Crăciun fericit…cretinilor. Marea Labă a Dosarului de Crăciun

by Timeo Procurores et dona ferentes (să te temi de procurori, chiar și atunci (mai ales) când îți fac daruri de Crăciun – sau Marea Labă a Dosarului de Crăciun)… […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Timeo Procurores et dona ferentes (să te temi de procurori, chiar și atunci (mai ales) când îți fac daruri de Crăciun – sau Marea Labă a Dosarului de Crăciun)

loading...

Știu că nici dracu nu va citi în amănunt povestea asta, idioții doar dau laik la căcănăria știrii inculpării lui Ilic, că se știe că suma cretinilor va depăși forever numărul celor (prea) puțini avizați. Eu îmi fac totuși datoria și încerc să explic cum stă treaba, ca pentru handicapați mintali cu IQ spre zero barat, că așa-s ”naționaliștii”.

Am așteptat ca sarmaua să se așeze fiecăruia pe gâtlej, până să scriu, așadar – povestea cu Dosarul Ilici – Măgureanu – Roman/ Neulander, de la Parchet, e cu totul alta decât ce s-a prezentat pompieristic în presa Lor.

Lumea s-a bucurat de cadoul de Crăciun al procurorilor, o fumigenă împuțită – povestea cu inculparea lui Ilici & comp, lansată cu o anumită miză, politică desigur.

Pentru început trebuie precizat ceva ce orice avocat sau justițiabil deja a aflat – procurorii sunt niște javre, în majoritate. O bună parte dintre procurori sunt niște târfe abjecte accesate de factoru politic pe firu scurt, mai ales cei cu delegație, cum sunt toți cei de acum de la Parchetu Militar.  Oricine are numărul lor de telefon ”secret”, exact cum au (și) curvele, îi poate antama, pentru un preț negociat. În cazu de față, la cel mai greu Dosar din ultimii 26 de ani, negocierea se face cu încălcarea tuturor normelor Codului Penal.
Spre exemplu, am sesizat Parchetu, acum două luni, fără a primi până azi niciun răspuns oficial, că procurorii militari cu zero școală de Drept și infractori ai bunului simț, încalcă Legea, flagrant, cu riscul anulării întregului Dosar:

Am invocat ”nulitatea relativă a actelor de procedură penală efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 93 al. 1 coroborat cu 282 Cod Procedură Penală, privind dreptul de participare la toate actele de urmărire penală a apărătorilor aleși ai părților vătămate și părților civile constituite în prezenta cauză, în special cu privire la audierea suspecților principali”.

Am susținut că audierea suspecților din prezenta cauză fără înștiințarea în vederea participării, al avocaților care au formulat cereri în acest sens în dosar, reprezintă o încălcare a dreptului victimelor la apărarea intereselor tuturor părților vătămate, fiind încălcat principiul egalității de arme în procesul penal.
Sancțiunea fiind nulitatea relativă prevăzută de disp. art. 282 Cod Procedură Penală, am solicitat Parchetului să constate nule actele de urmărire penală (audieri în special) efectuate fără înștiințarea avocaților AVMR (organizația victimelor) și să se dispună reaudierea tuturor persoanelor (suspecți, inculpați, martori, părți vătămate) ce au fost audiate fără înștiințarea avocaților AVMR. Audierea suspecților și mai ales a principalului Suspect Ion Iliescu a fost vitregită de absența mijloacelor audio video, cu intenția clară a protejării javrelor criminale”.
KGB uber alles…

”Atât timp cât în faza de judecată înregistrarea tuturor declaraţiilor inculpaţilor, martorilor, cât şi a întregii şedinţe de judecată e obligatorie şi se realizează cu mijloace audio video, scopul vizat de legiuitor prin introducerea articolului 110 alineatul 5 din Codul de Procedură Penală a fost evident acela ca întregul proces penal să fie guvernat de aceleaşi reguli şi nu de a da dispoziţii legale formale.
Atât timp cât urmărirea penală e parte a procesului penal şi, atât timp cât în instanţă, în faza de judecată, dispoziţiile legale similare sunt respectate, în mod evident se impune ca organele de urmărire penală să dea o altă valoare articolului 110 alin. 5.
Prin respectarea acestor dispoziţii se uşurează şi munca judecătorilor, care pot verifica dacă revenirile asupra depoziţiilor din faza de urmărire penală – de martor sau de inculpat – sunt întemeiate, având în vedere că, de multe ori, aceştia arată că nu au declarat în sensul consemnat, sau că s-au exercitat presiuni asupra lor.
Ar fi lesne pentru organele de urmărire penală să demonteze astfel de susţineri. Alocarea de fonduri în vederea asigurării înregistrării audio sau video a declaraţiilor nu reprezintă un efort financiar pentru Ministerul Public”, am citat din declarația unui specialist în drept, Prodecanul Baroului Vrancea, avocatul Gabriel Nicolae”.
.
”Procurorii Parchetului General, Secția Militară cunosc importanța Dosarului la care lucrează și știu că nu este o dispoziție formală indicarea de către legiuitor în Codul de procedură penală a utilizării mijloacelor audio video la audierea suspecților.”

Cu toate astea jigodiile de procurori s-au pișat pe legiuitori și pe procedurile Codului.

Leprele de procurori nesimțiți au camere de luat vederi la Parchet fără număr, și la veceu, cu high rezolution, doar pentru Ilici și Roman și Măgureanu n-au găsit o singură cameră de filmat, de 20 de euro, made in China.

Deși m-am oferit să le fac donație una de 400 de dolari, de la soră-mea, din USA, nu din China. S-au uitat la mine ca niște moluște mute când le-am făcut oferta, gratis. Căca-m-aș pe ei de jigodii sper să ajungă cândva (și) ei anchetați pentru mizeria la care se pretează acum, cu bună știință.
Cum e posibil, în 2016, tu, procuror borât, să te uiți senin în ochii mei, care aștept de 26 de ani să-l văd pe Ilici cum răspunde la întrebări, și să-mi spui că nu ți-a dat Ministerul Justiției o cameră de luat vederi de 20 de euro, când ai în spate ditai plasma de 1300 de euro, cât peretele? S-o fut pe măta-n gură de jigodie de procuror delegat, căcănar ce te spărcăi pe Lege și justiție.
Am solicitat în baza art 322 CPP extinderea urmăririi penale cu privire la persoane ce în mod cu totul nejustificat figurează doar ca martori în Dosar sau nu figurează deloc deși au avut un rol important în Represiunea sângeroasă din iunie 1990, ca și executanți, complici sau co-autori la săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul Dosarului, – de la generalul Pavel Abraham, aflat la acel moment în funcție de conducere în cadrul Ministerului de Interne, la colonelul Kuki Borislavski, cumnatul securist al lui Petre Roman Neulander care a condus minerii în Facultatea de Drept și apare și în imagini predate Parchetului,
plus:

– generalul Zaharia Toma fost șef la Secția 10, din Piața Unirii, unde bătea de rupea cu pulanul reținuții ilegal din Piața Universității, ajuns prim-adjunct al ministrului de interne, pe considerente legate de relația sa specială cu consăteanul său din Tărtășești, Adrian Năstase,
plus:
– fostul director al TVR, Răzvan Theodorescu, complicele lui Iliescu la diversiunea televizată, a oprit semnalul TVR, total, cum nici la ”rivoluție” nu s-a întâmplat, pentru a legitima teza cotropirii Televiziunii de ”legionari”
plus:
– Cristian Tudor Popescu (zis CTP), Lelia Munteanu, Octavian Știreanu, Andrei Pleșu – personaje (scârbe comuniste) care în ziarele Adevărul și Azi au incitat la crimă și au legitimat teroarea,
plus:
– Adrian Sârbu, șeful de cabinet al lui Petre Roman care vroia să pună dinamită sub Balcon, conform depoziției generalului Atanasie Stănculescu, – doar ăsta a fost inculpat din toată lista…
plus:
– colonelul Truțulescu, cel care a coordonat acțiunile diversioniștilor cercetași de la Buzău și l-a torturat cu o bâtă cu cuie pe actorul Dragoș Pâslaru, pe care l-a pocnit sadic în cap până l-a umplut de sânge și l-a terminat
plus:
– șefii de la așa numita Unitate doișiunsfert, urmașii fostei SMB, Securitatea Municipiului București, ai căror subordonați au pus foc în tot orașul pentru a legitima intervenția în forță, subordonați identificați de ziaristul Ioan Itu, în Tinerama, cu grade și funcții și fotografii clare. Acțiunea lor a fost confirmată de secvența interceptată din dialogul dintre ministrul de interne din acea vreme, generalul Mihai Chițac și generalul Diamandescu, șeful Poliției, în timp ce își comunicau prin radio, în ziua de 13 iunie 1990, că “dăm foc la autobuze așa cum ne-am înțeles cu domnul președinte” Ion Iliescu adică,
plus:
– Doru Viorel Ursu, ministrul de interne din data de 14 iunie 1990, citat doar ca martor, și despre care șeful Parchetului Militar a susținut – de față cu Procurorul General și Ene Viorel– că nu poate fi inculpat deoarece abia pe 16 iunie a apărut în Monitorul Oficial numirea sa – un cretinism total!!
plus:
– toți liderii FSN ca aparat politic de stat și de partid implicați direct în dirijarea, transportul și hrănirea minerilor,
plus:
– procurorii din iunie 1990, inclusiv Monica Macovei care consemna la vremea aceea că în Lagărul de la Măgurele, totul era cât se poate de în ordine, deși acolo s-au petrecut fapte abominabile, s-au torturat oameni sub directa supraveghere a cadrelor militare și a procurorilor. În ce mă privește la Măgurele am fost anchetat de procurorul Emil Dinu, fost ofițer de securitate, cel care a fost un adevărat tartor al instrumentării abuzive a dosarelor celor reținuți și arestați ilegal, iar Macovei a fost și ea acolo, trimisă de însuși Robu, șeful Parchetului General, pentru a-și acoperi tovarășii
plus:
– liderul de sindicat de la IMGB, George Costin, cel care a atacat cu masele sindicale Arhitectura în ziua de 13 iunie,
plus:
– jigodia lui Tismăneanu, turnătorul Teodor Mărieș, părtaș al planului de legitimare a Represiunii, prin acțiunile sale provocatoare precizate deja în numeroase declarații și materiale de presă accesibile public.

De asemenea am solicitat audierea ca martor a fostului ministru PSD Miron Mitrea ce a publicat recent o carte intitulată ”Confesiuni electorale. 1996-2014” cu dezvăluiri importante despre secvențele uciderii unor oameni prin împușcare, surprinse în timpul nopții de 13 spre 14 iunie 1990. Nici vorbă de chemarea sa la Parchet.
Am mai constatat, citind o sumă considerabilă de declarații, că există o manieră de lucru ce ridică întrebări asupre deciziei procurorilor de a obține adevărul de la suspecți.
În interesul soluționării Dosarului lipsește o atitudine coerentă a procurorilor de caz la interogarea suspecților principali, mai ales la Ion Iliescu, deși chiar Virgil Măgureanu îl dă în fapt pe Ion Iliescu arătând că Ion Iliescu era perfect informat și mințea cum respiră. Audierea lui Ion Iliescu a curs în mod vădit prin nedereanjarea acestuia cu întrebări ce puteau dovedi apetitul său spre minciună.

Suspecții și martorii au fost audiați fără înștiințarea avocatului părților vătămate cu încălcarea art. 93 Cod Procedură Civilă, fiind direct viciată buna desfășurare a anchetei.

Ce au făcut zdrențele astea de așa ziși procurori? Au continuat Dosarul la mișto, cu vicii majore, ce vor asigura Găștii lui Iici spațiu de manevră.
De ce? Deoarece rahaților ăstora li se rupe de proceduri, de miza Dosarului, de orice, ei doar își iau un salariu și o prelungire a delegației la Oraș, că ei vin din provincie, din cur cu satelitu.
Gașca lui Ilici are deja vreo 40 de avocați, de la cele mai tari Case de avocatură securistică, de la Mușat la Boștină.
Niște căcați plătiți la oră, ca la privatizarea Petrom unde Mușat, securist de omenie, a încasat zeci de milioane de euroi.
Procurorii servesc partea adversă, respectiv inculpații – ușor de înțeles de ce. Noi, cei cu capetele sparte de răngi n-avem biștari, nici pile în Sistem, unde odraslele procurorilor ar urma să primească posturi, după ”soluționare”.

Scârbele astea de procurori lucrează clar pentru Gașca lui Ilici. Nicio anchetă legată de morții de la Mineriadă nu a fost finalizată. Au fost ignorate toate datele cu privire la morții ”neidentificați” de la Străulești. Totul este o abureală sinistră iar Dosarul va fi făcut varză în instanță.

Dacă am fi acum în Decembrie 89, i-aș împușca direct în gură pe toți căcății ăștia de așa ziși ”oameni ai legii”.
Iar dacă aș fi contele de Monte Cristo, cu banii abatelui Faria, le-aș fute viața definitiv.
Fiecare a avut în copilărie un personaj favorit literar, cu care s-a identificat ori față de care a vibrat empatic. Io mă identificam cu un câine, cu Colț Alb, de altfel un coleg de presă, cândva, a și scris despre mine că-s genul de câine care trebuie ucis, că dacă a apucat să muște nu mai dă drumul. Mie îmi plăcea mult de tot, pe lângă Winnetou – că mereu i-am preferat pe cei ce pierd luptând, de D’Artagnan – tânărul sărac și războinic care lupta din răsputeri să schimbe lumea şi, pe alocuri, chiar izbutea să o facă, și mai ales de Contele de Monte Cristo.
Au fost printre însoţitorii nopţilor copilăriei, când citeam pe șest sub plapumă la lumina lanternei despre isprăvile lor eroice, purtătoare de inspirație.
Am aflat peste ani că există și un sindrom al Contelui de Monte Cristo – îmi este foarte clar că viața mea are de-a facu cu sindromu ăsta.
Dorința de răzbunare, de aplicare a justiției, te ţine în viaţă. No peace without justice a fost sloganul meu de forever. Răzbunarea pare lungă, nesfărșită și absurdă iar lumea din jur te ia de nebun.

Când eram mic îl iubeam (și) pe Jon Uaine, gagiu salva totu când nu mai era nicio speranță, venea cu cavaleria și pistolu Colt și rezolva aspectele – datorită lu Jon Uaine m-am dus la pentatlon să pot călări și io și să trag cu pușca și să am și o săbiuță ceva…am avut Walter nu Colt, bun și ăla…săbiuțe mai încă, plus dosar penal, complet ilegal, din pricina asta.
Când Ilici a adus Armata și gibonii din subterane, peste noi, indienii din Piața Universității, n-a venit nimeni să ne salveze, nicio cavalerie. S-a tras cu cartușe de război, ne-au zdrobit cu răngile și n-au fost departe nici topoarele.
O prietenă mi-a scris recent că i se pare că port ură și azi și că să fac nu știu ce, să iert pe nu știu cine. Să-i ierte Dumnezeu pe criminali, că oricum ei sunt comuniști și li se rupe de iertarea creștină.

Este o bună vorbă românească din vechime – după faptă și răsplată. Fiecare va plăti, și cei care sunt complici prin tăcere și neimplicare și ceilalți, tartorii.
În ce mă privește vreau doar justiție, nimic altceva, nu poate fi pace fără justiție, dacă m-ar fi purtat doar ura, de mult aș fi făcut cu totul altceva, că am avut ocazii destule. Dumnezeu mi-a dat șansa atunci, în iunie 90, să rămân cu vederea ochilor, după ce crezusem că răngile mi-au luat lumina…sunt mereu cu ochii larg deschiși de atunci, că nu se știe de unde îți vine o bucată.
Românilor care orbecăiesc încă să le dea Dumnezeu sănătate, și vederea ochilor, că altă Piața Universității nu va mai fi. ”Păcat, păcat, de sângele vărsat!”…cam așa se striga odată – n-am rezolvat deloc partea cu sângele vărsat…
Ani și ani am fost ținta sarcasmului celor care îmi explicau ei mie cât sunt de tâmpit și sonat pentru că insist – de 26 de ani – pe dosarele crimelor lui Ilici ”care nu va fi inculpat niciodată” – după cum a afirmat și el public. Acu ar trebui să primesc vagoane de sticle de uischi la câte pariuri am câștigat pe tema asta, în ultimele decenii. Există chiar o hârtiuță ascunsă într-un seif, un pariu olograf ce se referă precis la inculparea lui Ion Iliescu. Pariul este din 2007, a durat ceva, dar am câștigat, parțial. La vremea când am scris hârtiuța se râdea de mine și eram luat de sandilău de balamuc.

Iar unei avocate milionare, zdreanța lui Adrian Sârbu, nenorocitul nemernic care vroia să ne pună dinamită sub balconul Pieței Universității i-am jurat că își va vedea mogulul după gratii, individa mai avea puțin și făcea apoplexie – sper să-i crape inima în ea și ei și jegosului care a poluat o generație întreagă cu țigănismele și mizeria mediatică a ProTv, sub infamul slogan ipocrit al ”gîndirii libere”. Pentru cei ca Sârbu și Ilici nicio pușcărie nu va fi de ajuns pentru a plăti cât rău au făcut românilor.
Am început Dosarul Mineriadei a doua zi după ce am ieșit cu frate-miu din Lagărul de la Măgurele, spart și vânăt pe tot corpul, bandajat și cu oasele rupte de răngile gibonilor din subterane aduși de Iliescu să ne ucidă.

Din 1996 a reluat tema Viorel Ene, alt tâmpit de cercetaș, ajutat vreme de șapte ani de zile de avocatul Mihai Rapcea, pe care l-am cunoscut de altfel în biroul procurorului Marius Iacob, la una din nenumăratele întâlniri cu procurorii ticăloși ai tuturor regimurilor ce au mușamalizat și tergiversat decenii de-a rândul Dosarul ce-l privea pe ion Iliescu și întreaga sa agentură criminală moscovită. Rapcea a fost super cool, când își pune tichiuța aia de avocat pe creștet devine o fiară, fără el se ducea totul de râpă, din păcate acum e în Tailanda la dreak în praznic.
Miza a fost să-i belim, legal, pe ăștia, să nu fim ca ăia de au ucis, au ucis, au ucis…Niște securiști au lansat o vrăjeală ticăloasă, au atribuit lui Mircea Vulcănescu o penibilitate stupidă, fraza cu ”Nu ne răzbunați” – transmisă cică nouă, peste generații. Evident securiștii aveau ca obiectiv salvarea pieilor lor jegoase. Ca să nu-i ucidem…
Acum sunt cu toții niște boșorogi borâți dar îi putem ucide în efigie, simbolic.
M-am numărat mereu între cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” – iluzia obținerii dreptății este una dintre temele majore ale tuturor celor afectați de sindromul Monte Cristo, erou mitologic cu o aură supranaturală – aura dreptății în pofida tuturor. Mitul durează dintotdeauna, cred, este povestea celui slab, lovit și nimicit, invins mișelește de forțele Răului, ce se trezeste din morți si-i pedepsește pe cei răi – întocmai asta este istoria romanțată a contelui de Monte Cristo. Revenirea din neant, aparent imposibilă, și biruința, eventual, se datorează răbdării, voinței călite, plus revanșa forjată necontent, plus calculul ce ține de abilitatea și stăruința jucătorului de șah, singurul gen de joc strategic unde un pion, un puțoi muritor de foame, prin iscusință și puterea minții, poate învinge regii.

Edmond Dantès, în numele legitimei sale răzbunări își dedică viața revanşei și aplicării pedepsei, nu cedează cu niciun chip, nu precupețește nimic iar victoria va fi a lui – că e super coaie. Interesant este că Dumas se pare că a scris cu o anumită cheie romanul său celebru – Monte Cristo înseamnă Muntele lui Hristos. Iar Edmont Dantes rezolvă problema ticăloșilor – dar femeia nu-l mai interesează, este devotat exclusiv actului justițiar, seamănă pe undeva cu un călugăr luptător. Iar șansa revenirii sale se datorează comoarei abatelui Faria.
Au zis unii că ar fi o parabolă iezuită romanul lui Dumas. Evident n-am nicio treabă cu iezuiții, și cu atât mai puțin cu viața de călugăr, dar pe undeva se verifică ideea că adio familie și bucurii casnice când porți o adevărată luptă de guerillă zeci de ani cu o caracatiță gigantică, cum este justiția coruptă și securistă a lui Ilici.
Cât despre vreo comoară de la vreun abate generos, ciu ciu muciu.

Scriam de ziua lui Ene Viorel, vara trecută, o vară toridă petrecută de mine pe la Parchet, de tâmpit: ”Așteptăm cu interes actul de învinuire a inculpatului Ion Ilici Iliescu – nu de alta dar e pariul meu de o viață. ”Dosarul Mineriadei”, în forma în care se găsește acum i se datorează în mare parte.” Și de asemenea lui Rapcea Mihai. Dar treaba nu s-a încheiat.
Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, chiar zilele trecute Ene Viorel a depus pe adresa procuroului general un protest cu privire la modul pompieristic al instrumentării Dosarului. Cel căruia i se datorează de fapt inculparea lui Ilici este generalul Vasilache, cu care am colaborat excelent anii trecuți dar care a fost zburat din Parchetul Militar după ce a demarat Dosarul ce mai avea puțin și se clasa. L-a pocnit răzbunarea Clanului kaghebistic servit de generalul abjecției supreme – Dan Voinea, cel care a mătrășit peste un deceniu și jumătate dosarul ce-l privea pe Ilici și Haita sa.
KGB nu e o poveste, generalul Logofătu, frățioru lui Militaru a fost șefu lui Voinea, nu întâmplător.
Dosarul belit de Voinea 18 ani este radiografia unei epoci de minciună, ticăloșie, trădare, batjocorire a actului de justiție.
Doar câțiva procurori și-au făcut datoria cu cinste și onoare – n-am să-i numesc aici pentru a nu fi ținta colegilor lor nemernici, mulți câtă frunză și iarbă.
Pentru mine “sindromul Monte Cristo” nu înseamnă doar răzbunare și atât, ci mai ales nevoia irepresibilă a restabilirii adevărului și curajul de a merge până la capăt pentru a arăta și demonstra că adevărul și legea chiar înseamnă ceva.

La modul idiot, chiar dacă efortul este aproape suicidar – Socrate a fost poate cel mai tare bărbat al lumii, pentru ca Legea să însemne ceva pentru toți cei care vor veni după el, a întărit-o prin sinucidere. Atena a pierit, Socrate a rămas. În ce mă privește mi-aș dori să piară măcar o parte din cartierul Primăverii, unde stă la vilă șandramaua bolșevică de Ilici, criminalul cu mâinile roșii de sângele nostru până la coate.
Cât despre procurorii de acum ai Dosarului, sper să aibă parte de toate blestemele însumate ale victimelor, dacă continuă în forma asta căcănăria asta la care s-au băgat cu bună știință, în beneficiul Haitei lui Ilici…
…iar am depășit trei rânduri, maxim din ce pot cuprinde atleții ”luptei naționale” la iie, pe FB
.
Istoricul formării Dosarului Mineriadei – pentru cei ce pot citi cu greu, peste trei rânduri, fără laik…

 

Sursa: George Roncea 

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro