Centre pentru migranţi, deschise la Cluj-Napoca şi Baia Mare

by loading... Două centre regionale destinate integrării migranţilor au fost deschise, la Cluj-Napoca şi Baia Mare, în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene, în valoare de 600.000 de euro. […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...

Două centre regionale destinate integrării migranţilor au fost deschise, la Cluj-Napoca şi Baia Mare, în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene, în valoare de 600.000 de euro. Proiectul este destinat atât refugiaţilor, care vin din zone de conflict, mai ales din Siria în ultima vreme, precum şi resortisanţilor, care sunt cetăţeni care provin din state din afara Uniunii Europene şi care se află în România cu diferite scopuri.

Centrele acordă migranţilor asistenţă pe mai multe paliere şi domenii, iar o acţiune importantă care va fi derulată prin aceste centre este susţinerea copiilor care provin din familii de migranţi de a se integra în învăţământul românesc. „Serviciile oferite sunt de asistenţă materială, juridică, psihologică şi medicală, învăţarea gratuită a limbii române, orientare culturală şi mediere profesională, integrare în muncă, li se caută locuri de muncă. De asemenea, copiii primesc rechizite şi sunt ajutaţi să se integreze în sistemul de învăţământ. Grupul ţintă îl reprezintă aproximativ 3.000 de refugiaţi, din Siria, Palestina, state africane, dar şi resortisanţi din state din afara UE, din America Latină şi alte state, aflaţi în România la studii sau la muncă”, a spus Ana Luduşan, preşedintele Ligii Apărării Drepturilor Omului (LADO) Cluj, care se ocupă de derularea proiectului.
Migranţii provin atât din ţări arabe, cât şi state ale Americii Latine sau din Africa. Cei mai numeroşi dintre refugiaţi provin din ţări arabe, 80 la sută din Siria, iar în ceea ce-i priveşte pe resortisanţi, printre aceştia se numără mulţi studenţi, mai ales că unul dintre centre se află la Cluj-Napoca, care este un puternic centru universitar al României.
De asemenea, se mai are în vedere şi deschiderea a trei Puncte Regionale de Coordonare la Şomcuta Mare, Târgu Mureş şi Sibiu. Proiectul “Servicii integrate pentru migranţi – Comunităţi Interculturale şi Solidare” are o perioadă de implementare de doi ani, din iunie 2017 până în iunie 2019, şi este dedicat susţinerii migranţilor din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita, Sibiu, Alba.

Proiect finanţat cu bani europeni

Se estimează că în cei doi ani de derulare a proiectului vor fi susţinute în deprinderea culturii şi a limbii române, 3.000 de persoane, dintre care refugiaţii reprezintă doar un procent mic, cei mai mulţi fiind resortisanţi. Pentru refugiaţi este prevăzută şi susţinere financiară sau sprijin pentru găsirea unui loc de muncă. Refugiaţii care vor beneficia de serviciile oferite prin acest proiect sunt admişi în baza unui dosar care este analizat de autorităţile române. Proiectul este cofinanţat prin Fondul European de Integrare şi Guvernul României, prin Programul Naţional – Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare.

Refugiaţii din România primesc ajutor financiar şi sprijin pentru găsirea unui loc de muncă.

Sursa: jurnalul.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro