Cea mai mare miza financiara din istoria postdecembrista se da acum | de votul PSD si PNL depinde acum daca Romania va iesi din rahat!

Distribuie!by Acesta este votul cu cea mai mare miză financiară din istoria Parlamentului României! Cetăţenii sunt ultima linie de apărare în faţa unui jaf de proporţii istorice. loading... Parlamentul este chemat […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Acesta este votul cu cea mai mare miză financiară din istoria Parlamentului României! Cetăţenii sunt ultima linie de apărare în faţa unui jaf de proporţii istorice.

loading...

Parlamentul este chemat începând de azi, în sesiune extraordinară, să aprobe prin lege cedarea dreptului de exploatare a gazelor din Marea Neagră în schimbul unor redevenţe derizorii, care ar provoca pierderi la bugetul public de ordinul a cel puţin 10 miliarde de euro. Adică destui bani pentru construirea a încă 1000 de kilometri de autostradă în următorii 10-20 de ani, sau chiar mai mult în caz că se descoperă şi alte rezerve. Amploarea pagubei ar fi cel puţin dublă faţă de privatizarea Petrom, când redevenţele de batjocură au provocat o pierdere de jumătate de miliard de dolari pe an vreme de mai mult de un deceniu. De data asta, în forma care a trecut deja prin Senat (pe repede-înainte, cu 87 de voturi pentru– PSD, ALDE, PNL, PMP şi 17 abţineri – USR, UDMR), redevenţa ar urma să fie de până la 13% din valoarea efectivă a gazelor, însă fără vreo impozitare suplimentară a profiturilor, uzuală în toate contractele de acest fel, în toată lumea, chiar şi în România.


În cazul gazelor extrase din exploatări pe uscat, după liberalizarea preţurilor, statul a introdus o taxă suplimentară care din 2017 ajunge la 80% din ce depăşeşte 85 lei/MWh. Pentru exploatările offshore, lobby-ul concesionarilor cere ca această taxă pur şi simplu să dispară. Iar Senatul deja s-a conformat… Acum, deputaţii sunt zoriţi să voteze aceeaşi nenorocire. Stop! Acesta este votul cu cea mai mare miză financiară din istoria Parlamentului României! Rezervele de gaze estimate în Marea Neagră sunt de 200 de miliarde de metri cubi, din care jumătate deja atribuite. Chiar şi la preţurile joase de azi, valoarea totală se apropie de 40 de miliarde de euro. La preţurile istorice, care pe termen lung nu este exclus să se întoarcă, valoarea ar fi dublă. Desigur că există costuri de explorare şi exploatare destul de mari, de care trebuie ţinut cont, dar ca statul să încaseze doar o optime din sumă este complet inacceptabil. Şi contrar practicilor din lumea civilizată, pe care încercăm să o ajungem din urmă. Iată câteva exemple de exploatări offshore similare: Oamaru, Noua Zeelandă – 140 miliarde de metri cubi de gaz, de pe urma căruia statul se aşteaptă să încaseze 32 mld. dolari neo-zeelandezi, adică 18 miliarde de euro   Aphrodite, Cipru – 100 de miliarde de metri cubi de gaz, de pe urma căruia statul aşteaptă 7,2 miliarde de euro în 12 ani.

În general, veniturile statului sunt calculate ca sumă între redevenţe, impozitul general pe profit şi impozitele generale pe veniturile din exploatarea hidrocarburilor. Iată, de exemplu, cum se întâmplă cu zăcămintele britanice din Marea Nordului: Redevenţa a fost eliminată complet, însă profiturile sunt taxate cu rata generală de 30% plus o rată specială de 32%, deci în total cu 62%. Calculul exact al redevenţei este specific fiecărui caz în parte… Din punctul de vedere al concesionarului, el trebuie să ţină cont de costurile de explorare şi exploatare încât să asigure fezabilitatea. Marjele uzuale în extracţia de gaze offshore sunt între 6 şi 17%. În cazul zăcămintelor din Marea Neagră, cheltuielile de capital sunt estimate la 15,7 mld. $ iar cele operaţionale la 6,5 mld. $. Redevenţele fixe de acum promit să aducă marje între 50% (la preţ al gazului mic) şi peste 100% (la preţ al gazului mare), pe seama unui stat suficient de prost încât să lase banii pe masă. Din punctul de vedere al statului, există patru criterii principale: veniturile publice, oportunitatea industrială, securitatea energetică şi locurile de muncă. Securitatea energetică este deja asigurată: consumul intern este aproape integral asigurat din producţia internă pentru cel puţin încă un deceniu de acum încolo. Pentru a-şi asigura acest avantaj pe termen mai lung România ar trebui, dimpotrivă, să aibă o abordare „conservaţionistă” şi să temporizeze exploatările, evitând exportul. Dimpotrivă, exploatarea rapidă a gazelor pune în pericol securitatea energetică a României. Oportunitatea economică practic nu există. Faimoasele combinate de îngrăşăminte care cândva prelucrau surplusul de gaz sunt acum închise, după ce au dovedit că nu pot funcţiona decât la un preţ al gazelor mult sub cel de piaţă – adică în pierdere. Dacă totuşi s-ar lua decizia de a relua producţia chiar şi în aceste condiţii, pentru presupusele „efecte pe orizontală” în economie, oricum ar trebui excluse din ecuaţie exporturile, cu toate investiţiile necesare (ex. BRUA). Locurile de muncă ar putea fi importante în context local, dacă într-adevăr ar fi angajaţi muncitori români. Însă concesionarii strâmbă din nas chiar şi atunci când se încearcă impunerea prin lege a unei cote de 25% angajaţi locali. Pe de altă parte, însăşi această cerere, care vine la pachet cu propunerea ca 25% dintre contracte să fie încheiate cu firme româneşti pare, în cel mai bun caz, o diversiune, dacă nu chiar o încercare de a negocia paraîndărătul pentru clienţii politici. Atenţie şi la estimările făcute de consultanţii Big 4, plătiţi de concesionari (!) care avansează beneficii „indirecte” de ordinul zecilor de miliarde de euro la buget.


Ele pornesc de la premiza că fiecare loc de muncă direct (dintr-un total de vreo 700) va „susţine alte 43 de locuri de muncă indirecte”. Văleu, de unde le scoateţi!?!? Situaţia seamănă izbitor cu cea de la privatizarea Petrom, când consultantul Goldman Sachs spunea că preţurile nu vor mai creşte aşa că să stăm liniştiţi şi să lăsăm redevenţele jos. Barilul de petrol era atunci 20 de dolari. Apoi, a ajuns şi la 150. Nimeni nu s-a dus la Goldman Sachs să-i ceară socoteală. Veniturile publice rămân, aşadar, principalul criteriu de stabilire a redevenţei, astfel că România este în postura să negocieze dur, pentru a obţine maximum posibil. Redevenţa fixă, exact aşa cum este ea stabilită acum, serveşte de minune pentru a împiedica supraexploatarea atunci când preţurile sunt prea mici. Ce lipseşte este cealaltă componentă – windfall taxation – care să aducă sume substanţiale la buget pentru fiecare euro obţinut în plus peste costurile rezonabile de exploatare. Deci nu este nici o urgenţă! Legea exploatărilor offshore trebuie să se bazeze pe un calcul solid şi ambiţios referitor la banii pe care trebuie să îi încaseze de pe urma unei resurse care îi aparţine potrivit Constituţiei. Exact ca la Roşia Montană, liderii politici au fie interese directe fie lucruri „mai importante” de negociat iar presa este anesteziată cu sume totale de ordinul milioanelor de euro. Cetăţenii sunt ultima linie de apărare în faţa unui jaf de proporţii istorice.

Citeste mai mult: adev.ro/pb8j1x

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro