Centenarul Nicolae Ceaușescu, este centenarul celui despre a cărui viață se pot spune, simplu și cinstit, chiar propriile sale cuvinte: „Eu mi-am făcut datoria!”.

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Centenarul Ceaușescu: 26 ianuarie, “Ziua datoriei față de țară”

loading...

Motto: “Sunt fiu credincios al poporului meu şi-i ştiu şi durerea şi vrerea. Dorinţa poporului este şi-a mea. Să fie mai puternic, mai fericit, liber, stăpân pe-al său destin, mai mândru, mai falnic”. Nicolae Ceaușescu


Pregătindu-mă să scriu acest articol dedicat memoriei și centenarului nașterii marelui conducător al României, auzeam la televizor strigăturile „Jos comunismul”. Un grup de manifestanți, cu steaguri și pancarde strigau ceva despre justiție, hoți, corupție și, din când îm când, “Jos comunismul”. Era un grup heteroclit, majoritatea puști de 18-25 de ani, dar și persoane mai în etate.

Mă uitam la ei și mi-a venit brusc un gând — cum nu ne-o fi rușine, acum, după 28 de ani de distrugere și cedare a țării, nu numai bucată cu bucată, dar și integral, în cîteva domenii, cum nu ne-o fi rușine să strigăm așa ceva? Cum nu ne-o fi rușine să mai acceptăm să se strige așa ceva?


Cred sincer că, normal și moral, ar fi să se dea o lege prin care să fie interzisă această strigătură! Poate că în anii anii 90 era scuzabil, eram necopți, orbiți de propriul orgoliu și încurajați de perfidul Occident — “să vezi ce lucruri mari vom face acum, liberi”, credeam, neatenți că lațul se strângea în jurul nostru, în jurul țării. Dar acum?!

Cât de idiot să fii tu, om peste care a trecut viața, să nu vezi ce nenorociri s-au întâmplat în ultimii 28 de ani? Cât de imbecil să fii tu, tânăr, încât să nu realizezi manipularea, falsul — că tot ceea ce ți se spune despre țara ta, despre istoria ta, este rău, în timp ce străinătatea, Occidentul, este raiul la care trebuie să visezi, raiul în care trebuie să ajungi, nu contează cum, în ce hal de acceptare?…

Deci o lege, oameni buni, o lege a onestității față de noi și istoria nostră: să avem voie să strigăm “Jos comunismul!” numai după ce vom face pentru țară cel puțin tot atât cât a făcut comunismul. Până atunci însă, pedeapsa pentru această scandare să fie aspră, aspră!

Revin la Ceaușescu, fiindcă ideea de mai înainte este legată de el și de faptele sale. La ora actuală există o lege — sau chiar câteva legi! — care interzic elogierea celor condamnați pentru genocid, crime contra umanității etc. În esență, o reglementare în acest sens pare corectă, dar în fapt ea a devenit o condamnare a memoriei lui Nicolae Ceaușescu, executat absurd, stupid, pentru genocid, dar și a unor figuri istorice pe care niciun tribunal nu le-a condamnat, ci „societatea” modernă, sub imperiul noilor “parteneriate” și principii „occidentale”.

Culmea este că Nicolae Ceaușescu nu a urât Occidentul, nu l-a considerat un dușman; generația mea a învățat din primele clase limbi occidentale (erau puțini cei care aveau rusa în programă) — de ce? Pentru că vizionarul președinte dorea oameni cu mintea deschisă, cu care să construiască un alt tip de societate europeană, o îmbinare de socialism european, construcție multilateral dezvoltată, dar cu acea tendință visătoare către un comunism profund umanist.

De unde a avut Nicolae Ceaușescu atâta minte? Explicația cred că e simplă — a avut geniu! Geniul principialității, al științei ascultării, al respectului pentru valoarea altora, pentru muncă, pentru tradiții… al unei dragoste neegalate pentru România pe care o visa.

Pe de altă parte, de cealaltă latură a firii sale, gândea România ca o țară prosperă și independentă, ca o gospodărie cu de toate, respectată de tot satul. Poate că filonul acela țărănesc, profund impregnat în subconștientul celui care avea să transforme satul în localiate mic-industrială, ei bine acel spirit țăranesc avea să-l domine; Ceaușescu era moral, ca un țăran bătrân, Doamne ferește să calce careva din anturaj pe becul imoralității!

Ceaușescu respecta tradițiile ca un țăran, era tot atât de religios ca un țăran, adică mai deloc pe la biserică, dar ținea și petrecea de sărbători; Ceaușescu era dornic să iasă la sfat, să fie primul, să fie lăudat și să se laude; Ceaușescu ura datoriile și nu-i plăcea să ia de la vecini dacă putea să facă el, în gospodărie; Ceaușescu voia să aibă acasă și unelte, și o șură de fierărie, și un atelier, și hambar, și grajd… și cam așa a gândit și țara, România. da, repet, omul care a făcut ce gândiseră și unii înaintași, că România trebuie să fie o țară preponderent industrială, nu agrară, a rămas, în sinea lui, cu o gândire de gospodar de la țară.

Geniul lui s-a văzut în formidabila epopee diplomatică a României sale, care ar merita scrisă nu ca istorie, așa cum a fost, ci chiar ca o epopee — așa cum a fost cu adevărat!

Opera diplomatică a lui Ceaușescu și a României sale este, cred, inegalabilă, raportându-ne la istoria ultimei sute de ani, poate și mai departe, în istorie, de la crearea națiunilor post 1848; chiar sunt curios dacă vreun istoric îmi poate aduce contraexemplu o altă poveste adevărată a unei capodopere diplomatice de peste 25 de ani, a unei țări mici, plecate dintr-o postură de cvasi-satelit al unui bloc politico-militar, care să devină un factor de pace și echilibru între mari puteri, dar și un mediator al unor părți multă vreme ireconciliabile.

Tot în epopee ar trebui inclus un capitol dedicat exemplului pe care l-a dat Ceaușescu unui continent întreg ce atunci se elibera, Africa; și poate că nu a existat european mai iubit, mai stimat de mândrii africani decât micuțul oltean, cel care nu se pleca în fața nimănui, oricât de mare și puternic era acela în lume! Ce mult i-a impresionat cu această atitudine pe cei ce atunci își câștigaseră independența după secole de colonie și robie — și ce avantaje a avut România de pe urma respectatului său conducător!

După primii ani de după 1990, în care era periculos să spui ceva de bine de Ceaușescu, mai mulți intelectuali care l-au cunoscut au vorbit de grija cu care se purta față de oamenii cărții, de creația culturală, în general.

Desigur, numai un rău voitor sau un idiot nu vede, în întregul fond cultural rămas de atunci, sprijinul substanțial de care s-a bucurat cultura în acea perioadă; da, exista o anume circumscriere față de obiectivele principale ale statului în domeniu — și anume idicarea nivelului spiritual și crearea „omului de tip nou” — dar asta nu însemna proletcultism, dogmatizare.

Toți marii oameni de cultură recunosc valoarea inegalabilă a studiilor din acea perioadă, a operelor din toate domeniile spititualiății. De ce? Fiindcă acesta era modelul impus de la vârf, de Nicolae Ceaușescu, cel care a cerut ca valoarea să fie prima condiție a promovării operei culturale.

Sigur, ar trebui să amintesc de știință, de formidabilele realizări ale industriei, de orașe clădite, de nenumăratele, incredibil de multele construcții sociale care au ridicat nivelul zonei rurale și mic urbane… De sistemul energetic, de transporturi, de flotă, de tractoare, automobile, camioane, autobuze, locomotive, toată aparatura electrocasnică imaginabilă…

Sincer, mi-e greu să continui… E prea mult, e prea mult necaz că trebuie să amintesc toate astea unora care le știu la fel de bine ca mine, dar din nemernicie le uită sau nu le recunosc, pe de altă parte mi-e greu pentru că trebuie să-i spun unei generații care nu le-a cunoscut că nu sunt povești, că nu s-au făcut într-o realitate virtuală pe calculator, ci au fost aievea iar noi… noi le-am irosit!

Iar acum, ca să nu ne recunoaștem marile greșeli, strigăm “jos comunismul”, dar de fapt noi, noi suntem jos!

Sunt 100 de ani de când s-a născut Nicolae Ceaușescu, cel care, în nici 25 de ani, a creat o Românie Mare. Cât de mică a devenit acum, după mai bine de 25 de ani, țara din inima noastră, de nu mai avem loc de recunoștință față de singurul conducător care a trăit și a murit cu cel mai frumos gând pentru țară: „Trăiască România liberă și independentă”?!

Azi, 26 ianuarie, este Centenarul Nicolae Ceaușescu, este centenarul celui despre a cărui viață se pot spune, simplu și cinstit, chiar propriile sale cuvinte: „Eu mi-am făcut datoria!”.

26 ianuarie 2018 este Centenarul Românului care și-a făcut datoria față de România — și 26 ianuarie ar trebui să devină “Ziua datoriei față de țară”. Poate asta se va întâmpla cândva, când vom redeveni demni de țară, de istoria sa adevărată și de moștenirea Marelui Conducător, Nicolae Ceaușescu!

Dragoș Dumitriu
26 ianuarie 2018

https://ro.sputnik.md/…/ceausescu-centenar-mostenire-datori…

Foto: Peter Turnley/Getty Images

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
Soros joaca tare.Reprezinta societatea civila din Romania. Si o conduce prin tehnocrati meritocrati

Pentru a intelege legaturile dintre cei care au fost invitati la Cotroceni, trebuie sa stim

ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? Ombladon, despre barmanul mort, ai cărui părinţi nu au bani de înmormântare. “Unde sunt banii donaţi?” Somam Antena 3: Dati BANII la Victime la Morti si la Raniti in Mod Egal.

 NOTA REDACTIEI: OAMENI BUNI NU ATI DONAT BANII VICTMELOR CI I-ATI DONAT UNUI ONG AL

Compania Samsung A CONFIRMAT! Televizoarele ASCULTA si INREGISTREAZA TOT ce vorbiti in casa! Serviciile secrete primesc inregistrarile! (VIDEO)

  Compania Samsung a confirmat că televizoarele sale inteligente „ascultă” tot ce discută consumatorii, şi

Fenomen inexplicabil în această dimineaţă în Deva. Deşi ningea încontinuu, la intrarea în municipiul reşedinţă de judeţ, câţiva harnici tundeau iarba de zor. VIDEO

În ultima vreme s-a tot vorbit că nu ar fi în regulă ca autorităţile să

Închide