Dezvăluire incendiară: „La Budapesta se transmite că sunt proteste pentru autonomia ținutului secuiesc”

by Fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei şi expert în domeniul informaţiilor secrete, generalul Mircea Chelaru, a făcut o serie de dezvăluiri incredibile, într-un interviu acordat ziarului Ring, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

proteste

Fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei şi expert în domeniul informaţiilor secrete, generalul Mircea Chelaru, a făcut o serie de dezvăluiri incredibile, într-un interviu acordat ziarului Ring, despre propaganda care se duce în Ungaria, privind autonomia ținutului secuiesc.

Generalul Chelaru a afirmat că la Budapesta există panouri publicitare, pe care s-au transmis imagini de la protestele din București îndreptate împotriva Guvernului Grindeanu. Potrivit fostului șef al Marelui Stat Major, pe acele panouri se subtitrează că manifestațiile sunt organizate pentru autonomia ținutului secuiesc.

„Întreaga economie şi finanţele româneşti sunt ciuruite de pompele sugative de vlagă românească ale transnaţionalelor. Dacă  o luăm de la controlul bogăţiilor subsolului şi până  la exploatarea criminală a pădurilor, până la controlul tuturor resurselor de apă, până la, dacă vreţi, controlul şi subminarea întregii teritoriatăţii agricole a României. Şi pot continua cu enumerările. Mă miră faptul că  oamenii aceşti nu ies cu sutele de mii în stradă să întrebe de ce  ni se taie pădurile, de ce ni se scoate aurul din subsol, de ce nu mai avem flotă,  de ce nu mai avem nicio bancă românească, de ce copii noştri sunt captaţi,  ca inteligenţă, şi se duc înafară. Şi aşa mai departe.  Aşadar, sunt multe interese deasupra naţiunii române (…) Iar noi sunem la  o vânătoare interinstituţională, a unor instituţii faţă de alte instituţii, lustruindu-ne care suntem cei mai prolifici în a arăta naţiunii cât de grozavi suntem”, a declarat generalul Mircea Chelaru, conform sursei citate.

„La ora actuală, echilibrul între puteri este grav zădărnicit. Este competiţia între puteri care duce la distrugerea şi vlăguirea de energie a naţiunii. Se distruge  ultimul reazem de coeziune naţională. Pentru că, dacă aţi văzut acum, românii sunt cei mai dezbinaţi chiar în momente în care la frontierele noastre, deasupra noastră, în aerul pe care îl respirăm, sunt  bacilii ticăloşi ai războiului şi ai răzbunării. Putin se întâlneşte la Budapesta, urmează să vină Trump acolo, aţi văzut iniţiativa societăţii secuieşti de a produce Republica Interioară Secuiască. Am primit  şi eu telefon din Budapesta, de la prietenii noştri, că şi în Budapesta sunt  foarte mulţi români, aşa cum în Bucureşti sunt foarte mulţi unguri. Iar acolo, pe panourile publicitare, s-au transmis continuu imagini de la protestele din Capitală şi din alte oraşe ale  României, iar în limba maghiară se subtitrează că sunt proteste pentru autonomia ţinutului secuiesc. Asta este realitatea. Deci, pe panourile publicitare din Budapesta se întâmplă asta. Nu pe toate, doar pe unele dintre ele. Dar e suficient. Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-odată. Toate au fost pregătite, iar  indicii de identificare ai acestor consecinţe sunt cât se poate de nefavorabili nouă”, a precizat expertul în domeniul informațiilor secrete.

 

loading...

Sursa: bugetul.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Stiri Extreme

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro