În România intră ZILNIC 25 de camioane cu PÂINE CONGELATĂ. Nini Săpunaru: Oare chiar nu putem face aceste produse în țară?

by   După carnea stricată, după brânza făcută cu te miri ce numai din lapte nu, după ouăle expirate și reștampilate, străinii ne mai trimit un produs de care avem […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

După carnea stricată, după brânza făcută cu te miri ce numai din lapte nu, după ouăle expirate și reștampilate, străinii ne mai trimit un produs de care avem toate motivele să ne temem: pâinea congelată.

loading...

Dezvăluirea a fost făcută în Parlamentul României de către deputatul PNL Nini Săpunaru, președintele Comisiei pentru agricultură. La finele unui vot pentru o lege care va obliga marile magazine să se aprovizioneze de la producătorii locali, parlamentarul a tras un semnal de alarmă privind pâinea de toate zilele, a cărei proveniență poate fi uneori îndoielnică.

”De exemplu, la ora actuală în România intră 25 de camioane zilnic, cu pâine congelată, cu produse de pâine și patiserie congelate. 25 de camioane în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, pline ochi cu produse congelate. Oare chiar nu putem să facem aceste produse în țară?”, se întreabă deputatul PNL.

Astfel de practici nu vor mai avea loc pe piața internă dacă Parlamentul va adopta o nouă formă a Legii comercializării produselor alimentare. Proiectul, adoptat ieri de Comisia pentru Agricultură, obligă marile rețele să se aprovizioneze de la producători locali și să aibă la raft cel puțin jumătate produse autohtone.

”Prevederea cu privire la 51% produse proaspete se referă la legume și fructe în mod special, produse de panificație, produse lactate, carne proaspătă și a fost introdusă și mierea de albine. Prin această prevedere se încurajează aprovizionarea pe lanțul scurt la nivel local și regional, care înseamnă o legătură strânsă între producător și comerciant.

Această prevedere va crea un avantaj producătorilor zonali și vom avea posibilitatea să vedem în supermarketuri, în magazine, la comercianți marfă din zona respectivă. Prin această prevedere va rezulta o obligativitate de aprovizionare a supermarketurilor pe lanțul scurt. Marile magazine și acum aprovizionează într-un fel pe lanțul scurt, pentru că în sezon, când există producție legumicolă în România, aceștia aprovizionează și de la producătorii locali. Nu vom obliga supermarketurile să aducă salată verde din România iarna, pentru că nu au de unde”, a explicat președintele Comisiei de Agricultură, potrivit agrointel.ro.

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro