Atac armat la Aeroportul Lauderdale din Florida: cel puţin cinci morţi şi opt răniţi. Atacatorul, un fost militar hispanic VIDEO

Distribuie!by Atac armat în Florida Autorităţile americane au anunţat că cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte opt au fost rănite, după ce un atacator înarmat a deschis […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Atac armat la Aeroportul Lauderdale din Florida: cel puţin cinci morţi şi opt răniţi. Atacatorul, un fost militar hispanic VIDEO UPDATE

Atac armat în Florida

Autorităţile americane au anunţat că cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte opt au fost rănite, după ce un atacator înarmat a deschis focul în incinta aeroportului internaţional Lauderdale-Hollywood, situat la aproximativ 34 de kilometri de metropola Miami. Atacatorul, un tânăr hispanic care sosise pe aeroportul din Florida cu un zbor din Alaska, se află în custodia poliţiei locale, trasmite NBC News.

UPDATE 00.30 Autorităţile americane au anunţat vineri noaptea că tânărul hispanic Esteban Santiago este atacatorul înarmat care a ucis cinci persoane şi a rănit alte opt în aeroportul Lauderdale-Hollywood, situat la aproximativ 34 de kilometri de metropola Miami. De asemenea, tânărul a aterizat cu puţin timp înainte de atac pe pista aeroportului, după ce decolase anterior cu un avion din Alaska, relatează CNN şi NBC New York.

Odată ce a aterizat, atacatorul hispanic şi-a ridicat bagajul de cală din al doilea terminal al aeroportului, iar apoi s-a retras în baie pentru a scoate arma ascunsă între haine. Apoi, Esteban Santiago s-a îndreptat spre ceilalţi pasageri, care aşteptau în continuare sosirea bagajelor, şi a deschis focul la întâmplare.

Se pare că tânărul hispanic nu a evitat să îşi declare arma din bagaj atunci când a decolat de pe aeroportul din Alaska.

Esteban Santiago are 26 de ani şi este originar din New Jersey, dar a locuit de-a lungul vieţii sale în Alaska, precum şi în localitatea Naples din Florida.

Surse din rândul autorităţilor federale au transmis că atacul armat nu este considerat un act de terorism, iar rudele tânărului hispanic susţin că acesta avea probleme psihice.

Esteban Santiago, într-o fotografie în uniformă militară postată pe un cont personal pe reţeaua de socializare Badoo

De asemenea, autorităţile au descoperit o legitimaţie militară în posesia lui Esteban Santiago. Fratele suspectului, Brian Santiago, a declarat pentru NBC News că Esteban a făcut parte din Garda Naţională din Puerto Rico, fiind trimis timp de un în Irak. Ulterior, a fost trecut în rezervă şi apoi s-a mutat în Alaska, unde a făcut parte din Garda Naţională a statului. În august 2016, Santiago a fost eliberat de sarcinile militare din cauza performanţelor slabe.

Tot în urmă cu un an, tănărul hispanic a fost judecat pentru comiterea a două contravenţii în Alaska.

Potrivit martorilor, atacatorul purta un tricou cu franciza Star Wars. Pasagerul John Schlicher a precizat că acesta era un ”tânăt slăbuţ” şi a întreptat arma direct spre pasagerii care aşteptau să îşi ridice bagajele pe aeroportul Lauderdale.

Esteban Santiago nu a spus niciun cuvânt în timp ce trăgea la întâmplare în pasageri, iar unii supravieţuitori au remarcat tăcerea sa.

Atacatorul şi-a reîncărcat arma o singură dată, însă martorii nu pot preciza câte gloanţe au fost trase în incinta aeroportului Lauderdale.

UPDATE 23.30 Atacatorul din Fort Lauderdale avea o armă de foc în bagaj şi o declarase la controlul de securitate, relatează CNN, citând surse din cadrul forţelor de ordine care au intervenit la aeroport.

Bărbatul, care tocmai coborâse dintr-un zbor Alaska-Florida, şi-a recuperat posesiunile de la hala de bagaje, a scos arma şi a deschis focul asupra persoanelor aflate în terminal, conform sursei citate.

UPDATE 22.20 Mai multe persoane se ascund într-o debara din terminalul doi al aeroportului din Fort Lauderdale, temându-se de faptul că ar putea exista un al doilea atacator. Unul dintre aceştia a explicat într-o intervenţie telefonică pe CNN că „poliţia se comportă ca şi cum ar exista o persoană înarmată în zonă” şi că persoanele care se ascund primesc foarte puţin ghidaj din partea staff-ului aeroportului.

UPDATE 21.50 Poliţia din districtul Broward a anunţat creşterea bilanţului victimelor în urma atacului la cinci morţi şi nouă răniţi, conform contului oficial de Twitter al instituţiei, care a confirmat că un suspect a fost aresta şi că investighează activ relatări deocamdată neconfirmate privind focuri de armă adiţionale auzite în incinta aeroportului.

UPDATE 21.00  Autorităţile americane au revizuit bilanţul la trei morţi în urma atacului armat din aeroportul internaţional Lauderdale-Hollywood, situat la aproximativ 34 de kilometri de Miami. De asemenea, un număr de nouă persoane au fost împuşcate în al doilea terminal de un atacator înarmat, care este deja în custodia poliţiei locale, transmite Reuters.

Există date contradictorii cu privire la numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în atacul armat de la aeroportul Lauderdale. CNN relatează că este vorba de cinci persoane decedate, în vreme ce majoritatea surselor indică trei morţi.

Alte trei persoane sunt în stare critică, iar un rănit este momentan în stare stabilă.Potrivit primelor informaţii, atacatorul era un tânăr de aproximativ 20 de ani şi purta un tricou cu Star Wars. Poliţiştii l-au împuşcat pe atacator atunci când acesta încerca să îşi încarce arma.Autorităţile din Broward au primit un apel în jurul orei locale 12.55 (19.55 ora României) cu privire la focuri de armă auzite în apropierea aeroportului din Florida. Agenţii FBI au anunţat că sunt conştienţi de situaţie şi au luat legătura cu autorităţile locale.

În acest moment nu se cunoaşte motivul atacatorului înarmat. Guvernatorul Rick Scott a anunţat că este deja în drum spre aeroport şi va discuta cu forţele de intervenţie de la aeroportul Lauderdale. International Business Times susţine că autorităţile americane au decis să implementeze măsuri de securitate suplimentare în portul şi la aeroportul internaţional din Miami.

Se pare că primele focuri de armă s-au auzit în partea inferioară a aeroportului Lauderdale. De asemenea, în incinta aeroportului era şi fostul purtător de cuvânt al preşedintelui George W. Bush, Ari Fleischer.

 
”Sunt la aeroportul din Fort Lauderdale. Au fost trase focuri de armă. Toată lumea fuge”, a postat Fleischer într-un scurt mesaj pe Twitter.
Starea acestuia nu este momentan cunoscută.
Un reprezentant al aeroportului a explicat că este vorba de o operaţiune în desfăşurare, care a început în zona de colectare a bagajelor din al doilea terminal.
Mai multe ambulanţe au intervenit în apropierea terminalului 2 de la aeroportul Lauderdale-Hollywood.
De asemenea, autorităţile au început evacuarea pasagerilor din avioanele care se pregăteau de decolare.

Sursa: adevarul.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@stiri-extreme.ro

Răspunde

Adresa de email nu va fi făcută publică şi nici nu va fi folosită în interes comercial fără acordul utilizatorului ei. Ea este necesară din motive de securitate şi siguranţă

Poţi folosi următoarele etichete HTML : <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

*

Close
Citește mai multe:
Prima şcoală românească a fost în biserică. Astăzi şcoala scoate din ea învăţătura Bisericii (ora de religie)

Este 21 noiembrie 2014 şi sărbătorim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, o sărbătoare care aduce înaintea creştinilor un subiect...

Acţiuni criminale ale Guvernului Cioloş: eliminarea Limbii Române şi a Istoriei Românilor din programa şcolară

Vă prezentăm un colaj despre acţiunile Guvernului Cioloş împotriva poporului român prin imbecilizarea generaţiei tinere şi transformarea ei în roboţi...

Dosarul fostului general Florian Coldea „mușamalizat” pe sub mână de procurorii DNA

Unul dintre dosarele deschise pe numele fostului ofițer SRI, Florian Coldea, a avut un sfârșit așteptat. Cazul a fost CLASAT...

RUSIA loveste din nou: ZECI de cisterne cu petrol ISIS, PULVERIZATE la granita cu Turcia – VIDEO

Aviatia rusa a distrus, vineri, zeci de camioane cisterna cu petrol ISIS care urmau sa treaca granita din Siria in...

Illuminati – Stapanii din umbra ( VIDEO )

  Ceea ce indeobste numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel...

Închide