INCREDIBIL! România – STAT POLIŢIENESC? Vor să TRAGĂ fără SOMAŢIE!

by    Sinuciderile a patru poliţişti în doar două săptămâni au reuşit să determine sindicatele din domeniu să ceară schimbarea fundamentală a statutului poliţistului. Sindicatele consideră că tragediile au avut […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

 Sinuciderile a patru poliţişti în doar două săptămâni au reuşit să determine sindicatele din domeniu să ceară schimbarea fundamentală a statutului poliţistului. Sindicatele consideră că tragediile au avut loc din cauza lipsei de autoritate a agenţilor şi vor pleda pentru uzul de armă fără somaţie.

loading...

Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Iulian Surugiu, şi-a exprimat indignarea faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor după ce patru poliţişti s-au sinucis în doar două săptămâni. Acesta consideră că stresul provocat de problemele financiare şi de lipsa de autoritate a poliţiştilor au condus la asemenea drame, acuzând, totodată, şi ineficienţa psihologilor din MAI.

“Există foarte mult stres în meseria de poliţist, din păcate. Când un poliţist cere o carte de identitate pentru legitimare, omul de rând întreabă «de ce, pentru ce?». Nu există aşa ceva în nicio ţară. Autoritatea poliţistului român este slăbită din cauza legislaţiei, aşadar, reglementările privind uzul de armă trebuie modificate. Acum, dacă un poliţist foloseşte arma din dotare, este cercetat penal. Gândiţi-vă apoi că orice cetăţean poate să-i facă plângere unui poliţist, iar când începe urmărirea penală împotriva lui este pus la dispoziţie. Asta înseamnă că poliţistul rămâne cu un salariu de 1.200 de lei. Avem poliţişti puşi la dispoziţie de nouă ani, familiile lor sunt tracasate, iar ei sunt hărţuiţi doar pentru că au încercat să-şi facă treaba”, ne-a declarat Iulian Surugiu.

Împuşcături ca în filmele americane

Preşedintele SNAP ne spune că a cerut Ministerului Afacerilor Interne ca din septembrie să se constituie un grup de lucru pentru modificarea fundamentală a statutului poliţistului. “Nu poţi să te joci cu viaţa ta. Atunci când opreşti un conducător auto şi îl vezi că nu vrea să-ţi dea permisul, că mai caută ceva prin torpedou, tu, ca poliţist, poţi să te gândeşti că ăla caută ori un cuţit, ori o bâtă, ori un pistol să te omoare. În SUA, dacă te-a oprit, trebuie să ai actele maşinii şi permisul la parasolar, iar dacă le ai cumva în buzunar, eşti obligat să-i ceri voie ofiţerului să le scoţi. Dacă nu se procedează aşa, poliţistul american trage direct, acolo nu există altă variantă. La noi, în noul statut al poliţistului trebuie prevăzut ca atunci când un om al legii consideră că viaţa îi este pusă în pericol să poată folosi armamentul din dotare, chiar dacă va trage iniţial în stomac sau la picioare. Ca să ajungem acolo, în primul rând va trebui să avem toate maşinile echipate cu camere de luat vederi, inclusiv la umărul poliţistului, iar probele vor exista categoric”, a mai afirmat Iulian Surugiu.

“Uzul de armă este un lucru extrem”

Maria Andreescu, directorul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (APADOR-CH), ne spune că prevederile actuale privind uzul de armă limitează abuzurile. “Mie nu mi se pare că sunt excesive procedurile ulterioare uzului de armă pentru că folosirea armamentului este, până la urmă, un lucru extrem. Despre dotarea cu camere pe uniforme, pe maşini, mă îndoiesc că se va face acest lucru prea curând, atâta vreme cât nici măcar ecusoane nu au. Acum un an, ministerul ne-a răspuns că nu sunt bani pentru ecusoane şi era vorba de o sumă mai mică, 7.000 de euro”, ne-a declarat Maria Andreescu.

4 agenţi de poliţie s-au sinucis în ultimele două săptămâni.

“Nu mi se pare că sunt excesive procedurile ulterioare uzului de armă pentru că folosirea armamentului este, până la urmă, un lucru extrem.”, Maria Andreescu, director APADOR-CH

“După ce Guvernul Boc a disponibilizat 10.000 de poliţişti, toată munca celor care au plecat a fost preluată de ceilalţi.”, IULIAN SURUGIU, preşedintele SNAP

 

 

Fără poliţişti la Ansamblul Ciocârlia

SNAP va cere scoaterea personalului auxiliar din categoria de poliţişti. “Structurilor-suport, cum sunt cei de la juridic, financiar, mecanicii auto, Ansamblul Ciocârlia, trebuie să li se dea o perioadă de tranziţie şi să fie trecute în funcţii de specialişti, nu de poliţişti. Că nu are nicio treabă cu hoţii, cu infractorii, cu poliţia domnul Lupu care cântă la televizor…”, ne-a precizat Iulian Surugiu.

“Poliţiştii nu îşi permit să meargă în concedii cu familiile, nici măcar două săptămâni, din cauza situaţiei financiare. Primele de vacanţă au fost tăiate, la fel şi al 13-lea salariu. La ora actuală, salariul mediu al unui agent de poliţie este de 1.600 de lei.”, IULIAN SURUGIU

“Este foarte grav ce se întâmplă. Problema este că psihologii sunt subordonaţi şefilor de inspectorat şi sunt foarte puţini. Avem un judeţ cu 1.500 de poliţişti şi un singur psiholog. Până la urmă, un psiholog trebuie să preîntâmpine astfel de fapte; nu am văzut niciun psiholog că şi-a dat demisia după patru sinucideri în două săptămâni.”, IULIAN SURUGIU

“Un ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere primeşte pentru chirie în Bucureşti 2.000 de lei, în timp ce un agent de poliţie primeşte doar 400 de lei. La fel şi sporul de antenă, un ofiţer ia dublu faţă de un agent de poliţie. Toate sporurile vor trebui introduse în solda de bază, exact cum s-a procedat şi la procurori acum şapte ani.”, IULIAN SURUGIU

“În noul statut al poliţistului trebuie prevăzut ca, atunci când un om al legii consideră că viaţa îi este pusă în pericol, să poată folosi armamentul din dotare.”, IULIAN SURUGIU, preşedintele SNAP
Sursa : http://www.ziarulring.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro