De ce trebuia răsturnat de la putere Ceauşescu pe 22 decembrie 1989

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Nicolae Ceauşescu. Foto: justitiarul.ro
Românul încearcă să se afirme mereu ca un EU SUNT şi nu ca un EU DEVIN, fixându-şi obiective, trecând prag după prag şi deschizând porţi după porţi. Nu există devenire statică. Grecescul STATOS înseamnă staţionar şi românul încearcă de sute de ani să-l nuanţeze, să se scuze parcă. Static, EU SUNT nu înseamnă nici măcar mişcare foarte, foarte lentă: el înseamnă pur şi simplu OPRIRE, negare a mişcării de orice fel. 

Faptul că România stă pe loc sau cade de peste două decenii, ţine de axioma potrivit căreia nimic nu se ridică pe o necropolă, pe o mare de nisipuri mişcătoare. Frâna de mână, care ţine România în loc, o constituie dezinteresul românilor faţă de adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Nicolae Bălcescu un român din altă categorie decât Elena Udrea sau Florin Salam spunea : o naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi şi viaţa nu merită trăită, dacă e trăită în genunchi în faţa altora.
Într-un articol anterior am lansat o ipoteză legată de stabilirea Timişoarei ca loc de declanşare a evenimentelor din decembrie 1989. Ca lucrurile să se lege între ele mai e nevoie să răspundem la întrebarea: de ce trebuia Ceauşescu dat jos din funcţie exact pe 22 decembrie? Să fi trecut răbdarea românilor dincolo de limitele suportabilului, astfel încât în decembrie 1989 să fie dispuşi să-şi plătească libertatea cu preţul vieţii? Să fie protestele împotriva Roşiei Montane şi a gazelor de şist o reeditare a momentului 1989, aşa cum o trâmbiţează o serie de parlamentari PD-L (proveniţi din fostul FSN) şi consilieri prezidenţiali ai lui Traian Băsescu ?
Răspunsul meu este unul extrem de simplu şi verificabil: banii au fost cauza. Banii care erau ai României, nu ai lui Ceauşescu. Adică lăcomia, dorinţa de îmbogăţire facilă, prin crimă chiar. Presat de rambursarea împrumuturilor către FMI, Ceauşescu crease un mecanism numit Aport Valutar Special ( AVS ) încadrat cu ofiţeri ai Securităţii. Structurată în principal pe 42 de entităţi grupate în câteva Întreprinderi de Comerţ Exterior ( ICE ), prin intermediul cărora se derulau toate operaţiunile comerciale aducătoare de valută.
Componenta nevăzută a mecanismului AVS o constituiau reţelele de sprijin subordonate celor patru reprezentanţe comerciale (RC) din străinătate, care aveau rolul de a identifica potenţialii cumpărători ai mărfurilor româneşti şi de a-i pune în legătură cu reprezentanţii ICE-urilor. Reţelele de sprijin erau încadrate şi ele cu ofiţeri acoperiţi, mulţi dintre ei foste glorii sportive (performanţă nefăcându-se decât la clubul Steaua al Armatei şi la Dinamo al Internelor, din care făcea parte şi Securitatea), celebrităţi din lumea muzicii, divertismentului, a ştiinţei sau pur şi simplu oameni de afaceri.
Pregătiţi în acest scop, emigraţi la ordin şi alimentaţi cu sume consistente de bani din România pentru a dispune de un standard ridicat de confort şi li se crea acces la „lumea bună” din Occident. Nu trebuie să subestimaţi potenţialul Securităţii, cea care prin reţeaua Caraman, formată din doar 11 spioni români, a reuşit să penetreze structurile de conducere ale NATO, recrutând generali şi politicieni occidentali de prim rang.
Cele patru plăci turnante ale mecanismului AVS îşi aveau sediile la Anvers (responsabil pentru continentul american şi Africa de sud-vest şi de vest, unde a lucrat o vreme Traian Băsescu), Viena (responsabil de Europa occidentală, unde şef era Marin Ceauşescu, fratele preşedintelui, cel care a fost „sinucis” pe 28 decembrie 1989), Roma (responsabil de ţările din nordul şi estul Africii, unde lucra patronul postului B1 Tv ) şi Cipru (responsabil de Orientul apropiat şi Asia, unde-l găsim pe Felix Voiculescu, stăpânul Antenelor). Din 1987 până în 1989, peste 50% din ofiţerii acoperiţi ai Securităţii au fost înlocuiţi de cei ai Direcţiei Informaţii a Armatei, toţi fiind trecuţi într-un fel sau altul în subordinea operativă a generalului locotenent Victor Stănculescu.
Şeful Direcţiei Înzestrare din MApN devenind practic coordonatorul acestui mecanism, întrucât doar în 1988, România livrase prin contrabandă sau legal, arme în valoare de două miliarde USD. Dacă momentul 22 decembrie 1989 era ratat, Ceauşescu nu mai putea fi răsturnat de la putere, întrucât în 1990 acesta prevăzuse intrarea în producţia de serie a avionului IAR-99 Şoim şi a elicopterului de atac IAR-317 Airfox, pentru care existau peste 300 de cereri la export din Vietnam, China, Iran, Libia şi Tunisia. Elicopterul uşor de cercetare şi atac IAR-317 Airfox era cel mai ieftin din clasa sa, fiind prevăzut cu posturi de pilotaj în tandem, locul din faţă fiind ocupat de operatorul sistemelor de armament, iar cel din spate fiind al pilotului. Prototipul a zburat pentru prima dată pe 22.09.1983, acumulând câteva sute de ore de zbor şi comportându-se foarte bine în cadrul testelor. Elicopterul dispunea de patru grinzi pe care se puteau monta sisteme de armament nedirijat (blocuri PRND, tunuri şi mitraliere containerizate) şi dirijat (rachete antitanc dirijate prin fir Maliutka). Armamentul artileristic fix de la bord era compus din două mitraliere calibru 12,7 mm containerizate, montate în lateralele părţii frontale ale fuselajului anterior.

De ce trebuia răsturnat de la putere Ceauşescu pe 22 decembrie 1989? Partea a II-a

În martie 1989, Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile, România mai avea în plus 3,7 miliarde USD depuşi în bănci şi creanţe de 7-8 miliarde USD. La această sumă s-ar fi adăugat începând cu 22 decembrie şi exporturile României pe 1989 care au fost de 6 miliarde USD.
Veniturile scontate din exportul de armament urmau să fie în 1990 de 3 miliarde USD şi datorită comercializării celor două noi tipuri de aeronave IAR-99 Şoim şi IAR-317 Airfox, despre care am vorbit în episodul anterior. În 1991 era planificat pentru a intra în producţia de serie şi avionul supersonic românesc IAR-95 Spey .
Acest debut constituia intrarea României în grupul ţărilor care îşi construiau singure cam toate categoriile de avioane de luptă, industria aeronautică românească devenind totodată un furnizor important de bani la buget şi de locuri de muncă. IAR-95 ar fi fost construit în 60-100 de exemplare pentru armata română, alte 200-300 de aparate fiind exportate şi Romania ar fi avut o bază de plecare în negocierile pentru crearea de parteneriate cu greii industriei aeronautice mondiale. Azi, după 24 de ani de la răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu, am şi uitat că în România se fabricau avioane şi elicoptere militare.
Toate acestea îl îndreptăţeau pe Ceauşescu ca pe 26 ianuarie 1990, de ziua sa, să anunţe renunţarea definitivă la raţionalizarea căldurii, apei calde, iluminatului, carburantului şi să bage alimente din belşug pe piaţa internă. Aşa se explică faptul că Stănculescu împreună cu conducerea DIA (în mod special contra-amiralul Ştefan Dinu) au fost ţintele prioritare de racolat, pentru perseverentele servicii occidentale şi AVO. Cei doi au primit din partea acestora rolul de dirijor şi respectiv superman din teren, în scenariul evenimentelor din decembrie 1989.
În 1990 noul guvern FSN a renunţat la producerea elicopterului IAR-317 Airfox şi a avionului supersonic IAR-95 Spey, avion pe care l-au realizat totuşi chinezii în cooperare cu Pakistanul, botezându-l FC-1 Chengdu/JF 17 Thunder. În 2004 i-a surâs din nou şansa României prin propunerea Rusiei de transfer tehnologic necesar revitalizării industriei de Apărare, în schimbul menţinerii statutului de ţară neutră. Fiind vorba de fabricarea la Craiova a peste 100 de MiG-29K/KUB şi la Crângu lui Bot rachete aer-aer R-77RVV-AE, rachete sol-aer 9K338 Igla-S, rachete antitanc dirijate pe fascicol laser 9A4172 Vikhr şi rachete anti-navă Kh-35 Uran. Preşedintele Ion Iliescu şi guvernul PSD condus de Adrian Năstase a refuzat propunerea ruşilor, preferând ca România să intre în NATO.
Scribălăii din presa românească, fiind în slujba patronilor făcuţi milionari de lovitura de stat din decembrie 1989, au aruncat o perdea de fum prin 2011 pe tema „reginei Vămilor”. Superficialitatea nu le-a permis să intre în profunzimea subiectului şi să facă conexiunile necesare, plecând de la realitatea că şeful ANAF, adică vameşul Sorin Blejnar era colonel acoperit al MApN. Aşa cum alt vameş, Vasile Blaga (preşedintele PD-L) avea şi el gradul de colonel plin, încă din 2006, când era ministru de Interne.
În dosarul Ţigareta 2 există şi o declaraţie a colonelului Gheorghe Truţulescu, care afirma că sarcina vămuirii avionul IL-76 ar fi revenit lui Teodorescu, numele de cod al unui ofiţer sub acoperire aparţinând unui serviciu de informaţii româneşti. Truţulescu afirma că îl cunoştea dinainte de 1989, când lucra în contrainformaţii şi că acesta fusese „plantat” în Direcţia Generală a Vămilor (DGV). Din februarie 1997, în funcţia de director al Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor a fost numit Teodorescu Aurel. Acesta era absolvent al şcolii militare de ofiţeri activi a Ministerului de Interne de la Băneasa promoţia 1978 şi fusese încadrat după absolvire ofiţer de informaţii în Departamentul Securităţii Statului, la Direcţia a III-a contraspionaj. În parodia de proces Ţigareta 2, procurorul colonel Popov Mihai s-a grăbit să-l audieze pe Teodorescu Aurel şi să facă o confruntare inutilă a acestuia cu Truţulescu deşi Aurel Teodorescu nu corespundea descrierii fizice făcute de fostul comandant al batalionului 404 Cercetare: masiv, înălţime peste 1,80 m, grizonat. Popov fiind înţeles cu Truţulescu să reediteze o nouă farsă cu teroriştii inexistenţi, la fel ca şi în decembrie 1989. Întrucât descrierea fizică se potrivea mănuşă lui Vasile Munteanu, şeful vămii Cargo a aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni, i-am solicitat fără niciun rezultat lui Popov audierea acestuia. Ca o coincidenţă, Munteanu fusese anterior adjunctul şefului de vamă al gării de Nord, responsabil cu livrarea fără vămuire a transporturilor speciale de marfă, adică a armelor. Rol pe care l-a jucat cu succes şi în Ţigareta 2, dovadă că aparţinea şi el Direcţiei Informaţii a Armatei, ca şi batalionul 404 Cercetare, comandat de Gheorghe Truţulescu.
Tot în dosarul Ţigareta 2 există şi o filă din agenda colonelului Truţulescu, cuprinzând o adnotare unde vămile din România sunt considerate intrări pentru serviciile de informaţii româneşti. Între serviciile de informaţii exista o permanentă luptă pentru acapararea intrărilor, acestea fiind drumul cel mai scurt pentru o îmbogăţirea rapidă şi sigură acelor care îi numeau în funcţii pe sutele de indivizi cu nume de cod Teodorescu. Pentru transportarea şi introducerea în ţară fără probleme a valutei, de către agenţii acoperiţi ai Securităţii şi ai DIA, anume desemnaţi, din 1985 directorul general al Vămilor din România, şefii de puncte vamale, şefii de tură şi ai birourilor de cadre de la toate nivelurile erau ofiţeri acoperiţi ai Securităţii. Deşi valuta nu mai ajungea la bugetul de stat, ci în buzunarele şefilor serviciilor de informaţii, această practică funcţiona şi în perioada când eu eram comandant adjunct al aeroportului Otopeni. În câteva rânduri am depistat introducerea în ţară de către ofiţeri ai serviciilor româneşti, ajutaţi de angajaţi ai aeroportului care făceau parte din reţeaua lor informativă, a unor persoane, prin alte locuri decât fluxurile destinate pasagerilor şi fără efectuarea facilităţilor de vamă şi frontieră. Raportând situaţia directorului general al aeroportului, dl. Ţară Gabriel, am avut surpriza să constat că era la curent şi că autorizase personal aceste încălcări de procedură, fără să mă anunţe.
Revenind la 22 decembrie 1989, regula instituită de Ceauşescu în ceea ce priveşte colectarea banilor era aceea că în ultimele 10 zile ale fiecărui an calendaristic să fie făcut bilanţul AVS pe întregul an şi sumele de bani, aflate în conturile din străinătate să ajungă în ţară, fiind depozitate la BRCE. Această perioadă de 10 zile în care valuta afluia în România începea din 22 decembrie. Băncii BRCE i-a fost schimbat numele în Bancorex după revoluţie, pentru a fi falimentată cu bună ştiinţă.
Toţi aceşti bani, care aparţineau tuturor românilor, n-au mai ajuns niciodată la bugetul de stat. O parte au rămas în posesia celor din reţele de sprijin ale celor patru reprezentanţe comerciale. Mai precis celor care operau conturile în care erau depuşi şi care nu au mai trimis banii în România, păstrându-i pentru ei. O altă parte s-au evaporat, ajungând direct în conturile personale ale şefilor ICE-urilor care au distrus documentele de evidenţă. Şi doar foarte puţini bani, care apucaseră să ajungă în România pe 22 decembrie, au fost căraţi cu geamantanul de la BRCE de persoane anume desemnate să devină milionarii României, de către noua putere. Totul la adăpostul perdelei de fum numită „lupta cu teroriştii” menită să ţină lumea acasă. Şi prezentării la TVR, cu nenumărate reluări, a mascaradei de proces de la Târgovişte, urmată de execuţia cuplului Ceauşescu, ambele special create în acest scop.
 

Sursa:http://romanian.ruvr.ru

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
PSD a intrat într-un cerc vicios   Amănuntele care îngroapă guvernarea PSD-ALDE. SRS: Abandon mascat!

Întreg programul economic și social al PSD se poate prăbuși. Ca un castel din carti

Larry Watts- autorul cartii “Reabilitarea lui Ceausescu”, considera ca lumea trebuie sa afle adevarul ascuns de la revolutie despre Ceausescu

Acum dupa ce am citit relatarile jurnalistului Watts, care a spus ca la revolutie erau

Paul al României și Remus Truică rămân în arest la domiciliu

Paul al României şi omul de afaceri Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui

Acciza din 2015, calculată la un curs de 4,73 lei pentru un euro

Acciza din 2015, calculată la un curs de 4,73 lei pentru un euroMinisterul Finanţelor a

Închide