Carol I este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri. Nici tătarii, nici Cuza şi nici Ceauşescu nu l-au întrecut

by loading... Crucea și Coroana Când a fost transmis la radio comunicatul prin care Regele Mihai I de România anunţa încetarea luptei împotriva bolşevismului sovietic şi întoarcerea armelor, prin trădarea […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...

Crucea și Coroana

Când a fost transmis la radio comunicatul prin care Regele Mihai I de România anunţa încetarea luptei împotriva bolşevismului sovietic şi întoarcerea armelor, prin trădarea vechilor alianţe în chiar timpul desfăşurării luptelor, întreaga trupă românească a încremenit. Armata română lupta împotriva unui rău de care erau cu toţii – de la mareşal la soldat – convinşi. Majestatea Sa Regele Mihai I de România justifica această poziţie ciudată şi, după cum s-a dovedit şi era previzibil de atunci, extrem de păguboasă pentru Ţară şi pentru poporul român, cu un tratat de armistiţiu al României cu URSS, tratat care nu a existat – nici vorbă de semnături şi ratificare. Cu alte cuvinte, frontul a fost schimbat fără nici cea mai mică bază, din voinţa Regelui Mihai I de România.

Ce a însemnat pentru România şi pentru poporul român această decizie? Care au fost consecinţele acestui act – astăzi vădit ca iresponsabil?

Altfel spus, cât i-a costat pe români acea – cel puţin foarte bizară – atitudine a Regelui, acel act care de fapt nu a fost nici un act? Iată câteva lucruri care „s-au uitat”! Nu ştim cum se poate aceasta sau prin ce mecanism, atâta vreme cât vorbim de mii şi mii de ofiţeri şi soldaţi din armata română ucişi de armata sovietică – ca urmare a acestei „măsuri” strategice luate şi asumate de Rege; mai vorbim şi despre faptul că, după jertfa exemplară a armatei române, la capătul războiului am fost consideraţi de către URSS nu ca armată aliată ci ca armată învinsă, ceea ce a însemnat plata unor daune inestimabile pentru poporul român – de altfel era şi normal să fim consideraţi ca Ţară învinsă, atâta timp cât armistiţiul României cu URSS a existat doar în discursul Regelui; şi dacă tot vorbim, mai vorbim şi despre emoţionantul gest al lui Stalin care, adânc mişcat de colaborarea Regelui Mihai I la victoria bolşevismului asupra poporului dreptcredincios român, i-a conferit acestuia cea mai marecu un tratat de armistiţiu al României cu URSS, distincţie pe care, de altfel, Regele Mihai I a purtat-o ce-i drept, nu ştim dacă cu mândrie sau din obligaţie, lucru puţin important.

Dar ce este important este că aceasta a fost ocazia cu care armata română a fost puternic lovită şi umilită, şi totodată ocazia cu care bolşevismul sovietic a fost implementat în România următorilor cincizeci de ani. Inutil să mai dezvoltăm cu puşcăriile, cu ateismul, mai pe scurt cu schilodirea sufletească a poporului român, schilodire care a lăsat urme adânci în comportamentul poporului român până în zilele noastre – schilodire care, insistăm, are ca punct de pornire acest gest incalificabil al celui care trebuia să fie regele românilor. Faptul că era tânăr şi neexperimentat nu schimbă nici istoria şi nici consecinţele care au fost generate pornind din acel moment.

regele mihai dupa capitulare

Şi, iată vorbim despre zilele noastre. Adică de chiar zilele în care Majestatea Sa Regele Mihai I de România a fost invitat în Parlamentul României, unde a rostit cu demnitate o alocuţiune, pentru ca mai apoi să fie sărbătorit de români, la frumoasa vârstă de nouăzeci de ani, în frumoasa sală a Operei Române şamd. Aceste evenimente au fost larg mediatizate. Pentru culoarea locală, trebuie să spunem că unul dintre cei care au sprijinit cu toată puterea aceste evenimente este unul dintre conducătorii partidului liberal, adică partidul care are ca punct fundamental doctrinar – ca orice partid liberal – convingerea republicană. Revenind, iată că în societatea românească, cu acest prilej, apare insistent o întrebare:

„Poate monarhia să salveze România?” Şi, pentru că suntem încredinţaţi că aceasta este o chestiune deosebit de importantă pentru români, vom stărui mai jos asupra ei – fără a ne pune probleme referitor la Regele Mihai I de România sau la alocuţiunea din parlament sau la liberalismul extrem de „original”, din România sau… Şi dacă ne vom mai referi la Majestatea Sa, ne vom referi la cel de-atunci şi nu la cel de acum.

După cum am mai afirmat şi în alte ocazii, faptul că suntem direcţionaţi prin clişee este un fapt clar.

Ceea ce nu este clar se referă la faptul că, deşi cunoaştem acest lucru, continuăm să ne lăsăm conduşi în eroare. Cu alte cuvinte, dintr-un fel de neputinţă – care îşi are punctul de pornire în viaţa noastră păcătoasă – nu aplicăm ceea ce ştim. Ştim şi, totuşi, ne lăsăm păcăliţi.

Monarhul capul Masoneriei & Cruce de Malta 

Şi într-un mod de-a dreptul sincer – aproape înduioşător de sincer. De câteva dintre aceste clişee ne vom folosi în cele ce urmează. Mai întâi precizăm că este vorba de clişee care se află în sertarul de istorie – adică sunt foarte importante, mai importante decât celelalte care se bazează pe cele dintâi. La fel cum se spune – la grămadă şi cu totul dogmatico absolut – că domniile fanariote au fost un dezastru pentru ţările româneşti, se afirmă că domniile sau, mai corect – dinastia de Hohenzollern – a fost „benefică” , „a creat România modernă”, „a pus bazele instituţionale ale României” de care vorbeam mai sus, „a cucerit independenţa” – prin Carol I -, „a întregit Ţara” – prin Ferdinand – „a ridicat România din punct de vedere cultural şi economic” – prin Carol al II-lea – şi, în fine, „a salvat România de la o catastrofă iminentă” – prin Mihai I. Acestea nu sunt toate, sunt doar cele mai cunoscute şi practicate clişee.

Nu vom face analiza fanarioţilor, care în mare parte au fost nefaşti pentru ţările române – dar nu în totalitate -, fiindcă este cu mult mai spectaculos cel de-al doilea clişeu istoric – cel cu „cât de minunată” şi de „de bine” a fost monarhia casei de Hohenzollern pentru România – şi ne şi plasează în interiorul subiectului din pagina de faţă.

Este cu mult mai spectaculos, fiindcă rolul şi consecinţele perioadei familiei de Hohezollern în România sunt integral nefaste. Din pornire şi până în actul final.

Dar, aici este necesar să fac o precizare, referitoare la propria-mi persoană: sunt printre cei mai antirepublicani şi, în acelaşi timp, antisovietici – onest în felul meu – indivizi din univers; adică sunt român.
Dacă facem o trecere succintă prin istoria acestei perioade – şi nu ne pasă de clişeele fie ele iudeofrancmasonice, cu variantele capitaliste, comuniste sau neocomuniste – vom observa, ca foarte clare următoarele evenimente simple.

Mai întâi că domnia străină pe care o tot cereau trădătorii lui Al. I. Cuza – de altfel, fratele lor de lojă iudeofrancmasonică, dar un frate care începuse să creadă că România e mai importantă decât scopurile umanitaro, evoluţionisto, iluminato, etco iudeofrancmasonice; fiindcă lucrul este dovedit: urmarea domniei lui Cuza era proiectată a fi instaurarea republicii, dar asta doar din pornire -, aşadar domnia străină, a cărei necesitate a fost şi este justificată în istoria oficială exact cum justifică Ion Iliescu lovitura de stat din decembrie 89, ca fiind revoluţie, această domnie străină a avut un singur scop:

îndepărtarea de la conducerea şi din preajma conducerii statului a tuturor celor care ar fi putut împiedica planurile iudeofrancmasoneriei.

Este exact ceea ce se întâmplă şi astăzi, şi nu doar în România. Cu alte cuvinte, a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor.

Este un risc pe care conducătorii ocultei nu şi-l mai asumă; Al. I. Cuza i-a costat aproape 100 de ani, până când, din balconul palatului, marele maestru iudeofrancmason Mihail Sadoveanu, a declarat România ca fiind republică, adică a anunţat victoria satanismului împotriva lui Hristos.

” Piatra pe care au lepădat-o zidarii (zidar = tradus engleza MASON)  a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii ” -. Psalmii 118:22

“ Acesta este piatra cea neluata in seama de catre voi, zidarii, care a ajuns in capul unghiului”  –( Fapte 4: 11)

Pentru cine cunoaste unghiul… 33 grade? si Pitagora, Pi, MECCA – piatra din capul unghiului si diviziei de aur 1,618 de N. la S. sau Iisus la 33 de ani crucificat la longitudinea de 33 de grade ora 6 si 33 de minute.“Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii (Masoneria Monarhia), aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?” ( Matei 21: 42).

Sinagoga satanei (Monarhia Masoneria) … le recunoasteti dupa simbologie 

Poporul, în ordinea iudeofrancmasoneriei, este o noţiune inacceptabilă, cum inacceptabilă este pentru ei credinţa în Învierea lui Hristos.

Aşa au sosit, nu regii, ci domnitorul Carol I de Hohenzolern, despre care cred că este suficient să observăm doar câteva lucruri. Primul este că Majestatea Sa este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri, în curgerea tulburatei noastre istorii. Nici tătarii, nici Cuza şi nici Ceauşescu

Carol I & Crucea de Malta

Ei, iată cum v-aţi enervat, iubiţi cititori – şi asta pentru că tocmai am lovit un alt clişeu după care vă ghidaţi viaţa; şi unul tot istoric. Dar, ca să mă iertaţi, mă dau în vileag: cine are curiozitatea poate verifica la Biblioteca Academiei lista cu bisericile şi mânăstirile dărâmate de Carol I – de altfel, Podul Mogoşoaiei, cunoscut astăzi sub numele de Calea Victoriei (nici nu se mai ştie care victorie, a cui împotriva cui), era plin de mânăstiri. Şi, ca un exerciţiu: dacă am vrea să ne exprimăm corect din punct de vedere politic, atunci am spune: Carol I nu a dărâmat biserici şi mânăstiri, ci a modernizat România.

Şi, mai departe: iată ce clădiri frumoase s-au construit – Cecul Mare, Casa Oştirii (CCA) şamd -, pe locurile pe care până nu demult erau nişte mânăstiri vechi şi înapoiate. În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna: acesta este chiar modul în care se cântăresc şi astăzi lucrurile, şi asta pentru că, acei care cântăresc, sunt aceiaşi urâtori ai credinţei şi neamului românesc.

E şi ăsta un fel de a vedea lucrurile, pe care însă, eu personal nu pot să-l împărtăşesc. Încă un lucru şi doar atât despre acest conducător catolic, urâtor de români: independenţa, pentru care au murit mii şi mii de români luptând, nu a fost cucerită prin jertfa lor; fiindcă Regatul Român devenea independent automat la capătul războiului, la care nu avea nici un rost să participe. Dar, dacă tot a participat – fiindcă aşa au cerut obligaţiile lui Carol I – pentru a ne fi recunoscută independenţa (încă odată, pentru care am dat mare jertfă de sânge), Majestatea Sa Carol I a împământenit multe, extrem de multe familii evreieşti în Ţară. Aşadar, am murit şi am şi plătit pentru acest lucru.

Este chiar situaţia în care am mai fost puşi şi de Majestatea Sa Mihai I. Despre Carol al II-lea nici nu ştiu de ce mai trebuie spus ceva. Dar o voi face totuşi, fiindcă am suferit o traumă, când am asistat la victoria anticreştinilor, care l-au adus în ţară acum câţiva ani (după cum spuneau ei, au adus „moaştele” lui Carol al II-lea), pentru a-l îngropa lângă Sfinţii noştri Domnitori.

 

Dar foarte scurt: Carol al II-lea este unul dintre cei mai criminali conducători pe care i-au avut vreodată românii, în oricare dintre ţările române.

Şi asta fiindcă a ucis sistematic tineretul românesc. Totodată, a fost pe bună dreptate considerat de casele regale înrudite ca un escroc ordinar – ceea ce a şi fost (în sensul acesta sunt sute de mărturii istorice). Nu vom vorbi despre moravurile Majestăţii Sale, pe care nu s-a sfiit să le arate întregului popor român al vremii. De regele Ferdinand n-am uitat, dar este chiar inutil, în economia textului de faţă. Acestea sunt doar nişte rânduri. O analiză serioasă a fenomenului Monarhia de Hohenzolern în România, ar duce, pe orice om normal la cap, la evidenţa că domniile fanariote au fost depăşite în lupta împotriva poporului român, împotriva lui Hristos.

Mihai, Carol al II-lea & Cruce de Malta

Dar, ce ne interesează în rândurile de faţă, nu este că unii au fost mai răi ca alţii şi nici că acelaşi sistem, aceeaşi reţetă a fost folosită şi atunci şi acum; cum, deşi aceste lucruri sunt foarte importante, nu ne interesează, în rândurile de faţă, nici că astăzi nu este decât un ieri reşapat şi iar reşapat şi iar, cu un singur scop, tot acelaşi al iudeofrancmasoneriei „iluminate”: de a ne îndepărta de Hristos şi de drumul nostru mântuitor ca neam.

Dar, ceea ce ne interesează, este faptul că ideea de regalitate – corect pentru noi românii: de domnie – este legată de domniile străine (indiferent dacă greceşti, austriece sau alogene în amestec eterogen). Aşadar, avem pe de-o parte forma de guvernământ, care este total contraindicată pentru poporul român, denumită republică – formă de guvernământ care este creaţia Revoluţiei Franceze (republica Greciei antice este o antică prostie – sau, mai frumos spus, un alt clişeu -, fiindcă niciodată Grecia nu a fost republică; lucrul acesta îl cred cei care citesc Republica lui Platon, fără să cunoască că titlul real al dialogului este Politeia, adică Cetatea multor zei – şi nu, niciodată Republica, decât pentru a folosi pentru legitimarea aberaţiei revoluţiei din Franţa) şi este definită în primul rând prin ateism şi (ca urmare) prin nerecunoaşterea a chiar noţiunii de neam, popor şcl -, iar pe de cealaltă parte avem monarhia străină. Toate acestea se întâmplă fiindcă, pentru români, firescul – adică domniile pământene -, a ajuns un lucru pe tot atât de îndepărtat cum îi este şi trăirea firească, adică în Hristos. Sigur că de aici nu se vede nici o ieşire: alegeţi între Băsescu, Iliescu şi regele Mihai I, prinţu’ Dudă sai Princepele Nicolae . Nu e nimic de ales. Evident. Numai că acestea nu sunt opţiuni reale, ci opţiunile impuse nouă. Reţineţi de mai sus? Aceeaşi reţetă, aceiaşi care cântăresc, şamd? Unde sunt românii? Sau, mult mai simplu şi mai clar, unde ne este Hristos? Cei care participă la astfel de „alegeri” – adică aleg între satan şi satanel intre PSD Alde , USR etc  – nu sunt nicidecum românii. Şi atunci? Poate aţi uitat sau nici n-aţi ştiut: coroana, pentru poporul român, se aşează pe un creştet care poate duce crucea.

E legătura aceea cu Golgota. Pe un creştet care a fost scufundat de trei ori şi a fost îmbrăcat în Hristos. Poate totuşi vă aduceţi aminte: a existat ceva şi înainte ca poporul român să cadă în sclavia urâtorilor de Hristos, iar ceva-ul acesta nu este departe de noi, este chiar la îndemână. Trebuie să vă aduceţi aminte: suntem oameni liberi prin Sfânta Taină a Botezului şi suntem făcuţi de Însuşi Dumnezeu. Suntem liberi să trăim, tot aşa cum suntem liberi să murim – şi asta nu are nici o legătură cu „ei”. Noi suntem cu Dumnezeu, iar cu noi este Dumnezeu. Nu sunt doar vorbe. Trebuie să vă amintiţi, chiar şi doar fărâme. Trebuie, fiindcă altfel ne va lua nefratele sufletele. Şi îi va fi uşor s-o facă, fiindcă chiar noi i le vom da.
Coroana cu Sfânta Cruce nu o poate ţine orice scăfârlie de drac – este tare grea. Nu contează cum se numeşte – preşedinte sau rege, de altfel nu mai este nici o diferenţă, fiindcă monarhiile moderne sunt constituţionale. Pentru noi sunt străini. Pentru români este cel ce poate duce Coroana cu Cruce. Fiindcă, s-ar părea că a conduce poporul român este un fel de a urca Golgota.

Cititi si DOCUMENT al Tradarii Regele Mihai, Tismaneanu, Goma, printre semnatari Declaratiei de la Budapesta pentru Autonomia Transilvaniei. 

Sursa: RevistaAXA / Glasulstramosesc.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro