De ce dați cu piatra în biserici ? Vresti Moschee in loc de spitale ?

by loading... Este un text care nu-mi aparține. Dar este excepțional, într-o opinie personală, și trebuie răspândit. ”Mai știți cum ani la rând i-ați înjurat pe Ceaușescu&acoloții că au dărâmat […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

67758556-1024x768

loading...

Este un text care nu-mi aparține. Dar este excepțional, într-o opinie personală, și trebuie răspândit.

”Mai știți cum ani la rând i-ați înjurat pe Ceaușescu&acoloții că au dărâmat 20 de biserici? Ba chiar și un spital-monument, Brâncovenesc, ridicat de oameni credincioși? Le tot numărați, dar uitați să spuneți (sau nu știți) că nu au fost construite ieri, ci în 1.000 de ani.

De ce dați cu piatra în biserici? Dați cu pietre și în cele 44 de biserici ridicate de Ștefan cel Mare și Sfânt din 1457 până în 1500, care au ajuns în patrimoniul UNESCO? Dați cu pietre și în Voroneț, Putna, Moldovița, Dragomirna, Văratec, Agapia, Curtea de Argeș, Hurezi, în bisericile din lemn ale Maramureșului istoric? De ce? Voi știți istorie? Dacă da, de ce dați cu pietre în istorie?

Ridicarea bisericilor la noi datează din secolul XI. Spitalele la noi datează din secolul XVII. Sesizați diferența de timp? Biserica Sfântul Anton Curtea Domnească este cea mai veche din București, datează de prin 1550 și timp de 200 de ani în ea au fost încoronați domnii Țării Românești. În aceasta biserică și în cele care s-au ridicat ulterior găseau oamenii bolnavi un strop de speranță. Nu existau pe atunci doctori, ci doar leacuri băbești. Și credință în Dumnezeu. Oamenii bolnavi mergeau în biserică pentru că doar Dumnezeu îi putea ajuta, doar preoții puteau face ceva pentru ei, prin rugăciune. Dați cu piatra în ea? Abia în 1695 a început construirea spitalului Colțea. Primul spital din București și din țară. Dar, atenție, spitalul făcea parte dintr-un complex mănăstiresc – Mănăstirea Colțea. Și tot în acest complex mănăstiresc s-a deschis prima școală de învățământ medical – Școala de Mică Chirurgie Colțea, prin 1842. Dați cu pietre și în Biserica Colțea?

Vreți sau nu, biserica și spitalul au fost ani buni împreună. Doar comunismul le-a despărțit. Spitalul Brâncovenesc, care era și școală medicală, a fost ridicat de Safta Brâncoveanu și dat în folosință în 1838. L-a dărâmat Ceaușescu în 1984. Spitalul Mililtar s-a ridicat în 1862. Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu a funcționat improvizat din 1858 și fost dat în folosință oficial în 1886. Spitalul Floreasca s-a înființat în 1932. Spitalul Elias a fost înființat în 1936. Spitalul de Arși a fost fondat în 1958. Spitalul Universitar s-a deschis in 1978. Spitalul Sf. Ioan a fost inaugurat în 1979.

De ce dați cu pietre în biserici? Sunteți barbari? Bisericile sunt și monumente, bijuterii arhitectonice, nu doar Case ale Domnului. Când tătarii au dat năvală în Moldova în 1727, au dat foc Mitropoliei din Iași. Când turcii au prădat Târgoviștea în 1737, au făcut biserica zob și au ars toate cărțile din biblioteca bisericii. Când iezuiții maghiari și austriecii au năvălit în Transilvania în 1761, au ars toate bisericile de lemn. Când sovieticii au ocupat din nou Basarabia în iunie 1940, au transformat bisericile în haznale și au ucis în chinuri groaznice sute de preoți și mii de credincioși. Când armata română a ajuns la Chișinău în iulie 1941, la sediul NKVD a găsit cadavre bărbătești mutilate (capul tăiat, membrele tăiate, ochii scoși, organele sexuale tăiate și băgate în gură) care au fost recunoscute după… straiele preoțești ortodoxe. La noi, comuniștii, ajutați de NKVD au înființat aparatul de represiune de tip stalinist Securitatea Poporului, în 1948 – o direcțiune urmărea “elementele dușmănoase” prin Serviciul Culte, Secte, Naționalități – așa au ajuns mii de preoți și credincioși la Canal și tot felul de lagăre și închisori, ca să nu se amestece în “viața politică internă”. Au făcut închisoare din cea mai mare mănăstire din sud-estul Europei, ridicată în 1720 de Mavrocordat, Mănăstirea Văcărești. A darâmat-o Ceaușescu în 1985. Când Boc a închis spitale, nu ați zis nimic. Când Băsescu i-a invitat pe medici să plece în lumea largă, iar nu ați zis nimic. Știu, sunt 50.000 de oameni care nu vor catedrală. OK. Dar sunt alți 50.000 care vor. Știți de ce? Pentru că au văzut toate catedralele din Europa și vor și ei una. Uite de asta. Dacă oamenii dau bani pentru catedrală, înseamnă că preoții sunt mai bine organizați. Credeți că dacă medicii s-ar organiza și ar cere să se strângă bani pentru un mare spital nu s-ar strange? Ba da, o grămadă. Dar cine să mai ceară, când noi avem peste 2.000 de medici plecați? În loc să avem și una și alta, și spital și catedrală, noi vrem să distrugem catedrala. Cum să vrei să dai foc unei catedrale? Noi suntem normali la cap? Nu din cauza bisericilor nu avem spitale (și multe altele) așa cum vrem. Nu din cauza preoților nu avem spitale. Nu din cauza catedralei nu avem spitale. Căutați în alte părți vinovații.”

 

sursa:  http://acvila30.ro/de-ce-dati-cu-piatra-in-biserici/

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro