Autonomia Transilvaniei trebuie să se facă după modelul Kosovo, pe care Iohannis vrea să o recunoască în toamna aceasta

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Iohanismul secesionistii , alogenii si “statul de drept – democratia”:

loading...

Ce înseamnă de fapt CORIDORUL?


DECLARAREA AUTONOMIEI ARDEALULUI ȘI FORMAREA UNEI ȚĂRI SEPARATE, TRANSILVANIA, DUPĂ MODELUL KOSOVO.
Alături de Județele din Ardeal, din noua țară ar trebuie să facă parte și Suceava și Botoșaniul,

ROMÂNIA rămânând doar pe teritoriul Țării Românești și Moldovei, mai puțin cele două județe.

“Atunci când am aflat despre acest plan, în 2014, mi s-a spus clar că va trebui pus în aplicare în 2018.
Autonomia Transilvaniei trebuie să se facă după modelul Kosovo, pe care Iohannis vrea să o recunoască în toamna aceasta. Va urma “Declarația de la Cluj”, prin care se cere autonomia, pe motiv că România este CORUPTĂ și NEGUVERNABILĂ, exact ceea ce a încercat Germania în Catalunia. Nu am greșit, nu Spania, ci Germania.
Planul CORIDORUL este conceput de doi lideri mondiali, unul dintre ei fiind Germania, prin vocea lui Merkel.(papusa Bilderberg via Rothschild)

Personal știu despre acest plan de la consultantul celui de-al doilea lider. De ce a ajuns acum cinci ani informația la mine? Nu știu. Cert este că după o noapte de discuții, l- am sunat pe unul dintre lideriii politici importanți, l-am întrebat dacă știe despre plan și i-am cerut să-mi spună doar prin DA sau NU, dacă anul este 2018.
Răspunsul a fost DA.

Știu că am vorbit despre acest plan și cu domnul Corneliu Vadim Tudor, care mi-a confirmat cu amănunte existența și punerea lui în practică în Anul Centenarului.

Nazistul a fost numit pentru a duce la îndeplinire Planul CORIDORUL.
Modelul prin care se intenționează Ruperea Transilvaniei este modelul Iugoslaviei:

RĂZBOIUL CIVIL și SECESIUNEA.

Tot ce vedem acum este încercarea lui Iohannis de a pune în practică acest plan. Nu-i vorba de nimic altceva decât de Ruperea Transilvaniei.
Vineri trebuia să cadă guvernul, însă, datorită profesionalismului Jandarmilor, planul a fost întârziat, nu a eșuat.
Eșecul lui Iohannis în a crea Violențe și Anarhie l-a înnebunit. A atacat Jandarmii, PSD, vrea să-i ancheteze pe toți.
Așa cum am spus, Iohannis a scăpat de sub control. Ura pe care a împrăștiat-o în societate ne poate duce la Război Civil și la ruperea României. !

Gelu Visan

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

2 thoughts on “Autonomia Transilvaniei trebuie să se facă după modelul Kosovo, pe care Iohannis vrea să o recunoască în toamna aceasta

  1. Ba scursura venetica jidaneasca Talmud-iana PSD-ista amtiromaneasca de cacat!
    Nu te-am mai saturat de mancat CACAT, nici la ora asta?
    Te ingrasi cu cacat pana la extrem?
    Asta da “stire extrema”. Exttemismul vostru infect de cacat va reiese din fiecare cuvant iesit din gura voastra plina de cacat PSD-ist venetic bolsevic antiromanesc!
    Ti-au numit site-ul bine.
    Stiri de cacat extrem!
    Numele asta era si mai potrivit:
    “Noi suntem PSD! Noi mancam cacat cu polonicul toata ziua! Nu ne mai saturam ca ne place gustul!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
Cum va arăta noua generaţie Dacia Duster. Modelul va fi lansat în 2017 VIDEO

În cadrul Salonului Auto de la Geneva, Laurens van den Acker, designerul-şef al grupului Renault,

Ecumenismul intercrestin si interreligios este promovat de anul acesta si in manualele de religie de clasa a IV a

LUMEA CASĂ PENTRU TOTI OAMENII Este o zi frumoasa de toamna.Cu ghiozdanul in spate, Ilinca

Ce dovezi mai vreţi, românaşilor? Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989

Multe dintre punctele de mai jos le-am mai atins dar in articole separate, acum sunt

Exploziv! Exclusiv! Bomba! Condrea si Coldea….

Exploziv! Exclusiv! Bomba! Condrea si Coldea.... Dezvaluirile unui ofiter SRI: Veneam de la Bucuresti in

Închide