Al Patrulea Reich – genocidul popoarelor europene

Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Al Patrulea Reich 

loading...


Aşa cum se ştie, Europa s-a confruntat în ultimii ani de zile şi mai suferă încă de pe urma unei crize financiare şi, ulterior, economice, fără precedent în ultima jumătate de secol. În mod surprinzător, sau poate nu, ţara care a avut cel mai puţin de suferit de pe urma crizei, ba, mai mult, a ieşit întărită atît în plan economic, cît şi politic, este Germania.

Datele statistice arată că ritmul de revenire a economiei germane după recesiunea din ultimii ani este simţitor mai accentuat decît media statelor ce au adoptat moneda unică euro. Nemţii şi-au impus politicile economice atît pe teritoriul celor 17 state din zona euro, cît şi în restul membrelor Uniunii Europene (UE), care au o balanţă comercială net defavorabilă în raport cu economia germană.


Cancelarul german, Angela Merkel, are de răspuns criticilor celor care o acuză că a impus o politică dementă de austeritate pe tot continentul european, politică ce, în lipsa măsurilor de reluare a creşterii economice, a condus la o prelungire intenţionată a crizei, extrem de nocivă pentru economiile şi populaţiile statelor mai puţin bogate de pe continent.

Dar de ce să vrea Germania o creştere economică susţinută pentru celelalte ţări din UE? Cît timp economia germană este pe primul loc şi celelalte, inclusiv cea franceză, gîfîie în încercarea fără succes de a o ajunge din urmă, lucrurile stau cum nu se poate mai bine pentru doamna Merkel şi conaţionalii săi.


Ceea ce explică şi introducerea Pactului de stabilitate fiscală, care interzice practic statelor semnatare să mai poată avea deficite bugetare, ceea ce echivalează cu imposibilitatea de a se mai dezvolta pe termen lung, de a mai avea creştere economică susţinută. Atît timp cît economia germană domină Europa, stabilitatea nu poate fi decît binevenită pentru Germania.

O astfel de stabilitate a început, deja, să îşi arate roadele. Germania şi alţi creditori ai Greciei au propus statului elen ca, pentru a-şi achita datoriile, să cedeze o parte din insulele greceşti, renumite pentru frumuseţea lor şi uriaşul potenţial turistic.

Dar cine i-a pus pe greci să acumuleze astfel de datorii uriaşe, veţi întreba, fără doar şi poate. Nu se poate ca unii să muncească pe brînci, nemţii, de exemplu, iar alţii, cum ar fi grecii, să o ţină tot într-un huzur şi o veselie, trai pe vătrai, pe banii coanei Europa.

E adevărat, nu se poate. Dar oare nemţii sînt singurii harnici de pe continentul ăsta şi restul popoarelor sînt nişte puturoase? Pentru că în situaţia Greciei, e adevărat, nu la o amploare atît de mare, se află, iată, şi Italia, Spania, Cipru şi Irlanda, ţări care au cerut deja în ultimii ani ajutor financiar pentru a nu intra în incapacitate de plăţi.

În plus, sloganul cum că grecii ar fi nişte puturoşi care stau cu mîna întinsă la banii altora seamănă izbitor de mult cu manipulările odioase făcute de puterea băsistă în România, care a învrăjbit între ele numeroase clase sociale prin astfel de ticăloşii.

Nu întîmplător, pentru că, aşa cum se ştie, cei ce iau decizii în Germania şi, iată, se poate vedea, din păcate, pentru toată Europa, aparţin aceleiaşi şcoli de gîndire politică de dreapta ca şi PD-L în România: Partidul Popular European (PPE). Iar măsurile pe care Germania a silit Grecia să le adopte seamănă, respectînd o anumită proporţie, cu genocidul social impus în mod ticălos de Băsescu în ţara noastră.

Acelaşi comportament îl are Germania faţă de Europa ca cel al Statului român băsist faţă de cetăţenii săi: asumarea doar a drepturilor şi beneficiilor, pe cînd datoriile şi obligaţiile cad exclusiv în spatele celor săraci.

Refuzul Germaniei de accepta propunerea Franţei şi a Italiei pentru emiterea de obligaţiuni europene comune spune totul despre atitudinea lui Merkel faţă de Europa: uniune doar cînd le convine lor, cînd nu, fiecare se descurcă pe barba lui. Eventual, mai vinde o insulă, un munte, o deltă.



Să ne reamintim doar că România a fost obligată, pentru a fi acceptată în UE, să îşi vîndă virtual pe nimic principalele capacităţi de producţie. Statul român a trebuit să renunţe la industrie, la băncile sale, şi-a concesionat extrem de ieftin resursele naturale, agricultura a fost pusă pe butuci ca urmare a implementării normelor europene. Am cedat practic controlul economiei.

România a devenit doar o piaţă de desfacere pentru economiile dezvoltate din UE, o furnizoare de forţă de muncă ieftină şi slab pregătită, de căpşunari şi bone. Colonia perfectă, poligonul în care îşi confruntă forţele diversele interese financiare şi economice externe.

 
Basescu: “Cedarea de suveranitate”


La fel s-a întîmplat şi cu celelalte state nou-admise în UE, cu diferenţa că poate unele dintre ele au ştiut să îşi negocieze poziţia ceva mai bine decît noi. În aceste condiţii, în care economiile au fost practic controlate de grupurile internaţionale de interese, de marile corporaţii economice şi financiare, de guvernele corporatiste europene, să dai vina pe greci sau pe alţii pentru situaţia economică dezastruoasă este ca şi cum a-ţi acuza o colonie de faptul că nu ai administrat-o aşa cum se cuvine.
Este aceeaşi situaţie cu cea în care Băsescu ţipă la pensionari că li s-au dus banii de pensii din vina lor.

Dar iată că nu este de ajuns. Germania condusă de Angela Merkel şi Uniunea Europeană controlată de PPE pregătesc noi măsuri care îi fac chiar şi pe apologeţii UE să vorbească despre moartea democraţiei în statele europene.

Astfel, introducerea Uniunii bancare şi a Pactului de stabilitate fiscală conduc la pierderea totală a controlului deţinut de guvernele naţionale, în favoarea factorilor economici de decizie de la nivelul Uniunii Europene.

Cum se mai justifică existenţa partidelor politice şi a alegerilor libere în statele europene, într-un cuvînt, a democraţiei, daca cele mai importante decizii economice şi politice legate de viaţa oamenilor de rînd din Europa vor fi luate de un grup restrîns de birocraţi de la Bruxelles?

Partidul Popular European controlează autoritar Parlamentul European încă din 1999. Toate instituţiile europene actuale au fost create şi sînt controlate de către membri ai PPE. Principalii factori de decizie ai UE şi deţinători ai funcţiilor-cheie din instituţile europene aparţin aceluiaşi partid. Partid dominat fără doar şi poate de creştin-democraţii din Germania, de cancelarul Angela Merkel.

Aşadar, pentru starea de fapt din Europa zilelor noastre singurii responsabili sînt politicienii de dreapta din PPE. Ei au fost cei care au luat deciziile, ei au gestionat cum nu s-a putut mai prost criza economică.

Iar politicile de dreapta ale Partidului Popular European, impuse de mîna forte a creştin-democraţilor germani, laolaltă cu lachei ai lor precum Sarkozy, Belusconi sau Băsescu, au condus la cvasi-dominaţia economică a Germaniei în Europa, la segregarea cetăţenilor europeni în stăpîni şi populaţie de mîna a doua, în bogaţi care comandă şi săraci care primesc insulte.

Proiectul unei Europe unite a eşuat lamentabil, în condiţiile în care bunele intenţii legate de o circulaţie liberă a cetăţenilor, de schimburi de valori şi de tradiţii, precum şi de drepturi egale pentru toţi europenii au fost înlocuite de ambiţiile de putere ale unora în detrimentul celorlaţi, de impunerea fără scrupule a intereselor de natură economică.

În ceea ce priveşte reacţiile oficialilor europeni de sprijinire a lui Traian Băsescu, este clar că ele nu au nici o legătură cu aşa-zisele lor îngrijorări legate de starea democraţiei în România. Este doar încercarea evidentă a unor grupuri de interse externe de a-şi impune şi pe mai departe, în mod totalitar şi autoritarist, lacheul, în detrimentul voinţei poporului român.

Principala idee pe baza căreia Adolf Hitler şi-a construit utopia celui de-Al Treilea Reich a fost cea a spaţiului vital pentru naţiunea germană, care ar fi avut dreptul să se folosească, după bunul plac, de teritoriul şi resursele altor popoare.

Dar este oare Uniunea Europeană altceva decît un spaţiu vital pentru Germania Angelei Merkel?



Pentru a doua oară după cel de-al doilea Război Mondial, România este victima unei agresiuni externe. Aşa cum foarte bine a fost denumit în mass media de către unele voci, amestecul fără precedent şi de netolerat al intereselor politico-economice europene şi americane în politica internă se constituie într-un adevărat Dictat de la Bruxelles.

Spre deosebire de soldaţii ruşi veniţi pe tancuri, emisarul american, venit repede-repede să rezolve situaţia, s-a scoborît din limuzina blindată, iar inspectorii sovietici au fost înlocuiţi de cei europeni. E adevărat, metodele diferă un pic, dar asemănările în ceea ce priveşte modul brutal de a-şi impune interesele sînt evidente.

Şi mai există o asemănare cu dominaţia sovietică de după 1944 în România: şi acum, ca şi atunci, s-au găsit destui trădători de ţară de partea română, care să facă jocul invadatorilor şi să cînte în struna propagandei străine.

Deosebirea majoră între cele două momente istorice ar fi trebuit să vină din statutul de ţară al României. Dacă după 1944 am fost consideraţi învinşi în război şi trataţi ca atare de către sovietici, acum se presupunea că România este o ţară independentă, cu drepturi egale cu ale celorlalte membre ale Uniunii Europene (UE).

Ăsta a fost şi motivul pentru care românii s-au repezit orbeşte să adere la structurile europene şi nord-atlantice, în speranţa că independenţa politică şi economică a ţării nu vor mai fi puse vreodată la îndoială. Dar iată că nu este chiar aşa, ba, din contră, am putea spune.

Statutul României este în momentul de faţă tot acela al unui învins în război. Ţara noastră a pierdut de această dată războiul economic, iar Uniunea Europeană, această URSS pe stil nou, nu are nici un motiv în a se abţine să ne pună cizma pe grumaz.

Din nefericire, nu foarte mulţi dintre concetăţenii noştri conştientizează acest lucru. Ei sînt în continuare dispuşi să se raporteze, în vechea concepţie românească de slugă, la construcţia politică numită Uniunea Europeană ca fiind Lumina care vine de la răsărit. Chiar dacă Bruxellesul se află la vest de Bucureşti.

Chiar dacă este evident acum că UE nu este o construcţie realizată pe principiul dreptăţii, cu drepturi şi obligaţii egale pentru toţi membrii ei. Că este un mamut corupt şi birocratizat, în care decizia luată de la centru de către un număr redus de politruci este impusă cu brutalitate periferiei. Că nu are nici o legătură cu apărarea intereselor cetăţenilor europeni, ci este doar braţul politic al unor interese economice şi financiare mai mult sau mai puţin obscure.

În aceste condiţii, populaţia din România dă dovadă de o însemnată doză de ipocrizie, atunci cînd, pe o parte, le reproşează liderilor USL că au jucat aşa cum le-a cîntat UE în problema referendumului pentru demiterea lui Băsescu, dar pe de altă parte se declară a fi cu Uniunea Europeană, indiferent de consecinţele ce decurg din acest lucru.

Românii trebuie să se decidă. Ori sînt adepţi fanatici ai UE şi nu se mai plîng în legătură cu asta, ori doresc o distanţare şi atunci acţionează în consecinţă, prin trimiterea de semnale publice, de la nivelul societăţii civile. Pentru că, în cele din urmă, clasa politică de la Bucureşti nu face decît să respecte opţiunile populaţiei, nu-i aşa?

Dacă nu au determinarea şi curajul să ia o decizie pe termen lung pentru ţara lor, dacă nu sînt dispuşi să îşi apere interesele, spoliate în prezent în mod sălbatic de către forţele externe, locuitorii României nu au decît să îşi accepte situaţia de coloniali roşi de sărăcie, de vasali plini de umilinţă.

Mai ales că o distanţare de UE ar implica măsuri drastice în plan economic şi politic, cum ar fi naţionalizarea a tot ce a fost furat încă din perioada pre-aderare şi pînă acum.

À la guerre comme à la guerre!

Schengen – Șmenghen


După Anglia, Spania, Grecia și Italia, a venit rîndul Franței să se confrunte cu dezbateri naționale prinvind oportunitatea părăsirii Uniunii Europene (UE). Marine Le Pen, lidera Frontului Național, a treia formațiune politică din Hexagon, îi cere imperativ președintelui François Hollande să organizeze un referendum prin care francezii să fie întrebați și să hotărască dacă mai vor ca Franța să facă parte din UE.

Le Pen susține că o continuare a apartenenței Franței la UE ar fi echtabilă doar în condițiile în care Uniunea ar fi supusă unor “reforme minimale”: revenirea organizată la monedele naționale, dizolvarea spațiului Schengen, autorizarea patriotismului economic și reindustrializarea cu protecționismul frontierelor naționale, precum și reintroducerea prevalenței dreptului național asupra celui european.

Trebuie amintit că voci care s-au ridicat împotriva mîinii de fier cu care Germania își impune în prezent voința în cadrul UE au apărut, de curînd, și în alte țări, precum Finlanda, Cehia sau Polonia, pe fondul nemulțumirilor legate de proiectele de federalizare a Europei sau de uniunea bancară. Pînă și Bulgaria a anunțat că amînă pe termen nedefinit intențiile de adoptare a monedei unice.

Tot mai multe țări se regrupează în fața cvasi-hegemoniei economice a Germaniei, dominație impusă inclusiv prin mijloace politice, nu doar doar de ordin economic. Nu este nici o întîmplare că în Franța se vorbește astăzi de “patriotism economic” și se susține necesitatea prevalenței dreptului național asupra celui european, în condițiile în care normele și măsurile UE favorizează din ce în ca mai mult și mai evident doar pe cei puternici, în speță, Germania și interesele sale, în dauna celor mai puțin dezvoltați.

În timp ce apele sînt din ce în ce mai tulburi prin alte părți, proiectul birocratic și nerealist numit Uniunea Europeană ajungînd să fie contestat inclusiv în două din țările fondatoare, Franța și Italia, în România trăim comedia de un absolut prost-gust în care clasa politică autohtonă face pe fata mare supărată că Germania ne-a refuzat accesul în zona Schengen.

Discuția legată de spațiul vamal comun arată cît de în urmă sîntem, ca nație, de la vlădică la opincă, de la ultimul fraiereștean din fundul țării pînă la cel mai îngurguțat politician de la centru, în ceea privește politica (așa-zis) europeană, (așa-zis) națională și apărarea intereselor României.

Țara noastră a fost supusă, cel puțin din 1996 pînă în prezent, unui jaf de proporții colosale, prin complicitatea criminală a intereselor externe și a politicienilor autohtoni, iar românii stau încă și cască ochii ca proștii la “civilizația” occidentală și la europenii cei pricopsiți din Occident. În loc să vrem să ajungem și noi bogați, îi rugăm pe ei să ne fure, ca să putem merge să le spălăm veceurile pe mărunțiș, arătînd aceeași mentalitate de slugi înapoiate ca acum 300 de ani…

Ca răspuns la jaful la care a fost supusă, România trebuie să amenințe cu naționalizarea capacităților de producție furate de UE, nu cu dezinteresul față de spațiul Schengen!

Pînă să ne hotărîm noi dacă vrem sau nu în zona Schengen, dacă lucrurile merg pe făgașul pe care au intrat în momentul de față, nu ar fi exclus ca uniunea vamală să fie desființată chiar de către inițiatorii ei. Și România va rămîne și sărăcită, și cu onoarea terfelită de politicienii occidentali.

Iar din minunata integrarea a țării noastre în structurile europene și din relațiile României cu Berlinul și Bruxellesul va rămîne doar regretul că nu am prins orbul să îi scoatem ochii la timp.

 Hegemonia economică


Voci din cele mai autorizate ale economiștilor din întreaga lume continuă să îi avertizeze pe liderii Comisiei Europene că o continuare a politicilor de austeritate nu înseamnă decît o prelungire a crizei economice, o îngustare și mai accentuată a orizonturilor economico-sociale pentru membrii Uniunii Europene.

Însă această abordare nici măcar nu reprezintă o noutate. Încă de la începutul crizei financiare și, ulterior, economice, din Statele Unite, cei mai cunoscuți dintre economiștii americani s-au angajat într-o dispută publică ce viza calea pe care guvernul SUA ar trebui să o adopte pentru a reduce amploarea și efectele crizei.

Astfel, existau două opțiuni ce vizau măsuri complet opuse: tăierea cheltuielilor guvernamentale, pentru a reduce deficitele și a încetini ritmul de creștere a datoriei publice, respectiv, creșterea cheltuielilor, prin efectuarea de investiții de stat care să repornească economia. Această ultimă metodă mai era denumită de economiștii americani și “răscumpărarea datoriei prin ea însăși”.

Nici una din tabere nu a avut un cîștig de cauză incontestabil. Guvernul american s-a aflat în imposibilitatea de a spori cheltuielile publice, confruntîndu-se cu o datorie publică monstruoasă, raportată la nivelul produsului intern brut. Pe de altă parte, nici nu a trecut la reduceri masive ale cheltuielilor publice, încercînd să aleagă o cale de mijloc.

Avertizările însă au existat încă de la acea vreme, respectiv, anii 2007-2008, și economiștii din lumea întreagă au recomandat Uniunii Europene, aflată în iminența de a fi lovită de contagiunea crizei venită de peste Atlantic, să nu treacă la măsuri drastice de austeritate, pentru a nu intra într-o depresiune economică pe termen lung, cu efecte dramatice pentru populația din cele 27 de țări ale Uniunii.

Însăși Jeffrey Franks, infamul reprezentant al Fondului Monetar Internațional (FMI) în România la acea vreme, declara în august 2009 la București: “actuala criză economică şi financiară internaţională are mai multe caracteristici comune cu Marea Depresie economică a anilor ’30 din secolul trecut […]; una dintre greşelile făcute în anii ’30 de guverne, pe care ar trebui să o evite în contextul actualei cri­ze, este reducerea drastică a chel­tuielilor publice. Astfel, scăderea cu 12% a cheltuielilor publice de către Guvernul S.U.A., între anii 1930 şi 1932, a condus la reducerea drastică a consumului şi la creşterea cu 24% a şomajului în perioada amintită.”

În ciuda acestor semnale de alarmă, mai-marii UE, în frunte cu Angela Merkel și José Manuel Barroso, au declanșat un program dement de austeritate, ce a aruncat Europa în cea mai gravă criză economică și socială de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Acum este mai evident decît oricînd că liderii UE au cu totul altă agendă. Măsurile fără precedent pe care le-au adoptat în ultimii ani, atacurile fățișe la adresa libertăților omului pe care le-au patronat, arată că Uniunea Europeană este o organizație de sorginte neo-fascistă, al carei unic scop este introducerea opresiunii, punerea bocancului pe gîtul celor vizați a fi spoliați de resurse.

Agenda birocraților corupți din fruntea UE nu include în nici un caz eradicarea crizei economice ba, din contră, adîncirea ei, cu atît mai mult cu cît se poate spune că factorii de decizie ai Uniunii au contribuit din plin la intrarea în depresiune, pentru că le-a convenit de minune.

În astfel de perioade tulburi le este foarte ușor politicienilor corupți să servească interesele cărora le sînt ei cu adevărat devotați. Neo-fasciștii care conduc Uniunea Europeană pot trece acum la implementarea fățișă a măsurilor cerute de marile corporații internaționale, de Marea Finanță mondială.

Europa nici nu ar fi dealtfel primul continent răvășit de lăcustele neo-liberale. Cea mai mare parte din America de Sud se zbate și acum în sărăcie lucie, în urma jafului de proporții epice la care au fost supuse țările sud-americane de către marile corporații, prin intermediul Statelor Unite ale Americii, FMI și Bancii Mondiale.

Din cîte se pare, a venit acum rîndul țărilor din Sudul și Estul Europei să fie jefuite de către Vestul cel pricopsit, neo-colonialismul pe care Berlinul îl impune, în spirit neo-imperialist, via Bruxelles, fiind mai apăsător și nemilos decît orice invazie militară.

Controlul politic și socio-economic al Berlinului este impus prin globalizarea culturală și corporatismul dirijat de la centru, Germania beneficiind acum de resursele țărilor asuprite fără să fie nevoită să tragă un foc de armă.

 Ei cu foloasele, noi cu ponoasele


Cancelarul Angela Merkel a declarat acum cîteva zile că “Uniunea Europeană nu este o uniune socială”, făcînd referire directă la imigranții care ajung în Germania și care nu ar trebui să beneficieze, în viziunea factorilor de decizie germani și europeni, de nici un fel de ajutor social.

Mai mult decît atît, Merkel a folosit, pentru a-și argumenta punctul de vedere, exemplul concret al unei ”românce” care ar fi primit bani de la statul german fără ca ea ”să fi muncit o zi în viața ei”.

Stigmatizarea românilor și a altor est-europeni, ca fiind leneși, hoți și scursuri sociale se dovedește, iată, a fi nu doar o modă printre politicenii și cetățenii de rînd din diferite țări vestice, dar foarte probabil că în curînd va deveni politică oficială a Uniunii Europene (UE).

Asta pentru că ”cetățeanul european” este doar o marotă de propagandă folosită de cei ce vor să prostească națiunile din Europa și să închidă gura euro-scepticilor.

Nu există ”cetățeni europeni”, există doar ei și noi. EI, Vestul cel bogat, dar care are nevoie ca de aer de materiile prime, de resursele naturale, de forța de muncă ieftină și dispusă la a face muncile pe occidentalii le refuză ca fiind degradante și de piața de desfacere din țările estice, adică de la NOI, esticii priviți de la bun început și pînă în prezent de Vest ca fiind scursurile Europei, cetățenii de mîna a doua care nu au altă menire în viață decît să îi deservească pe ei și interesele lor.

Dar, deși se cred superiori și pe noi nu încetează să ne facă estici săraci, cetățeni de mîna a doua, balcanici înapoiați, șamd, vesticii dau dovadă de o lipsă de caracter și de o mentalitate mai ticăloasă decît ar fi putut și cei mai mari sceptici crede. Ei sînt țațele din piață, nu noi.

Deși nu încetează să ne înjure și să ne scuipe ca la piață, pe noi, esticii cei înapoiați și balcanici, oficialii europeni de cel mai înalt rang și popoarele vestice cele luminate trăiesc în mare măsură de pe urma noastră, ca urmare a exploatării nemiloase a coloniilor din Est.

Ne blesteamă și ne amenință, dar nu rup legătura cu Estul. Și asta nu datorită unor așa-zise mărețe idealuri europene, ci pentru că minunatele lor mașini se vînd la noi, produsele lor, începînd de la cele industriale și terminînd cu cele alimentare, se vînd tot la noi, în general vorbind, fără piața de desfacere pe care România și alte țări est-europene le-o oferă vesticii cei supra-dezvoltați ar fi acum într-um mare impas economic și social.

Iar camioanele încărcate cu materie primă din România au bătătorit drumurile ce duc către Vest.

În schimb, România nu este primită în Schengen, pentru ca firmele românești să nu fie încurajate să exporte în țările din Vest, economiei românești i se pun nenumărate bețe în roate prin decizii aberante și unilaterale impuse de la Bruxelles, imigranții români și est-europeni sînt priviți ca o amenințare pentru forța de muncă locală, atunci cînd îndrăznesc să ridice ochii din brazda de căpșuni, fiind tratați ca atare, România este pusă non-stop la zid și persecutată verbal și nu numai de birocrații europeni, adevărați comisari nemiloși ai unei oribile forțe de opresiune ce se dovedește a fi Uniunea Europeană, acest Al Patrulea Reich al zilellor noastre.

Pe scurt, în UE lucrurile sînt simple: ei, vesticii, au foloasele, în timp ce noi, esticii, tragem ponoasele.

Așa stînd lucrurile, veți merge să votați pentru europarlamentare? Veți confirma și susține, prin votul vostru, această stare de fapt?

Turnul de Fildeș


Fără să realizeze încă, cetățenii Bătrînului Continent se confruntă în prezent cu spectrul, mai apropiat decît ar fi crezut și cei mai pesimiști, al unor vremuri foarte urîte, cărora vor trebui să le facă față.

Visul frumos al Uniunii Europene este gata să se transforme într-un coșmar, iar mulți dintre europeni dorm încă liniștiți în fața pericolului ce îi pîndește.

Departe de idealurile enunțate inițial, Uniunea Europeană (UE) și instituțiile sale se dovedesc a nu fi altceva decît un Turn de Fildeș în care stau cocoțați niște birocrați profund corupți și total desprinși de realitatea pe care o trăiesc oamenii de rînd din Europa.

Scopul acestui Turn de Fildeș, construit de marile corporații internaționale, este tocmai îndepărtarea factorilor de decizie politică ai UE de nivelul solului, pentru a nu auzi frisonul din ce în ce mai puternic de uimire nemulțumită ce a început să scuture tot mai mulți cetățeni din Europa, indiferent de țara în care trăiesc.

Oamenii de rînd se văd din ce în ce mai des și mai grav prejudiciați de deciziile aberante ale UE, de legi impuse arbitrar și gîndite doar pentru a servi interesele economice ale marilor concerne și corporații internaționale, în dauna simplilor cetățeni.

Încet, dar sigur, directivele venite dinspre Turnul de Fildeș se revendică din ce în ce mai mult de la ”valorile” în numele cărora Adolf Hitler a declanșat, acum doar 75 de ani, unul dintre cele mai oribile măceluri din istoria omenirii.

Corifei ai UE din diferite țări pot fi acum auziți vorbind despre implementarea a diferite măsuri în evidentă contradicție cu respectarea drepturilor elementare ale omului, drepturi ce au fost cu greu cîștigate, în urma unor bătălii îndelungi și pline de sacrificii.

Ca urmare a politicii de austeritate dementă impusă în ultimii ani de Comisia Europeană propriilor cetățeni, în ciuda tuturor regulilor economice și chiar a evidenței, ca o consecință directă a neo-liberalismului sălbatic propăvăduit și aplicat cu fanatism de factorii de decizie ai Uniunii, nu mult le-a trebuit unor capete mai înfierbîntate dintre cele ce au ajuns să conducă țări și destine în Europa să vorbească deschis, public, despre eutanasierea celor ce nu au mijloacele materiale pentru a beneficia de asistență medicală.

Ura, instigarea la xenofobie și segregaționism, clasificarea oamenilor, în funcție de originea lor, în privilegiați și cetățeni de mîna a doua, atît de specifice regimului hitlerist, sînt din nou propăvăduite ca element de superioritate, ca modalitate de desprindere de vechile și demodatele concepte umaniste.

Idei similare cu cele ale lui Hitler, împotriva cărora Europa s-a ridicat acum 75 de ani să lupte cu prețul sacrificiului suprem al atîtor milioane de oameni, au ajuns să fie acum prezentate ca dovada de civilizație și europenism, iar cei ce nu se aliniază sînt considerați și tratați ca niște înapoiați.

În urma ultimelor alegeri pentru Parlamentul European s-a putut vedea cu ochiul liber cum interesele cetățenilor din țările de pe Bătrînul Continent nu sînt apărate de nimeni și că întreg procesul electoral nu este decît o gogoriță.

Deși pînă acum au pozat în adversari politici aflați pe poziții ireconciliabile, în susținători ai unor doctrine incompatibile una cu cealaltă, popularii și socialiștii europeni nu au avut nici o problemă să bată palma, să facă un blat jegos pentru obținerea unei monstruoase majorități, prin care să se pună la adăpost de partidele euro-sceptice și de cei care încearcă să facă auzite în Parlamentul European nemulțumirile cetățenilor de rînd.

În fapt, ultimele alegeri europarlamentare au oferit dovada incontestabilă că nu există Parlament European, nu există politicieni europeni, nu există politică europeană și nu există Uniunea Europeană – există doar niște butaforie pentru prostirea maselor, pentru a putea fi implementate fără prea mari frisoane sociale interesele și politica monstruoasă a corporațiilor.

Naziștii care conduc Uniunea Europeană nu au acum nici o problemă să vorbească despre Vladimir Putin ca fiind noul Hitler. Dar parcă Hitler a fost fructul putrezit oferit Europei de Germania, iar nu de Rusia!

 
 
 
Sursa:http://www.invectiva.ro/
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

1 thought on “Al Patrulea Reich – genocidul popoarelor europene

  1. Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: locmunca.office@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Citește mai multe:
24 ian.1948: Începe construcția record a Fabricii de confecții, “APACA”, din București. La 1 mai 1948, fabrica începe să producă

Imobilul APACA a fost desenat de un colectiv de arhitecţi din care au făcut parte

Traian Băsescu anunță SALVAREA Elenei Udrea: Totul vine din STRĂINĂTATE

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au mânat pentru 13 martie pronunţarea primei decizii

Munaf rupe tacerea. Traian Basescu a fost creierul rapirii ziaristilor romani

Mohammad Munaf, acuzat ca ar fi orchestrat, impreuna cu sirianul Omar Hayssam, rapirea celor trei

Cum se pierde Transilvania- ANRP: din cauza sasilor,ungurilor si a evreilor, romanii asteapta cate 10 ani pentru prelucrarea unui dosar. Minoritatile au prioritate la restituire, a avut grija Iohannis

Romanii sunt codasi la prelucrarea dosarelor la ANRP. Dupa ce s-a furat si s-au facut

Închide