Ce ar trebui să lămurească candidatul PNL Marian Munteanu ? A colaborat cu Securitatea?

by Stelian Tănase, un bun cunoscător al realităților politice din anii 1990, a ridicat pe blogul său câteva probleme majore legate de trecutul lui Marian Munteanu. A colaborat cu Securitatea? […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
marian-munteanu

Stelian Tănase, un bun cunoscător al realităților politice din anii 1990, a ridicat pe blogul său câteva probleme majore legate de trecutul lui Marian Munteanu. A colaborat cu Securitatea? A fost omul lui Virgil Măgureanu, directorul SRI? Cum va explica tendințele pro-legionare?

loading...

Redăm textul integral:

„Nu încape îndoială că Marian Munteanu va fi puricat de presă cel puţin pînă în iunie. Măcar de o parte a ei – de gazetarii independenţi, neutri, dar şi de  jurnaliştii arondaţi adversarilor candidatului MM, dinspre PSD mai ales. În CV-ul oficial al lui MM sunt multe pete albe care vor fi explorate de mulţi jurnalişti şi de stafurile contracandidaţilor. Pentru asta cel mai bine – din punct de vedere al comunicării – ar fi să lămurească el însuşi mai multe aspecte din trecutul lui. Ele  au apărut deja în presă în ultimii 25 de ani. Le enumăr pe scurt:

1 – Va fi întrebat dacă a avut legături cu Securitatea înainte de 1989 !? E şantajabil!? A semnat sau nu un angajament de informator în anii 80 !? În timpul protestelor din Piaţă Universităţii – la care am participat zi de zi, umăr la umăr cu  Marian Munteanu, am văzut că redactor şef al revistei 22 al GDS copia xeroxată a unui asemenea document dar l-am pus pe seama unei făcături a SRI-ului condus de Virgil Măgureanu şi l-am ignorat. Era normal că FSN-iştii să ne atace cu orice. Inclusiv cu un document fals. Acum însă, după 25 de ani, lucrurile trebuie lămurite –  înainte că lumea să se ducă la urne în iunie.

2 – Trebuie de asemenea lămurit dacă MM a avut/are o colaborare cu SRI după revoluţie. Dacă da, în ce termeni! Apropierea lui de Virgil Măgureanu (unul din cei implicaţi în represiunea din zilele de 13/15 iunie din Piaţă Universităţii ) este notorie. MM este manevrat de acest serviciu sau de oameni din el!? Sau de foşti SRI-işti, cum e şi Măgureanu!? Altfel spus – Este MM un om liber!?

3 – MM ar trebui să lămurească pentru public simpatiile sale legionare probate în scris şi prin activitatea politică la începutul anilor  90! Ce a fost partidul pe care l-a fondat şi condus ca lider absolut „Mişcarea pentru România” cu ziarul propriu „Mişcarea” ca profil ideologic şi politic !? Un partid neolegionar, cum s-a pretins chiar de lideri ai MPR !? Antiliberal, antioccidental şi antidemocrat !? !? Îmi amintesc exact că Marian Munteanu a fost ales lider al Alianţei Civice la primul congres al acestei organizaţii şi că la prima şedinţa a conducerii (din care făceam şi eu parte alături de Mircea Marian Munteanu marşul crucii, Diaconu, Ana Blandiana, Petre Mihai Băcanu etc.), Marian Munteanu a fost invalidat din funcţia de preşedinte a Alianţei Civice. Ca urmare MM şi-a dat demisia şi a părăsit Alianţa Civică. La scurt timp a înfiinţat Mişcarea pentru România. Eliminarea sa a venit tocmai în urma atitudinilor şi declaraţiilor sale prolegionare. Atunci poza în Zelea Codreanu, lucru care a deranjat liderii Alianţei Civice. Tradiţional, liberalii resping ideologia şi practica politică legionară, legate de dictatură, violențe, asasinate, antisemitism, de negarea instituţiilor fundamentale ale democraţiei – parlament, partide, libertatea de a alege, de asociere, a c uvîntului etc.

4 – A devenit Marian Munteanu între timp un liberal!? Şi dacă da, tot trebuie să lămurească pentru electorat şi opinia publică în genere poziţiile sale din anii 90. Reciproca – dacă PNL se mută cu acest pas spre extrema dreapta, spre tradiţionalism şi ortodoxism !? PNL caută mai nou, printr-un discurs fundamentalist, naţionalist, un nou sufle şi mai ales lărgirea electoratului său ? E o întrebare esenţială, dar ea se adresează liderilor PNL nu lui MM.

5 – După 1995, MM a dispărut de pe scena publică. A intrat în afaceri, cum îmi mărturisea în acel timp. S-a spus fără  probe că a făcut comerţ cu arme. Că s-ar fi ocupat de o firmă de protecţie şi pază ? Că ar fi dat consultanţă…etc. S-au spus /scris multe în 25 de ani. Acum e obligaţia lui MM ( devreme ce a acceptat candidatura din partea PNL şi cere voturile bucureştenilor) să producă informaţii precise şi valide despre aceste aspecte controversate. Despre averea şi veniturile sale. În jurul lui MM circulă multe legende, unele deloc inocente. Aceste lămuriri – venite din partea lui  nu a altora- ar trebui să şteargă marea pată albă din biografia sa oficială. E de aflat dacă a avut afaceri, (se prezenta într-o vreme cînd l-am întîlnit întîmplător ca un om de afaceri prosper). Cu cine a făcut afaceri, în ce domeniu. Ce firme a deţinut /deţine!? A avut afaceri cu statul !? În ce domeniu acordă consultanţă şi cui !? (contracte etc.) Aici ar trebui foarte bine lămurite lucrurile. Ani de zile lipsesc din CV. Normal ca oamenii să se arate suspicioşi, vor să ştie exact cu cine votează.

6 – Activatea sa politică după MPR. Din anul 200o încoace cînd a părut iar interesat de politică. Şi din nou a fost alături de Virgil Măgureanu. De exemplu în tentativa sa de a candida în 2000 la preşedinţie, etc.

Dacă nu lămureşte singur aceste aspecte cu sinceritate – de preferat în timp scurt – Marian Munteanu va fi o pradă uşoară pentru contracandidaţi în campanie. Festivismul, entuziasmul de acum de la vîrful PNL se va întoarce pe dos“, a scris Stelian Tănase pe blogul său.

Dan Zamfirescu, într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul literar şi artistic din data de 9 mai 1993, fiind întrebat de cât timp îl cunoştea pe Marian Munteanu, a răspuns:

„De când mi l-a băgat Coja în casă, ca să mă toarne la securitate că am literatură legionară. Adică asta era cu doi ani înainte de căderea lui Ceauşescu. Şi, după vreo câteva convorbiri de mare provocare, i-am spus: Marian, hai să fim cinstiţi! Ce grad ai tu, să-ţi spun ce grad am eu. Omul a rămas absolut stupefiat (…). Cu două săptămâni înainte de căderea lui Ceauşescu, mă întâlnesc cu Marian pe stradă, speriat: „Domnule, m-au prins ăia şi nu ştiau că sunt al lor, au trebuit să vină băieţii de pe partea ailaltă sa mă scape”… Pe urmă i-a publicat Măgureanu angajamentul şi cifra.”(…)”

Pentru faptul ca este agreat de Iohannis asta  spune totul!

O marioneta Sorosista la deruta. In felul acesta ii promoveaza pe candidatii sorosisti  chiar daca pentru unul este “publicitate negativa” de catre ONG-rile tot Sorosiste  si astfel se elimina din start concurenta altora, electoratul ramanand fixat pe marionetele impuse de acestia : Nicusor Dan si Marian Munteanu.

 

 

Sursa:

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro