AU ELIMINAT-O: Kymberley Suchomel, martora care a identificat MAI MULȚI TRĂGĂTORI la atentatul din LAS VEGAS, a fost găsită moartă în locuința sa

by worldtruth.tv | Las Vegas Shooting Witness Who Identified Multiple Shooters, Found Dead loading... Kymberley Suchomel a fost un martor-cheie care a identificat mai mulți trăgători în timpul atacului din […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

worldtruth.tv | Las Vegas Shooting Witness Who Identified Multiple Shooters, Found Dead

loading...

Kymberley Suchomel a fost un martor-cheie care a identificat mai mulți trăgători în timpul atacului din Las Vegas. Ea a fost găsită moartă în casa ei.

Kymberley Suchomel, în vârstă de 28 de ani, a reușit să scape de masacrul de la Festivalul Recoltei – Route 91 din Las Vegas, apoi a făcut o declarație publică în care descrie atacurile și modul în care acestea au fost efectuate de mai mulți oameni înarmați care trăgeau în mulțime.

Postarea ei pe Facebook. a devenit repede virală, deoarece a confirmat ceea ce mulți au suspectat deja:  Mass-media a mințit când a spus că trăgătorul Stephen Paddock a fost un „lup singuratic”.

Kymberley a prezentat în detaliu experiența ei groaznică la câteva zile după eveniment, găsind cu greu cuvintele care să descrie coșmarul prin care a trecut.

Ea a spus că oameni înarmați nu doar trăgeau în mulțime, dar și urmăreau victimele pentru a se asigura că sunt ucise.

Kymberley descrie cum a fost urmărită de trăgători:

“Ne-am ascuns într-un colț și m-am uitat în dreapta unde am văzut un cowboy așezat cu picioarele depărtate, ținând o femeie care sângera puternic”

“M-am gândit că trebuie să ne ascundem, dar când m-am uitat repede unde să mergem, zgomotul armelor se auzea tot mai aproape.

Nu am putut să ne ascundem pentru că ei (vreau să spun că erau mai mulți) ne urmăreau. M-am uitat înapoi așteptând să îi văd pe trăgători. Au existat mai multe arme de foc. 100% erau mai mulți, nu doar unul singur.”

Ea a mai afirmat că ceea ce a fost raportat de rețelele de știri de masă nu a corespuns evenimentelor care au avut loc efectiv, spunând:

“Am văzut știrile de când am ajung acasă la familia mea și nu are sens”

“Povestea spusă tuturor nu coincide cu mărturia noastră ca și martori oculari. Este ceva gresit în ce spun ei, iar dovezile prezentate par false în opinia mea.”

“Există mai mulți oameni care afirmă că a existat o doamnă spre începutul serii, care s-a urcat pe scenă să avertizeze oamenii că suntem cu toții gata să murim – ea și prietenul ei au fost escortați afară din incintă.”

“De ce nu a fost menționată de autorități? Toți supraviețuitorii cu care am vorbit își amintesc, de asemenea, mai mulți trăgători – de ce nu suntem luați în serios? Multe lucruri nu au sens.”

Potrivit Sea Coast Online, fata de 28 de ani, Suchomel, care nu a fost rănită în timpul evenimentelor de săptămâna trecută, a murit luni dimineață în casa ei din Apple Valley, potrivit bunicii sale, Julie Norton. Norton a găsit-o pe Suchomel imediat după ora 8:30, când a ajuns să aibă grijă de propria ei nepoată de 3 ani, Scarlett. Ea crede că Suchomel ar fi murit în somn după ce soțul ei, Mike, a plecat la muncă la ora 4:30 a.m.

Norton a declarat pentru Daily Press:

Cred că a murit din cauza stresului acumulat în urma evenimentului recent.

La câteva zile după tragicul eveniment, Suchomel a explicat pentru Victorville Daily Press cum ea și prietenii ei au scăpat cu viață când un trăgător, aflat la etajul 32 al complexului hotelier Mandalay Bay Resort și Casino, a deschis focul asupra a aproximativ 20.000 de participanți la un concert, pe 1 octombrie.

Cu 58 de persoane ucise de focurile de armă și aproape 500 de răniți, evenimentul din Las Vegas a provocat cel mai mare număr de victime din istoria SUA.

“A fost noaptea în care viața mea, viețile prietenilor mei și multe altele au fost schimbate pentru totdeauna”, a declarat Suchomel ziarului Daily Press în ziua următoare incidentului.

“Am scăpat nevătămată, dar am fost rănită emoțional și mental pentru toată viața.”

Suchomel și-a împărtășit frica de a încerca să adoarmă noaptea în timp ce sunetul armelor devenea mai răsunător în capul ei și imaginile „corpurilor rănite și însângerate” îi apăreau în minte.

Mușamalizare enormă, Kymberley Suchomel nu este primul martor cheie de la atacul din Las Vegascare a murit, după ce un om s-a sinucis îndată ce și-a ucis fiica cu handicap, la puțin timp după ce FBI-ul a percheziționat casa lui.

John Beilman a fost căutat pentru a fi interogat de agenții federali în legătură cu un dispozitiv de comunicații descoperit în camera de hotel a suspectului Stephen Paddock.

La începutul acestei săptămâni, un angajat al hotelului Mandalay Bay, care a parcat mașina suspectului Stephen Paddock, a dispărut fără să spună nimic prietenilor sau colegilor.

Chad Nishimura a dispărut în mod misterios la scurt timp după ce a dat o declarație unei rețele locale de știri spunând că Paddock era doar un tip normal și că nu avea mai multe bagaje.

De asemenea, a fost dezvăluit astăzi că Isus Camposcare făcea parte din echipa de securitate hotelieră Mandalay Bay, considerat un erou de către polițíe și mass-media, a dispărut.

Campos trebuia să apară pe Fox News cu Sean Hannity noaptea trecută, pentru unul dintre cele 5 interviuri la care a fost programat, dar nu s-a mai prezentat.

Această descoperire a apărut la scurt timp după ce a fost dezvăluit că Campos a fost împușcat înainte de începerea masacrului și nu după, cum s-a relatat oficial.

Postarea Facebook – Kymberley Suchomel

5 octombrie la 04:12

Am primit de duminică noaptea apeluri telefonice, mesaje și texte, și am furnizat același mesaj copy & paste pentru fiecare dintre cei care m-au contactat. O relatare foarte rapidă, vagă despre ce s-a întâmplat la Festivalul Recoltei Route 91 din Las Vegas. Au trecut aproape 72 de ore după ce a avut loc coșmarul și am reușit în sfârșit să stau aici și să-l pun în cuvinte pe contul meu personal. Am atașat câteva fotografii de la spectacol când ne simțeam bine.

Aș vrea mai întâi să le mulțumesc mult lui Giovanni Casnie Barnard și Ricky Ardito, fără ei vă pot garanta că n-aș fi ieșit afară așa cum am făcut – aș fi zăcut pe podea, fără să mă pot ridica. Le datorez viața mea.

Duminică dimineață, ne-am trezit din senin și de foame datorită nopților trecute. Nopțile de vineri și sâmbătă au fost prea distractive – am băut prea mult și ne-am luptat cu mulțimea să ajungem cât mai aproape de scenă. Am acționat ca atunci când aveam 20 de ani și mergeam pentru prima oară la Vegas. Dar când ne-am trezit duminică toți au fost în totalitate de acord că nu vom mai face asta din nou. În schimb am decis să aducem fotolii confortabile în spatele zonei de spectatori și să vizionăm concertul în mod relaxat. De asemenea, am decis să bem dimineața și după-amiaza, dar nu seara, că Ricky, Cassie & Mendy trebuiau să plece la ora 4 dimineața, pentru ca Ricky să lucreze luni dimineață. După ce am mâncat și băut îndeajuns am realizat o serie de cumpărături și în final ne-am îndreptat spre zona din spate a concertului. Din păcate, am intârziat prea mult iar locurile noastre au fost ocupate. Am ajuns în cele din urmă pe următoarea zonă de iarbă falsă, mult mai aproape de scenă – dar am avut încă o cantitate decentă de spațiu și o zonă minunată de vizionare, deci ne-am întins pătura și ne-am revendicat locul ca fiind teritoriul nostru. Ne amintim exact unde eram, pentru că majoritatea dintre noi (excluzându-mă) au plecat să meargă la baie și să bea apă în timpul concertului, așa că am folosit repere pentru a putea să ne regăsim din nou. Îmi amintesc clar că unul dintre baruri a fost în stânga, și trebuia să mă uit în spatele meu pentru a-l vedea – gândindu-mă poate că ar trebui să iau încă o bere, dar deja aveam o vezică plină și am renunțat.

Toți stăteam pe această pătură, dansând, bucurându-ne atât de mult încât am scos cizmele pentru a ne face mai confortabili. Eu si Casey stăteam pe partea opusă a micului nostru grup de 5 persoane. Am fost pe partea dreaptă și am avut atât de mult spațiu să dansez că tipul ăla care a umblat pe lângă noi, pe care l-am numit „omul camo”, mi-a spus în glumă că ocup prea mult spațiu imobiliar. După aproximativ 20 de minute am avut un sentiment copleșitor de a merge să stau lângă Casie, nu îmi pot explica de ce, pentru că nu era spațiu îndeajuns de mult pentru dans acolo. Mi-am propus să mă întorc după următoarea melodie, dar n-am mai apucat următoarea melodie. De la aproximativ 50 de picioare (aproximativ 15 metri) în fața noastră, și puțin în dreapta, au fost pornite o serie de pocnitori.

Permiteți-mi să repet că … POCNITORI au fost aruncate. Eu verbal am declarat „un nebun aruncă cu pocnitori în imediata apropiere a atâtor oameni”. Eram literalmente supărată. Puteai să-l vezi pe Jason Aldean în partea stângă la fel de indignat, și în mod clar iritat. Aș putea spune că 15 secunde mai târziu, a fost eliberată prima rafală de gloanțe. A fost o rafală mai scurtă decât oricare dintre celelalte, și era mai departe. Toți au a privit în sus, în jos, în jur. Am crezut că erau mai multe pocnitori la început, dar apoi Ricky s-a întins, ne-a spus tuturor să ne punem cizmele repede. Și rafala s-a terminat. Atunci oamenii au început să se panicheze. Un domn din spatele meu s-a uitat la mine când îmi puneam cizmele, și mi-a spus „Calmează-te nebuno, sunt doar artificii”. Asta a fost atunci când a doua rafală a început, Ricky a strigat la noi toți să ne culcăm la pământ, și imediat am știut că cineva trage în noi. Îmi amintesc m-am ghemuit, dar nu m-am culcat la pământ, gândindu-mă … Doamne, trebuie să mă lungesc la pământ acum, dar corpul meu tocmai nu mă mai asculta. Aceasta a fost a doua rafală. La sfârșitul ei (încă mă luptam să îmi pun cizmele), ne-am întors și am încercat să fugim, dar oamenii din spatele nostru încă nu se mișcau. Am strigat unei doamne „FUGI! SUNT Focuri de armă! FUUUUUUGI !” Privirea de pe fața ei era de o teroare pură, dar în cele din urmă și-a lăsat lucrurile și s-a întors începând să fugă … Dar apoi a treia rafală a lovit … și a fost aproape. Foarte, foarte aproape de noi. Am putut fizic să văd impactul gloanțelor pe fotoliu, am simțit căldura și trecerea gloanțelor. După încheierea celui de-al 3-lea val de gloanțe, Casie m-a luat de braț, și am decis în acel moment să nu ne oprim – trebuia să fugim de acolo. Părea ca suntem în Iad în mod real. Domnul acela care mi-a spus că sunt doar forcuri de artificii a căzut la pământ și nu s-a mai ridicat. Doamna din spatele meu (care era acum în fața mea), care a fost înfricoșată când i-am spus să alerge, nu s-a mai ridicat. A trebuit să pășesc peste corpul ei să pot trece mai departe (gând cu care încă mă lupt, așa că vă rog să nu mă judecați). A fost o altă persoană la dreapta mea care, de asemenea, nu se mișca. Am fugit. Nu știu în ce direcție am alergat, nu știu în ce direcție am fugit. Noi doar am fugit. În acest moment grupul nostru s-a despărțit. Casie și eu am fost împreună. Ricky, Cassie & Mendy au fost împreună. Ne-am ascuns într-un colț și m-am uitat în dreapta unde am văzut un cowboy așezat cu picioarele depărtate, ținând o femeie care sângera puternic. M-am gândit că trebuie să ne ascundem, dar când m-am uitat repede unde să mergem, zgomotul armelor se auzea tot mai aproape. Nu am putut să ne ascundem pentru că ei (vreau să spun că erau mai mulți) ne urmăreau. Este exact momentul când am început să intru în panică. Ăsta este exact momentul în care am crezut că voi muri, și nu voi merge niciodată să-mi văd din nou familia. Deci, pe măsură ce alergăm, ne apropiem de acest gard unde bărbații ajutau femei să îl sară, gardul a fost doborât și așa am reușit să ieșim. Când am trecut gardul, mintea mea a zburat direct la acele împușcături și familiile victimelor care nu au mai putut să își ia rămas bun. Nu am vrut acest lucru pentru soțul meu (care era la locul de muncă) și bunica mea (care avea grijă de fiica mea, Scarlett). Deci, la ora 10:07 l-am sunat pe soțul meu lăsându-i un mesaj vocal – spunându-i că l-am iubit și că eram în mijlocul unui masacru și nu eram sigură dacă voi reuși să scap în viață. În continuare, în timp ce încă alergam, am sunat-o pe bunica să-i spun exact același lucru. Dar tirul de foc nu s-a oprit deloc în tot acest timp. Nici măcar nu a încetinit. Și se trăgea undeva în spatele nostru.Gloanțele veneau din toate direcțiile. În spatele nostru, în fața noastră și in lateral. Dar știu că cineva ne-a urmărit, tot timpul am avut acest sentiment. Cu cât ne depărtam mai mult de scenă, cu atât mai aproape se auzeau focurile de armă. M-am tot uitat înapoi așteptând să-i văd pe trăgători – și spun că au fost mai mulți, nu doar unul singur. Au existat mai multe arme de foc. 100% mai multe, nu doar una. Pe măsură ce alergam, am continuat să schimbăm direcția, pentru că simțeam că în orice direcție am lua-o suntem urmăriți.  Așa că am ajuns alergând, într-o formă ciudată triunghiulară. Primul loc în care îmi aduc aminte că am ajuns a fost o parcare, și i-am spus lui Casie (care era puțin în fața mea) că trebuie să ne ascundem sub unul dintre camioane. Ea s-a întors și a început să vină către mine, și în acel moment focurile de armă s-au apropiat mai mult decât oricând. Se auzeau chiar lângă noi, în parcare. Toată lumea din jurul nostru s-a panicat încă o dată. Deci am renunțat la ideea să ne ascundem sub un camion și am continuat să fugim pentru viețile noastre. Cine mă cunoaște, știe că sunt o fată corpolentă, și care cu siguranță nu fuge pentru niciun motiv neîntemeiat. Dar pot să vă spun că am fugit cum n-am mai fugit niciodată.

Locul al doilea în care îmi amintesc că am mers era Hooters – unde ne-am întâlnit înapoi cu restul micului nostru grup. Am alergat spre intrare gândindu-ne că ne-am putea adăposti acolo, dar pe măsură ce ne apropiam mai mult, o mulțime de oamenii au fugit, îngroziți. Am putea concluziona că a existat și un alt trăgător în interiorul acelui hotel. Acest lucru ne-a făcut și mai speriați – nu mai aveam unde să fugim. La un moment dat, am ajuns la aeroport, chiar am intrat în clădire pentru siguranță. Toți, cum am intrat, am strigat la personalul aeroportului „SUNTEM ÎN SIGURANȚĂ AICI?”, dar nu am obținut niciun răspuns, așa că, după ce am alergat aproximativ 10 metri prin clădire, am decis că nu este un locul sigur și am ieșit rapid, continuând să fugim. După ce am alergat, am obosit, tușeam și chiar vomitam. Am trecut peste o intersecție și noi împreună cu un alt grup de oameni am rugat un șofer de limuzină să ne ajute și să ne ducă departe de acest loc, dar șoferul limuzinei nu înțelegea ce se întâmplă și nu ne-a lăsat să intrăm. Apoi am alergat către un taxi unde am fost refuzați că eram 5 persoane iar taxiul avea capacitate doar pentru 4 pasageri, așa că am început să alergăm în continuare. La un moment dat, am trecut printr-un un mic magazin de băuturi alcoolice unde am primit sticle de apă. Unele lucruri nu mi le pot aminti exact, unde eram sau la ce oră din noapte s-au întâmplat. Dar când alergam undeva pe Tropicana Avenue o mașină tip sedan de culoare închisă a încetinit puțin și o femeie mai mică de statură, hispanică, cu părul întunecat se sprijină pe fereastră și strigă ceva ce nu am putut să înțelegem, într-o manieră agresivă. Ne-a speriat foarte mult, pentru că, din nou, nu am știut în cine puteam avea încredere.

Nu-mi amintesc exact când, dar la un moment dat Ricky i-a reamintit lui Cassie că unchiul său Manny locuia în Vegas. El l-a sunat și a stabilit să se întâlnească la un magazin alimentar, aflat la câteva mile distanță, pentru a fi luați. În sfârșit ne-am întâlnit, ne-a luat cu mașina și ne-a dus la hotelul nostru, ne-am luat bagajele (acest lucru ne-a luat literalmente maxim 10 minute) și ne-a escortat pe autostradă pentru a ne duce acasă. Un mare MULȚUMESC unchiului Manny pentru dragostea, generozitatea și bunătatea lui. Ce mă frământă este ce s-ar fi intâmplat dacă am fi rămas la concert în același loc expus ca în serile trecute. Am fi avut timp să scăpăm? Dar dacă nu aș fi rămas alături de Casie? Am fi rămas despărțite? Au rămas atâtea întrebări nelămurite din noaptea aceea.

Mă uit la știri non-stop de când am ajuns acasă. Și nimic nu are sens. Povestea spusă către toată lumea nu coincide cu mărturiile noastre de martori oculari. Este ceva în neregulă cu ceea ce spun ei și dovezile par false. Există mai mulți oameni care afirmă că a existat o doamnă spre începutul serii, care s-a urcat pe scenă să avertizeze oamenii că suntem cu toții gata să murim – ea și prietenul ei au fost escortați afară din incintă.

Știu că uit o grămadă din ce s-a întâmplat și voi edita postarea aceasta pe măsură ce îmi amintesc. Îl laud pe Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos, pentru supraviețuirea acestui incident teribil.

Oamenii erau doborâți ca niște muște în jurul meu și există absolut ZERO motive pentru care eu nu am fost lovită de cel puțin un glonț. Am părăsit Festivalul Recoltei Route 91 complet nevătămată fizic, pe lângă unele zgârieturi și super-dureri de oase și mușchi. Mental, cu toate acestea, este o poveste diferită. Mă descurc bine pe timpul zilei, dar când se face noapte devin speriată. Chiar tastând aceste rânduri am senzația de fluturi în stomac și o inimă care bate puternic. Nu vreau să rămân singură. Nu vreau să mai merg undeva, niciodată. Nu mai pot sta în niciunul dintre locurile cu mulțimi de oameni – concerte, festivaluri, parcuri tematice, grădini zoologice etc. Nu pot avea încredere în cineva din jurul meu. Nu mai pot închide ochii fără văd acele cadavre și auzind sunetul armelor. Sunt ruinată, așa cum sunt mii și mii de oameni.

Am primit brățări pe care să le purtăm pentru evenimentul de 3 zile. Nu pot s-o dau jos pe a mea.

Am mers la Las Vegas pentru o distracție superbă, la un concert de muzică country cu artiștii noștri preferați. Am plecat speriați, zguduiți și traumatizați. Și pentru asta, cerem răspunsuri.

Sursa: ortodoxinfo.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro