Iohannis şi Erdogan au căzut de acord: “Moscheea de la Bucureşti se va construi”

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

Iohannis şi Erdogan au căzut de acord:
Preşedintele României Klaus Iohannins se află într-o vizită oficială în Turcia, unde a fost primit de preşedintele Recep Erdongan. În cadrul întâlnirii, cei doi omologi au abordat şi subiectul construcţiei moscheei din Bucureşti.„ În timpul vizitei făcute la Bucureşti (în aprilie 2015 – n.r.), am discutat această chestiune cu domnul preşedinte Iohannis. În momentul de faţă, colegii noştri lucrează pentru a obţine autorizaţiile necesare. Avem şi un proiect definitivat, dar în momentul de faţă dorim să îl dezvoltăm. Muftiatul se ocupă de obţinerea autorizaţiilor necesare, iar Turcia are grijă să dea tot sprijinul acestui proiect. La rândul nostru, şi noi am stabilit câteva terenuri în Istanbul pentru o capelă şi un loc de cazare a pelerinilor. Acest lucru l-am stabilit cu domnul Klaus Iohannis“, a punctat preşedintele Turciei. „Pot să confirm că s-a ajuns în faza solicitării autorizaţiei de construcţie“, a întărit Iohannis.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
Trump îl va primi pe Serghei Lavrov la Casa Albă

Președintele american Donald Trump îl va primi pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov miercuri

PROTESTE LA GALATI! Oamenii nu mai suporta umilinta !

Se pune de o “revolutie” la Galati. Pe retelele de socializare este anuntat pentru sambata

LISTA NEAGRA DE LA DNA – Cititi inventarul revoltator al achitarilor incasate de DNA in primele 5 luni ale anului: 95 de inculpati au fost achitati in instanta. Procurorii DNA au ajuns pericol pentru siguranta nationala prin amatorismul si abuzurile demonstrate de judecatori. Cerem DIICOT sa intervina pentru a verifica daca trimiterile nejustificate in judecata au fost opera unui grup de crima organizata care a urmarit sa loveasca in politicieni, alesi locali, magistrati si oameni de afaceri

  Iata o situatie care ar trebui sa ii alarmeze atat pe sefii Justitiei, cat

Guvernul Cioloș – Soroș înlocuiește limba română și istoria cu educația pentru imigranți, educația pentru separarea copiilor de părinți și educația pentru ONG-iști

Acţiuni criminale ale Guvernului Cioloş: eliminarea Limbii Române şi a Istoriei Românilor din programa şcolară 

Închide