de informații din lume ar fi putut realiza o asemenea operă de inginerie socială.

Cred că SRI a câștigat respectul și a stârnit invidia comunității de intelligence internaționale pentru ce a realizat, din punct de vedere operațional și tehnic (în nici un caz legal). Rețeta este una de sorginte americană, dar realizată de specialiști autohtoni (poate s-au implicat și serviciile SUA, dar nu direct, ci prin contractori), de aceea se pot observa câteva asemănări metodologice cu alte operațiuni similare, desfășurate în alte țări (lasere, imn, direcționarea temelor și mesajelor cheie în funcție de etapele de planificare, sincronizarea în teren, organizarea nodurilor de rețea web și a gherilei mediatice, coordonarea acțiunilor interne cu cele la nivel internațional, fie instituțional, fie public). Tot acest război imagologic și mediatic a fost dublat de activarea maximală a rețelei acoperite din instituțiile statului: Ministerul Public, DNA, partide, președinție, și de sprijinul logistic necesar (finanțare prin firmele proprii, echipamente de telecomunicații). Nimeni, în afara unui actor instituțional nu ar fi fost capabil de un asemenea nivel de coordonare! Nimeni din afara țării nu ar fi avut forța, agenții de teren, resursele materiale, platformele si influencerii online, cunoașterea fină a mentalității publicului țintă, la scară națională, ca să poată pune în aplicare un asemenea plan complex!

Oamenii din piețe sunt floarea intelectuală a acestei țări: tineri, energici, inteligenți, creativi. Dar aceste calități nu îi fac imuni la manipulare!

Trebuie doar să știi să aplici rețeta corectă! Odată stabilit cadrul (framework-ul) de gândire, SRI i-a lăsat pe protestatari să evolueze liber, ceea ce au și făcut, într-un mod absolut remarcabil! Cred că și SRI a fost uimit de eficiența lor și de viteza de propagare a agendei prestabilite! SRI a intervenit doar pentru a supraveghea evenimentele în teren și a redirecționa mesajele în punctele de inflexiune dintre etape: de la „Jos amnistia!” la „Abrogare!”, apoi „Demisia!” (direct a guvernului, observați că cea a ministrului justiției nu a prezentat interes) și, în fine, „PSD trebuie să plece!”.

În paralel, au fost descurajate contramanifestațiile, pentru a nu fi scăpată situația de sub control!

Întrebarea fundamentală este: reprezintă SRI paznicul ultim al democrației românești? Ce este mai importantă? Încălcarea oricăror norme democratice și legale pentru a păstra țara pe un drum corect, atunci când ea încape pe mâini nepotrivite? Sau respectarea strictă a normelor democratice și a jocului politic, indiferent de rezultatul acestui joc, chiar dacă țara ar fi condusă de oameni nepotriviți sau într-o direcție greșită? Această dilemă îi frământă atât pe români cât și pe americani în aceste zile. Vor urma francezii. Eu întreb altfel: merită sistemul încrederea românilor de a fi garantul jocului democratic și ultimul decident privind soarta țării, sau aceasta este o anomalie care va distruge democrația românească în mod ireversibil? Adică SRI chiar știe ce face sau doar are o nemărginită aroganță în a-și imagina că știe ce face? SRI este expresia supremă a patriotismului sau e un conglomerat de interese meschine, avid după o putere fără un scop înalt? Nu am certitudinea unui răspuns.

Ce cred deocamdată, este că SRI (și sistemul, prin extensie) are forța, știința și inteligența de a împiedica ruperea României de către orice agresor străin, chiar dacă va face acest lucru doar pentru a-și apăra propria vacă de muls! Ce va urma? Probabil singura șansă a PSD-ului de a se menține la putere va fi să propună un nou guvern, a cărui componență și autonomie față de nucleul de putere al lui Dragnea să mulțumească criteriile SRI. Sau să intre în război total cu sistemul, prin suspendarea președintelui. Dar pentru asta îți trebuie mult curaj și inteligență, ceea ce conducerii PSD îi lipsește. Dacă ar fi fost Băsescu în situația asta, ar fi făcut-o fără ezitare!

Așa, istoria își va aminti doar de o paranteză luminoasă a destinului României!”

Nota .. : Noi credem ca intentile SRI sunt pentru planul catre destramarea Romaniei , de restul va convingeti singuri ! 

 

Sursa:  facebook.com/

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro