În solicitarea făcută de noul proprietar se menţionează că în locul fabricii se vor ridica un hotel şi mai multe spaţii comerciale. Zona este una extrem de bună, fiind situată la mai puţin de 10 minute de mers pe jos de centrul Braşovului. Hotelul va avea patru etaje, săli de conferinţă, dar şi o parcare de 160 de locuri. Pe terenul fostei fabrici de ciocolată vor fi mai multe spaţii comerciale. Într-unul dintre ele va funcţiona un supermarket Lidl, iar restul vor fi închiriate. Reprezentanţii Lidl nu au făcut publice detalii despre compania care va construi hotelul, dar întreaga investiţie ar urma să fie finalizată cel târziu în 2017.

„Intenţionăm să vindem o parte din teren unei companii care va construi un hotel, însă mai multe informaţii despre această tranzacţie nu putem oferi în acest moment“, se arată într-un comunicat al companiei Lidl România.

Istorie bogată

Fabrica de Ciocolată de la Braşov are o istorie de 115 ani, iar denumirea ei a fost schimbată de mai multe ori. Prima unitate a fabricii de ciocolată a luat fiinţă în 1900 pe strada Alexandru Ioan Cuza, la doar câteva sute de metri de primăria de azi şi de parcul central. Aici se producea în principal ciocolată folosită la prăjituri, dar şi bomboane. În anul 1925, a fost construită o a doua unitate, de către fraţii Stollwerk, din Bratislava. Această a doua fabrică producea specialităţi de ciocolată renumite în întreaga Europă. Fabrica a fost redenumită Hess şi a ajuns să producă de la 258 de tone de ciocolată la 1021 de tone. În anii de glorie au fanricii director a fost Hans Hintz un apropriat al familiei regale. Chiar Regina Maria a vizitat fabrica de la Braşov.

După venirea comuniştilor la putere, ambele unităţi au fost naţionalizate. Au fost unite, iar în perioada 1948-1954 fabrica a purtat denumirea de „Dezrobirea“. După 12 ani, în 1966, denumirea fabricii de ciocolată este schimbată din nou şi devine „Cibo“,  nume pe care avea să îl păstreze până la Revoluţie. În 1990, fabrica devine societate pe acţiuni si se transformă în „Poiana – Produse Zaharoase S.A“. Sub această denumire s-au lansat câteva dintre cele mai cunoscute mărci de dulciuri româneşti: „Poiana“, „Silvana“, „Smash“, „Suchardine“ sau „Sugus“.

În 1994, fabrica este cumpărată de Compania Multinaţională Kraft Foods şi redenumită după numele proprietarului. S-au investit atunci pentru modernizarea fabricii 30 de milioane de dolari. În total, la fabrica de la Braşov au fost produse 25 de sortimente de dulciuri şi ciocolată. Fabrica a funcţionat până în anul 2009, când compania a mutat producţia în Bulgaria. În 2013 „Kraft Foods România“ şi-a schimbat numele în „Mondelez România“.

Kraft a mutat producţia în Bulgaria

Compania Kraft Foods a anunţat încă din 2008 că va închide fabrica de la Braşov. Începând cu vara lui 2009, cei 440 de angajaţi au fost disponibilizaţi în etape. O parte dintre ei, aproximativ 100 de persoane, au fost preluaţi de RAP Group (deţinut de braşoveanul Radu Popeia), un fost furnizor de echipamente al Kraft, care a deschis două linii de producţie a ciocolatei la Ghimbav.

Deşi au existat mai multe speculaţii referitoare la faptul că mutarea producţiei în Bulgaria a avut raţiuni financiare (reducere de impozite, forţă de muncă mai ieftină), reprezentanţii companiei au susţinut contrariul.

„Din cauza limitărilor de spaţiu în clădirile existente şi locaţiei unităţii de producţie Kraft în mijlocul oraşului, creşterea capacităţii de producţie la Braşov nu este o opţiune viabilă. Au fost studiate capacităţile de producţie din cadrul fabricilor noastre şi identificate oportunităţile de a consolida producţia mai eficient, astfel încât să se asigure dimensiunea necesară pentru a susţine dezvoltarea viitoare“, au transmis reprezentanţii Kraft Foods printr-un comunicat de presă. Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov au oferit terenuri mai mari pentru a păstra investiţia în oraş, dar reprezentanţii Kraft nu au acceptat.