Dușmani ai României

Distribuie!by Gabriel Andreescu, Gabriel Andreescu, membru co-fondator al GDS, prima oficină sionistă din România democrată, înființată imediat după chestia aceea din decembrie 1989 cu banii lui George Soros și cu […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Gabriel Andreescu,

Gabriel Andreescu, membru co-fondator al GDS, prima oficină sionistă din România democrată,

înființată imediat după chestia aceea din decembrie 1989 cu banii lui George Soros și cu sprijinul lui Silviu Brucan, care le-a asigurat acel spațiu minunat pe Calea Victoriei, unde vara au în curte și o cîrciumă (cîrciumă unde, de la o masă, Nicușor Dan privea cu nesaț la TV rezultatele preliminare ale alegerilor locale din 2016), scriitor entuziast la revista „22” a aceleași oficine, care declara că a fost primul român care a scris despre holocaustul savîrșit de români împotriva evreilor din Transnistria, a luar o pleasnă peste ochi chiar de la prietenii sai!

http://www.flux24.ro/mana-lunga-a-institutului-elie-wiesel-mircea-vulcanescu-si-o-rapida-reglare-de-conturi-in-snspa/

Gabriel Andreescu a publicat un articol despre condamnarea nedreaptă a lui Mircea Vulcănescu, un mare intelectual român, mort la 48 de ani în temniță, În perioada 1928-1933, Mircea Vulcănescu a publicat diferite articole în ziarul legionar „Cuvîntul”, dar nu am cunostință să fi fost legionar, cu atît mai mult cu cît după rebeliunea legionară, Ion Antonescu l-a cooptat în noul Cabinet ca subsecretar la finanțe în locul lui Constantin Papanace. Vulcănescu a fost condamnat, în calitate de subsecretar de stat la finanțe, pentru crime de război! În această logică strîmbă, îmi este teamă că mult prea mulți foști membri ai guvernului israelian ar trebui condamnați pentru crime de război întrucît cabinetul în care s-au aflat a hotărît ocuparea (prin crime de război) a peninsulei Sinai, a Înălțimilor Golan, a teritoriilor palestiniene.

Gabriel Andreescu a simțit pe propria lui piele ce înseamnă conceptul de „tovarăș de drum”, concept care presupunea ca atunci cînd cineva nu îți mai folosește, scapă de el. GA a avut noroc, pe vremea părinților acuzatorilor săi, „tovarășii de drum”, erau eliminați cu un glonț tras în ceafă. El a fost doar pensionat. La presiunea ICHR, acest gunoi, Cristian Pîrvulescu, decanul facultății de studii politice din cadrul SNSPA (de ce oare în țara asta doar gunoaiele sînt promovate? – ghici, ciupercă, ce-i?) i-a respins cererea de prelungire a activității dupa vîrsta de 65 de ani, deși lui Teodor Meleșcanu, i-a aprobat-o la vîrsta de 76 de ani. Nu știu cum interpretează azi Gabriel Andreescu vechea vorbă românească „bine faci, bine găsești”. După strădaniile lui de decenii în favoarea sionismului, Gabriel Andreescu s-a trezit acuzat de anti-semitism și de revizionism!.

Printre dușmanii României sînt și români get-beget (unii năuci, alții năimiți),

dar nu la ei mă voi referi. Mă refer la dușmanii importanți ai României, întîmplător sau nu, evrei. Și aici nu intră Ițic-miner (persoană fictivă, fiindcă nu veți găsi nici unul), Șmuel-hamal (idem), Rașela-tractoristă (idem), Rebeca-ambulanțieră la morgă (idem). Nu, dușmanii României sînt (unii s-au și dus între timp întrucît, după ce și-au îndeplinit misiunea, stăpînul lor i-a chemat în împărăția lui tenebroasă) evrei importanți din România, dar și din întreaga lume. Dușmani ai României nu sînt nici evreii pămînteni, integrați de generații în comunitatea din România, în care nu se simt nici excluși, nici prigoniți.

Dar, să încep cu o precizare. În toate țările lumii există (din diferite motive, unele patologice) mincinoși, în primul rînd politicienii, patronii mass-media și formatorii de opinie. Dar minciuna este specifică evreilor, este prima lor invenție pe plan mondial. Nu poate nimeni să mă acuze de antisemitism, întrucît eu lucrez întotdeauna cu materialul clientului.

Eu nu cred în Pentateuh, dar evreii și-l asumă. Conform iudaismului, primii oameni creați de Iahve (Adam și Eva), au fost evrei, asta înseamnă că primii neascultători (adică păcătoși) din lume au fost evreii, întrucît s-au înfruptat din fructul oprit. Dar mai mult decît atît, primul criminal din lume a fost un evreu, Cain, care din invidie l-a ucis pe fratele lui, Abel, tot după cum primul mincinos din lume a fort tot un evreu, același Cain, care întrebat de Iahve unde este Abel (pe care el tocmai îl ucisese), a răspuns că nu știe. Dar din prima carte a Bibliei, Geneza (sau Facerea – eu nu înțeleg cum bisericile creștine acceptă această minciună evidentă), scrisă (dar nu de Moise) pe cînd nu exista logica aristoteliană, rezultă faptul că primii oameni (adică evreii Adam și Eva) au dat naștere la trei copii dintre care, exceptîndu-l pe răposatul Abel, ceilalți doi s-au căsătorit și au avut la rîndul lor copii.Dar cu cine s-au căsătorit, dacă pe lume nu existau alți oameni? Tot logica aristiteliană ne oferă explicația, și anume faptul că s-au căsătorit cu femei care nu erau oameni, ci goimi (adică, animale care va să zică). De aici, prima mare problemă pentru iudaism – dacă iudeii stabilesc originea lor după originea mamei, asta înseamnă că după moartea evreicei Eva, fiii născuți de nevestele (evident, fără acte) ale fiilor lor, nu mai erau evrei!  Cînd s-au lovit de interpretarea logică a prporiilor lor texte, evreii s-au hotărît să schimbe definiția, și anume ca să fii evreu, nu trebuie să ai neapărat mama evreică, ci este suficient să ai unul dintre bunici evreu. Dar și aici există o hibă – ei nu se gîndesc la faptul că evreii mai practică (foarte des chiar) adulterul, și atunci acel sfert se pierde în mormintele anceștrilor lor?

Trebuie să mai menționez (tot după Vechiul Testament!), că evreii aveau obiceiul să își ucidă proorocii care spuneau adevărul, adică îi criticau pentru încălcarea poruncilor.

Trec de la Vechiul Testament la Noul Testament, scris tot de evrei. Aici, Mîntuitorul îi acuză pe farisei ( Ioan 8.44) că tatăl lor este diavolul și ei vor să împlinească poftele lui. Iar diavolul, este și tatăl minciunii. Eu am scris în mai multe rînduri că sioniștii de azi sînt urmașii fariseilor.

Trec peste faptele nedovedite, dar care vor rămîne de-a pururea nedovedite. Eu am convingerea (pe care am mai exprimat-o și în alte rînduri) că împăratul Nero nu era atît de nebun încît să incendieza Roma pentru a găsi pretext să îi ucidă pe creștini. Era atotputernic, se considera zeu, dacă vroia să îi ucidă pe creștini, o făcea fără justificăti, dar nu avea nici un motiv. Nici creștinii nu aveau nici un motiv să incendieze Roma, le interzicea credința lor. Convingerea mea eate că evreii bogați din Roma (atenție! sîntem pe timpul lui Nero, înainte de Vespasian care și-a trimis fiul, pe Ttitus, să cucerească Ierusalimul și să distrugă templul) au plătit incendierea Romari, urmată de uciderea creștinilor și a Sf.Petru și Pavel. Să nu uităm cuvintele din Noul Testament ((Faptele Apostolilor 13-23) în care se arată că după ce au încercat sa-l lapideze pe Sf. Pavel și nu au reușit, evreii s-au jurat să nu mănînce și să nu bea pînă nu îl vor ucide.

Pe măsură ce au obținut puterea în majoritatea țărilor creștine, evreii au reușit după război să își impună minciunile lor drept adevăruri. Este recunoscut faptul că în perioada celui de-al doilea război mondial mulți evrei nevinovați au avut pe nedrept de suferit (dar nu toți! În Transnistria de pilda au fost transmutați evreii dovediți sau bănuiți colaboratori ai bolșevicilor).

Dar minciunile evreilor au ajuns peste orice limită. Se știe că numărul pretinselor victime din lagărele naziste au scăzut cu milioanele, se știe (dovedit științific chiar de evrei) că nu a existat săpun făcut din evrei, se știe că jurnalul Annei Frank (scris cu pastă de pix pe cînd aceasta nu încă nu exista) este o minciună (și totuși, pentru această negare, cineva a fost condamnat în UE, care susține libertatea de gîndire, a exprimării, a cuvîntului!)

Am citit revoltat la maximum declarațiile unor evrei, care pretindeau că în timpul războiului, soldații români smulgeau de la sînul mamelor lor evreice pruncii, cu care jucau fotbal, pe post de minge! Am citit declarații conform cărora soldații români aruncau prunci evrei în șanțuri sau gropi cu jeratic. Oricine este creștin, își dă seama că nici un soldat român nu putea să facă așa ceva. Dar în același timp, oricine își dă seama că aceste elucubrații nu puteau fi născocite decît de mintea unui evreu, obișnuit cu arderea pruncilor încă de pe vremea invaziei în Canaan. Dacă ar fi să fiu sarcastic, aș putea spune că cine știe, dar poate că fotbalul a fost înventat pentru prima dată acum 3.500 de ani de evrei, nu cu mingea, ci cu copii canaaniți.

După ce în prima parte am schițat cadrul general, haideți acum să și nominalizez, în ordinea alfabetică a prenumelui, o serie de astfel de dușmani odioși ai României. La unii, nu mă voi putea să mă abțin de la comentarii, în cazul altora însă nu o să îmi pierd timpul (cine este curios să afle mai mult, să caute pe internet).

 

Alexandru Florian (ns. 1954)

– ca să îl parafrazez pe un evreu foarte cunoscut, Froim Bernard (este adevărat, mai cunoscut de telespectatorii români bătrîni sub numele de Teodor Brateș, cel care chema tinerii români să fie uciși la televiziune) care l-a prezentat pe 22 dec. 1989 la noua TVR Liberă pe Ion Iliescu ca fiind „fiu de revoluționar, el însuși revoluționar”, spun și eu despre Alexandru Florian „fiu de criminal, el însuși criminal”. Unii or să sară în sus să mă întrebe pe cine a ucis Radu Florian – nu știu, dar dacă Goebbels, șeful propagandei naziste este considerat criminal fără să fi ucis pe nimeni, asta înseamnă că și Radu Florian, predicatorul ideologiei criminale bolșevice, este tot un criminal. Alții or să mă întrebe pe cine a ucis Alexandru Florian – la modul fizic, nu știu pe nimeni. Dar de fapt i-a ucis pentru a doua oară pe marii eroi ai neamului, a ucis adevărul, a ucis istoria noastră adevărată. Acest criminal, acest ucigaș al adevărului, acest dușman și trădător al țării în care trăiește, este plătit foarte bine de statul român prin mai multe instituții. Alexandru Florian este directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, este tatăl legii nr. 217/2015, este vînătorul de patrioți români, fie vii, fie morți. Popor român, prin pasivitatea cu care te lași călcaț în picioare, cînd dormi în cizme în loc să ieși în stradă ca să îți aperi istoria, mă faci să spun cu regret că încep să îmi pierd mîndria de a fi român!

 

Andrei Cornea (ns. 1952)

– membru în conducerea GDS, colaborator permanent (editorialist) la revista „22”. Cine vrea să știe mai multe, să caute pe net (inclusiv vorbele d-lui Ion Coja despre tandemul Cornea, tatăl-fiul).

 

Andrei Oișteanu (ns. 1948)

– este nepotul de frate al lui Leonte Răutu (Lev Oigenstein), cel care a fost șeful direcției de propagandă și cultură din cadrul CC al PMR (1956-1965), secretar al CC al PCR (1965-1969), vicepreședinte al consiliului de miniștri (1969-1972) și rector al academiei Ștefan Gheorghiu ( 1972-1982). Andrei Oișteanu „Este membru al Comisiei de Folclor și Etnologie a Academiei Române și al International Union of Ethnological and Anthropological Sciences (Londra). Este membru al Grupului pentru Dialog Social.[4] Este de asemenea membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” și membru al European Association for Jewish Studies (Oxford, UK). Este membru în board-ul editorial al publicațiilor Journal for the Study of Antisemitism,Journal of Contemporary European Antisemitism, Studia Hebraica și al editurii Hasefer. Este colaborator permanent al Revistei 22.” Vă ajunge? Sper că da. Dacă nu, cautați pe net și veți constata cum toată lumea îl decorează sau îl premiază: Traian Bășescu îi acordă „Ordinul Național Steaua României”, Ana Blandiana i-a acordat „Medalia jubiliară „20 de ani de la înființarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Sighet, 1993-2013” (probabil pentru meritele unchiului său care a curățat cultura română de elementele decadente, trimise în temnițe), premii acordate de Federația Comunităților Evreiești din România, dar și de unele fundații evreiești,  a primit premiul de excelență pentru realizarea (în colaborare cu Lya Benjamin) a expoziției foto-documentare România în vremea Holocaustului, acordată la Tîrgul de carte “Gaudeamus”, în noiembrie 2003, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune,  a primit premii din partea  Uniunii Scriitorilor din Romînia, Academiei Române.  și  – … din partea Asociației 21 Decembrie 1989, acordat de Doru Mărieș! Am primit și eu acum vreo două decenii o diplomă de excelența din partea aceleiași asociații, dar pe vremea aceea criteriile de acordare erau altele – erau recompensați moral cei care s-au jertfit (unii chiar cu jertfa supremă- ca de pildă Liviu Babeș) pentru țară, nu trădătorii țarii!   

    

Aurel Vainer

(ns. 1932), din cîte îmi amintesc, dl. Ion Coja spunea că pînă în 1989 se declara nu evreu, ci german. După 1989, și-a regăsit originile, devenind președintele Federației Comunităților Evreiești din România, calitate în care a infestat Parlamentul României. Este unul dintre cei mai acerbi acuzatori ai poporului român, aberațiile sale fiind adesea dezmințite chiar de forul suprem în materie, Institutul „Yad Vashem”.

 

Carol Iancu

(ns. 1946), istoric evreu român, apoi israelian, apoi francez. Vă las să citiți singuri despre el.

 

Elie Wiesel

(1928-2016) – laureat al Premiului Nobel pentru Pace,  pentru amintirile sale scrise despre un lagăr în care nu a fost niciodată, care a primit tot pentru asta Steaua României și care a fost ales membru al Academiei Române – din cîte am citit, celebrele sale cuvinte: „Ați ucis! Ați ucis! Ați ucis!”, au fost rostite în cursul ședinței Academiei Române  cînd a fost primit printre academicieni, iar noii lui colegi l-au aplaudat. Dacă este adevărat, atunci academicienii români sînt ultimul jeg, sub nivelul țăranilor leneși și bețivi care auzind asta la MAT, nu ar fi aplaudat. Oare nici un academcian nu a sărit în sus să întrebe: „Pe cine am omorăt noi, mă? Hai, spune, cu nume, prenume, domiciliu, ocupație!” Acest gunoi nemernic povestise la mijlocul anilor 80 la un post TV din Franța cum jandarmii români l-au ridicat, împreună cu familia sa și l-au dus la Auschwitz. Doar că atunci, în Ardealul de Nord-Vest (Sighet), stăpînii nu mai erau de 4 ani jandarmii români, ci cei horthiști. Uite că academicienii noștri aplaudaci, nu cunoșteau acest amănunt.

 

Hannah (Johanna) Arendt

(1906-1975) – evreică germană, emigrată în SUA, care a scris că “România a fost cea mai antisemită ţară a Europei antebelice”. Nu pot să înțeleg de unde atîta ură împotriva poporului român din partea acestei evreice care nu a avut nimic de suferit din partea României.

Perioada interbelică se sfîrșește în anul 1939, cînd Germania a atacat Polonia (anexarea în 1936 a regiunii sudete, locuită majoritar de germani, aprobată prin Acordul de la Munchen de către Marea Britanie, Franța și Italia și bazată pe un referendum regional, sau Anschluss-ul Austriei în 1938, favorizat de sporirea influenței naziste în Austria, nu au fost acte nici de agresiune și nici de război).

Este adevărat că în România condusă de Carol al II-lea, în cele 44 de zile ale sale (29 dec. 1937-10 feb. 1938) guvernul Goga-Cuza a adoptat măsuri considerate antisemite. În aceeași zi a investirii sale, a suprimat presa din Sărindar – ziarele evreiești „Adevărul”, „Dimineața” și „Lupta”, care aveau orientări antinaționale, iar la 18 ian. 1938 a stipulat revizuirea încetățenirii populaței evreiești – pe scurt, evreii încetățeniți erau obligați să prezinte actele emise de oficiile de stare civilă, iar cei care refuzau să-și dovedească drepturile, pierdeau cetățenia română – cum cei care nu se prezentau înseamnă că aveau acte false, aceasta presupunea ca 35-45 % dintre evrei să să își piardă cetățenia („Consiliul General al Evreilor din România a luat legătura cu toate organele evreieşti internaţionale: A.J.U., Liga Drepturilor Omului, Comitetul pentru Apărarea Drepturilor Israeliţilor din Europa Centrală, unde au pledat pentru cauza lor. Preşedintele Ligii Mondiale Antirasiste i-a telegrafiat lui Goga, ameninţându-l cu boicotul României din toate punctele de vedere, dacă nu va înceta cu aceste măsuri radicale). Măsurile luate de guvernul Goga-Cuza au fost măsurile pe care le-ar fi luat orice stat împotriva posibilor dușmani din interior, atunci cînd se simte apropierea războiului. Dar în urma acestor măsuri, nu a suferit nici un evreu, în timp ce Hannah Arendt se face că nu știe că în Germania ei natală și  în Austria anexată, între 9-13 nov. 1938, a avut loc Kristallnacht (Noaptea de cristal), perioadă în care (după wikipedia) au fost uciși în bătaie 400 de evrei, au fost duși în lagărele de concentrare (dar nu știu care erau acestea pe atunci) 30.000 de evrei și au fost devastate 1.688 de sinagogi – desigur, aceste cifre trebuie privite cu parcimonie avînd în vedere minciunile wikipedia cu privire la holocaust, la pogromul de la Iași, la pogromul de la București, etc., dar care în general trece cu vederea masacrele și crimele săvîrșite de evrei.

Hannah Arendt a murit  înainte să o întrebe cineva de ce România a fost cea mai antisemită țară din Europa interbelică. S-ar subînțelege că această cauză ar consta în faptul că România a acordat cu mare întîrziere dreptul la cetățenie pentru evreii pripășiți, nelegal, pe pămîntul românesc. Este adevărat, aceștia nu aveau drepturi politice, dar nimic nu îi împiedicase să înființeze în Țările Române primele bănci, primele fabrici și uzine, să arendeze cea mai mare parte a pămîntului agricol din Moldova, să fie patronii cei mai importanți ai magazinelor și cîrciumilor din România (nu dezvolt prea mult, menționez doar faptul că în anul 1906 în Botoșani erau 6 cîrciumari români și 133 evrei, în Dorohoi erau 4 cîrciumari români și 74 evrei, în Fălticeni erau un cîrciumar român și 54 evrei iar în Hîrlău, Herța și Mihăileni toți cîrciumarii erau evrei – v. N.C. Paulescu „Spitalul, Coranul,Talmudul, Cahalul, Francmasoneria”, pag. 119-121), infiltraseră presa română (în cartea sa „România ca o pradă”, ed. a patra – 2015, pag.245-246 , gen. Radu Theodoru ne prezintă numele a cca. 80 de ziariști evrei de la „Adevărul” și „Dimineața”, cu pseudonimele lor,  mai mult decît românești, cu care semnau).

Hannah Arendt nu știu să exemplifice cu nimic antisemitismul românesc antebelic, dar știu că habar nu are de suferințele românilor cauzate de evrei, de faptul că în Moldova, cîrciumarii evrei vindeau țăranilor români, împotriva legii care prevedea pentru rachiuri o concentrație maximă de 35 % iar pentru drojdie și tescovină de maxim 45 %, niște băuturi contrafăcute cu concentrații între 60-87,3 %, numite de consumatori „vitrioluri”. care aveau trei efecte: 1) conduceau la dependență, astfel încît țăranul își lăsa toți banii la cîrciumarul evreu, 2) consumul lor conducea la impotență și sterilitate, scăzînd masiv sporul natural și 3) provoca boli grave ale ficatului, ale aparatului digestiv, delirium tremens, tuberculoză, orbire, etc. (N. C. Paulescu, op.cit. pag. 132); habar nu avea de miile de țărani români împușcați de armata română în anul 1907 întrucît s-au ridicat împotriva jefuirii lor de către arendașii evrei care îi transformau în muritori de foame; habar nu avea că în februarie 1933, după șpăguirea la poker a regelui Carol al II-lea de către frații Goldberg, patronii uzinelor Grivița, regele a ordonat criminalului de serviciu Armand Călinescu împușcarea greviștilor; habar nu avea de faptul că după 1945 patrioții români, floarea intelectualității române, luptătorii împotriva bolșevismului, au fost aruncați în temnițe de evreii bolșevici, un fel de naziști pe invers, temnițe unde mulți și-au pierdut viața. Dacă nu vrei să știi nimic din ce nu îți convine, atunci mai bine taci dracului  din gură (iartă-mi Doamne, vorba asta!)

Ar fi interesat de văzut, pentru cine are timp și acces la informații, dacă în celelalte cazuri în care armata sau jandarmeria română au tras în popor (răscoala din 1888, grevele tipografilor din 1918, minerilor de la Lupeni din 1929, a petroliștilor din ian, 1933) nu cumva cumva acestea au fost împotriva arendașilor sau patronilor evrei.

Din păcate, sînt nevoit să trăiesc într-o țară în care lucrările patrioților români din vechime (Eminescu, Paulescu) sînt interzise, iar cele ale ale puținilor patrioți actuali apar ori doar în ediții tipărite samizdat (ca de pilda cartea mea), ori doar pe internet.

La 12 dec. 2017 sîntem anunțați că „Universitatea Bucuresti a deschis un Centru de Cercetare a Totalitarismelor Hannah Arendt”, care va fi coordonat de politologul scriitorul Vladimir Tismăneanu, profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland din Statele Unite.”

Autoritățile române, dezinteresate de crunta ofensivă sionistă împotriva poporului român și împotriva României, nu combate în nici un fel antiromânismul, dar înființează și susține în neștire instituții sioniste (creații ale unor urmași de bolșevici) care denigrează poporul român și care ne mistifică istoria –  Institutul  Național de Studiere a Holocaustului din România, Centrul pentru Combaterea și Monitorizare Antisemitismului în România (și poate și altele, de care nu știm!).

Horia Roman Patapievici
(ns. 1957) – este fiul… tatălui său, Dionis (Denis) Patapievici; am ales această exprimare aparent stupidă întrucît nu am de gînd să studiez aprofundat biografia tatălui, despre care s-au scris multe, dar nimic de bine (începînd cu faptul că ajuns în România, era deja general NKVD sub acoperire, cu activități de spionaj în Austria, ar fi ajuns șef al consilierilor de la Canal, director sau șef de serviciu în cadrul Băncii de Stat a RPR, etc. – oricum, din multele informații apărute în presă, unele provin de la cineva care știe ce spune, gen (r) Aurel Rogojan). Nu știu cît adevăr există într-un ocean de informații, unele contradictorii, dar în orice caz, nu am găsit nimic despre legenda pe care fiul i-a prezentat-o Monicăi Lovinescu, și anume că tatăl său a fost în România deținut politic!

Am auzit pentru prima dată numele lui atunci cînd senatorul (la acel moment) Nicolae Manolescu a dezvăluit faptul că un ofițer SRI (celebrul căpitan Soare!) prigonește un tînăr scriitor, interesîndu-se cu privire la acesta pe la vecini (și se pare că într-adevăr, aveau motive să se intereseze). Cînd am auzit că este vorba de un tînăr scriitor, m-a bătut gîndul dacă nu cumva acest tînăr scriitor va lansa în curînd o carte – și într-adevăr, așa a fost! Imediat și-a anunțat lansarea cărții! Publicitatea era deja asigurată la cotă maximă iar cei interesați cred că s-au bulucit. Nu știu care a fost cartea fiindcă nu i-am citit nici una și nici nu am de gînd, dar probabil că a fost cea în care printre altele a scris că „Toată istoria, peste noi a urinat cine a vrut.”, „Oamenii valizi în Romania de azi sunt tâmpiţii, flecarii, estropiaţii şi gângavii. Ies pe stradă şi nu văd oameni normali.”,  „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană”, etc. Și acest dușman al României, al poporului român și al culturii noastre, a fost pus de PNȚ-CD în Consiliul CNSAS, iar Traian Băsescu l-a pus în fruntea Institutului Cultural Român!

Jean Ancel

(1940-2008) – a emigrat în Israel în anul 1963. Unde  în anul 1977 a primit titlul de Doctor în istorie (Ph.D.) cu teza „Evreii din România în perioada dintre 23 august 1944 și 30 decembrie 1947.” și “Ancel a îndeplinit funcția de cercetător principal la Institutul Yad Vashem din Ierusalim și colaborator stiințific la Muzeul Holocaustului din WashingtonSUA, fiind recunoscut ca unul din cercetătorii importanți al istoriei evreilor din România. A editat 12 volume cu documente originale despre Holocaustul din România, tratate despre Transnistria 1941-42, pogromul de la Iași, problema evreiască (din România) 1933-1944, istoria Holocaustului în România și altele. Studiile sale au schimbat percepția despre rolul României în Holocaust, arătând că România lui Antonescu nu numai că a participat dar a și implementat în mod independent genocidul evreilor pe teritorului Basarabiei, Bucovinei și a Ucrainei in cadrul planurilor de purificare etnică „Curățirea terenului”[4].” Membru al comisiei Elie Wiesel.

 

Liviu Beriș

(ns. 1928) – președintele Asociației evreilor din România victime ale holocaustului. În primul rînd, mie îmi pare greșită chiar denumirea asociației – dacă în România a existat un holocaust, victime au fost evreii care au murit, ceilalți sînt supraviețuitori ai deportărilor. Membru al comisiei Elie Wiesel. Vă las să îi căutați declarațiile, dar și comentariile altora la acestea.

 

Liviu Rotman

(ns. 1947) – profesor universitar doctor la SNPSA și, ca aproape orice evreu, specialist în istoria holocaustului, a evreilor și a comunismului. Membru al comisiei Elie Wiesel. Vă las să îl căutați și pe el, să îl citiți, să îl vedeți și să îl auziți.

 

Lya Benjamin

– evreică româncă, stabilită în SUA; deși și-a anunțat intenția de a candida la președenția României (nu mai știu în ce an), nu am putut să aflu nimic despre ea. Nu știu cine i-au fost părinții, cînd și unde s-a născut, ce studii are, dacă mai este sau nu virgina. Tot ce știu despre ea, este faptul că a fost membră a comisiei Elie Wiesel și că urăște poporul al cărui președinte și-ar fi dorit să fie.

 

Michael Shafir 

(ns. 1944 cu numele Frisch) – în anul 1961 a plecat în Israel, ajungînd la un moment dat la Munchen, la postul de radio „Europa Liberă”, unde a fost șef de departament. Cît a lucrat acolo, nu a pomenit nimic, niciodată,, de vreun holocaust săvîrșt de români împotriva evreilor. Ca mulți alții dintre aceștia, și-a dat seama doar după 1990, cînd a devenit holocaustolog, și a ajuns membru al comisiei Elie Wiesel. A primit (conform propriului CV de 24 de pagini) și o medalie de la Traian Băsescu. La vîrsta pensionării, s-a întors în țara de care fugise și pe care o înjura și denigra. Firesc, a preferat să vină aici, în mijlocul unui popor primitor, bleg de tolerant, pe spinarea căruia poți trăi foarte ușor și foarte bine. În 2006 a devenit profesor universitar la Facultatea de studii europene din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj cu un salariu, după cum scrie presa, de 3.000 $ lunar, dobîndind ulterior în cadrul Universității titluri și funcții unele după altele (toate menționate în CV).

Stabilirea acestei pacoste în România a coincis cu moartea lui Raoul Șorban, ceea i-a oferit prilejul să scrie un articol împotriva marelui patriot (dar și salvator de evrei) care începe în felul următor: „Raoul Sorban a decedat la venerabila varsta de 94 de ani. Venerabila a fost insa numai varsta, nu si controversata personalitate a disparutului.”.

Unde a apărut infamul text? Evident, la data de 4 aug. 2006,  în revista „22” (căreia trebuie să îi recunosc un merit, nu a șters cele 4 comentarii prin care nemernicul era făcut praf).

Și acuma, trebuie să mă întrerup.

Cu acest text, recunosc, Shafir m-a enervat și am petrecut jumătate de noapte căutînd, extrăgînd și sintetizînd reacții și comentarii pe care să le includ în articol. În primul rind, foarte lungul, dar argumentatul, elocventul, convingătătorul text scris de regretatul Constantin Mustață (mai merită citit și un alt text scris de Mircea Popa). Astăzi, m-am întors la treabă, să inserez completările, Într-o pauză de odihnă, am intrat pe „Justițiarul” să văd ce a mai apărut – și am constatat că tocmai a fost postat, la peste 10 ani de la prima apariție, textul asupra căruia mă chinuisem atîtea ore azi noapte! („Holocaustologul” Michael Shafir (Frisch), un antiromân care spurcă memoria profesorului Raoul Şorban, salvator de evrei și recompensat de statul Israel cu titlul „Drept între popoare”)

Am fost nevoit să renunț – riscam să mă fac de rîs, să se creadă că m-am inspirat din articolul publicat cu cîteva ore înainte! Renunț la comentariile lungi pe care le concepusem, dar tot punctez pe scurt 3 aspecte:

– Shafir pretinde că Raoul Șorban nu a salvat nici un evreu – și atunci, eu ce trebuie să înțeleg? cei de la Yad Vashem sînt niște naivi proști iar el este cel care știe adevărul? După Aurel Vainer, Shafir este un alt evreu român care contrazice Yad Vashemul;

– de fapt, Shafir este prostul, fiindcă se desconspiră singur – îl ura pe Șorban pentru faptul că a declarat că cei mai mulți evrei români au fost salvați de Mareșalul Ion Antonescu, pentru faptul că ar fi fost naționalist-șovin (tocmai Șorban. cel pentru care viața fiecărui om avea valoare, indiferent de rasă sau religie)!, pentru faptul că i-a acuzat pe ungurii din care se trage Shafir de exterminarea evreilor, pentru faptul că după 1990 s-a înscris în PSM și apoi în PRM;

– și mai este prost și pentru că s-a desconspirat încă o dată atunci cînd i-a atacat pe fostul rabin șef din România, Alexandru Șafran și pe fostul rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weinberger, cei care au arătat că Mareșalul Ion Antonescu a fost cel care i-a apărat pe evrei.

De ce am ținut să punctez acestea? Pentru ca punînd cap la cap, coroborînd totul, să se înțeleagă faptul că toți acești nemernici, dușmani ai României dar mulți plătiți foarte bine de statul român, urmăresc un singur lucru, și anume distrugerea tuturor probelor care dovedesc inexistența pretinsului holocaust săvîrșit de români, De ce? Nu văd decît o singură explicație, și anume pretenția la despăgubiri. În același timp, pentru a distruge tendința de rezistență a românilor, se constată eforturile de imbecilizare a tineretului, de falsificare a istoriei, de aruncare în derizoriu a Eroilor Neamului.

Pe Shafir l-a criticat pînă și Gabriel Andreescu.

Oare cum poate UBB să îl  mai țină și să îl plătească gras pe acest mincinos dușman al României, ca să prostească studenții români?

Acum, cred că vă dați seama că această incredibilă coincidență m-a scos din ritm. Motiv pentru care amîn ultimele nume din listă pentru episodul IV.

Dar, ca să va dau motiv de studiu și de meditație, haideți să vedeți care au fost membrii comisiei (înființate de Ion Iliescu și cu o componență stabilită de Adrian Năstase) care a(u) decretat că românii au săvîrșit holocaustul asupra evreilor:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Raportul_Elie_Wiesel

Cine are timp, să contabilizeze dintre cei care au hotărît răspunderea poporului român pentru holocaust, cîți au fost români și cîți evrei? Iar dintre evrei, cîți s-au născut în România, cîți au trăit pretinsul holocaust și cîți au studii de istorie.

Dan Cristian IONESCU

 

Infama atitudine antiromânească a slugilor soroșiste de la revista „22”

         Grupul pentru Dialog Social (GDS) și revista „22”… Acestea două sunt instrumentele de indobitocire prin care […]Grupul pentru Dialog Social (GDS) și revista „22”…

Acestea două sunt instrumentele de indobitocire prin care slugile și mercenarii lui  George Soros agresează psihic, prin instrumente pseudo-culturale, poporul român de 25 de ani! Ei sunt cei cei care au impus termenul de romi pentru țigani, special pentru a crea confuzii! Aceasta pe langa alte acțiuni antiromânești care au vizat distrugerea acestei țări, ruinarea economiei și îndobitocirea românilor prin spălarea creierilor!

Silviu-Brucan și George Soros la sediul GDS în ianuarie 1990. (Foto Emanuel Parvu)

George Soros a creat acest grup neokominternist, în ianuarie 1990, alaturi de răposatul  Silviu Brucan, agent demonstrat al KGB.  În ianuarie 2015 s-au sărbătorit 25 de ani de la înființare și a participat și președintele Klaus Werner Iohannis la aniversare, ca să nu mai fie dubii cât este de patriot” și de cine a fost susținut în alegeri!

http://www.agerpres.ro/politica/2015/01/27/iohannis-de-a-lungul-timpului-gds-a-aparat-valorile-democratiei-si-ale-pluralismului-19-58-37

http://www.dcnews.ro/klaus-iohannis-laura-codru-a-kovesi-intalnire-la-25-de-ani-de-la-infiin-area-grupului-pentru-dialog-social_465926.html

Gabriel Liiceanu la prima conferinţă de presă a GDS (Hotel Intercontinental, decembrie 1989) – foto revista 22.

Pe lângă infatuatul Gabriel Liiceanu, iată cine mai face parte din GDS, de la începuturi: Andrei Pleșu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu sau Monica Macovei. După cum se știe, primul președinte al GDS, sociologul Alin Teodorescu, informator al DSS și agent AVO, a fost simultan și președinte al Fundației Soros, organizație cu activități speciale care și-a început activitatea antiromânească în România cu un buget de 1 milion de dolari.”

http://www.ziaristionline.ro/2014/07/26/silviu-brucan-gazda-lui-george-soros-la-gds-grupul-pentru-dialog-social-in-ianuarie-1990-foto-documente-de-emanuel-parvu/

 Vă prezentăm infamul articol despre Marea Unire de la 1 Dcembrie 1918, semnat de un alogen în revista „22” și replica unui român pe site-ul domnului profesor Ion Coja:

Adevăr istoric contra mitologie naţională

Unul dintre miturile cele mai înrădăcinate ale românilor, ridicat până şi la nivel de sărbătoare naţională, este cel al Unirii de la 1 decembrie 1918. Aceasta ar fi fost un act entuziast al întregului popor ardelean.

Care este însă adevărul istoric? Ni-l spune chiar reputatul istoric român, domnul profesor Lucian Boia, în cartea sa Primul război mondial, apărută anul trecut la Editura Humanitas.

Cu obiectivitate și moderaţie, eminentul istoric arată cum un grup de intelectuali români, întruniţi la Alba Iulia, au decis unirea, fără să ţină seama de celelalte naţionalităţi ardelene. Care ar fi fost însă dorinţa lor reală? Probabil, influenţaţi de cultura maghiară, care înregistrase în ultimii ani progrese repezi printre ei, ar fi preferat să rămână în graniţele Ungariei, cu o largă autonomie, la egalitate cu celelalte naționalităţi conlocuitoare (sârbi, croaţi, slovaci etc.). De altfel, aceşti intelectuali nu reprezentau, conform obiectivului recensământ maghiar din 1910, decât aproximativ o treime din populaţia oraşelor. Ceilalţi români, care trăiau la ţară, nici nu se gândeau la unire.

Autorul stabileşte apoi o serie de adevăruri istorice. El arată cum imperialistul Brătianu a cerut, pentru a intra în război, teritoriul până la Tisa. Apoi, cum catastrofala armată română a intrat repede (probabil în câteva zile) în derută, în contrast cu puternica armată austro-ungară, în care multiplele nationalităţi au arătat atâta entuziasm. În sfârşit, cum injustulTratat de la Trianon a răpit Ungariei şirul de trei oraşe din apropiere de frontieră, ca, de exemplu, cel denumit de localnici Sătmar, în maghiară Szatmar (nu denumirea oficială românească actuală de Satu Mare). Ce importanţă avea că zona înconjurătoare era pur românească, dacă oraşul principal era majoritar maghiar.

Lucrarea domnului Boia ar trebui cât mai repede tradusă în limbile de circulaţie internaţională, ca şi în maghiară.

                                                                                                      Dini G. Jónas
8 aprilie 2015

http://www.revista22.ro/adevar-istoric-contra-mitologie-nationala-54958.html

 

Răspuns la ticăloșia revistei „22”

Sunt stupefiat nu de faptul că un individ îşi descrie coşmarurile, este dreptul său, ci că o revistă din România i le face publice. Că omul delirează e limpede. Iată: „un grup de intelectuali români, întruniţi la Alba Iulia, au decis unirea[…]  Ceilalţi români, care trăiau la ţară, nici nu se gândeau la unire.”
La 1 Decembrie 1918, pe Platoul Romanilor din Alba Iulia au fost prezenţi peste 100.000 de delegaţi ai tuturor localităţilor din Transilvania. Aici nu a fost o adunare spontană, un „miting”, aşa cum fusese cea de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj în 3/15 Mai 1848, ci un For, o Mare Adunare Naţională constituită din reprezentanţii aleşi ai tuturor românilor din Transilvania, delegaţi abilitaţi să ia hotărâri în numele acestora. Era în realitate un Parlament ad hoc. Fiecare delegat avea asupra sa un „credenţional”, o listă cu numele şi prenumele locuitorilor din localitatea pe care el o reprezenta, în numele cărora era autorizat să decidă.

Iar acum nu mă refer la omul de rând care nu este foarte la curent cu ce s-a întâmplat acolo, ci îi am în vedere pe istoricii profesionişti. Toţi pomenesc cu un prilej sau cu altul de 1 Decembrie, dar nu ştiu câţi dintre ei au avut în mână un „credenţional” în original.

Ei bine, eu am avut nu unul, sute. Am studiat nume cu nume înşirate acolo. Rubrica ultimă din dreapta se intitula „Semnătura”. Aceasta era cea care mă emoţiona până la lacrimă (pentru cinicii cărora asemenea formulări le provoacă o grimasă încărcată de tot dispreţul fac precizarea că unii oameni, printre care mă prenumăr, au şi lacrimi ale sufletului). Rar apărea şi câte o semnătură, a preotului, a dascălului, a vreunui ţăran mai răsărit. De regulă, se înşirau de sus până jos cruci apăsate cu degetul, amprentă după amprentă. Dovada elocventă a nivelului cultural ce le era hărăzit românilor din luminatul Imperiu. Degetele acelor români „care trăiau la ţar㔺i care „nici nu se gândeau la unire” erau mânjite cu pământ şi cu gunoi de grajd, erau tocite de mânerul toporului, de coada sapei şi de dârjala coasei, dar ei ţineau din toată fiinţa să-şi pecetluiască pe coala de hârte care-i intimida voinţa vieţii lor.

Pe acele cruci s-a răstignit întreg Ardealul pentru ca să poată învia La Alba Iulia.

Poetul pătimirii noastre a spus:
Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-au răposat
Şi moşii, şi părinţii…

Cei a căror febră s-a cronicizat nu au decât să-şi debiteze aiurelile în cadru privat sau în casele de sănătate. Nu le vom îngădui să-şi bată joc de moşii şi părinţii noştri care nu numai au răposat de jalea unui vis, ci au făcut şi ca acel vis, providenţialul vis al Unirii, să fie înfăptuit.

Miron Scorobete

http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/raspuns-la-ticalosia-revistei-22/

Sursa: http://www.justitiarul.ro/infama-atitudine-antiromaneasca-a-slugilor-sorosiste-de-la-revista-22/

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro