EVENIMENTUPDATE: Percheziții DIICOT la Holzindustrie Schweighofer. Prejudiciu estimat de 25 de milioane de euro

Capitalism
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

Percheziţii în acest moment la cel mai mare exportator de lemn din România – Schweighofer Holzindustrie. Procurorii DIICOT şi structuri din poliţie controlează sediul central al companiei precum şi alte 23 de locuri din toată ţara. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 25 de milioane de euro. Societatea austriacă este acuzată că, din 2011 până acum, ar fi cumpărat lemn tăiat fără avize sau cu acte false şi l-ar fi exportat. Deocamdată, compania nu a oferit un punct de vedere.

loading...

UPDATE: Totodată, procurorii efectuează percheziții și la Direcțiile Silvice din Alba și alte județe din țară. La Alba, anchetatorii au ajuns în biroul directorului. Sunt căutate documente semnate de fostul director, din anul 2011.

Perchezițiile au loc în București și în județele Braşov, Alba, Suceava, Hunedoara şi Bihor, la persoane fizice şi juridice, din care 4 la sediile unor instituţii publice. Ancheta DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

„La data de  30 mai 2018  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura  Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. şi BCCO Bucureşti, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigare a Criminalitatii Economice şi specialişti din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică au pus în executare 23 de mandate de percheziţii domiciliare, pe raza a 5 judeţe şi a muncipiului Bucureşti,  la persoane fizice şi juridice (din care 4 la sediile unor instituţii publice) în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul  2011 şi până  în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului.

În acelaşi scop  unii  agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz,  impuşi alţii.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o  parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici.

Prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.

În cauză urmează a fi  conduse la sediul DIICOT- Structura Centrală mai multe persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București ”Vlad Țepeș”.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al DIICOT.


Holzindustrie Schweighofer cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT, potrivit unui comunicat transmis de companie ca urmare a perchezițiilor efectuate în această dimineață de procurori.

„Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează. Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată în soluționarea rapidă și corectă a acestei situații” a transmis Holzindustrie Schweighofer.


Reamintim că miercuri dimimineața au avut loc 23 de percheziții la sediul central al companiei precum şi alte 23 de locuri din toată ţara. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 25 de milioane de euro. Societatea austriacă este acuzată că, din 2011 până acum, ar fi cumpărat lemn tăiat fără avize sau cu acte false şi l-ar fi exportat.

Totodată, procurorii efectuează percheziții și la Direcțiile Silvice din Alba și alte județe din țară. La Alba, anchetatorii au ajuns în biroul directorului. Sunt căutate documente semnate de fostul director, din anul 2011.


Perchezițiile au loc în București și în județele Braşov, Alba, Suceava, Hunedoara şi Bihor, la persoane fizice şi juridice, din care 4 la sediile unor instituţii publice. Ancheta DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

 

Sursa: 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *