BĂSESCU forţează starea de RĂZBOI

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...
BĂSESCU forţează starea de RĂZBOI

Preşedintele Traian Băsescu a şocat întreaga Românie cu ieşirea violentă, de la tribuna Palatului Cotroceni. Desigur, este vorba de un atac verbal rar întâlnit pentru un preşedinte de stat.
Băsescu a acuzat direct Rusia de complicitate la doborârea cursei Malaysia Airlines, soldată cu moartea a aproape 300 de oameni.

“Cine este responsabil în analiza noastră pentru ce se întâmplă acolo: primii, teroriştii care şi acum ocupă Donenţk şi Lugansk şi, în mod egal, respsonabilitatea aparţine Federaţiei Ruse, pentru că, îmi pare rău să o spun şi am responsabilitatea greutăţii acestor afirmaţii, Federaţia Rusă a devenit un partener al acestor terorişti prin sprijin politic, sprijin cu personal calificat, sprijin cu armament de toate categoriile, inclusiv armament greu”, a spus Băsescu. “În opinia noastră, Federaţia Rusă este partenerul acestor terorişti, prin acţiunile pe care le înteprinde. Din păcate, Federaţia Rusă este parte a conflictului, aşa cum a fost parte a conflictului şi a anexării ilegale a Crimeei, acum este parte a conflictului din estul Ucrainei”, a continuat el. Băsescu l-a atacat direct şi pe Vladimir Putin, unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă. “Am luat notă de declaraţia preşedintelui Putin să nu politizăm evenimentul. Nu-l politizează nimeni, dar preşedintele Putin nu poate fugi şi nu se poate ascunde sub amânări şi minciună de responsabilitatea punerii la dispoziţie a specialiştilor şi a echipamentelor militare cu care aeronava a fost lovită”, a mai spus Băsescu.

Băsescu cere sancţiuni şi mai dure

Mai mult decât atât, preşedintele a pledat pentru sancţionarea şi mai dură a ruşilor. Şi, totodată, el i-a acuzat pe oficialii europeni că situaţia a degenerat din cauza lipsei lor de hotărâre. “Putea să facă Uniunea Europeană mai mult decât a făcut până acum? Iar răspunsul meu categoric este «da». Sancţiunile trebuiau introduse de multă vreme, sancţiuni aspre economice, care să descurajeze lejeritatea cu care Federaţia Rusă alimentează conflictul generat de terorişti în estul Ucrainei”, a mai spus preşedintele.

Zice că ar putea urma România

Dar oare ce l-a mânat pe Băsescu să aibă o ieşire atât de violentă la adresa ruşilor, ieşire pe care nu şi-au permis-o nici Barack Obama şi nici măcar Petro Poroşenko? Una dintre explicaţii a venit chiar de la Băsescu: “Astăzi este Ucraina, se ajunge la frontiera balticilor, a Poloniei, a României. Nu cumva, avem riscul să fie mai importante comandamentele economice, decât solidaritatea cu statele din flancul estic? Cred că Europa trebuie să vină, în practică, la valorile ei reale, plecând de la valoarea cea mai importantă: oamenii; siguranţa oamenilor. Iar Federaţia Rusă trebuie tratată prin această prismă, chiar dacă avem pierderi economice consistente”.

Efectul bulgărelui de zăpadă

Desigur, totul pare frumos, iar Băsescu vrea să apară în postura cavalerului pe cal alb, gata să salveze Europa de ameninţarea de la Răsărit. Lucrurile ar putea fi, însă, mult mai complicate. Prin toată această ieşire, aşa cum am văzut doar pe la liderii celulelor Al Qaeda care ameninţau, în mesaje înregistrate, că vor şterge America de pe faţa pământului, Băsescu ar putea dori să inflameze şi mai stare spiritele. Pentru că şi în tabăra rusă există oameni de acelaşi gen. Să ne reamintim doar de vicepremierul rus Dimitri Rogozin, care a promis că va veni deasupra României cu un bombardier strategic, dacă “se va supăra”. Şi, cu asemenea personaje, lucrurile pot căpăta o amploare din ce în ce mai mare. Iar ruşii, puşi cu spatele la zid, ar putea reacţiona şi mai dur. Iar din Crimeea până la graniţa României sunt doar câteva sute de kilometri, distanţă pe care trupele de intervenţie ruse o pot parcurge rapid. Sigur, pentru Băsescu nu ar fi necesar să se ajungă la un război cu puternica Rusie. Ar fi suficient doar ca Putin să îşi arate muşchii, sau ca Rogozin să mai facă nişte ameninţări directe la adresa ţării noastre.

Ţinta: starea de război

Or, în cazul unor ameninţări dure la adresa ţării noastre, Parlamentul ar putea fi nevoit să intervină şi să declare stare de război. Ce ar însemna acest lucru? Potrivit legii, “starea de război reprezintă totalitatea măsurilor extraordinare care se pot institui, în principal, în domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic şi militar, în vederea exercitării dreptului inerent al statului la autoapărare individuală sau colectivă”. Legea mai specifică faptul că Parlamentul este cel care declară starea de război şi, în cazuri excepţionale, o poate face preşedintele, dar tot aleşii trebuie să o aprobe, în termen de maxim cinci zile. În cazul stării de război, pot fi suspendate şi o parte din drepturile constituţionale şi, în mod clar, nu mai pot fi organizate alegeri prezidenţiale sau locale. În aceste condiţii, dacă declararea acestei stări de război ar avea loc înainte de alegerile prezidenţiale, acestea ar trebui amânate. Şi, potrivit Constituţiei, starea de război este singura care îi poate permite preşedintelui să îşi prelungească mandatul. “Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului” şi “mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”, sunt specificaţiile articolului 83 din legea fundamentală.

Iar în cazul unei ameninţări directe din partea Rusiei, şi pe fondul presiunilor din partea societăţii româneşti, dominată de un sentiment anti-rusesc, dar şi din partea organizaţiilor internaţionale, parlamentarii s-ar putea simţi obligaţi să voteze acea lege organică ce îi va permite lui Băsescu să rămână mai multă vreme la Cotroceni.


Sursa:http://www.ziuanews.ro/
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro