Ambasadorul SUA la Belgrad, pus la punct de un ministru sârb: Nu suntem o COLONIE. După ce ați bombardat Serbia, ați pierdut dreptul moral de a vorbi despre dreptate și justiție

Politica
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Ambasadorul Statelor Unite la Belgrad a fost admonestat vineri de un ministru sârb pentru că a afirmat că Serbia se află „de partea rea a istoriei” din cauza refuzului de a-l susține pe opozantul venezuelean Juan Guaido, relatează AFP. 

loading...

Juan Guaido, autoproclamat președinte interimar la 23 ianuarie, a fost recunoscut până în prezent de peste 50 de țări, printre care Statele Unite care incită celelalte țări să îl recunoască. Tânărul opozant de 35 de ani este angajat într-o confruntare cu președintele venezuelean Nicolas Maduro pentru controlul țării în criză. Poziția Serbiei în acest dosar diplomatic a fost criticată miercuri de ambasadorul american la Belgrad, Kyle Scott, care a scris într-un mesaj pe Twitter că „Serbia se află de partea rea a istoriei”, o „lecție” respinsă de ministrul sârb al apărării, Aleksandar Vulin. 


„Serbia nu este o colonie”, și-a manifestat ministrul indignarea, citat de presa locală, amintind bombardarea Serbiei de către NATO în 1999, lansată pentru a pune capăt conflictului cu Kosovo, dar care a făcut sute de victime civile. „După ce ați bombardat Serbia, ați pierdut dreptul moral de a vorbi despre dreptate și justiție”, a afirmat Aleksandar Vulin la adresa diplomatului american. Serbia pledează împotriva recunoașterii internaționale a fostei sale provincii Kosovo care și-a proclamat independența în 2008. 

Autoproclamata independență a Kosovo este recunoscută până în prezent de peste o sută de țări, printre care Statele Unite și majoritatea țărilor occidentale.  Nu și de România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia.
De asemenea, Venezuela, figurează printre țările care nu au recunoscut Kosovo.


Sursa: https://www.activenews.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *