E OFICIAL, PROTOCOALELE SUNT ILEGALE – Dupa Curtea Militara de Apel, care a stabilit ca protocoalele “au fost incorporate obscur in procedura penala”, avem verdictul irevocabil ca protocoalele sunt ilegale si abuzive. Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate formulata de Camera Deputatilor si a stabilit ca SRI a intervenit nelegal in dosarele penale. Instantele trebuie sa ia masuri in cauzele in care s-a lucrat pe protocoale (Document)

Politica
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Dupa Curtea Militara de Apel Bucuresti, care a declarat ca protocoalele “au fost incorporate obscur in procedura penala”, avem oficial verdictul irevocabil ca protocoalele sunt ilegale, abuzive si au incalcat drepturile omului. Curtea Constitutionala a Romaniei a luat miercuri, 16 ianuarie 2019, o decizie istorica in privinta protocoalelor secrete semnate in 2009 si 2016. Dupa mai multe amanari de pronuntare, judecatorii Curtii Constitutionale au decis ca Minsterul Public a incalcat suprematia Constitutiei atunci cand a decis semnarea Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, si a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016 cu Serviciul Roman de Informatii, acte care au transformat procurorii in slugile ofiterilor de informatii si care au permis SRI sa interfereze in activitatea de urmarire penala si sa actioneze asemenea unui organ de cercetare penala, contrar dispozitiilor legale. Astfel, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict de natura constitutionala intre Ministerul Public, Parlament, Inalta Curte si instantele judecatoresti, stabilind ca Serviciul Roman de Informatii a intervenit ilegal in dosarele penale.

loading...

Concret, in cazul Protocolului PICCJ-SRI din 2009, semnat de Laura Kovesi, George Maior si Florian Coldea,CCR a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante, pe de alta parte, cu privire la intregul document. In ceea ce priveste Protocolul PICCJ-SRI din 2016, CCR a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre aceleasi parti, dar numai cu privire la trei articole din document. Este vorba despre:


art. 6 alin. (1) care prevede ca: “Parchetul comunica, in mod operativ, nu mai tarziu de 60 de zile lucratoare de la data inregistrarii sesizarii la Parchet, modul de valorificare a sesizarilor primite de la Serviciu cu exceptia cazurilor in care, inainte de implinirea termenului mentionat, se solicita informatii suplimentare in legatura cu cauza”;

art. 7 alin. (1) care prevede ca: “La solicitarea Serviciului, Parchetul asigura consultanta, prin specialistii proprii, in ce priveste activitatile ce fac obiectul cooperarii”;


art. 9 care prevede ca:

(1) Parchetul pune la dispoizitia Serviciului, la cerere sau din oficiu, date si informatii care, prin natura lor, prezinta interes pentru contracararea sau prevenirea unor amenintari la adresa securitatii nationale.

(2) Parchetul pune la dispozitia Serviciului datele si informatiile referitoare la implicarea personalului acestuia in pregatirea sau savarsirea de infractiuni, daca prin aceasta nu se impiedica sau ingreuneaza aflarea adevarului in cauza”.

De asemenea, in ambele cazuri, CCR a constatat ca Parlamentul Romaniei nu a exercitat un control corespunzator asupra SRI. Cu alte cuvinte, ca SRI a fost scapat total de sub control.

Foarte important, prin aceeasi decizie CCR a impus ICCJ si celorlalte instante, dar si parchetelor sa verifice in dosarele aflate pe rol in ce masura s-a produs o incalcare a dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala si sa dispuna masurile legale corespunzatoareAdica, sa verifice daca in cauzele respective au fost obtinute probe in baza protocoalelor declarate ilegale de CCR, probe care automat vor fi eliminate fiind la randul lor ilegale.

Iata comunicatul CCR:

“Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul dispozitiilor art.146 lit.e) din Constitutie si ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum si ale art.34, art.35 si art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, s-a pronuntat asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public – Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de-o parte, si Parlamentul Romaniei, Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, declansat de semnarea a doua protocoale intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii, cerere formulata de presedintele Camerei Deputatilor.

Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis sesizarea si a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, generat de incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum si de exercitarea, in mod necorespunzator, a controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii.

2. A admis sesizarea si a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, pe de-o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, generat de incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozitiile art.6 alin.(1), art.7 alin.(1) si art.9, precum si de exercitarea, in mod necorespunzator, a controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii.

3. Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, precum si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si unitatile subordonate – vor verifica, in cauzele pendinte, in ce masura s-a produs o incalcare a dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala si vor dispune masurile legale corespunzatoare.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, presedintelui Camerei Deputatilor, Ministerului Public – Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Parlamentului Romaniei si inaltei Curti de Casatie si Justitie”.

Uzurpatorii

Grav este si faptul ca SRI si PICCJ prin decizia de a semna cele doua protocoale clasificate s-au comportat ca un legiuitor, intervenind astfel in rolul Parlamentului, care este “unica autoritate legiuitoare a tarii”.

Caracterul secret al protocoalelor dintre Ministerul Public si Serviciului Roman de Informatii si necomunicarea acestora catre instantele din Romania a condus la desfasurarea urmaririi penale si strangerea de probe de catre lucratorii SRI si parchete pe baza unor norme/reguli secrete, la imposibilitatea persoanelor acuzate de a invoca, pe durata urmaririi penale sau a judecatii, exceptiile nulitatilor prevazute de Codul de procedura penala privind modul nelegal de administrare a probelor, dar si la imposibilitatea instantelor de a se pronunta efectiv pe legalitatea acestor probe, determinand astfel incalcarea flagranta a dreptului la un proces echitabil, articol prevazut in Conventia EDO si a carei incalcare este aspru sanctionata de judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

In acest context, trebuie amintit ca cei care si-au atribuit calitatea de legiuitori si au decis, de la sine putere, sa semneze protocoale secrete care au adaugat la lege si au transformat SRI in organ de cercetare penala, devenind responsabili pentru incalcarea Constitutiei sunt semnatarii celor doua protocoale, respectiv:

Semnatarii Protocolului din 2009

-Procuroarea Laura Codruta Kovesi, in calitate de procuror general al Romaniei (foto centru);

-Procuroarea Gabriela Scutea, in numele prim-adjunctului procurorului general al PICCJ Tiberiu Nitu;

-Directorul SRI George Maior, in prezent ambasador al Romaniei in SUA (foto stanga);

-Florian Coldea, in calitate de prim-adjunct al directorului SRI (foto dreapta).

Semnatarii Protocolului din 2016

-Procurorul General al Romaniei Augustin Lazar;

-Directorul SRI Eduard Hellvig.

Decizia Curtii Constitutionale privind Protocoalele SRI-PICCJ din 2009 si 2016 a fost luata dupa ce deputatul Florin Iordache, in numele presedintelui Camerei Deputatilor, a formulat o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public, Parchetul Romaniei si Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cuprinsul actiunii fiind reclamat faptul ca PICCJ, prin semnarea protocoalelor secrete cu SRI si-a incalcat propriile competente constitutionale si a investit Serviciul Roman de Informatii cu competenta de a desfasura activitati specifice organelor de cercetare penala, fapt interzis in mod expres de legiuitor prin Legea 42/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii.

In cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala, pe care Lumea Justitiei o prezinta integral la finalul articolului, deputatul Florin Iordache a semnalat faptul ca prin semnarea protocoalelor cu SRI, Ministerul Public “a dublat legislatia procedural penala cu o serie de norme secrete, unele in vadita contradictie cu Constitutia si legile publice, care au fost cunoscute numai de catre partile semnatare ale protocoalelor”.

Publicam in continuare pasaje din Cerere a de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala formulata de deputatul Florin Iordache:

“Imediat dupa caderea comunismului, tocmai pentru a rupe urmarirea/cercetarea penala de influenta/interferenta Securitatii comuniste si a urmasilor ei, pe 10 ianuarie 1990 a fost emis de presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale Decretul-Lege 12/1990 prin care, printre altele, art. 206 din Codul de procedura penala comunist a fost abrogat. “De asemenea, sunt si raman abrogate dispozitiile art. 206 din Codul de procedura penala privind competenta organelor de cercetare ale securitatii”, s-a spus in decret. Art. 206 din Codul de procedura penaaa din 1968 a ramas abrogat pe toata perioada post-comunista, pana in 2014, cand respectivul Cod de procedura penala a fost abrogat integral si inlocuit de Noul Cod de procedura penala.

Dupa alegerile parlamentare din 1990, noul legiuitor post-comunist a adoptat o serie de acte normative prin care a scos din Codul de procedura penala competentele care erau atribuite organelor Securitatii.

Mai mult, prin Legea 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, legiuitorul a stabilit expres la art. 13 ca “Organele Serviciului Roman de Informatii nu pot efectua acte de cercetare penala, nu pot lua masura retinerii sau arestarii preventive si nici dispune de spatii proprii de arest”.

Asadar, competenta de cercetare penala a SRI-ului, ca urmas al Securitaatii comuniste, a fost abrogata expres de legiuitor din Codul de procedura penala, iar in legea sa de organizare legiuitorul a stabilit expres ca organele SRI nu pot face “acte de cercetare penala”.

Din 1990 pana in 2016, conform legii adoptate de legiuitorul ordinar sau delegat si publicata in Monitorul Oficial, SRI nu avea nici atributii in urmarirea penala, care sa fi fost trecute in Codul de procedura penala, si nici dreptul sa faca acte de cercetare penala, lucru ce le-a fost interzis expres prin legea de organizare.

Abia in 2016, prin Ordonanta 6/2016, despre care s-a discutat in spatiul public, SRI-ul a primit competente de “organ de cercetare penala speciala”, cum era in perioada comunista, insa si acestea in limitele pe care le vom expune in cuprinsul prezentei sesizari, limite care au fost depasite de protocolul din 2016.

Este evident, asadar, ca pozitia constanta a legiuitorul post-comunist a fost aceea de a interzice serviciilor de informatii sa se mai implice in procesul penal, interzicandu-le expres sa faca orice acte de urmarire/cercetare penala si limitand actiunea acestora doar la acordarea sprijinului tehnic sau efectuarea de acte premergatoare in anumite tipuri de infractiuni.

Aceasta vointa a legiuitorului de a rupe legatura maligna dintre justitie si servicii, legiferata ca atare, a fost o aplicare concreta a principiului Constitutional cuprins in art. 1 alin. (3) , potrivit caruia “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate”. (…)

Protocolul nr. 00750 din 04.02.2009

1. Chiar din articolul 1 se arata ca: “Cooperarea intre Parchet si Serviciu se realizeaza in temeiul legii si in conformitate cu prevederile prezentului protocol”.

In mod uzual, formula folosita in cooperarea inter-institutionala este: “se realizeaza in conformitate cu prevederile prezentului protocol/acord/etc, IN CONDITIILE LEGII”, formula ce subsumeaza legii intreg cuprinsul actului.

Protocolul pune insa semnul egalitatii intre forta legii si forta protocolului. Astfel, conjuctia “si” denota in mod evident ca, pe langa lege, partile vor folosi prevederile protocolului in raporturile de cooperare.

Domeniul cooperarii, astfel cum este definit de protocol, excede si el cadrului legal, mentionand ca: “partile coopereaza, potrivit competentelor si atributiilor prevazute de lege, in activitatea de valorificare a informatiilor din domeniul prevenirii si combaterii infractiunilor impotriva securitatii nationale, a actelor de terorism, infractiunilor ce au corespondent in amenintarile la adresa sigurantei nationale si a altor infractiuni grave, potrivit legii”.

Legea nu defineste categoria “infractiunilor ce au corespondent in amenintarile la adresa sigurantei nationale”, distinct de „infractiuni impotriva sigurantei nationale”, iar definitia data notiunii de “siguranta nationala” a fost la randul sau extinsa prin decizii secrete ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. (…)

Prin protocol au fost extinse asadar, practic intr-un mod nelimitat, competentele SRI in domeniul rezervat de legiuitor activitatii parchetelor.

3. Obiectivul cooperarii include “constituirea de echipe operative comune care sa actioneze in baza unor planuri de actiune comune pentru exercitarea competentelor specifice ale partilor, in vederea documentarii faptelor prevazute la art.2.”

“Documentarea” infractiunilor inseamna, in fapt, exercitarea unor activitati specifice organelor de cercetare penala.

Acest fapt rezulta cu prisosinta, de altfel, din rapoartele de activitate ale SRI din perioada ulterioara incheierii protocoalelor, rapoarte a caror continut dobandesc consistenta daca ne raportam la normele instituite de protocol si facute publice in 2018. (…)

Singur lucru permis de legiuitor SRI in domeniul cercetarii penale este prevazut la art.12 din aceeasi lege, unde se arata ca, “la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Roman de Informatii pot acorda SPRIJIN LA REALIZAREA unor activitati de cercetare penala pentru infractiuni privind siguranta nationala”.

Ca atare, nici macar in acest SINGUR CAZ DE EXCEPTIE, de savarsire a unor infractiuni privind siguranta nationala, cadrele SRI nu puteau efectua ele insele activitatea de cercetare penala, ci puteau acorda doar sprijin la realizarea acestora.

Or, Ministerul Public, prin protocoul incheiat in 2009, a golit de continut norma emisa de Parlament, acordand aceste competente SRI in mod secret si in contra vointei edictate de legiuitor.(…)

Vointa legiuitorului, exprimata prin legea publicata in Monitorul Oficial, a fost substituita cu vointa si intelegerea oculta a Ministerului Public si a Serviciului Roman de Informatii, care au normat prin capitolul 3 din protocol o cu totul alta procedura decat cea prevazuta de lege, Ministerul Public cedandu-si competenta prevazuta de lege in materie de supraveghere tehnica catre Serviciul Roman de Informatii. (…)

Practic, vointa legiuitorului este anihilata prin acest protocol, care stabileste CINE si CUM face interceptarile si transcrierea acestora, Codul de procedura penala ramanand inaplicabil.

Astfel, interceptarile se realizau de Seviciul Roman de Informatii, iar transcrierea interceptarilor NU se facea in integralitate, asa cum prevedea Codul de procedura penala, ci doar in parte, in baza unei selectii a SRI care decidea ce convorbiri sunt relevante in cauza si ce nu. Cu alte cuvinte, SRI, in afara oricarui cadru procedural prevazut de lege, facea o prima selectie a probelor, fapt ce avea consecinte deosebit de grave asupra competentei instantelor de infaptuire a justitiei cu respectarea garattiilor unui proces echitabil, aspect asupra caruia vom reveni in punctul dedicat acestei probleme. (…)

Cu alte cuvinte, PICCJ a „reinviat” o norma comunista abrogata, repunand Serviciul Roman de Informatii in competentele vechii Securitati comuniste, contrar vointei Parlamentului, care a legiferat in sensul ruperii justitiei de vechile practici staliniste.

Protocolul nr. 09472 din 08.12.2016

In preambulul protocolului incheiat in 2016 intre PICCJ si SRI se arata ca acesta a fost incheiat avand in vedere prevederile cuprinse in OUG 6/2016.

In aceasta ordonanta, insa, se face referire o singura data la incheierea unui protocol cu SRI, in art. 8 alin. (3), insa doar pentru stabilirea conditiilor concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare.

Un astfel de protocol cu SRI, nesecret, a fost incheiat de catre PICCJ avand nr. 2440/C din 08.12.2016.

In aceeasi zi, insa, a fost semnat si protocolul cu nr. 09472, care a fost clasificat, si care avea alt obiect de reglementare, vizand in special exercitarea de catre SRI a atributiilor de organ de cercetare penala speciala, dincolo insa de limitele stabilite prin OUG 6/2016.

Astfel, analiza protocolului trebuie precedata de o scurta referire la continutul Ordonanta 6/2016, prin prisma considerentelor cuprinse in decizia 51/2016 a Curtii Constituionale.

In expunerea de motive a OUG 6/2016 se arata ca aceasta a fost adoptata “avand in vedere faptul ca la data de 16 februarie 2016, prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala”.

Prin decizia 51/2016, Curtea Constitutionala a analizat dispozitiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins: “Procurorul pune in executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei ori de alte organe specializate ale statului”, declarand neconstitutionala sintagma “alte organe specializate ale statului”.

Consecinta a fost aceea ca, dupa decizia Curtii, punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica (intercepaari, pe intelesul celor multi) mai putea fi facuta doar de catre procuror si organele de cercetare penala. Continutul ramas constitutional era, de altfel, similar cu cel din vechiul Cod de procedura penala, care prevedea ca procurorul procedeaza personal la interceptari si inregistrari sau poate dispune ca acestea sa fie efectuate de organul de cercetare penala (art. 91^2 alin. 1 teza intai din vechiul C.pr.pen.)

Desi teoretic procurorul si organele de cercetare penala erau singurele abilitate legale sa puna in executare aceste masuri, in realitate, insa, prin incheierea protocolului din 2009, aceasta competenta a fost transferata catre SRI, dupa cum am aratat.

Prin modificarile la noul Cod de procedura penala, fiind introdusa sintagma “alte organe specializate ale statului”, s-a incercat a se da o acoperire legala faptului ca SRI punea de fapt in executare aceste mandate si efectua interceptarile, desi nu avea competenta legala sa o faca (vorbim de zeci de mii de mandate anual). Curtea Constitutionala, prin decizia 51/2016, a spus ca aceasta sintagma, in fapt un artificiu legal pentru a acoperi practica secreta a SRI in baza protocolului din 2009, este neconstitutional. (…)

In acelasi timp insa este important de subliniat ca OUG 6/2016 reglementeaza faptul ca Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor din cadrul Serviciului Roman de Informatii, la cererea organelor de urmarire penala, asigura accesul nemijlocit si independent al acestora la sistemele tehnice in scopul executarii supravegherii tehnice prevazute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala.

Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor exista si functioneaza, insa, in afara “legii”, asa cum este definita de Constitutie si jurisprudenta Curtii Constitutionale: sa fie emisa/adoptata de organul legiuitor, sa fie publica, accesibila, previzibila si clara.

Astfel, prin Hotararea CSAT nr. 0068/2002, care e clasificata, Serviciul Roman de Informatii a fost desemnat ca Autoritate Nationala in domeniul realizarii interceptarilor si al relatiilor cu operatorii de telecomunicatii, fapt ce contravine exigentelor constitutionale, fapt retinut de CCR prin decizia 51/2016, precitate.

Dincolo de acest aspect, prin OUG 6/2016, Serviciul Roman de Informatii a devenit organ de cercetare penala speciala, insa cu o dubla limitare:

– din punct de vedere al competentei materiale, este limitat doar la infractiunile contra securitatii nationale prevazute in titlul X din Codul penal si infractiunil de terorism,

– din punct de vedere al actelor de cercetare penala pe care le poate efectua, este limitat strict la punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica.

Ca atare, orice act infralegal ar fi fost adoptat (protocoale, regulamente, ordine interne etc.) trebuia in mod obligatoriu sa respecte aceste limitari prevazute de lege, precum si considerentele Deciziei 51/2016 a Curtii Constitutionale.

In fapt insa, analiza protocolului din 2016 releva faptul ca acesta a depasit cu mult cadrul legal, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie substituindu-se, din nou, Parlamentului sau Guvernului – in acest caz –, ca legiuitor delegat.

Exemplificam punctual cateva dispozitii din protocol care contravin prevederilor Constitutionale si legale, dupa cum urmeaza:

1. Protocolul din 2016 extinde cooperarea SRI – Ministerul Public dincolo de limitele prevazute de OUG 6/2016.

Astfel, pe langa cooperarea pe infractiunile contra securitatii nationale prevazute in titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism, infractiuni prevazute de OUG 6/2016, protocolul din 2016 include si cooperarea SRI – Ministerul Public pe infractiunile savarsite de cadre militare ale serviciului, conform art. 2 lit.a din protocol.

Protocolul adauga la lege si permite SRI sa actioneze in alte domenii decat cele privind siguranta nationala si terorismul, printr-o mentiune clara: „valorificarii informatiilor referitoare la savarsirea infractiunilor prevazute de legislatia in vigoare”, prevedere continut de art.2 lit. b) din protocol.

2. Cooperarea definita de protocol depaseste cu mult limitele stabilite prin OUG 6/2016, stabilind ca aceasta priveste identificarea, investigarea si documentarea faptelor ce intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor mai sus mentionate. Cu alte cuvinte, daca ordonanta permitea SRI doar sa puna in executare mandatele de supraveghere tehnica pentru anumite infractiuni, prin protocol competentele acestuia se extind pe absolut orice act de cercetare penala, ceea ce legea interzice expres.

3. Lit. e) din art. 2 reia aceasta competenta, stabilind expres “realizarea atributiilor organelor de cercetare penala”, desi legea le limiteaza foarte mult in cazul SRI, asa cum am aratat la punctul 2.

4. Protocolul din 2016 reia practica din vechiul protocol din 2009, prin care procurorii raportau SRI modul de valorificare a informatiilor primite, conform art. 6 alin. (1) din protocol.

Prin aceasta prevedere, procurorii devin subordonati ofiterilor de informatii ai SRI, deoarece numai cineva inferior ar putea da raport despre ce face unui superior.

Constitutia prevede ca procurorii supravegheaza activitatea organelor politiei judiciare si ca actioneaza conform principiului controlului ierarhic, in baza caruia actele, masurile dispozitiile lor sunt verificate de catre procurorul lor ierarhic superior.

Nici in Constitutie si nici in lege, insa, nu este prevazut ca procurorii sa dea raport cuiva, cu atat mai mult cuiva din afara Ministerului Public. O asemenea obligatie le incalca obligatia constitutionala la impartialitate.

5. Art.11 prevede ca SRI va face traducerea unor materiale de interes sau acte de translatie, permitand acestuia sa se implice in cercetarea penala.

6. Art. 18 alin. 2, prevede ca in cazul in care una din parti intentioneaza valorificarea informatiilor primite, potrivit competentelor proprii, este obligatorie obtinerea acordului prealabil al partii care le-a pus la dispozitie.

Cu alte cuvinte, Parchetul poate valorifica o informatie ce poate fi esentiala pentru cauza, doar cu acordul SRI, fapt ce implica o ingerinta si un drept de dispozitie nepermis al acestuia asupra actului de infaptuire a justitiei, in cazul judecatorilor, sau de participare la infaptuirea acesteia, in cazul procurorilor. O prevedere similara era si in protocolul din 2009.

In baza acestei prevederi procurorul nu mai e singurul titlular al actiunii penale, ci impartaseste acest atribut si cu SRI, lucru pe care Constitutia nu-l prevede.

7. Cooperarea poate fi extinsa si la alte domenii, desi nu exista un cadrul legal pentru asa ceva.

In concluzie, prin incheierea acestui protocol, Parchetul de pe langa ICCJ si-a arogat in mod abuziv competente legiuitoare, uzurpand din nou, in acest mod, competenta exclusiva a Parlamentului. (…)

Conflictul dintre Ministerul Public si Parlament

Sumarizand aceste principii constitutionale se retine, in esenta, ca intreaga activitate a Ministerului Public, inclusiv activitatea de conducere si supraveghere a cercetarii penale, se desfasoara strict in conditiile legii. Pe de alta parte, legea este adoptata de Parlament, ca singura autoritate legiuitoare a tarii.

Or, prin incheierea acestor protocoale secrete ce a reglementat activitatea de cercetare penala a Parchetului in afara Codului de procedura penala si a altor legi speciale, Ministerul Public, pe de o parte, si-a incalcat limitele si obligatiile constitutionale, iar pe de alta parte si-a depasit limitele constitutionale, incalcand intr-un mod brutal, subversiv si ascuns competentele Parlamentului, cu consecinte directe inclusiv in planul drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.

La punctul IV am mentionat o serie de prevederi din aceste protocoale prin care Ministerul Public, pe de o parte, si-a incalcat propriile atributii constitutionale, iar pe de alta parte, si-a depasit propriile competente constitutionale, acesta „legiferand” reguli secrete de procedura penala prin care, pe de o parte, s-a adaugat la legea adoptata de Parlament si publicata in Monitorul Oficial, iar, pe de alta parte, s-au incalcat norme stabilite de legiuitor.

Ca atare, in mod neindoielnic, dupa cum rezulta din cele de mai sus, prin incheierea acestor protocoale secrete, care adauga sau modifica legea, Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si-a incalcat propriile competente constitutionale, iar, pe de alta, si-a atribuit competente ce tin de sfera puterii legislative, edictand norme cu privire la modul de desfasurare a procesului penal, atributie ce apartine exclusiv legiuitorului.

Actionand in „cooperare” secreta cu Serviciul Roman de Informatii in cadrul proceselor penale, in baza acestor protocoale, Ministerul Public a incalcat separatia puterilor si vointa legiuitorului, acesta nemaisupunandu-se Constitutiei si legii, ci unor protocoale secrete ce adauga la lege sau contin prevederi contrare Constitutiei si legii.

Chiar daca aceste protocoale au fost denuntate, asa cum sustine actuala conducere a Ministerului Public si SRI, efectele lor continua sa se produca atat in proceduri judiciare in curs de desfasurare, cat si in cele finalizate.

In cazul procedurilor judiciare deja finalizate, efectele acestor protocoale secrete dintre Ministerul Public si Serviciul Roman de Informatii – materializate prin hotarari judecatoresti ce au avut in vedere probe stranse in baza acestor protocoale secrete – se produc in continuare asupra persoanelor judecate definitiv.

In concluzie, in loc ca in procesele penale sa se aplice strict legea adoptata de Parlament, promulgata de Presedinte si publicata in Monitorul Oficial, in baza acestor protocoale secrete dintre Ministerul Public si SRI s-au aplicat si inca se aplica norme procedurale penale emise prin abuz de putere, autoritatea Parlamentului de unic organ legiuitor al tarii fiind asadar, in mod neindoielnic, uzurpata.

Conflictul dintre Ministerul Public si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante

Conform Constitutiei, pentru ca un act normativ sa aiba valoare de lege este necesar sa indeplineasca doua conditii minimale si imperative: sa fie emis de puterea legiuitoare, ordinara sau delegata, si sa fie publicata.

Niciun act normativ secret nu poate crea obligatii in sarcina cetatenilor sau nu le poate stirbi acestora drepturi recunoscute de lege.

Niciun act de procedura si nici o activitate de judecata nu poate fi facuta in afara legii, in temeiul unor norme secrete, fara a incalca insusi fundamentul constitutional al infaptuirii justitiei, al statului de drept si al separatiei puterilor in stat.

Or, Parchetul de pe langa ICCJ a incalcat brutal principiul colaborarii loiale dintre puterile statului, punand ICCJ si instantele de judecata in situatia de a judeca persoane fara a cunoaste nici normele si nici modalitatea concreta pe baza carora s-au administrat probatorii pe parcursul urmaririi penale, ca urmare a acestor protocoale secrete dintre Ministerul Public si SRI. Necunoscand existenta si continutul acestor protocoale, instantele nu aveau cum sa cunoasca faptul ca, in temeiul unor norme procedurale secrete, ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii strangeau probe si actionau ca veritabile organe de cercetare penala secreta, cu incalcarea interdictiei legale prevazute de Legea 14/1992, astfel cum a constatat si CCR prin Decizia 51/2016.

Aceste protocoale au fost clasificate, fiind comunicate doar parchetelor, nu si instantelor de judecata.

Or, ca urmare a actiunii PICCJ, in baza acestor protocoale secrete pe care le-a semnat cu SRI, cetateni ai acestei tari au fost anchetati si li s-au restrans si incalcat drepturi fundamentale, fara ca acestia sa fi stiut ca li se aplica alte norme decat cele din Codul de procedura penala, ca sunt anchetati de catre alte organe decat cele prevazute de lege si fara a avea posibilitatea sa conteste probele acuzarii pentru vicii de legalitate.

Justitiabilii au fost privati de dreptul constitutional la aparare, neputand uza de drepturile procesuale si procedurale conferite de legiuitor prin Codul de procedura penala

Secretizarea acestor protocoale incheiate cu Serviciul Roman de Informatii si desfasurarea urmaririi penale de catre Ministerul Public in baza lor a pus persoanele acuzate in imposibilitatea de a se apara cu privire la legalitatea probelor administrate in baza acestor protocoale.

Or, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a subliniat repetat importanta respectarii dreptului la aparare ca si componenta esentiala a dreptului la un proces echitabil si, implicit, a infaptuirii justitiei.

Dreptul la aparare, reglementat in art. 24 din Constitutie, confera oricarei parti implicate intr-un proces, potrivit intereselor sale si indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevazute de lege pentru a invoca in apararea sa fapte sau imprejurari. Acest drept presupune participarea la sedintele de judecata, folosirea mijloacelor de proba, invocarea exceptiilor prevazute de legea procesual penala, exercitarea oricaror altor drepturi procesual penale si posibilitatea de a beneficia de serviciile unui aparator.

Din acest punct de vedere, utilizarea unor protocoale secrete de „cooperare” dintre Ministerul Public si SRI in activitatea de cercetare penala si implicarea unor servicii de informatii ce nu aveau, potrivit legii, dreptul de a face astfel de acte, a incalcat in mod grav principiul egalitatii de arme.(…)

Instantele nu si-au putut exercita functia de infaptuire a justitiei in mod efectiv si deplin

Consecinta faptului ca Ministerul Public si SRI au clasificat aceste protocoale a fost acela ca nu doar partile, dar nici instantele de judecata nu au avut cunostinta de existenta acestora si, implicit, nu au avut acces la continutul lor.

Chiar si in aceste conditii insa, ale clasificarii protocoalelor, daca PICCJ ar fi respectat principiului colaborarii loiale intre institutii, ar fi trimis aceste protocoale instantelor, pentru ca judecatorii care judecau acest tip de cauze sa fi avut cunostinta de continutul lor, in acord cu principiul necesitatii de a cunoaste.

„Necesitatea de a cunoaste”, potrivit art. 3 lit. c) din HG 585/2002, este “principiul conform caruia accesul la informatii clasificate se acorda in mod individual numai persoanelor care, pentru indeplinirea indatoririlor de serviciu, trebuie sa lucreze cu astfel de informatii sau sa aiba acces la acestea”.

Or, din moment ce nu le-a comunicat instantelor, PICCJ a considerat ca, in indeplinirea indatoririlor de serviciu, judecatorii nu trebuie sa aiba acces la aceste protocoale si sa le cunoasca continutul, desi, asa cum am demonstrat, acestea cuprind veritabile norme de procedura penala in baza carora se administrau probe in procesul penal.

Legiuitorul a stabilit in Codul de procedura penala diverse sanctiuni in cazul in care masurile sau actele din cursul urmaririi penale sunt incheiate de un organ necompetent, cu depasirea competentelor sale sau cu incalcarea legii, insa pentru ca aceste sanctiuni sa poata fi discutate si, eventual, aplicate, prima conditie era ca instanta sa fi avut cunostinta de existenta acestor depasiri de competenta, pentru ca ulterior sa fi putut dispune cu privire la ele.

Actiunea PICCJ de a tine ascunse de instante protocoalele cu SRI este o actiune vadit neconstitutionala, prin care Ministerul Public a impiedicat instantele sa isi indeplineasca atributul constitutional de infaptuire a justitiei. (…)

In concluzie, dat fiind ca, prin protocoalele clasificate cu nr. 00750 din 04.02.2009 si 09472 din 08.12.2016, Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, incalcandu-si atat propriile competente constitutionale, de aparare a ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor cetatenilor, cat si statutul procurorilor prevazut de Constitutie, care prevede ca acestia „isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” (art. 132 alin. 1),

a creat norme procedurale penale secrete cu valoare de lege, carora li s-a supus, si a atribuit, contrar legii, calitatea de organ de cercetare penala Serviciului Roman de Informatii, Ministerul Public devenind astfel legislator pozitiv, actiuni in urma carora drepturi si libertati ale cetatenilor romani au fost restranse si/sau incalcate,

dat fiind ca protocoalele in cauza nu au fost comunicate nici instantelor si nici aduse la cunostinta partilor ori publicului, astfel incat partile sa se poata folosi de toate mijloacele legale si procedurale pentru a-si apara drepturile, iar judecatorii sa poata judeca pricinile sub toate aspectele, fapt ce le-a afectat independenta si impartialitatea,

avand in vedere ca aceste protocoale, desi se sustine de actuala conducere a Ministerului Public si SRI ca au fost denuntate, produc inca efecte juridice atat in proceduri in curs, cat si in procese deja finalizate,

luand in considerare faptul ca dreptul de acces al partilor la o instanta independenta si impartiala a fost incalcat prin caracterul secret al dispozitiilor cuprinse in aceste protocoale,

formulez, in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei, prezenta sesizare Curtii Constitutionale cu solicitarea de a solutiona acest vadit conflict juridic de natura constititutionala in vederea restabilirii „suprematiei Constitutiei”, astfel incat fiecare autoritate implicata sa isi poata indeplini atributiile strict in limitele constitutionale, iar cetatenii acestei tari care, din 2009 pana in prezent, au fost lezati in drepturile si libertatile garantate de Constitutie prin „cooperarea” secreta dintre Minsiterul Public si SRI in baza acestor protocoale clasificate, sa isi poata obtine recunoasterea drepturilor incalcate si remedia vatamarile produse, prin respectarea deplina a drepturilor lor garantate constitutional.

Nu in ultimul rand, ar fi in beneficiul democratiei si statului de drept din Romania ca onorata Curte Constitutionala, in solutionarea prezentului conflict, sa dispuna Ministerului Public publicarea tuturor protocoalelor pe care le-a avut sau are din 1990 pana in prezent cu orice serviciu de informatii”.

*Cititi aici integral Cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – PICCJ, Parlamentul Romaniei, Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti

*Cititi aici Protocolul din 2009

*Cititi aici Protocolul din 2016

Sursa: https://www.luju.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *